Lumea din jurul lui Agar

Giulia Lo Porto, exeget biblic cu formare academică la Palermo și Roma, și-a susținut doctoratul în 2015. Demersul său intelectual se construiește la confluența dintre hermeneutica biblică, teologia contemporană și reflecția asupra corporalității și maternității ca experiențe concrete ale existenței. Scrisul său se naște dintr-un dialog tensionat între textul sacru și viața trăită, între autoritatea tradiției și vocile feminine rămase la marginea discursului religios dominant. În această cheie, autoarea propune o reinterpretare a figurii biblice a lui Agar, abordată cu luciditate critică și empatie, punând accent pe alegere, subordonare și rezistență ca dimensiuni constitutive ale subiectivității feminine.
Fragmentul tradus este extras din volumul Agar. La ribelle che dialogò con Dio, de Giulia Lo Porto, publicat la Edizioni San Paolo în 2023, în colecția Madri della fede, coordonată de Cristina Simonelli și Rita Torti.

Lumea din jurul lui Agar
(fragment)

Biblia este un text aflat în dialog. Primul său interlocutor este lumea care o înconjoară, adică acel Orient Apropiat antic în care poporul evreu a trăit încă de la începuturile sale. Agar, egipteancă fiind, se situează chiar pe acea linie subtilă de graniță care nu separă, ci mai degrabă unește Israelul de culturile limitrofe. În realitate, elementul care leagă istoria Orientului Apropiat antic este, înainte de toate, Marea Mediterană, care dintotdeauna a contopit destinele popoarelor ce au trăit pe țărmurile sale. Există, astfel, numeroase puncte de contact între culturile acestei regiuni geografice, vizibile, de pildă, în ritualurile legate de naștere și de moarte.
Studiul istoriei patriarhilor îngăduie, în mod deosebit, comparația cu lumea înconjurătoare. Genealogiile, căsătoriile și relațiile familiale pot fi înțelese mai limpede dacă sunt analizate și puse în relație cu lumea asiriană și neobabiloniană, pentru care dispunem de un număr mai mare de surse și documente. [1]
Pentru a reconstitui dinamici sociale, culturale și antropologice ale epocii fierului (1200 î.Hr. – 586 î.Hr.), perioadă căreia îi aparține și istoria biblică (tradițiile cele mai vechi datează din prima parte a epocii fierului, iar redactarea narațiunii așa cum o cunoaștem astăzi, din cea de-a doua), cea mai mare parte a surselor provine din descoperiri ocazionale: incizii pe materiale destinate vieții cotidiene, vase de teracotă, tăblițe legate de schimburi comerciale și podoabe, analizate comparativ, mai degrabă decât din documente scrise. Fac excepție Epopeea lui Ghilgameș (cca. 1200 î.Hr.) și textul juridic al Codului lui Hammurabi (datând din secolul al XVIII-lea î.Hr.), care permit, în mod particular, reconstituirea practicii de a oferi propria sclavă soțului pentru a avea copii considerați legitimi, precum și a condiției de servitoare trăite de Agar, mai întâi ca sclavă personală a Sarei, apoi ca membră a casei lui Avraam, aspecte asupra cărora vom reveni.
Analiza lumii antice este întotdeauna dificilă, atât din cauza precarității surselor, cât și din cauza dificultății de a interpreta evenimente aparținând unui mod de viață extrem de îndepărtat de experiența noastră. Din acest motiv este deosebit de interesantă și, în parte, convingătoare teza cercetătoarei Carol Meyers, care încearcă să reconstituie viața femeilor din societățile mediteraneene ale epocii fierului, susținând că imaginea femeii complet supuse autorității masculine și marginalizate exclusiv în spațiul domestic reflectă mai degrabă mentalitatea secolului al XX-lea decât realitatea vremii. [2]
O lectură atentă a textelor biblice și confruntarea Scripturii cu sursele popoarelor învecinate scot la iveală, dimpotrivă, un univers feminin complex, aflat într-un dialog constant cu cel masculin, chiar dacă domeniul rămâne spațiul în care disparitatea dintre sexe constituie o problemă deschisă, dificilă și care necesită cercetare aprofundată.
Studiul Orientului Apropiat antic arată existența unei pluralități de activități specifice femeilor, unele legate de îngrijirea gospodăriei, context esențial pentru supraviețuirea societății, altele legate de cult, de comerț sau de medicină. Munca domestică garanta supraviețuirea grupului și oferea femeilor, în consecință, o reală putere decizională în interiorul acestuia, precum și autoritatea de a interveni chiar și în adunările publice. În acest cadru s-ar putea explica obediența lui Avraam față de Sara în mai multe episoade, dar mai ales acceptarea cererii acesteia de a-i îndepărta pe Agar și pe Ismael din casa lor. De altfel, în societățile mediteraneene antice, precum cea greacă, bărbatul și femeia contribuiau în mod echilibrat la viața domestică. Femeile implicate în supraviețuirea grupului nu erau chemate doar să satisfacă nevoile primare. Casa era și locul îngrijirii bolilor, ceea ce presupunea cunoașterea plantelor medicinale și a modului lor de utilizare. Acest tip de cunoaștere, transmis probabil de la femeie la femeie, era influențat și de prezența sclavelor străine și de practicile lor, provenite din alte spații culturale, pentru prepararea unguentelor sau la folosirea plantelor inclusiv în domeniul culinar. În mod similar, gătitul și confecționarea veșmintelor necesitau competențe tehnice, timp și un consum considerabil de energie. Aceste cunoștințe erau puse, de asemenea, în slujba cultului și a templelor. Orientul Apropiat antic cunoștea figuri religioase feminine, inclusiv cu roluri de conducere, care prezidau rituri complexe, fără a fi străine de dimensiunea sexuală. În mod analog, Biblia consemnează existența profeteselor sau a femeilor purtătoare de mesaje divine.
Ritualurile nașterii și ale morții erau încredințate femeilor. Biblia oferă puține detalii despre practicile legate de tratarea sterilității, cu unele excepții, precum episodul Rahelei care, pentru a obține mandragora, considerată o plantă capabilă să combată sterilitatea, îi permite Leei să aibă raporturi intime cu Iacob (cf. Gen 30,14-17).
Mărturiile, atât textuale, cât și arheologice, ale culturilor învecinate arată că infertilitatea era o preocupare constantă, abordată cu atenție din toate punctele de vedere, inclusiv juridic. A duce o sarcină la termen, a supraviețui nașterii și a-ți vedea copilul trăind dincolo de primii ani de viață erau, pentru femeile Orientului Apropiat antic, experiențe care necesitau, desigur, sprijinul divinității, dar și dezvoltarea unor tehnici de protecție și îngrijire, menite să asigure apărarea și îndepărtarea oricărui pericol. Agar și Sara s-au confruntat, cu siguranță, pe acest teren și, chiar în absența unor referințe explicite la ritualuri specifice sau la folosirea amuletelor, textele care relatează aceste evenimente păstrează urmele unor asemenea practici: fuga lui Agar, ospățul înțărcării lui Isaac, alungarea lui Agar și a lui Ismael, reacția ei în fața morții iminente a lui Ismael, mistuit de sete.
Confruntarea istoriei lui Agar, a Sarei, a lui Avraam și a copiilor lor cu rezultatele celor mai recente studii despre Orientul Apropiat antic permite interpretarea a ceea ce textul biblic nu formulează explicit, ci doar sugerează. Nu trebuie, așadar, să surprindă faptul că, tocmai în narațiunile despre nașteri, figurile patriarhilor devin figuri secundare, o constatare care nu a putut fi întotdeauna observată clar în interpretarea biblică, din cauza unor presupoziții ideologice legate de monopolul masculin al studiilor. Cu toate acestea, situația reiese limpede din lectura atentă a textelor. Sara și Agar, asemenea femeilor timpului lor, mai ales celor aparținând unor nuclee familiale restrânse, situate în afara marilor centre urbane, îndeplineau, fiecare în felul său, funcții esențiale, pentru supraviețuirea întregului grup. Din acest motiv, evenimentele care le privesc nu au valoare doar pe planul dezvoltării narative a istoriei ebraice, ci sunt revelatoare și pentru dinamica internă a comunității, așa cum pare să demonstreze necesitatea resimțită de Sara de a-i îndepărta pe Agar și pe Ismael din casa lui Avraam.
A cunoaște, așadar, condiția femeilor din acea epocă și a o înțelege pe baza unor studii specifice permite o nouă lectură a celor două figuri feminine ale acestui episod, reinterpretându-le acțiunile, mărturisirile și alegerile.

Traducere de Carmen Teodora Făgețeanu
(nr. 3, martie 2026, anul XVI)

NOTE

1. Cf. Israel Finkelstein, Neil Asher Silberman, Le tracce di Mosè. La Bibbia tra storia e mito, Carocci, Roma, 2002, p. 52.
2. Cf. Carol Meyers, Rediscovering Eve: Ancient Israelite Women in Context, Oxford University Press, Oxford, 2013