Agar, femeia din marginea Scripturii

Giulia Lo Porto este exeget biblic, formată la Palermo și Roma, unde a obținut doctoratul în 2015. Activitatea sa se situează la intersecția dintre hermeneutica biblică, reflecția teologică contemporană și experiența concretă a corporalității și maternității. Scrisul ei pornește constant din tensiunea dintre textul sacru și viața trăită, dintre tradiție și vocile feminine marginalizate de discursul religios dominant. Autoarea recitește figura biblică a lui Agar dintr-o perspectivă lucidă, critică și empatică, insistând asupra alegerii, a subordonării și a rezistenței, ca experiențe fondatoare ale subiectivității feminine.
Volumul  Agar. La ribelle che dialogò con Dio a apărut la Edizioni San Paolo, în anul 2023, în Colecția Madri della fede, coordonată de Cristina Simonelli și Rita Torti. Seria editorială își propune să recupereze și să reinterpreteze figurile feminine din Scriptură, citite în cheie critică, istorică și existențială, cu deschidere spre dialogul contemporan.
Cuprinsul volumului Agar indică un parcurs riguros, care pornește de la lectura atentă a textului biblic și avansează progresiv spre zonele sale de tensiune teologică și antropologică. Analiza statutului personajului, „roabă”, mamă, femeie subordonată, conjugal și social, deschide reflecția asupra maternității ca experiență impusă, dar și ca spațiu al unei posibile reconfigurări interioare. Relația Sara - Agar apare astfel ca un nod central al cărții: nu o simplă opoziție morală, ci o dialectică a puterii și a vulnerabilității.
În Vechiul Testament, povestea lui Agar apare în Geneza (cap. 16 și 21) și este una dintre cele mai tulburătoare narațiuni despre exil, maternitate, putere și supraviețuire. Agar este roaba egipteană a Sarei, soția lui Avraam, oferită bărbatului ca soluție la sterilitate. Din acest gest pragmatic se naște o dramă fondatoare. Agar concepe un copil, Ismael, dar odată cu sarcina ei începe și conflictul. Nu este aleasă, nu este consultată, nu este protejată. Este folosită, apoi alungată. În economia patriarhală a textului biblic, ea rămâne o figură secundară, o femeie fără genealogie și fără drept la cuvânt. Și totuși, paradoxal, devine prima femeie din Biblie care vorbește direct cu Dumnezeu și singura care Îi dă un nume: El-Roi - „Dumnezeul care mă vede”.
Acest moment este esențial. Agar nu este doar o victimă a istoriei sacre, ci o martoră a divinității în afara legământului oficial. Dumnezeu o vede în deșert, în marginalitate, în abandon. Iar această întâlnire nu este una moralizatoare, ci una de recunoaștere. Simbolic, personajul concentrează mai multe figuri: femeia străină, mama singură, corpul instrumentalizat, exilata, cea care supraviețuiește fără promisiuni.
În lectura tradițională, Agar este umbra Sarei. În lecturile moderne însă, ea devine contra-narațiunea. Dialogul ei cu Dumnezeu nu este unul al supunerii, ci al interogației. De aceea, aceasta este printre figurile biblice cele mai fertile pentru reinterpretarea contemporană. Ea deschide un spațiu teologic și literar în care credința nu mai înseamnă obediență, iar sacralitatea nu mai aparține centrului, ci marginii.
Giulia Lo Porto construiește un personaj feminin profund, aflat într-o tensiune continuă între supunere și luciditate. Rebeliunea lui Agar nu este una zgomotoasă, nici ideologică. Ea nu sfidează ordinea lumii, dar refuză să accepte suferința mută. Întreabă, insistă, se miră, uneori se revoltă, nu pentru a nega divinitatea, ci pentru a o obliga să se arate. Unul dintre meritele majore ale cărții este modul în care redefinește maternitatea. Ismael nu este doar copilul promis, ci motivul pentru care Agar rămâne în viață. Maternitatea nu e idealizată, ci trăită ca responsabilitate extremă, ca formă de rezistență într-un spațiu ostil. Deșertul, în această logică, nu mai este doar locul pedepsei sau al exilului, ci un spațiu al confruntării radicale cu limitele trupului, cu frica, cu Dumnezeu însuși.
Titlul romanului concentrează deja întregul nucleu al poveștii. În textul biblic, Agar nu este numită niciodată „rebelă”. Rebeliunea nu există ca termen, nici ca gest explicit. Tocmai de aceea, introducerea acestui cuvânt în titlu marchează o deplasare de sens. Scrierea nu corectează Scriptura, ci o interoghează din interior.
„Ribelle”, la Giulia Lo Porto, nu înseamnă răzvrătire împotriva ordinii divine, ci refuzul de a accepta o condiție fără a o înțelege. În Biblie, vocea ei este limitată, fragmentară, aproape funcțională. Ea nu contestă existența lui Dumnezeu, ci modul în care destinul îi este impus. Subtitlul reia un fapt biblic real, dar îi schimbă accentul. Agar este, într-adevăr, una dintre puținele figuri care vorbesc direct cu Dumnezeu și singura femeie care Îl numește. Însă, în textul sacru, acest dialog este scurt, aproape rezumat. Aici este dilatat, aprofundat și transformat într-o relație tensionată, uneori incomodă. Astfel, titlul funcționează ca o cheie hermeneutică. Între Agar biblică și Agar contemporană se deschide un spațiu de libertate interpretativă. Lo Porto nu schimbă faptele, ci schimbă centrul de greutate. Dacă Biblia spune povestea lui Avraam, a Sarei și a legământului, cartea spune povestea unei femei care trăiește efectele acelui legământ fără a fi parte din el.
Totodată, Giulia Lo Porto își construiește lectura analizând și ciclul patriarhal din Geneza, axa narativă care organizează identitatea poporului biblic. Patriarhii, Avraam, Isaac și Iacob, nu sunt prezentați ca simple figuri fondatoare, ci ca purtători ai unei promisiuni transmise prin generații: pământul, descendența și binecuvântarea. În jurul lor se coagulează o istorie de migrații, alianțe fragile, conflicte familiale și relații de putere. Rolul lor nu este doar genealogic, ci și simbolic. Prin ei se articulează o teologie a devenirii. Avraam inaugurează experiența chemării și a ruperii de origine, Isaac asigură continuitatea legământului, iar Iacob, devenit Israel, transformă promisiunea într-o identitate colectivă.
Figura lui Agar introduce însă o ramificație decisivă. Din unirea ei cu Avraam se naște Ismael, considerat în tradiția biblică și islamică strămoșul ,,unui mare popor”. Aceasta participă astfel la istoria fondatoare fără a fi inclusă în linia promisiunii „oficiale”: mamă a unui popor, dar exclusă din genealogia aleasă.
În acest sens, volumul nu se află în opoziție cu textul biblic, ci într-o continuitate critică cu el. Giulia Lo Porto nu rescrie Scriptura, ci o face locuibilă pentru cititorul de astăzi. Dumnezeu nu este personaj antropomorf, ci prezență tensionată, uneori tăcută, alteori tulburător de apropiată. Agar nu devine eroină în sens clasic, ci rămâne o femeie fragilă, expusă, dar capabilă de verticalitate interioară.
Această perspectivă este extinsă, de exemplu, în dialogul cu poezia contemporană a Mohjei Kahf, poetă și eseistă siriano-americană, care reinterpretează figura lui Agar din unghiul migrației, al identității feminine și al apartenenței culturale multiple. Prin acest dialog, Agar traversează granița dintre textul biblic și prezent, devenind o figură capabilă să articuleze experiențe actuale de dezrădăcinare și căutare a unui loc.
Bibliografia care însoțește studiul interpretativ confirmă rigoarea demersului și deschiderea sa interdisciplinară. Referințele reunesc exegeza biblică clasică (de la comentariile Genezei și lectura Pentateuhului) cu studiile de antropologie teologică, istorie și interpretări feministe ale Scripturii. Prezența lucrărilor dedicate figurii lui Agar în tradițiile iudaică, creștină și islamică, alături de volume consacrate corporalității, relațiilor de putere și politicilor genului, indică un dialog asumat între tradiție și lectura critică contemporană.
Textul biblic sugerează că alegerea lui Agar nu este una accidentală sau marginală. Dumnezeu îi vorbește direct, o vede și îi promite un viitor, anunțând nașterea lui Ismael și destinul său de întemeietor al „unui popor mare”. Chiar dacă linia legământului este transmisă prin Isaac, istoria lui Ismael nu este anulată sau corectată ulterior, ci asumată ca o ramificație distinctă a promisiunii. Din această tensiune se naște o dublă filiație: pe de o parte, descendența lui Avraam prin Isaac, pe de altă parte, descendența prin Agar, considerată în tradiția biblică și islamică drept originea unui nou popor. Cartea sugerează astfel că ruptura nu aparține voinței divine, ci modului în care ordinea patriarhală gestionează o alegere care o depășește.
Agar nu este o eroare în economia textului, ci locul în care promisiunea se multiplică și devine conflictuală, deschizând istoria către pluralitate, tensiune și responsabilitate.
Deși Agar. La ribelle che dialogò con Dio de Giulia Lo Porto nu a cunoscut încă o traducere în limba română, dimensiunea sa spirituală o recomandă teologilor și comunităților religioase, dincolo de granițele unei singure tradiții.

Carmen Teodora Făgețeanu
(nr. 2, februarie 2026, anul XVI)