Când apele se mișcă: „emersiunile scenice” ale teatrului românesc

Volumul Emersioni sceniche. Teatro romeno contemporaneo, îngrijit de Horia Corneliu Cicortaș și Letteria Giuffrè Pagano și publicat în 2024 de editura ETS din Pisa, reprezintă o contribuție semnificativă la diseminarea dramaturgiei românești contemporane în Italia. Lucrarea a luat naștere cu intenția de a suplini cunoașterea lacunară a teatrului românesc în mediul editorial italian.
Așa cum subliniază Emilia David în prefața volumului, cartea răspunde nevoii urgente de a oferi cititorilor italieni o selecție reprezentativă de autori și texte semnificative: „Antologia de teatru românesc contemporan Emersioni sceniche se naște ca rezultat al unui proiect editorial organic, ca răspuns la urgența de a oferi cititorilor italieni o alegere atentă de texte și autori dramatici de prim plan din România”. De asemenea, volumul inaugurează colecția „L’Altra Europa”, dedicată promovării literaturii române, din păcate mai puțin cunoscută în contextul italian decât altele, o colecție ajunsă între timp la cel de-al treilea volum. Acest proiect editorial se dovedește a fi o încercare necesară și utilă de a lărgi orizontul cultural al publicului italian, introducând unele lucrări teatrale dintr-o bogată tradiție artistică, încă puțin explorată în Italia.
Antologia reunește în total șapte texte teatrale traduse în limba italiană, dintre care patru piese integrale și trei adaptări, oferind astfel o privire semnificativă asupra subiectelor și formelor de expresie ce caracterizează teatrul românesc din secolul XX și începutul anilor 2000.
Volumul își are originea în festivalul „teatROmania_emersioni sceniche”, desfășurat la Roma între 2010 și 2015 [1]. Acest eveniment cultural a jucat un rol fundamental în răspândirea teatrului românesc în Italia și a reprezentat un spațiu de dialog între diferite tradiții artistice.
În introducere, co-editoarea volumului, artista vizuală și regizoarea de teatru Letteria Giuffrè Pagano, explică clar obiectivul evenimentului: „«TeatROmania_emersioni sceniche» s-a născut cu intenția de a aduce o perspectivă deschisă și inovatoare asupra scenei contemporane, în lumina dramaturgiilor de astăzi”. Spațiile Academiei Române din Roma au găzduit acest festival de teatru la care au participat artiști provenind din culturi diferite. Nu a fost vorba doar despre prezentarea unor spectacole teatrale: evenimentul avea obiectivul evident de a crea un loc de confruntare între limbajele artistice și diferitele tradiții culturale.
Astfel, după Letteria Giuffrè Pagano, „dialogul dintre culturi și limbaje a constituit piatra de temelie a ofertei artistice a festivalului”. Proiectul a căpătat astfel o valoare care nu se limitează la simpla prezentare a textelor teatrale: volumul devine de fapt o autentică mărturie a unei experiențe artistice și culturale mai ample, bazată pe schimbul dintre diferite tradiții europene.
Antologia  este interesantă și prin varietatea lucrărilor. Acestea abordează probleme politice, filosofice și sociale, reflectând transformările societății românești din ultimii optzeci de ani.
Așa cum o precizează textele introductive, volumul oferă o privire de ansamblu asupra bogăției dramaturgiei române. Printre cele mai recurente teme amintim: relația dintre individ și putere, memoria istorică, transformările sociale ale Europei contemporane și criza identității individuale și colective. Teatrul românesc contemporan pare astfel să fie profund legat de istoria recentă a țării, marcată de decenii de dictatură și de tranziția dificilă către democrație. Centralitatea individului în marile procese istorice este unul dintre numitorii comuni ai antologiei: dramaturgia românească contemporană tinde, de fapt, să reprezinte conflictele dintre experiența personală și transformările politice ce i-au populat istoria, recentă și mai veche. În acest sens, piesele devin instrumente de reflecție asupra condiției umane în interiorul istoriei. Un exemplu semnificativ este reprezentat de monodrama Amalia respiră adânc/Amalia respira profondamente de Alina Nelega (tradusă de Gabriella Molcsan și Igor Tavilla), în care viața protagonistei acoperă întreaga perioadă a dictaturii comuniste. Într-adevăr, textul narează povestea unei femei care trăiește transformările politice ale României de la cel de-Al Doilea Război Mondial până la căderea regimului comunist. Prin povestea individuală a protagonistei, piesa reușește să zugrăvească o întreagă eră istorică.
Alte exemple fascinante ale raportului dintre individ și istorie pot fi găsite în monodrama Decalogul după Hess/Il decalogo secondo Hess a aceleiași Alina Nelega însăși (tradusă de Horia Corneliu Cicortaș), în care faimosul comandant nazist Rudolf Hess (1894-1987), întemnițat în închisoarea Spandau, își rezumă viața și convingerile; dar și în Verso un’altra fiamma/Spre o altă flamură de Vlad Scolari, adaptare teatrală a reportajului de călătorie a lui Panait Istrati în URSS, intitulat Vers l'autre flamme, sub forma unei drame radiofonice extrem de originală.
Multe din textele incluse în antologie tratează mai mult sau mai puțin direct tema cenzurii, a controlului politic în timpul regimului comunist și al rănilor memoriei istorice. Un exemplu deosebit de semnificativ este oferit de Toujours ensemble/Sempre insieme de Anca Visdei (o autoare pe care am avut plăcerea să o întâlnesc cu ocazia prezentării volumului la Pisa Book Festival în 2024), piesă ale cărei protagoniste – două surori separate de expatriarea uneia dintre ele – discută metodele folosite pentru a evita cenzura prin care trec scrisorile lor private: „Pentru scrisori e nevoie de un cod, altfel nu vor trece de cenzură” [2]. De altfel, în schimbul succesiv de replici, intră în joc sugestia uneia din cele două surori de a folosi pseudonime pentru a indica instituțiile regimului, cum ar fi „mătușa Prudența” pentru a indica Securitatea. Aceste strategii lingvistice dezvăluie cu o claritate alarmantă presiunea exercitată de controlul politic asupra vieții de zi cu zi a indivizilor. Teatrul devine astfel un spațiu simbolic în care memoria dictaturii poate fi rescrisă și reinterpretată, de data aceasta în afara contextului comunist, permițând dezvăluirea codurilor secrete care la vremea respectivă făceau parte integrantă din viața privată a cetățeanului.
Pe lângă dimensiunea istorică și politică, volumul conține și texte caracterizate printr-o componentă simbolică și filosofică puternică. Un exemplu semnificativ este textul La colonna infinita/Coloana nesfârșită, o adaptare de Letteria Giuffrè Pagano pentru un singur actor, bazată pe piesa cu același nume a lui Mircea Eliade, inspirată de figura sculptorului Constantin Brâncuși. În acest text, simbolul coloanei capătă o valoare metaforică legată de condiția umană, așa cum se vede în acest pasaj: „V-am făcut Coloana ca să vă amintesc că drumul spre Cer este greu, este anevoios". Coloana devine astfel o reprezentare simbolică a aspirației umane către o dimensiune spirituală superioară. Acest tip de reflecție evidențiază faptul că teatrul lui Eliade, inspirându-se din evenimentele istorice, se concentrează îndeosebi pe întrebări existențiale profunde și universale.
Același lucru pare să se întâmple în Decalogul după Hess de Alina Nelega, unde cele zece porunci biblice sunt distorsionate de sofismele vicios și extrem de problematice ale conducătorului nazist.
Totuși, acestea oferă prilejuri interesante de reflecție asupra unei viziuni pervertite asupra lumii, în stilul marchizului de Sade, unde tot ceea ce este perceput în general ca bun și sfânt devine o degenerare constantă, subordonată egoismului celui ce monologhează și justificării propriilor sale defectelor. Un exemplu magistral este acest citat poetic despre porunca care poruncește să nu ucizi:

N-am ucis mai mult decât pescarul care-și aruncă indiferent năvodul,
nu altfel decât vânătorul care,
cu sânge rece,
curăță pădurea de animale bolnave,
sau decât grădinarul care smulge,
cu grijă,
din pământ buruienile,
toamna,
nu mai mult decât medicul care ucide cu vaccinul său micile bacterii,
sau virușii care
– s-a descoperit de curând –
sunt inteligenți.

Un alt element caracteristic al textelor din antologie este experimentarea formală. Multe din ele folosesc structuri dramaturgice neconvenționale, precum monodrama, radiodrama sau dialogul. Aceste alegeri permit aprofundarea dimensiunii psihologice a protagoniștilor, precum și crearea unei intensități emoționale crescute atrăgând concentrarea privitorilor tocmai asupra acestui aspect.
Bunăoară, în cazul piesei menționate anterior Mereu împreună de Anca Visdei, relația dintre cele două protagoniste devine centrul întregii structuri narative, permițând evidențierea capacității teatrului de a evoca lumi complexe chiar și prin intermediul unei structuri scenice minimale. Mai mult, tocmai datorită acestui fapt este posibilă construcția unor personaje extrem de complexe care compensează din plin, prin psihologia lor, scenariul minimalist în care se află, scenariu ce rezultă a fi, dimpotrivă, un fundal eficient pentru luminile și umbrele personajelor.
Din punct de vedere editorial și literar, Emersioni sceniche reprezintă un instrument important pentru diseminarea culturii românești în Italia. Volumul nu este o simplă galerie de texte teatrale, ci oferă un set bogat de aparate critice, note introductive și biografice care ajută cititorul să înțeleagă contextul istoric și cultural al operelor, consonante cu tematica de fond a cărții. Prin urmare, este o lucrare de mare valoare pentru studiile teatrale și literatura comparată, oferind o privire de ansamblu bogată și articulată asupra dramaturgiei române contemporane, evidențiind varietatea tematică și complexitatea stilistică a pieselor selectate.
Acest obiectiv cultural apare a fi deosebit de important într-un moment istoric în care dialogul dintre tradițiile artistice europene capătă o valoare tot mai relevantă. Prin textele prezentate, cititorul italian poate înțelege aplecarea teatrului românesc asupra problemelor fundamentale ale istoriei europene recente, cu un ochi poate mai ager decât cel din așa-numitul Occident: memoria dictaturii, criza identității individuale și transformările societății contemporane.
Antologia demonstrează deopotrivă că teatrul poate deveni un spațiu privilegiat pentru dialog cultural între diferite țări. În acest sens, volumul, departe de a fi o simplă colecție de texte dramaturgice, este și un proiect important de mediere culturală între România și Italia, ce merită cunoscut, aprofundat și pus în scenă cât mai mult posibil.

Edoardo Giorgi
Traducere de Gabriel Badea
(nr. 6, iunie 2026, anul XVI)

* Din 2006, Institutul Cultural Român din Bucureşti finanţează editurile din străinătate pentru traducerea şi publicarea de cărţi din literatura română, prin programul Translation & Publication Support Programme.

NOTE

[1] Festivalul „teatROmania_emersioni sceniche”, organizat anual între 2010 și 2015, a fost promovat de asociația Telluris Associati din Pontedera cu colaborarea Forumului Intelectualilor Români din Italia și cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român din București. Conceput inclusiv datorită activității artistice a Letteriei Giuffrè Pagano, festivalul s-a născut din experiența ei de regizare a spectacolului La colonna infinita (2008), cu Tazio Torrini pe scenă. Festivalul a reunit regizori, actori și companii de teatru din diverse țări, inclusiv grupuri italiene independente precum Wasabi, Scenari Armonici, Progetto Miniera sau chiar Telluris. Scopul era acela de a încuraja dialogul dintre diferite tradiții scenice și de a valoriza dramaturgia contemporană a Europei de Est, prin autori ca Alina Nelega, Matei Vișniec, Vlad Zografi și alții. De-a lungul timpului, „teatROmania” s-a impus ca o platformă internațională stimulativă pentru schimburi culturale și experimentare teatrală.
[2] Piesa de Anca Visdei, scrisă în franceză (Toujours ensemble) și plasată la începutul volumului, este tradusă de Mariella Fenoglio și Roberto Della Casa.