„Neantul pentru toți”. Cu Vincenzo Fiore despre scrisorile lui Cioran către contemporanii săi

Volumul Il nulla per tutti. Lettere ai contemporanei (Neantul pentru toți. Scrisori către contemporani), Editura Mimesis, 2024, îngrijit de Vincenzo Fiore, cuprinde o serie de scrisori inedite trimise de gânditorul din Sibiu unor intelectuali de prim rang (printre care Samuel Beckett, Ernst Jünger, Gabriel Marcel, Carl Schmitt, Elie Wiesel, Marguerite Yourcenar, María Zambrano) sau unor destinatari mai puțin cunoscuți, dar esențiali în vasta sa rețea de contacte. Grație acestui volum, putem clarifica și aprofunda aspecte biografice și profesionale ale subversivului „barbar din Carpați”.
În aceste pagini recuperate aproape miraculos de la uitare se conturează un Cioran intens și liric, un observator necruțător al dinamicilor istorico-culturale ale secolului XX și un teoretician neobosit al declinului Occidentului.
Rodrigo Menezes, de la „Portal Cioran Brasil”, a realizat un interviu cu Vincenzo Fiore despre acest nou volum de scrisori inedite.


Dragă Vincenzo, cum a fost concepută și pregătită această carte? Acest proiect editorial s-a născut la inițiativa dumneavoastră?

O carte de acest fel nu se naște dintr-o dată. Neantul pentru toți este rodul mai multor ani de studiu și de cercetări, ani în care am încercat să reconstruiesc biografia ascunsă a lui Cioran și vasta sa corespondență cu numeroși cunoscuți răspândiți în întreaga lume. Astăzi, datorită acestui efort, este posibil să pătrundem în culisele operelor sale și să descâlcim anumite noduri ale gândirii sale. Nu pentru că scriitura exilatului parizian ar fi „obscură”, ci pentru că filosofia sa, dacă putem folosi acest termen în sens strict, a fost adesea supusă unor tentative de uzurpare și simplificare. Cioran spunea adesea că adevărul despre un autor trebuie căutat nu în operele publicate, ci în corespondența lui, pentru că textele pot fi, uneori, simple măști.
A avea acces la scrisorile unui autor de-a lungul unei vieți întregi, la scrisorile lui private cu unii dintre cei mai mari gânditori ai secolului XX, înseamnă a atinge zonele cele mai intime ale disperării și deziluziei sale cotidiene. Acest volum reprezintă, pentru mine, împlinirea unui vis vechi.


Scrisorile au fost obținute din surse diferite? Ce provocări și dificultăți ați întâmpinat în procesul de elaborare a volumului?

Sursele au fost numeroase și, uneori, neașteptate. Mi s-a întâmplat chiar să le explic moștenitorilor unor persoane care îl cunoscuseră pe Cioran că dețineau materiale extrem de valoroase. Dificultatea unui astfel de demers constă în absența unei „hărți” a scrisorilor existente și în lipsa unor granițe clare. Am găsit scrisori în America, în Asia și în arhive uitate prin Europa. Nu pot să nu îl menționez aici pe Antonio Di Gennaro, a cărui colaborare a fost esențială.


Sunt peste 40 de scrisori, care acoperă o perioadă lungă de timp și nu sunt organizate în ordine cronologică. Care a fost criteriul de selecție și de organizare al scrisorilor?

Pentru un număr semnificativ de corespondenți am considerat că o organizare alfabetică este mai utilă decât una cronologică, deoarece permite configurarea unor mici „epistolare” distincte, în locul unei dezordini fără sfârșit. Am încercat să includ cât mai multe scrisori, în limitele impuse de drepturile editoriale. Le mulțumesc tuturor celor implicați în transcriere și traducere, Laureto Rodoni, Magda Arhip, Ionuț Marius Chelariu și Massimo Carloni.


Italia, mai mult decât oricare altă țară, a cunoscut în ultimele decenii un număr enorm de publicații dedicate lui Cioran. Multe dintre aceste volume sunt colecții de scrisori ale sale. În noul volum îngrijit de dumneavoastră, v-a atras atenția vreo scrisoare în mod deosebit? Este ceva cu totul revelator în aceste noi scrisori?

Sunt multe pasaje lirice sau ironice imposibil de rezumat. Este extraordinar, de exemplu, să citești cum Beckett îi scrie: „Mă simt în largul meu printre ruinele dumneavoastră”, după ce a citit Demiurgul cel rău. Sau cum Cioran îi cere editorului Gallimard să trimită exemplare în Statele Unite „pentru a perverti tinerețea yankee”. Sau când, sufocat de aglomerația verii, îi scrie lui Marcel despre „superstiția soarelui”. Dincolo de frumusețea stilului și a scrisului lui Cioran, aceste scrisori umplu lacune și ne permit să pătrundem în profunzimea operei și a existenței sale.


Încă din anii 30, în România, de pe vremea volumului „Pe culmile disperării”, Cioran a fost un om de litere. Mă gândesc, de pildă, la cele 12 scrisori către Bucur Țincu (publicate și în Italia în 2013). Probabil a scris mai multe scrisori decât aforisme și eseuri. Până când, în ultimii ani ai vieții, a renunțat complet la scris. În opinia dumneavoastră, care este importanța acestei bibliografii epistolare pentru înțelegerea operelor și a gândirii lui Cioran? Dezvăluie acestea o altă față a filosofului român, nevăzută în operele sale?

E greu de răspuns în câteva cuvinte la această întrebare. Această colecție de scrisori oferă posibilitatea de a descoperi și de a citi un Cioran care nu apare în operele sale. De la comentariile sale despre Ceaușescu, trecând prin contacte neașteptate, până la ultimii ani ai vieții sale, o colecție de scrisori este un cufăr care păstrează secretele unei întregi existențe: las, deci, fiecărui cititor posibilitatea și dorința de a le descoperi pe toate.

Interviu realizat de Rodrigo Menezes

Traducere de Diana Anghelescu
(masterand, Universitatea din București)
Coordonator: Miruna Bulumete

(nr. 2, februarie 2026, anul XVI)