Orice Nas își are Nașul. La răscruce de tâlcuri (partea a X-a)

ACTUL II

Scena III

Îmbrățișând copacul, Vulturul Bulucbaș care plutește în meditația sa, are o viziune. El este înconjurat în tăcere de spectatori care așteaptă rezultatul contemplației sale.

VULTURUL BULUCBAȘ dominant:
Mă simt pălit
dar nu de buzdugan.
Doi prăpădiți
au capturat
Marele Cap...
(îndoielnic)
sau oare pajură? Dar are vreo valoare?
Cotoiul Carpat-Yin
un coconaș dospit în puf,
stângist, afacerist, expansionist
iluzionist dar mai presus de toate
mare parașutist...
și o militantă în ceață
eternă în linie dreaptă
formată în odiseea unui gang,
Vulpița Căuzașă
intermediară între gâlcevitori și ștreang,
au făurit la subpământ 
"Teascul Ciripitor",
o corporație de anihilare
a tot ceea ce este Gânditor
pentru că sâcâie cât bâzâie
și riscă de a fi molipsitor.
(lapidar)
Împrejmuiți-i, cu chingile pe ei!
PRÂSLEA CEL DRENȚOS, TĂLPOIUL COPOI,PARTIDICUL TROSC PLEOSC, MĂMĂLIGARUL, MIJLOCAȘUL DALTONIC, GALVANAGIUL DOMOLIT, DOZATORUL PENDULAR reacționează inițial cu mare angajament, dar devin din ce in ce mai vagi unul după altul:
Pentru fruntea calabalâcului de soi
haidem cu toții
să răspândim capcane.
În linie de bătaie!
Să prăbușim, să bubuim
cu forță și vitalitate
să dizolvăm orice amprentă
fără greșală de tipar.
Să ne îmbulzim ca la război,
să-i dichisim în foc și pară,
să-i judecăm ca la cântar.
Să fluturăm nepregetat
flamuri și ramuri
până târziu pe înserat.
(Începând să caște plictisiți ies din scenă unul după altul. Doar unii dintre ei mai rostesc cu voce moleșită)
Încărcați arm...
VULTURUL BULUCBAȘ privind parada dezînchegată părăsește scena întrebând publicul cu aerul dubiului hamletic:
Oare cu cine s-or vârî în cârd
că parcă nu au boii acasă
iar unde boii nu-s și staulul e gol.
Sârmanul scaun...
Cine va triumfa?

Scena IV

Șase martori dintre cei care au pornit în căutarea lui Pinocchio: Cât Fâsâit din Răsucit, Vulturul Bulucbaș, Găurescu, Meșterul Fasole-Cughivecișineutroni, Bălțatul Coliliu, Vârhovnicul Solomândrescu, ascunși în spatele crengilor din pădurea deasă în care eroul nostru a trăit izolat timp de patruzeci de zile, cât și Mărgica Celestă, pătrunsă de o lumină albastră, sunt cu toții surprinși de lungul său solilocviu.

PINOCCHIO cugetător la poalele copacului:
Sara-i pe deal...
După o lovitură de ciomag
sunt pitulat
fără un posmag,
înăbușit, vituperat.
Cu mine la pertu
în armonie și împăcat
cu marginalizarea.
Și de la mână pân’ la gură
ori de la gură pân’ la nas
nu-mi amintesc... eu m-am retras
să priveghez
cum își dă duhul
țâfna huzurului burghez?
Eu vânturam o existență în eroare
căci frunzăream fără temei
zilele vieții curgătoare.
Sunt în derivă?
Ce am făcut că m-am trezit
mai simțitor, înviorat, mai chibzuit?
Regenerez în apa abisală,
cu pânzele umflate
Suflarea
și Conștiința mea
în Libertate.
(scufundându-se în gânduri)
Eram un opulent
cu cercul de afaceri
în hăuri încâlcite?
Eram răsunătorul
a cărui cugete
erau mereu stâlcite?
Eu sunt înfrântul
sau biruitorul?
Privind acum pământul
ce în jurul meu rotește
mă regăsesc într-o clipită
în negura ce se întețește
învecinați,
ba chiar mai mult
în semănare apropiați
ca în primordiu.
Recriminez aprig istoria
și proclamările regale,
peripețiile încercate,
sinceritatea zdrobitoare
a celor fără de credință
precum a lor și a mea slavă deșartă,
stearpă nesăbuință.
Mărturisesc și defăimez
cum rădăcinile șirete se prind și capătă teren:
fără a fi acreditat
făgăduieli pe datorie
pentru a fi înaintat;
dezgustătoarea coțcărie
a odelor înstrunate într-un refren;
corzi încordate
de luxuri hazardate;
acele tocuri cui în escaladă
ce spintecă puterea ca o spadă;
radioșii și televizivii
măgulitori
cu mâini murdare,
lexicul greu și primitiv
de hahalere de soi ostentativ;
mâneca largă a necuviinței
pentru modele la parada
prêt-à-porter;
mult fumegai și abureală
pentru cine de oaie
o tot face
iar la final e răsplătit cu o blană;
redusă în fișicuri și dosare erudiția;
mezaturi și învoieli urzite
între bibanii autohtoni
(și ca să prețuim tradiția)
doar cu rechini urmași de alți cuconi;
descumpănitul tocilar
a spăzii cu două tăișuri
care cu o cruntă scărmăneală
înlocuiește un Demnitar
cu un căpățânos cizmar;
toate licențele chițibușare
pentru acei măgari călare
dar cu copitele în șanț;
jocul necontenit al leilor în cursă
încurajat de lipitoare încremenite în bursă;
pentru că erau pliate în riduri
clădite veșniciei mii de ziduri
cu silicoane cuibărite
și circumvoluțiuni bătătorite;
vițioșii care viciază
orice suflare și avânt;
o existență violată de un gând febril
că într-un minut
cumperi și vinzi cu orice preț
oricum, orice
din ușă în ușă
prin corespondență
ca și predicatorul precupeț;
acel inedit tributar
a unui card nesățios
de întregul credit planetar;
să fii nimic ori în zadar
să fii pierdut
sau să apari
plăcut
cu sufletul vândut;
să lecturezi pasaje înguste
reduse și șerpuitoare,
să tot renegi cu nătângie
scrutările premergătoare;
să dezertezi în mișelie
luând-o mereu în bășcălie;
costisitoarea concertare
de forme fără conținut
și calendarul amneziei
de orice augustă circumstanță
în care cu trufie am pierdut.
Destăinui
câtă omenie
este în mine, în voi
în noi.

Martorii, după ce l-au ascultat cu atenție pe Pinocchio, buimăciți și înmărmuriți, comunică în surdină între ei.

GĂURESCU ironic față de ceilalți martori:
Dă coarne nopții
gândul împovărat
al decăderii?
VULTURUL BULUCBAȘ răspunde lui Găurescu:
Fără nici umbră de îngâmfare
el cumpănește acuma pentru surzi,
pentru că mâine
este o altă zi.
GĂURESCU nervos:
Suntem reduși pe o echivocă întinsă sfoară
la absurd.
O progresivă inculpare taman din partea unui căscăund?
CÂT FÂSÂIT din RĂSUCIT răspunde lui Găurescu:
Din partea unui patriotard
care aruncă fandosit mânușa
după gard.
MEȘTERUL FASOLE-CUGHIVECIȘINEUTRONI, BĂLȚATUL COLILIU către Găurescu și Cât Fâsâit din Răsucit:
Ce aluzie ordinară vrea sa ticsească snoava?
A dispărut un împărat și a apărut un Păcălici?
Cu voi e inutil un schimb de replici.
Când voi întrezăriți oriunde pleava
noi prețuim doar boabele de grâu ales.
Dar voi ați semănat doar vânt,
ce vă rămâne de cules?
Insinuarea aceasta pretinde o răzbunare.
Mănușa voastră noi o vom ridica
cu impaciență și fără amânare!
VÂRHOVNICUL SOLOMÂNDRESCU către Găurescu, Cât Fâsâit din Răsucit, Meșterul Fasole-Cughivecișineutroni, Bălțatul Coliliu:
Totul e doar deșertăciune și vânare de vânt. [1]
Ce geometrică gâlceavă,
nu mai băgați zâzanie!
Ce vă rodește mintea, lăsați orice otravă
și nu mai înfierați cine cinstește vorba
ca într-o spovedanie
și rânduiește
cu elocvență orice silabă
care ca o mănușă se potrivește!
MĂRGICA CELESTĂ radioasă privind Pinocchio:
Orice pădure este fermecată.
Cine o ascultă vigilent e inspirat în dibăcie, judecată.
VULTURUL BULUCBAȘ:
Nu ne-a tratat doar cu mănuși
dar el le-a și întors
pe dos!
Priviți-l voi care l-ați luat de prostănac
în acea verde înseninare
ce transparență ară
înrourează și cultivă
spiritul, care nicicând nu moare.
Se urcă încetinel într-un copac,
până și treptele
sub pasul lui sunt patinate
de o mirifică suflare iluminate.

Copacul în care se urcă Pinocchio devine treptat mult mai viguros. Crengile se îndoaie și devin trepte sub picioarele lui Pinocchio. La această priveliște alte personaje intră în scenă privind cu mirare.

MARTORII OCULARI și PANGLICARI, MĂRGICA CELESTĂ, ZICARII LEVULOȘI, SPRINȚARII MLĂȘTINOȘI, TĂMANII DEXTROȘI, STATIȘTII de BUFTEA cântă în cor adresându-se lui Pinocchio:
Nimeni să nu adoarmă! [2]
Înfăptuiește prorocirea!
Întocmai tu, prințe cutezător
cu o bizară strămutare
deschide ochii tăi orbiți
de rătăcită avântare.
Ai un mister în tine ferecat,
atâta timp cât al tău nume
este deja mitificat,
te vei redeștepta
când limpezirea îți va scânteia
și al treilea ochi al tău
va deveghea
vorbe, tăceri îngăimătoare.
Atâta timp cât al tău nume
este deja ramificat
depinde doar de noi
să perpetuăm lumina
și să abolim
orice regim armat.
Soarele s-a trezit,
cocoșul
cântă în zori la vremea lui
procesul devenirii.
Consideri așadar că vei răzbi?
PINOCCHIO cu agerime:
Abia aștept,
voi câștiga dacă voi fi Re-ge-ne-rat!
VULPEA CĂUZAȘĂ din ȘTR-YANG, COTOIUL JUPÂN CARPAT-YIN descurajați până la extrem:
Re-ge-ne-rat?
COTOIUL JUPÂN CARPAT-YIN începe să priceapă:
El întreprinde ca un trio,
Rege Regenerabil și Regizor.
Plin de umor interpretează
și în același timp este indicator,
subiect de studio.
S-a terminat cu noi, acu ne ruinează.
Putem oare alege între ispășire sau răscumpărare?
TĂLPOIUL COPOI gata să-i aresteze:
Ați trăncănit verzi și uscate
iar eu nu vreau să mai ascult
cine de la ștrengar la șarlatan
a regresat. Gata-i prea mult!
Regele nostru,
pentru că s-a regăsit și regradat, v-a declarat
incompatibili cu integritatea.
VULPEA CĂUZAȘĂ din ȘTR-YANG, COTOIUL JUPÂN CARPAT-YIN uitându-se la țidula atașată la armura din zale, se încurajează reciproc:
Nicio măciucă ne va străpunge armătura.
Așa zice prospectul.

TĂLPOIUL COPOI îi escortează în afara scenei pe arestații Vulpea Căuzașă din Ștr-Yang și Cotoiul Jupân Carpat-Yin urmați imediat de Tribunul din Foișor.

TRIBUNUL din FOIȘOR vorbind în calitate de expert:
Buni doar de codru și înarmați cu aroganță
v-ați îmbătat cu apă rece. Acuma la răcoare,
vi se cuvine o vacanță!

La căderea nopții toți se întorc la casele lor, doar Pinocchio rămâne în copac.

NOTE

1. Ecc 1,14.
2. Întreaga replică poate fi susţinută de câteva note din aria Nessun dorma din Turandot de Giacomo Puccini.

Elisabeta Petrescu
(nr. 5, mai 2026, anul XVI)