Orice Nas își are Nașul. La răscruce de tâlcuri (partea a VIII-a)

ACTUL II

Scena I

Pinocchio a fost abandonat sub un pod, la poalele unui copac mare și găunos, la marginea regatului. După ce destul de fâstâcit a reușit să iasă din sac, se uită în jur încercând să recunoască locul. Jacheta de hârtie este atât de murdară și de zdrențuită încât motivul floral este greu de recunoscut, pantalonii scurți sunt ferfeniță, pantofii de gumă au găuri în ei, pălăria țuguiată are vârful strâmb.
Departe de el Bar-Bolovan, De-Jale Tânjală, Privătarul Mandache, Mămăligarul, Cinicescu, Pan-Cronicaru, Mocofanache, Cât Fâsâit din Răsucit îi dau roată curioși.

BAR-BOLOVAN caustic văzându-l pe Pinocchio:
S-a ridicat cortina
și uite cin s-a dus pân’ la Bengodi
ca să acapareze slănina aninată în pod
dar a rămas cu ața mămăligii!
Bre oameni buni,
nenicul a ajuns din pod
în glod.
Câți antipozi a înfruntat și iacă,
buzele nu-s unse!
După ce nu a luat slănina,
acu cu luare-aminte stă sub un pod
în albia unui râu
având ca reazem coada de lemn
a săpăligii.
DE-JALE TÂNJALĂ, PRIVĂTARUL MANDACHE examinându-l pe Pinocchio sunt cuprinși de o mâncărime puternică:
Podul Minciunilor nu a voit să treacă
și iaca așa râuri, pâraie au înghețat.
Da să nu fie de deochi,
cu ochii țintuiți când la slănină
și când la făină
cumva trântorul nostru s-a pălit la zvântat?
Să nu ne credem ochilor!
Și-a dus căpătuiala la manej,
se întoarce de la un bal mascat
ori s-a înstrăinat la vreun talcioc?
Pare că a făcut mulți purici pe aici.
A huzurit destul, după atâta leneveală
roata s-a întors cu multă hămeseală
care se ține zgaiba de moftul său.
Adio fudulie,
că agurida s-a tot lăbărțat
până la temelie.

Mergând cu anevoie Pinocchio începe să se plângă de situația în care se află.

MĂMĂLIGARUL mâncând cu poftă o chiflă mare umplută pe care o împarte cu Cinicescu:
Vai ce langoare îl mușcă îndârjit din dinți
și flămânzit, cu o voce păstoasă
silită la ajun de trufandale
tot face într-una coarne
la mâncare.
(râzând)
Și-a îngurgitat limbuța?
(arătând cu degetul spre Pinocchio)
Ia să îl slobozim
că limba ceasului aleargă cu iuțeală
și trândavul poate să piară în mare pripă mut...
pe limba lui.
CINICESCU după ce bea pe nerăsuflate din butelca cu vin împărțită cu Mămăligarul îl provoacă pe Pinocchio:
Într-o pergolă arcuită, bine blindată
ne-am pus pe trai
cu Cârnați de Pleșcoi și Tămâioasă la găleată.
Ce mai Caru’ cu bere
sau Hanul lui Manuc!
Acu în lesa foamei
vlădică al nostru
imploră un coltuc.
BAR-BOLOVAN răspunzând lui Cinicescu:
În valea aceasta totu-i de pleașcă
doar pentru nesătui.
Pentru hulpavi traiul
e cu vătrai.
PINOCCHIO înfometat:
Chiar și un cotor de varză sau de măr,
(pauză de reflecție)
un tulei de porumb
sau miezul unei nuci, mi-ar prinde bine.
PAN-CRONICARU se străduiește să scrie un articol pe o bucată de hârtie:
Merge anapoda un venetic sfios,
de la rever pân’ la bombeu
cam tras în țeapă și cu cureaua strânsă,
desculț, depănușat, fără coroană
una vorbește,
bașca se înțelege.
Pare că-i hărăzit s-ajungă slugă la dârloagă.
(ironic)
Ups! Dădaca prorociță își brevetează ocrotirea...
MĂRGICA CELESTĂ provocator:
Cum ați mai subțiat cazania.
Ca să mă înalț deasupra ei
îmi trebuie aripi la opinci.
(fixându-și privirea asupra celor care își bat joc de Pinocchio)
Și un capac
la orice drac împielițat
care hulește cu lozinci.
PINOCCHIO în sinea lui:
Nu sunt la recital și nu voiesc potopul!
Sunt suspendat într-un exil,
nu știu când mă transpun și care este scopul.
Oare să mă întorc din nou senin,
firesc... ca un copil?
(aproape plângând)
Nu mai știu ceea ce zic
și nici ceea ce fac...
Oi fi un Tom, un Om
sau poate un Atom,
sau poate arma cea mai bună
a unui ins neînarmat?
PAN-CRONICARU, BAR-BOLOVAN, CINICESCU, MOCOFANACHE, DE-JALE TÂNJALĂ, MĂRGICA CELESTĂ se adresează lui Pinocchio:
Ha, ha, ha!
Tu ești Paiața*
iar la momeli ai tot făcut safteaua.
Nu mai spori pelteaua!
Uitucul de la mână pân’ la gură
omite că tânjea cu înverșunare,
cu mare țâfnă și aplomb
tichia de mărgăritare.
Orice minciună e scurtă de picioare
și când te prinde nu-i nicidecum o desfătare
iar la facerea zilei te vei preface zob.
PINOCCHIO cu o expresie de om matur:
Din zori de zi
cocoșul cântă doar pentru boieri,
găini care urzesc emanciparea
și îmboldesc unii aventurieri.
Hâș cucurigu!
Reprezentant de gală, sultanul din coteț,
un vorbăreț petrecăreț
cântă mereu când vrea
în agora.
Cotcodăcește despre cine
dacă deschide pliscul și tulbură cârmacii
e zăvorât cu Adevărul și pus la colț în lanțuri
de toți dracii.
Oare e o păcăleală neglijentă a celor ce pledează,
disculpă sau promovează
mărunta stimă a justeței,
o candidă eroare,
(foarte indignat)
sau programarea calculată,
conglomerată
a celor care își au lăcașul
în marafetul unei privatizări nețărmurite?
(continuă anevoios)
Adevărații împricinați ne pun la zid în fiecare zi,
dar ei au prins orbul găinilor
și își fac tot timpul capul un calendar de protocoale;
noi, îndurători genetici din neamul lui Grigore,
care cu vrere fără voie
tot bem agheasmă luând-o pe ocolite.
În așteptarea aguridei de export
ne înflăcărăm pentru că ne strepezim
și culmi, văi, povârnișuri se înnoiesc...
despădurite.
CÂT FÂSÂITdin RĂSUCIT cârtitor înainte de a părăsi scena:
Rege sațiat cu purceluș în lapte
acu râmă pământul.
Porcul de câine
vrea oare să ne bage nel-cătinel
pe toți în troacă
dar noi îi vom truca recensământul.
(de pretutindeni râsete zgomotoase)
Să n-o mai dăm pe după piersic.
La pomul elogiat
să nu te duci cu sacul
mai bine cu o praștie și un câine
care să îl tot latre,
(uitându-se suspicios la Pinocchio, care rătăcind iese din scenă, ironizează în continuare)
și dacă pita tot nu pică
atuncea o să pice cozonacul
sau o brioșă împovărată
de un fagure de miere de albine.

Elisabeta Petrescu
(nr. 3, martie 2026, anul XVI)