In memoriam George Popescu. Carmen Teodora Fagețeanu: Ultima strigare a unui scrib

Critic literar rafinat, reputat italienist, poet, eseist și jurnalist, profesorul George Popescu a reprezentat una dintre vocile distincte ale culturii române contemporane, prin amplitudinea preocupărilor sale intelectuale și prin contribuția constantă la dialogul cultural româno-italian. Personalitate puternică și prezență marcantă în spațiul academic și literar, a lăsat în urmă o operă critică, eseistică și poetică de substanță. A tradus peste 30 de cărți, de la Giovanni Verga la Umberto Eco, Leonardo Sciascia, Maria Corti, Vittorio Sereni, Giuseppe Ungaretti, Andrea Zanzotto, Armando Guidoni, Aldo Onorati, Filippo Salvatore și alții.
Ultimul său volum publicat, Ultima strigare de scrib (Tracus Arte, 2024), titlu cu rezonanță aproape premonitorie, pare să închidă simbolic un parcurs creator de mare densitate, păstrând până la capăt aceeași gravitate reflexivă și aceeași intensitate a expresiei care i-au definit scrisul. Despre acest volum am scris în revista Orizzonti culturali italo-romeni (nr. 9, septembrie 2025), într-o cronică dedicată uneia dintre cele mai semnificative apariții ale creației sale târzii.
Pentru mine, George Popescu a avut un rol important în formarea intelectuală, mai ales în ceea ce privește studiul literaturii italiene. Mi-a fost profesor în anii facultății, iar ulterior relația profesională dintre noi s-a extins într-un dialog intelectual constant și într-o colaborare care s-a dezvoltat prin proiecte comune, schimburi de idei și susținere reciprocă în activitatea culturală. A scris despre volumele pe care le-am tradus, contribuind la receptarea lor critică în spațiul cultural românesc. Între aceste texte se numără cronica din revista Ramuri (nr. 5, 2019), „Valentina di Cesare și travaliul poetic al unei broderii penelopiene”, precum și studiul publicat în Orizzonti culturali italo-romeni (nr. 4, 2023), „Vacuum vivendi: il malefico esistenziale nell’antica descendenza tragica”. În aceste intervenții critice, a evidențiat atât valoarea volumelor, cât și dificultatea și importanța actului traducerii: „subliniam apariția a două scrieri remarcabile, prin structura textuală, nu doar inspirate și originale în marea românească din ultimele decenii, dar și ofertante de noi simțuri ale iscodirii lectorului în teatrul oarecum funest, „scandalos”, tipic condiției umane la scară reprezentării sale în istoria gândirii și culturii universale, și o exactă și fascinantă tălmăcire în română, în care nu pierde aproape nimic din suculențele limbii dantești.”
La rândul meu, am avut ocazia să particip la acest schimb intelectual prin cronici dedicate unor volume semnate de domnia sa, prin traduceri și prin implicarea în evenimente culturale comune. În 2018, am publicat în revista Mozaicul (nr. 2) traducerea articolului „Devastopoli – Cetatea devastată”, dedicat de Marco Lucchesi, apărut în revista braziliană Comunità italiana (Rio de Janeiro). În 2019, am prezentat împreună publicului craiovean doi scriitori italieni, Armando Guidoni și Aldo Onorati. În 2021, am publicat în revista Mozaicul (nr. 6–7) cronica „O antologie critică pentru îndreptarea lumii”, dedicată volumului său Antidot la o lume în derivă, și am tradus interviul acordat lui Velio Carratoni – „George Popescu, simbioza cu literatura italiană”. În 2022, am analizat într-o cronică amplă volumele lui Daniele Cavicchia traduse de domnia sa la Editura Eikon (Singurătatea focului, La solitudine del fuoco, Coaja lucrurilor / Il guscio delle cose, Domnița apei / La signora dell’acqua).
Am participat, de asemenea, la numeroase evenimente culturale și academice organizate împreună, între care întâlnirile cu prof. dr. Antonio Sorella (Universitatea „Gabriele d’Annunzio”, Chieti–Pescara), precum și manifestările dedicate pedagogiei limbilor străine din cadrul Centrului Lingvistic Montessori „Lingua più” din Città di Castello.
În ultimii ani a rămas prezent în dialogul cultural prin interesul constant față de activitatea celor apropiați. M-a bucurat faptul că am putut păstra legătura și în această perioadă.
Dispariția profesorului George Popescu reprezintă o pierdere importantă pentru mediul literar și academic românesc.
Păstrez, ca pe una dintre marile datorii de memorie, amintirea colaborării noastre, a dialogului purtat de-a lungul anilor și a încrederii pe care mi-a oferit-o.

Carmen Teodora Fagețeanu
(nr. 5, mai 2026, anul XVI)