Femeia care a furat timp. Poezii de Alina Aldea

Alina Aldea a absolvit Universitatea Națională de Artă Bucureşti, specializarea Sculptură. Din 2011 deține titlul de Doctor în Arte Vizuale.
În ultimii ani, preocupările sale majore sunt instalațiile sitespecific și desen. A participat în mod curent la manifestări internaţionale importante: Bienala de Artă Contemporană Mdina, Malta (2020); Arte Laguna Prize Veneţia (2018), Bienala de la Florenţa (2017) sau Festivalul Internaţional de Artă Experimentală, Veneţia(2016).
Este laureată a Premiului pentru Sculptură pentru 2023, decernat de Uniunea Artiştilor Plastici din România. Din 2019, este reprezentată de Anaid Art Gallery, inițiator și organizator al nenumeratelor sale expoziții personale: „Visul Marelui Fluture Negru”, Muzeul de Artă Craiova, Centrul Constantin Brâncuși (2024); „Stare – Inside/Out”, Muzeul Vârstelor, Bucureşti (2023); „Butterfly Effect”, Anaid Art Gallery, Berlin (2022); „Alter Reality”, Anaid Art Gallery, Bucureşti (2022); „Cells”, Anaid Art Gallery, Bucureşti (2020); „Secret Garden”, Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti” – Galeria Cuhnia, Mogoşoaia (2019); „Out of the Black – Experiment X”, Kube Musette Gallery, Bucureşti (2019) etc.
Lucrările sale se regăsesc în cadrul colecţiei permanente a MNAC – Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi în importante colecţii publice şi private din ţară şi străinătate.
Artista sondează un spectru larg de manifestare vizuală, ce se întinde de la sculptură până la instalație, grafică și design interior, variind cu acuratețe interdependențele puternice între toate aceste medii de explorare artistică.
Femeia care a furat timp reprezintă volumul de debut în poezie. El este o formă declinată a preocupărilor sale într-un alt limbaj, cel al cuvântului, prin care autoarea navighează.
Selecția de față este extrasă din volumul de debut Femeia care a furat timp, de Alina Aldea (Editura Vinea, 2025). Autoarea a fost distinsă cu Premiul Opera Prima, acordat în cadrul Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, desfășurat la Târgu Cărbunești, în județul Gorj.
Evenimentul, ajuns la ediția a 46-a s-a desfășurat în perioada 22-24 mai 2026, a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, alături de Uniunea Scriitorilor din România, Institutul Cultural Român, Primăria Târgu-Cărbunești, Biblioteca Județeană „Christian Tell” și Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

o femeie care a furat timp de trei ori

Suprarealism

noapte fără stele
fără să am măcar o lună
care să-mi țină de urât
m-am refugiat în mine
doar cotloane
spații fără perspective
fără centre de interes
ba închise
ba deschise
pereți de pergament
când mâna o introduc înăuntru
iese din lateral
perpendicular cu mine
o apucă pe cealaltă
o trage cu putere
mă trezesc
s-a întâmplat și cu un picior
ba chiar cu un sân
mai ciudată decât Dora
cea de Picasso pictată
m-am văzut pur și simplu
strivită

Fluturele

într-o singură bătaie
a aripilor fluturelui
în mai puțin de o secundă
nu apuc
nici să expir
o bătaie de aripi
a unui fluture
poate influența evenimente
ce pot crea un uragan
în cealaltă parte de lume
cum o subtilă adiere
poate produce
un asemenea dezastru?
mă îngrijorez
pentru semenii mei
încerc să-i avertizez
că fluturele
în splendoarea lui
poate fi creatorul
unei calamități
am pus la cale
un plan ingenios
o fortăreață am construit în aer
cu mâinile mele mici
amintea din depărtare
de cetatea Sforza
din Florența
acolo am admirat Pieta
magistral sculptată
de Michelangelo
nu chip cioplit
ci o diafană piatră tombală
eu în centru
am proiectat un cub
de cristal pentru fluture
să-l admir în solitudine
ferind astfel lumea de el
arhitect constructor
inginer de rezistență
zidar și zugrav
de subțire
am fost deopotrivă
o colaborare perfectă
între eu-uri
forme masive stăteau sprijinite
pe tije de fier
un bătrân cocârjat
de vreme seculară
m-a învățat meșteșugul
cu foc și foale
nenumărate schițe
nenumărate planuri
au fost desenate
mii de cote secțiuni
longitudinale și transversale
au umplut
laboratorul sferic
de poliuretan
cu heliu
o voce pițigăiată
se auzea în ecou
și râsul meu
fluturele dădea voios din aripi
‒ pentru tine micuțule
fac toate astea!
salvez universul de tine
am aflat în cărți
că îl poți afecta
voi preîntâmpina împrejurările
ce pot degenera
din palele tale de vânt
gingașe și nevinovate
o prismă perfectă
cu muchii de laser tăiate
când am terminat
l-am pus înăuntru
și a murit
de dorul lui
în călătoria mea
pe când eram corpuscul
un altul mi-a spus
că a văzut cubul
era plin de fluturi

o existență unidimensională

mi-am imaginat o existență unidimensională. mici sfere înșirate ca pe o
sfoară, inexistentă, deci conceptuală. în această închipuire o sferă ar fi
avut valoarea zero? în convențiile matematice orice progresie de acolo
pleacă spre infinit. nu pot să-l situez pe zero la un capăt, pentru că nu
există capăt. deci undeva, să zicem zero, începe distribuția noastră în
ambele direcții. cu zero tot am o problemă, dar nici nu pot să-l scot din
ecuație deoarece ar colapsa sistemul. trebuie admis ca punct de referință.
un paradox.
dacă ar exista o formă de conștiință de sine a micilor mele entități, ar fi
ajuns în evoluția lor să-și chestioneze apariția, natura lor duală și,
totodată, distribuția. deci, de zero tot n-ar fi scăpat. cu siguranță unul ar fi
exclamat: este abstract, de acolo trebuie să fi început totul!
p.s. nu Leibniz a fost cel care a postulat

plimbarea

am hotărât să fac o plimbare astăzi
alături de negru
pe două linii paralele imaginare
mi-a spus lucruri de neînțeles
că albul nu există și nici culoare
că eu sunt o apariție circumstanțială
am ripostat i-am spus că se înșeală
că vede eronat lumea
‒ dar nu este rău și nici bine
zise el stăpân pe sine
nu-mi place și-l apostrofez
este prea de tot:
‒ în lumea mea trebuie
să înțelegi dihotomia
fără ea aici nu poți exista
aici este ceva în ne(re)gură
cad pe gânduri
văd un punct de lumină
ce pare îndepărtat
mă observă atentă la acesta
și mă întreabă curios:
‒ cum este punctul acela?
îl poți defini?
este mare? este mic?
este frumos ori urât?
este totul sau nimic?
l-am privit pe Negru încurcată
și i-am spus:
‒ cred că înțeleg ce vrei să-mi spui
dar mi-e teamă că o să uit
când mă întorc