Faust, un nou volum Culianu în Italia

Faust, un nou volum Culianu în Italia

Robertei Moretti – cercetătoare a operei lui Ioan Petru Culianu [1] – și colecției „l’Archeometro” a editurii milaneze Bietti le revine meritul comun de a fi publicat recent un nou volum al genialului savant, prematur dispărut în circumstanțe dramatice. Volumul Faust (a cura di Roberta Moretti, Bietti, Milano 2025, pp. 228) conține textul seminarului despre Faust, pe care istoricul român al religiilor (discipol al lui Mircea Eliade și succesorul său la Divinity School a Universității din Chicago) l-a ținut între 1 martie și 1 iunie 1990, la Universitatea din Siena, sediul din Arezzo, unde Culianu fusese invitat de Grazia Marchianò (1941-2024), profesoară de estetică și cercetătoare a filosofiilor orientale, soția filosofului Elémire Zolla (1926-2002) [2].
Seminarul, intitulat Faust: un mito alle radici dell’Occidente, avea cadență săptămânală. El a fost înregistrat pe casete audio și apoi transcris, însă ulterior transcrierea a fost pierdută; din fericire, a fost regăsită după mai mulți ani, fiind transferată pe un fișier de tip word în 2016.
Datorită cercetării răbdătoare a Robertei Moretti, acel text vede acum lumina tiparului, împreună cu alte materiale ce conferă cărții de față substanța unui volum monografic de și despre Culianu. Volumul se deschide cu o notă semnată de Emanuela Guano (Culianu e la trama vuota del Faust / „Culianu și intriga goală a lui Faust”), actualmente profesoară de antropologie la Universitatea din Atlanta, SUA, în 1990 o tânără de curând absolventă, căreia i se încredințase înregistrarea și transcrierea cursurilor. Ea este urmată de introducerea Robertei Moretti, Dal mito delle origini alle origini del mito di Faust („De la mitul originilor la originile mitului lui Faust").
Textul seminarului lui Culianu din 1990, întins pe aproximativ cincizeci de pagini, este urmat în amplul Appendice de textul transcris al unei prelegeri asupra sacralității feminine, ținută de Culianu în cadrul unui simpozion la Universitatea din Siena-Arezzo, în februarie 1989 (în prezența, printre alții, a lui Ugo Bianchi, mentorul său la Universitatea Catolică din Milano, și a lui Giovanni Casadio, actualul președinte al Societății Italiene de Istorie a Religiilor). Transcrierea acestei prelegeri include nu numai textul expunerii lui Culianu (în bună parte recuperat din casete audio), ci și pe cel al dezbaterii ce i-a urmat; textele, în forma lor integrală, erau până acum inedite. Volumul mai cuprinde însă și alte texte inedite: două interviuri – Le radici del mito nell’imponderabile insieme della storia /„Rădăcinile mitului în imponderabil întreg al istoriei”, acordat de Culianu Emanuelei Guano, respectiv Reality is negotiable, acordat Robertei Moretti de Grazia Marchianò –, în fine postfața lui Horia Corneliu Cicortaș, Sulle tracce di Faust, da Nae Ionescu a Ioan Petru Culianu /„Pe urmele lui Faust, de la Nae Ionescu la Ioan Petru Culianu”, care abordează ascendența cercetărilor lui Culianu în cadrul mai larg al filosofiei române, cu focusare pe linia de „filiație” Nae Ionescu-Mircea Eliade. De asemenea, la finalul volumului, cititorii pot consulta un util index de nume.
Așa cum amintește Emanuela Guano în nota sa de deschidere, seminarul reia și extinde subiectele discutate de Culianu într-unul din ultimele sale articole, Dr. Faust, Great Sodomite and Necromancer (apărut în engleză în „Revue de l’histoire des religions”, 3/1990 și în traducerea concomitentă română a lui Sorin Antohi, Dr. Faust, mare sodomit și necromant, în „Revista de Istorie și Teorie Literară”, 3-4/1990; ulterior inclus în volumul Jocurile minții). Totuși, interesul pentru personajul Faust este exprimat încă din lucrarea Eros și magie în Renaștere (apărut în franceză în 1984), unde tema este asociată cu transformarea obiceiurilor și a moralei, cu o referire specială la moda feminină, subiect căruia Culianu i-a acordat mereu o atenție deosebită, așa cum o arată și conferința mai sus menționată despre sacralitatea feminină.
În sugestiva sa introducere, unde se oprește, în cheie istorico-ideologică, asupra mitului tărâmului Shambala (sau Shambhala), Roberta Moretti subliniază tratarea de către Culianu a subiectului Faust dintr-o perspectivă aparte, în care abordarea istoricului religiilor se intersectează cu cea a istoricului ideilor, arătând cum se transformă mitul de-a lungul secolelor, preluând unele configurații foarte diferite între ele. Ținând cont de relativitatea fenomenului istoric, „Culianu se detașează de observația istoriei înțeleasă ca o manifestare liniară și diacronică. Deși recunoaște la un anumit nivel necesitatea acestei funcții, adoptă o perspectivă «cvadri-dimensională» în care sistemele de gândire sunt observate în sincronicitatea lor” (p. 34).
Descriind ceea ce numește „un leitmotiv în istoria culturii europene” (p. 49), Culianu pornește de la Roma imperială, în perioada de afirmare a creștinismului timpuriu, unde întâlnim un personaj ca Simon Magul. Poreclit și Faustus, acesta se însoțește cu o prostituată pe care o consideră reîncarnarea Elenei din Troia; se luptă cu apostolul Petru într-o competiție de puteri magice din care iese învins, la fel ca vrăjitorul Ciprian, un alt posibil predecesor al lui Faust, înfrânt și convertit de fecioara Justina. Seminarul continuă examinând cazuistica faustiană în literatura creștină din antichitatea târzie și din Evul Mediu timpuriu. După o amplă digresiune în care evidențiază conviețuirea, în Evul Mediu, dintre idealurile ascetice și ghetoizarea minorităților religioase, pe de o parte, cu relaxarea obiceiurilor și proliferarea băilor publice și a prostituției, pe de alta, Culianu arată că abia în Renaștere întâlnim premisa Faustului modern, cunoscut mai ales datorită lui Goethe. Astfel, „vrăjitorul devine un «om de știință», adică cel ce se folosește de reguli pentru a manipula natura” (p. 62).
În răspăr cu o vulgată istoriografică larg răspândită, Culianu subliniază că Reforma protestantă, precedată de bula papală a lui Inocențiu al VIII-lea și de mișcările pre-reformate, precum cea a „plângăreților” (piagnoni) din Florența [3], a reprezentat o reformă în sens fundamentalist, nu liberal, iar Contrareforma catolică nu este altceva decât replica ei în cadrul dogmatic și disciplinar al ascultării față de Scaunul papal. Dacă doctrina luterană și calvinistă a dublei predestinări a dat impuls capitalismului – conform binecunoscutei teze a lui Max Weber –, abolirea ordinelor monahale implică pentru femeie renunțarea la celibat și alegerea obligatorie a căsătoriei, drept remediu pentru concupiscența al cărei recipient este ea însăși. Moda vestimentară este influențată, la rândul ei, de această transformare a obiceiurilor: clerul încurajează, de exemplu, folosirea saboților înalți, cu scopul de a permite purtarea de veșminte din ce în ce mai lungi, care să nu lase să se întrevadă, bunăoară, gleznele femeii (un subiect intrigant, cel al tocurilor înalte, abordat în conferința de la Arezzo despre sacralitatea feminină, inclusă în prezentul volum).
Pe acest fundal a apărut în Germania, în 1587, acea „Carte populară” (Volksbuch) inspirată din personajul istoric al lui Georg (sau Johann) Sabellicus, vrăjitor renumit, acuzat, în plus, de a fi un „mare sodomit și necromant”, de care vorbește abatele Trithemius, el însuși familiarizat cu magia evocatoare. „Produs destul de grosolan al teologiei protestante” (p. 73), „Cartea populară” își îndeplinește foarte bine intenția propagandistică, luând imediat forma unui spectacol de marionete, spre beneficiul publicului analfabet. Succesul rapid al textului în Europa de Nord a condus la cele două adaptări realizate de Christopher Marlowe (1604 și 1610). Morala aflată la baza acestei scrieri constă în demonizarea științei naturale. Păcatul lui Faust, anti-Lutherul, constă în tripla dorință exagerată de cunoaștere, bogăție și erotism. „Din această perspectivă” scrie Culianu „cartea despre Faust devine un text cheie al civilizației occidentale, un text care, mai mult ca oricare altul, e în măsură să ne explice formarea culturii noastre și originile sistemului capitalist” (p. 78).
Chiar dacă și catolicii contrareformați au avut, grație lui Calderón de la Barca, un Faust al lor – El mágico prodigioso (1637), care evocă evenimentele legendare ale lui Ciprian și ale Justinei –, mai întâi cu Lessing apoi cu dipticul monumental al lui Goethe, Urfaust și Faust I, mitul trece printr-o reevaluare semnificativă în sensul unei provocări lansate teologiei protestante. Dacă setea de cunoaștere este celebrată în Faust-ul lui Lessing, Goethe își bazează teologia personală pe primatul acțiunii, până acolo în a-l transforma și pe Mefistofel într-un personaj pozitiv în pofida propriilor intenții, deoarece este supus binelui, în măsura în care stimulează acțiunea omului.
Destinul operei lui Goethe avea să-l urmeze îndeaproape pe cel al Germaniei: aclamat ca „un fel de Biblie germanică” de către propaganda imperială și naționalistă, șters din memorie în urma traumei Primului Război Mondial, cu Faust ridicat la rangul de emblemă spengleriană a „declinului Occidentului”, avea să cunoască apoi o răscumpărare parțială sun propaganda nazistă și o condamnare definitivă după înfrângerea Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial. În fine, odată cu Doktor Faustus (1947) a lui Thomas Mann, elaborarea mitului faustic va dobândi un nou nivel de complexitate, implementând elemente suplimentare: relația dintre creativitate și boală, pe de o parte, tema frumuseții ca agent de contaminare, pe de alta.
În concluzie, Culianu consideră că mitul lui Faust a reușit să devină de-a lungul secolelor un vehicul al unor sensuri atât de diferite, uneori chiar opuse, neexistând „ca nucleu stabil de semnificație”, ci doar ca „schemă goală ce se adaptează fiecărui mesaj” (p. 95). Se observă aici turnura cognitivistă a „ultimului Culianu”, pentru care miturile nu sunt nimic altceva, așa cum amintește Roberta Moretti în erudita sa introducere, decât „«programe mentale» sau sisteme de operare pe care mintea le folosește pentru a interpreta și organiza lumea” (p. 42), de care istoricul român al religiilor ne invită să ne detașăm printr-un efort „cvasi-mitic”, pentru a nu fi condiționați de ele.
Ne dorim ca volumul să contribuie, împreună cu celelalte inițiative meritorii promovate în ultimii ani de editura Bietti, la relansarea, nu doar în Italia, a unui autor a cărui figură –faustiană ea însăși, așa cum scrie Cicortaș la încheierea contribuției sale – a revoluționat peisajul studiilor istoric-religioase din ultimele decenii ale secolului trecut.

Igor Tavilla
Traducere, adaptare și note de Gabriel Badea
(nr. 3, martie 2026, anul XVI)

* Textul italian original al acestei recenzii a apărut în secțiunea online a revistei „Discipline filosofiche”.

NOTE

[1] Printre altele, Roberta Moretti este autoarea volumului Il sacro, la conoscenza e la morte. Le molte latitudini di Ioan Petru Culianu (Iași 1950 – Chicago 1991), Il Cerchio, Rimini, 2019. De asemenea, a editat romanul lui Culianu Il rotolo diafano (Elliot, Roma, 2010) și a coordonat, împreună cu A. Scarabelli și H.C. Cicortaș, numărul monografic al revistei „Antarès”, Ioan Petru Culianu. Argonauta della quarta dimensione(Bietti, Milano, 2021), cu ocazia a treizeci de ani de la moartea savantului.
[2] O evocare a Graziei Marchianò, semnată de Horia Corneliu Cicortaș, a apărut în numărul din iunie 2024 al revistei „Orizonturi culturale italo-române”.
[3] Este denumirea atribuită în ultimii ani ai secolului XV urmașilor lui Girolamo Savonarola, datorită insistenței cu care solicitau acțiuni și reforme politice motivate religios și alimentate prin penitențe și forme radicale de pietism. Acești piagnoni sunt menționați de Culianu și în romanul The Emerald Game, scris în 1987, apărut până acum doar în traducere română (Jocul de smarald, tr. Agop Bezerian, Polirom, Iași, 2005 și reeditări succesive).