Aurelia Kitzu (Chițu) Arimondi sau despre dreptatea târzie a memoriei

Deși istoria Craiovei abundă în figuri culturale de mare anvergură, multe dintre ele nu s-au bucurat, de-a lungul vremii, de atenția cuvenită – asta în cazul în care nu au fost cu totul uitate sau ignorate. Este un paradox recurent al memoriei culturale locale: personalități cu vizibilitate internațională în epoca lor ajung să fie aproape absente din conștiința orașului de origine. Craiova, spațiu de veche tradiție urbană și culturală, a dat României nu doar personalități politice și intelectuale, ci și familii cu o puternică vocație artistică, dintre care se desprinde și familia din care provine Aurelia Kitzu (Chițu), legată de numele lui Gheorghe Chițu, om de stat și figură marcantă a vieții publice românești din secolul al XIX-lea. În acest context, destinul Aureliei Kitzu se înscrie într-o linie de continuitate culturală care pornește dintr-un mediu craiovean cultivat și ajunge, printr-un parcurs excepțional, pe marile scene ale lumii.
Dincolo de sonoritatea istorică a numelui, ce poate fi un firav indiciu biografic, a fost, până recent, o prezență aproape necunoscută în istoriografia muzicală românească. Bogata și sclipitoarea sa carieră muzicală și pedagogică, la nivel internațional, pare să nu fi atras atenția istoricilor și muzicologilor noștri. În acest context, demersul Nicoletei Călina Presură capătă o valoare fondatoare: identifică importanța acestei personalități, îi reconstituie cu migală traseul biografic și artistic pe baza unor surse bogate, dar dispersate, și, în final, oferă acest material circuitului cultural. Lucrarea reprezintă o veritabilă arheologie culturală, în sensul cel mai larg al termenului, și, în același timp, un act de justiție istorică și artistică. Ea readuce în circuitul memoriei culturale o personalitate care a aparținut simultan mai multor lumi: Craiovei de origine, Europei muzicale  (La Scala, Covent Garden sau Berlin) și Americii instituționale (Chicago Musical College).
Volumul Aurelia Kitzu (Chițu) Arimondi (1866–1941). De pe marile scene ale lumii, la catedra de canto de la Chicago Musical College (Editura Vasiliana, Iași, 2026) nu doar că o aduce pe marea soprană la locul cuvenit, în atenția publică, dar și îmbogățește patrimoniul cultural local, racordându-l la cel internațional. Subtitlul, Fragmente de arheologie muzicală, indică un proces de reconstituire din urme, documente și ecouri, dintr-un material istoric fragmentat, care necesită nu doar erudiție, ci și sensibilitate interpretativă.
Caracterul riguros al cercetării este susținut și de cadrul instituțional în care a fost elaborată. Demersul se înscrie în contextul unui stagiu de cercetare desfășurat la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica, realizat cu sprijinul Ministerul Educației, prin programul național de burse Nicolae Iorga. Această afiliere indică accesul la resurse arhivistice și la un mediu academic favorabil investigației, esențiale pentru recuperarea unui destin artistic dispersat în spații culturale diferite.
Ceea ce definește însă esențial această cercetare este conștiința lacunelor arhivistice. La începutul demersului, materialul disponibil este extrem de restrâns: câteva articole, afișe și o fotografie, ceea ce transformă reconstituirea într-un exercițiu de recuperare aproape arheologică. Descoperirea întâmplătoare a unui afiș de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în arhiva celebrului teatru venețian La Fenice, declanșează întregul proces de reconstituire.
Întrebarea identitară care urmează, „Cine este Aurelia Kitzu (Chițu) Arimondi?”, deschide un dublu traseu al investigației: genealogic, legat de familia Chițu din Craiova, și artistic, care o plasează pe soprană într-o rețea europeană și americană de instituții lirice de prim rang. Astfel, biografia se intersectează cu istoria culturală a epocii, iar figura artistei se configurează progresiv între document și uitare.
Plecarea din Craiova marchează începutul unui traseu artistic tipic marilor voci europene de la sfârșitul secolului al XIX-lea: formarea solidă în centre muzicale de prestigiu din Italia, afirmarea rapidă pe scenele lirice importante și integrarea într-un circuit internațional al operei, în care circulația artiștilor era deja intens globalizată. Aurelia Kitzu își consolidează pregătirea vocală în mediul italian, unde își perfecționează tehnica și își construiește identitatea artistică, afirmându-se rapid ca mezzosoprană de forță, capabilă să abordeze roluri complexe pe scenele de la Milano, Roma, Torino, Bologna, Veneția și Florența.
Consacrarea internațională vine odată cu aparițiile pe scenele de prim rang ale Europei: La Scala din Milano, Costanzi din Roma, San Carlo din Napoli, dar și Covent Garden din Londra, Royal Opera din Berlin sau Viena. În aceste spații, nu este o prezență marginală, ci o interpretă integrată în distribuții de elită, colaborând cu dirijori importanți ai epocii precum Toscanini, Campanini, Mancinelli sau Leo Blech. Presa internațională o consemnează constant în roluri principale, iar repertoriul său se extinde de la creații italiene la roluri moderne sau premiere în opere contemporane ale vremii.
După această etapă de intensă activitate scenică, destinul său se reorientează către pedagogie, odată cu stabilirea în Statele Unite și integrarea, împreună cu soțul său, artistul Vittorio Arimondi, în mediul muzical din Chicago. Începând cu 1925, cei doi devin cadre didactice la Chicago Musical College, instituție de prestigiu coordonată de Carl D. Kinsey, unde Aurelia Kitzu va activa în cadrul departamentului de canto.
Aici, activitatea sa capătă o nouă dimensiune: formarea de generații de artiști care vor debuta ulterior pe scene internaționale, participarea la școlile de vară ale instituției, conferințe despre marile opere din repertoriului universal și o prezență constantă în viața muzicală a orașului Chicago. Presa americană, în special publicații precum Musical Courier sau The Etude Magazine, documentează nu doar activitatea sa didactică, ci și succesul elevilor săi, unii dintre ei ajungând să debuteze la Milano sau pe scenele lirice americane.
Prezența constantă a numelui său în publicații de referință precum Musical Courier, The New York Times, Chicago Tribune sau La Gazzetta di Venezia indică nu doar o carieră activă, ci și integrarea sa într-o rețea transnațională a lumii lirice de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. În același timp, reluarea sa în presa românească confirmă circulația dublă a identității sale artistice, între spațiul de origine și cel de afirmare.
Un element esențial care susține soliditatea demersului este amploarea bibliografiei, construită dintr-un corpus documentar impresionant, ce reunește surse din presa românească, italiană, franceză, britanică și, mai ales, americană. Această diversitate funcționează ca dovadă a vizibilității internaționale de care s-a bucurat Aurelia Kitzu Arimondi în timpul carierei sale artistice.
Demersul Nicoletei Călina Presură este unul de reconfigurare a unei memorii culturale selective, în care nume importante au fost adesea estompate de trecerea timpului. Prin această lucrare, Aurelia Kitzu Arimondi revine nu doar în atenția publicului, ci și în circuitul firesc al istoriei culturii muzicale românești și universale.

Carmen Teodora Făgețeanu
(nr. 5, mai 2026, anul XVI)