Ritualul măștii și furia ereticului

Zece ani de sinergie transculturală între Cristian Izzo, Skepsis și APOLLO - Festival internațional de teatru de tineret (2016-2025)

Introducere: Teatrul independent ca spațiu geopolitic și transcultural

În dezbaterea teoretică contemporană privind artele spectacolului, conceptul de „teatru transcultural” este, nu de puține ori, redus la o categorie estetică abstractă sau la o simplă strategie de programare instituțională. Cu toate acestea, atunci când cercetarea se mută spre realitățile independente europene, transculturalitatea își reasumă natura originară de rit al întâlnirii, de depășire a frontierelor geografice și de hibridizare metodologică. Un caz de interes, ajuns în 2025 la împlinirea unui deceniu crucial, este reprezentat de strânsa colaborare artistică dintre dramaturgul, regizorul și actorul italian Cristian Izzo – cu „marca” sa Il Luogo in Buio – și compania românească Teatrul Skepsis din Alba Iulia, nucleul vibrant al APOLLO - Festival internațional de teatru de tineret.
Născut și format în siajul secular al tradiției performative din Campania, Izzo este purtătorul unei poetici înrădăcinate, în parte, dar nu exclusiv, în filologia și practica din Commedia dell’Arte, dar permanent orientată spre o deconstrucție filozofică și existențială a cuvântului și a corpului. Teatrul Skepsis, stabilit în orașul istoric Alba Iulia, a dezvoltat de-a lungul anilor un model de rezistență culturală și de cercetare antropologică bazat pe acțiunea unui nucleu stabil și pe receptivitatea profundă a comunității locale. Intersecția dintre aceste două traiectorii, inaugurată oficial în primăvara anului 2016, a generat un ecosistem artistic unic: un deceniu de co-producții, pedagogie a actorului și rescrieri clasice care a redefinit coordonatele schimbului teatral italo-român.
Eseul de față își propune să cartografieze și să analizeze critic etapele fundamentale ale acestei colaborări, evidențiind modul în care convergența dintre cultura teatrală a Italiei de Sud și spațiul scenic transilvănean a depășit barierele lingvistice pentru a accesa un limbaj teatral universal. Printr-o narațiune riguros discursivă, se va examina evoluția unei asocieri care a știut să transforme izolarea periferiilor culturale într-un centru nevralgic al experimentului european.

1. Masca deconstruită: de la tipologiile fixe la „Servitorul niciunui stăpân”

Primul trieniu al colaborării, cuprins între 2016 și 2018, se configurează istoric ca o fază de altoire metodologică a teatrului lui Izzo în contextul scenic al Skepsis. Debutul lui Izzo la a III-a Ediție a APOLLO, desfășurată în aprilie 2016, are loc cu monologul Ultimo primo giorno di re Ferdinando VIII (Ultima primă zi a regelui Ferdinand al VIII-lea). Această operă clarifică imediat natura operațiunii întreprinse de artistul italian: nu o repoziționare muzeală sau folclorică a patrimoniului baroc, ci o investigație arhetipală asupra puterii, singurătății și decadenței, în care o densă coralitate de personaje este în întregime cuprinsă și rezolvată în corpul actorului-creator.
Conducerea ulterioară și sistematică a workshop-urilor despre Commedia dell’Arte, începută în noiembrie 2016 la invitația explicită a Skepsis și reiterată regulat în anii următori, nu răspunde unor finalități pur didactice sau academice. Dimpotrivă, ea se înscrie într-un proiect de transmitere antropologică a cunoașterii scenice. Izzo le transmite artiștilor români prezenți codurile actoriei all’improvviso, utilizarea pre-expresivă a energiei și descompunerea geometrică a mișcării în spațiu. Această semănare teoretico-practică se traduce într-o primă, concretă expresie performativă în mai 2017, cu ocazia celei de-a IV-a Ediții a festivalului, prin debutul co-producției intitulate Pulcinella contro Apollo (Pulcinella împotriva lui Apollo). În această piesă, conflictul dintre elementul dionisiac, teluric și destructurant al măștii napolitane și ordinea geometrică și apolinică devine o metaforă stringentă a actului teatral în sine. În aceeași perioadă, Izzo își consolidează prezența în Transilvania prezentând spectacolul solist Ascesa e caduta d’un D’Io (Ascensiunea și căderea unui Z-Eu), operă care este exportată cu succes și în cadrul Festivalului Experiment de la Deva.
Cercetarea asupra măștii și a valenței sale mitopoietice suferă o nouă radicalizare în vara anului 2017, în timpul Festivalului Zilele lui Bălgrad. Co-producția Pulcinella contro Dracula (Pulcinella împotriva lui Dracula) realizează o riscantă, dar extrem de fericită contaminare transculturală, punând în dialog universul grotesc și carnal al străduțelor napolitane cu imaginarul gotic și vampiresc al Transilvaniei. În paralel, participarea activă a lui Izzo la punerea în scenă a spectacolului Le ultime parole di Socrate (Ultimele cuvinte ale lui Socrate), în regia directorului Skepsis, Viorel Cioflica, deschide acel filon de profundă investigație filozofico-politică ce va caracteriza anii centrali ai deceniului.
În 2018, într-adevăr, cu ocazia celei de-a V-a Ediții a Apollo Festival, Izzo prezintă Sulla semidivinità (Despre semidivinitate) – operă reluată, de asemenea, la Festivalul Experiment din Deva – și, ulterior, în timpul Festivalului Sighișoara Medievală, lucrarea provocatoare Servant for no master (Servitore di nessun padrone / Servitorul niciunui stăpân). În acest din urmă text, statutul clasic al Servitorului, asociat istoric figurii lui Arlecchino sau a lui Zanni, este răsturnat din punct de vedere filozofic: masca refuză categoric stăpânul și logica servilismului, transformând instanța inițial comică într-un strigăt de emancipare politică și existențială care rezonează profund în contextul social și istoric al Europei de Est.

2. Furia filozofică și Arta Totală: De l’Eroico furore (2019)

Maturizarea intelectuală și estetică a relației dintre Cristian Izzo și axa culturală din Alba Iulia își atinge apogeul în 2019, cu ocazia celei de-a VI-a Ediții a Apollo Festival, prin debutul operei De l’Eroico furore di colui che arde (Despre eroica furie a celui ce arde). Acest spectacol reprezintă un moment de o importanță critică fundamentală în istoriografia companiei, deoarece extinde granițele co-producției teatrale către dimensiunea contaminării cu opera de artă vizuală.
Textul, centrat pe figura eretică, filozofică și înflăcărată a lui Giordano Bruno, este structurat și executat printr-o sinergie tripartită complexă. Aceasta implică cooperarea vizibilă dintre compania independentă italiană Il luogo in buio, nucleul de actori ai Skepsis și universul vizual și plastic al fundației Inter-Art Aiud, coordonată de sculptorul și artistul vizual Ștefan Balog. Punerea în scenă depășește radical logica tradițională a actoriei frontale și a scenografiei ilustrative. Cuvântul filozofic brunian, dens în trimiteri hermetice și cosmologice, devine materie plastică, dialogând direct cu instalațiile și sculpturile metalice și materice prezente pe scenă. Corpul lui Izzo și al actorilor implicați devine, la rândul său, un monument mișcător, un fragment de materie vie care „arde” în focul gândirii logico-magice. Din punct de vedere teoretic, spectacolul demonstrează cum figura filozofului renascentist italian poate fi recitită ca un arhetip universal al libertății de gândire, depășind specificitatea istorică a Contrareformei pentru a deveni un manifest transcultural de rezistență intelectuală și artistică.

3. Reziliența post-pandemică, cercetarea vocală și rescrierile shakespeariene (2021-2023)

După suspendarea globală a activităților performative cu public, cauzată de criza pandemică de COVID-19, reluarea activităților în 2021, coincizând cu a VII-a Ediție a festivalului, este marcată de o profundă și dureroasă reflecție asupra vulnerabilității actorului și asupra necesității de a redescoperi ritualul teatral ca instrument de vindecare și coeziune colectivă. În acest climat de repornire, Izzo prezintă două lucrări speculare și complementare: Arrivo e partenza (Sosire și plecare), o lucidă rescriere de actor realizată pornind de la paginile romanului Opiniile unui clovn de Heinrich Böll, și Comedians During the plague (Comedianți în timpul ciumei). Acest din urmă spectacol este interpretat alături de Giuseppe Borrelli, o figură care din acest moment se va structura ca partener scenic constant, alter ego interpretativ și pilon de susținere în economia estetică și dramaturgică a deceniului.
Dimensiunea vocală este investigată nu ca un simplu vehicul de semnificații logico-verbale sau un transmițător al textului, ci ca emisie pre-verbală, vibrație sacră, rezonanță profundă și prezență corporală extinsă în spațiul scenic. Fructele mature ale acestei cercetări radicale se manifestă pe deplin în 2022, în timpul celei de-a VIII-a Ediții a APOLLO, cu spectacolul Pulcinella felice alla fine del mondo (Pulcinella fericit la sfârșitul lumii). În această producție scrisă și regizată, după obicei, de Izzo, acesta și Borrelli împart în mod stabil scena cu Viorel Cioflica, formalizând pe scenă un bilingvism scenic total. Replicile în limba italiană și în limba română se îmbină într-un mecanism ritmic și sonor perfect, care anulează distanța lingvistică a publicului în favoarea unei partituri acustice universale, accesibile indiferent de idiomul matern.
Internaționalizarea și recunoașterea valorii politice și culturale a colaborării primesc o consacrare instituțională definitivă în vara anului 2023, prin intermediul proiectului numit C.R.E.A.T.E., o inițiativă de amploare finanțată integral de Comunitatea Europeană. Acest program de mobilitate transnațională îi permite lui Izzo să dirijeze la Alba Iulia un workshop intensiv cu o durată de zece zile, care culmină cu crearea performance-ului colectiv itinerant Streets of Hope (Străzi ale speranței) și cu rafinatul studiu intitulat A Love Letter from a Shy Lover (O scrisoare de dragoste de la un iubit timid).
În octombrie al aceluiași an, a IX-a Ediție a APOLLO culege roadele acestei extraordinare accelerări productive prin debutul spectacolului Hamlet, o rescriere viscerală realizată de Izzo, redusă la doar doi actori (Izzo și Borrelli), a capodoperei lui William Shakespeare. Spectacolul, dezbrăcat de orice podoabă scenografică sau filologică pentru a se concentra exclusiv pe dialectica coregrafică, fizică și spirituală dintre personaje, este ulterior selectat și prezentat în cadrul prestigiosului Festival Internațional de Teatru de la Cluj-Napoca. Această realizare include de facto co-producțiile născute pe axa Alba Iulia-Napoli în circuitul major al criticii teatrale și al istoriografiei performative românești contemporane.

4. Împlinirea deceniului: coralitate, eclectism și epopeea vivianiană (2024-2025)

Ultimii doi ani ai deceniului analizat evidențiază o schimbare vizibilă și conștientă de scară formală: de la soloul interpretativ sau duoul de actori se trece la parataxa structurală a marilor distribuții corale. Această evoluție permite importarea și stabilirea la Alba Iulia a unei întregi caravane de profesioniști, actori și muzicieni de pe scena italiană, mărturie a stabilității structurale, logistice și economice a podului cultural edificat de-a lungul timpului.
În septembrie 2024, cu ocazia istoricei a X-a Ediții a festivalului, spectacolul Ecletticamente (Eclectic) se configurează ca un adevărat manifest metodologic al acestei noi faze corale. Izzo aliniază pe scenă un ansamblu eterogen compus din Giuseppe Borrelli, Serena Cascone, Maria Giovanna Danise, Renato Marrazzo, Arturo Ruggiero și Riccardo Somma. Performance-ul fragmentează deliberat liniaritatea narativă aristotelică pentru a propune o partitură fragmentată de stiluri, cântece și limbaje eterogene, celebrând cei zece ani de permanență ideală a esteticii italiene în Transilvania printr-un scurtcircuit conștient al genurilor performative, care variază de la grotesc la drama lirică.
Încoronarea poetică, științifică și umană a întregului deceniu se împlinește în cele din urmă în octombrie 2025, în timpul celei de-a XI-a Ediții, cu debutul operei Life. Stage. Fight! (Viață. Scenă. Luptă!). Este vorba despre un complex reading-concert pentru voci, pian și chitară, conceput integral și dedicat figurii monumentale a dramaturgului din Castellammare di Stabia, Raffaele Viviani, cu ocazia celei de-a șaptezeci și cincea comemorări a dispariției sale. Complexitatea extraordinară a operațiunii constă în transplantul antropologic și lingvistic operat asupra textului: Izzo, însoțit pe scenă de Serena Cascone, Maria D’Amora, Renato Marrazzo, Arturo Ruggiero și Imma Sorrentino, cu suportul muzical al lui Giuseppe Avenia la chitară și al Mariei Giovanna Danise la pian, aduce limba rănită, ritmica nemiloasă, foamea și demnitatea plebee a teatrului lui Viviani în fața unui public internațional, în inima României.
Viviani, istoric exponent al unui teatru muscular, violent social și intim muzical (Viviani 1994), găsește în spațiul scenic din Alba Iulia o cutie de rezonanță cu totul neașteptată. Punerea în scenă a spectacolului Life. Stage. Fight! demonstrează empiric teza centrală a întregului parcurs de un deceniu: specificitatea lingvistică extremă – dialectul stabiez și napoletan de la începutul secolului al XX-lea, melodiile identitare ale vânzătorilor ambulanți și ale celor marginalizați – nu constituie deloc o limită sau o barieră în calea receptării externe. Dimpotrivă, dacă este vehiculată printr-o rigoare tehnică absolută, printr-o partitură corporală precisă și o rădăcină antropologică împărtășită, specificitatea locală se preschimbă în mod magic într-un arhetip universal al dramei și al suferinței umane.

Concluzii: Izzo-Skepsis ca rezistență teatrală

Lunga și rodnica colaborare dintre Cristian Izzo, Skepsis și APOLLO nu s-a configurat niciodată ca o simplă și sporadică succesiune de turnee comerciale, și nici ca un schimb de curtoazie și ospitalitate academică. Dimpotrivă, ea a asumat trăsăturile unei adevărate rezidențe artistice permanente, existențiale, continuative și militante. Succesul și longevitatea acestui model cultural specific rezidă în primul rând în trei factori epistemologici interconectați:
În primul rând, se remarcă reciprocitatea profundă a darului cultural. Izzo a altoit în țesutul teatral transilvănean carnea, ritmul, vocalitatea și tehnica riguroasă din Commedia dell’Arte și din marea tradiție dialectală din Campania; în schimb, Skepsis i-a oferit lui Izzo un spațiu de libertate creativă totală și necondiționată, un teritoriu protejat de logicile pur comerciale ale pieței de distribuție și de condiționările birocratice.
În al doilea rând, energează eficacitatea unei transculturalități fondate pe corp. Spectacole cruciale precum Pulcinella felice alla fine del mondo sau rescrierea spectacolului Hamlet au demonstrat pe deplin cum corpul actorului, acțiunea fizică și partitura ritmico-musculară a vocii sunt capabile să poarte sensul profund al dramei cu mult înainte și mult dincolo de înțelegerea pur semantică sau literală a textului verbal de către spectator.
În cele din urmă, trebuie subliniată continuitatea formativă exercitată asupra publicului. Comunitatea de spectatori ai APOLLO și ai orașului Alba Iulia a crescut literalmente din punct de vedere cultural și estetic alături de artistul italian, urmând un parcurs formativ liniar care a condus-o de la receptarea inițială a măștii codificate și a Commediei dell’Arte în 2016, până la receptarea matură a complexei și stratificatei dramaturgii muzicale a lui Raffaele Viviani în 2025.
Deceniul Izzo-Skepsis se poziționează în panorama contemporană ca un exemplu luminos și replicabil de mod în care teatrul de cercetare independent poate încă edifica punți geopolitice și spirituale permanente. Acesta demonstrează cu o claritate absolută că periferiile geografice și culturale ale provinciei europene se pot transforma, prin rigoarea inflexibilă a artei, prin dedicarea pedagogică și prin fidelitatea politică a întâlnirii, în centrul nevralgic al unei noi și revoluționare hărți a imaginarului teatral de astăzi.