Napoli 2500: repere istorice și culturale. În dialog cu Diego Guida

În 2025, orașul Napoli a sărbătorit 2500 de ani de istorie, reafirmându-și statutul de unul dintre cele mai vechi orașe ale Europei. A fost un an marcat de evenimente, expoziții, spectacole și inițiative culturale menite să aducă un omagiu bogatului patrimoniu istoric, artistic, științific și identitar al orașului Napoli.
Despre multiplele fațete ale programului aniversar Napoli 2500 vorbim cu Diego Guida, fondatorul Editurii Guida Editori, reprezentant al celei de-a treia generații dintr-o familie extinsă de librari și editori. Bunicul său, Alfredo Guida, a pus bazele acestei activități, deschizând în anii 1920 o librărie la Port’Alba, în inima centrului istoric napolitan.

Privind începutul festivităților Napoli 2500, în ce măsură simțiți că moștenirea Neapolelui, de la întemeierea greacă menționată de Strabon până la stratificările descrise de Benedetto Croce, este astăzi recunoscută în întreaga sa profunzime?

Festivitățile Napoli 2500 reprezintă, în sfârșit, ocazia de a privi orașul nu ca pe un loc „extemporaneu”, ci ca pe unul dintre cele mai longevive organisme istorice ale Europei. Moștenirea Neapolelui grec, evocată de Strabon și, mai târziu, reinterpretată de Croce prin lectura stratificărilor sale istorice, este astăzi mai vizibilă ca oricând, nu doar în săpături sau în vestigiile arheologice, ci în însăși maniera în care orașul continuă să trăiască: într-un plan urbanistic încă recognoscibil, într-o mentalitate ancorată în dialog, într-o vocație culturală cu rădăcini adânci în Mediterana antică
Faptul că aceste aspecte sunt astăzi discutate pe scară largă, într-un mod asumat colectiv, indică o conștientizare reînnoită: Napoli nu este o anomalie folclorică, ci un spațiu cultural complex, al cărui trecut poate fi, în sfârșit, citit în deplina sa autenticitate.


Ce dimensiuni ale tradiției culturale napolitane, de la Filangieri și Vico până la barocul lui Solimena și revoluția muzicală a lui Pergolesi, considerați că ar putea fi readuse în prim-plan în acest an aniversar?

Tradiția culturală napolitană are o trăsătură distinctivă: nu funcționează ca un muzeu al memoriei, ci ca o linie neîntreruptă ce leagă filosofia, artele vizuale și muzica de viața cotidiană a orașului. Figuri precum Filangieri și Vico ne reamintesc cât de puternică a fost la Napoli legătura dintre gândirea teoretică și viața civică. Solimena întruchipează apogeul unui baroc care nu a încetat să influenţeze imaginarul vizual al orașului, iar Pergolesi a transformat în artă cultă ceea ce se năștea pe stradă, anticipând ideea unei culturi „populare” demne pe deplin.
În cursul acestui an aniversar, cred că tocmai aceste conexiuni pot deveni mai vizibile: felul în care cetățeanul napolitan își asumă spațiul, comunitatea și frumusețea ca experiențe cotidiene. Este vorba despre un organism socio-cultural dificil de comparat cu alte orașe, pentru că se hrănește dintr-o participare spontană și continuă la viața culturală.


Din perspectiva dumneavoastră de editor, cum vedeți rolul cărții și al narațiunii scrise în însoțirea acestui parcurs aniversar? Credeți că editura își poate regăsi sau chiar reînnoi funcția civică pe care a avut-o în epoca Iluminismului napolitan?

În secolul al XVIII-lea, Iluminismul napolitan conferise cărții o funcție civică, aproape politică. Astăzi putem recupera acel impuls: să vorbim despre Napoli prin instrumente noi, să publicăm eseuri și romane care să ofere o lectură lucidă a orașului, să susținem dialogul dintre discipline diferite. Cartea poate însoți aceste celebrări prin capacitatea sa de a sedimenta gândirea: ea rămâne, poate fi consultată în timp și devine memorie critică. Editura a avut întotdeauna o misiune fundamentală, aceea de a păstra, interpreta și transmite idei. Iar astăzi poate împlini acest rol prin multiple limbaje, de la tipar la digital și la forme hibride, răspunzând nevoilor cititorului contemporan fără a renunța la profunzime.


Dintre numeroasele evenimente prevăzute, care considerați că ar putea întruchipa cel mai bine acel „spirit al locului”, Genius Loci, evocat de autori precum Raffaele La Capria și Anna Maria Ortese?

Dintre numeroasele evenimente programate, cred că acelea care vor reprezenta cu adevărat acest Genius Loci sunt cele capabile să aducă în prim-plan deschiderea și capacitatea de a asculta. Napoli este un oraș care te întâmpină încă înainte de a se dezvălui pe deplin, un oraș care nu se teme de contactul uman. Inițiativele ce pun în valoare relația cu cartierele, cu marea, cu artele - nu într-o manieră spectaculoasă, ci participativă - vor fi cele mai apropiate de Napoliul povestit de La Capria sau de Ortese: un oraș sentimental și complex, uneori contradictoriu, dar mereu pregătit să primească și să ofere o parte din sine.


Napoli a fost întotdeauna un punct de întâlnire al culturilor mediteraneene. În ce măsură regăsiți astăzi moștenirea acelui „cosmopolis” despre care scriau Goethe și Stendhal în relatările lor de călătorie dedicate orașului?

Goethe și Stendhal, deși cu viziuni diferite - unul mai oniric, celălalt mai concret - intuiseră o trăsătură fundamentală a orașului: natura sa cosmopolită. Astăzi, această moștenire rămâne vie. Napoli continuă să fie un loc de întâlnire al limbilor, al istoriilor și al originilor diverse: nu ca efect al unei mode recente, ci ca expresie a unei identități străvechi. Cele două perspective ale marilor călători coexistă încă: un Napoli „imaginat”, estetic și seducător, și un Napoli real, confruntat cu propriile sale dificultăți. Această dublă natură nu reprezintă un defect, ci o bogăție care ne obligă să privim orașul în profunzime.


Ce figuri din istoria culturală napolitană, poate mai puțin cunoscute decât celebrul Eduardo, ați dori să revină în atenția publicului? Vă gândiți, de pildă, la umaniștii secolului al XV-lea, la membrii Accademiei Pontaniana sau la protagoniștii Școlii napolitane de matematică și fizică?

Istoria culturală napolitană este plină de personalități extraordinare care astăzi au devenit aproape invizibile. De la universul umanist al secolului al XV-lea la Accademia Pontaniana, până la protagoniștii Școlii napolitane de matematică și filosofie, avem un patrimoniu al gândirii care așteaptă să fie readus la viață. Astăzi însă, această vitalitate pare adesea estompată de o programare culturală prea concentrată asupra prezentului imediat. A readuce în lumină aceste figuri înseamnă a reda profunzime identității noastre și a oferi orașului exemple de continuitate culturale, capabile să depășească efemerul ... să traverseze timpul.


Să vorbești despre un oraș cu 25 de secole de istorie este, fără îndoială, o provocare. Cum credeți că poate fi evitată ceea ce Benedetto Croce numea „retorica pitorească” și cum poate fi redată, în schimb, complexitatea reală a orașului?

Să spui povestea unui oraș cu 25 de secole de existență este o sarcină enormă, iar Croce avea dreptate să avertizeze asupra pericolului retoricii pitorești. Nu există o rețetă, ci mai degrabă o direcție: a gândi în profunzime, a investi în cultură, a pune în centru complexitatea, nu imaginea unei cărți poștale. Lecția lui Filangieri, „dreptul la fericire” ca fundament al unei comunități, rămâne de o surprinzătoare actualitate: orașul trebuie să fie un model de atracție culturală, nu doar turistică. Turismul este important, dar ar trebui să funcționeze ca un motor cultural, nu ca un scop în sine. Obiectivul este ca cei care ajung aici să întâlnească oraşul Napoli real, stratificat și surprinzător, nu o imagine artificială, ci un centru orientat spre viitor.


În cadrul acestor festivități, tradiția și actualitatea par să se afle într-un dialog continuu. Cum trăiți această dialectică, ce amintește, într-o anumită măsură, de tensiunea dintre memorie și viziune explorată de Giuseppe Montesano sau chiar de Elena Ferrante în romanele lor?

Napoli trăiește într-o tensiune permanentă între memorie și viitor, iar tocmai această tensiune îl menține viu. Festivitățile arată cum rădăcinile pot intra în dialog cu viziuni noi, așa cum sugerează romanele lui Giuseppe Montesano sau ale Elena Ferrante: nu este suficient să mărturisești, trebuie să transformi. Cred că, în acest moment, este esențial să ne concentrăm asupra rezultatelor, nu doar pe simpla bifare a prezenței. Avem nevoie de modele inovatoare care să asigure continuitatea a ceea ce construim, nu de inițiative izolate.


Credeți că această aniversare poate contribui la redefinirea imaginii internaționale a orașului Napoli, depășind stereotipurile vechi de secole și să readucă în prim-plan acea „noblețe culturală” evidențiată de Norman Douglas și de Matilde Serao?

Această aniversare reprezintă o ocazie formidabilă: reflectoarele sunt îndreptate asupra orașului, iar resursele, nu doar economice, ci și intelectuale, devin, în sfârșit, disponibile. Napoli poate depăși stereotipurile învechite și poate redobândi acea noblețe culturală evocată de Norman Douglas și de Matilde Serao: o noblețe întemeiată pe gândire, creativitate și deschidere. Dacă vom reuși să prezentăm orașul în adevărata sa complexitate, imaginea sa internațională se va schimba pe termen lung.


Dacă ar fi să adresați o urare orașului în acest moment simbolic, ce dorință ați formula pentru ca Napoli să poată continua să fie, așa cum scria Francesco De Sanctis, o capitală morală și intelectuală a Mediteranei?

Urarea pe care simt să o adresez este aceea de a regândi în profunzime sistemul, și nu doar în sens politic. Napoli are nevoie de responsabilitate, de viziune și de o etică a solidarității și a respectului. Numai astfel va putea fi, așa cum spunea De Sanctis, o capitală morală și intelectuală a Mediteranei, un oraș capabil nu doar să-și povestească trecutul, ci și să-și orienteze viitorul.

Interviu realizat de Afrodita Cionchin și Giusy Capone

Traducere de Diana Anghelescu
(masterand, Universitatea din București)
Coordonator: Miruna Bulumete

(nr. 3, martie 2026, anul XVI)