Danubius. Portretul minorității germane din România

Scriitorul, eseistul și omul de cultură Claudio Magris se naște la 10 aprilie 1939 la Trieste, un oraș cu o diversitate culturală, istorică și artistică aparte, care, după cum el însuși mărturisește, va avea o influență decisivă asupra întregii sale opere. În 1962 obține licența în limba și literatura germană la Universitatea din Torino, urmând să devină profesor de limba și literatura germană la Universitatea din Trieste, iar mai apoi la cea din Torino, întorcându-se ulterior în 1987 la Universitatea din Trieste. Este un specialist de excepție în cultura central-europeană, aspect ce va constitui un nucleu indispensabil al operei sale. Se dedică studiului germanisticii, devenind membru al Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung din Darmstadt, Österreichische Akademie der Wissenschaften precum și al Akademie der Wissenschaften din Göttingen.
În anul 1997 îi este acordat premiul Strega, cel mai prestigios premiu literar italian, pentru volumul Microcosmi, al cărui nucleu este constituit de explorarea identității europene prin frânturi, prin fragmente, prin microcosmosuri sau „micro-lumi” ale unor persoane, locuri și destine individuale ce contribuie la destinul colectiv. Volumul este alcătuit dintr-o succesiune de povestiri în care Claudio Magris pornește de la elemente concrete precum persoane și locuri emblematice, transcendând granițele acestora și metamorfozându-le în meditații despre cultură, istorie, identitate, memorie și timp, cartea devenind un reper cultural de o valoare inestimabilă.
Însă înainte de acest mare succes literar, Claudio Magris deja se afirmă pe plan literar prin publicarea cunoscutului volum Danubius, apărut în anul 1986 și devenit celebru, fiind tradus în șaisprezece limbi.
Danubius reprezintă un nucleu de eseistică remarcabil al lui Claudio Magris, având în prim-plan îndelungata călătorie dunăreană a autorului între anii 1982 și 1986. Însă nu este doar o călătorie propriu-zisă, ce are ca scop deplasarea eficientă dintr-un punct geografic în altul aflat undeva pe cursul Dunării, ci și o călătorie interioară și imaginară, după cum însuși Claudio Magris mărturisește, o călătorie inițiatică în descoperirea identității și a culturii central-europene, a valorilor umane precum și a tuturor personalităților emblematice ce au contribuit la făurirea sentimentului de apartenență la Mitteleuropa. Călătoria nu este însă una idealizantă, ci include, desigur, și aspectele istorice care au contribuit în mod regretabil la distrugerea și descompunerea acestui spațiu.
Totalitatea acestor cugetări profunde, nu de puține ori asemeni unor analize de o precizie aproape matematică, dezvăluie în cele din urmă o identitate frumoasă prin diversitatea ei, dar și o identitate fragmentată, o identitate sinoidală, fluidă, reprezentată la nivel metaforic prin însăși Dunărea în curgerea și variațiile ei. Se remarcă, astfel, că volumul are la bază Dunărea ca element și fenomen hidrologic, care însă constituie un prilej unic de a se lăsa metamorfozată într-o călătorie interioară și intelectuală în miezul Europei Centrale prin intermediul literaturii.
Interesul profund al lui Claudio Magris pentru tema identității, devenit element constitutiv al operei sale, este strâns legat de biografia acestuia, și anume de orașul său natal, Trieste, unde problematica identității a reprezentat nu doar o preocupare de natură intelectuală, ci și o condiție existențială, întrucât acest oraș a fost influențat atât de apartenența la imperiul habsburgic, cât și de componentele slovene, grecești și evreiești. Totodată, din cauza contextelor politice, Trieste a fost și un oraș de frontieră în apropierea cortinei de fier. Claudio Magris mărturisește următoarele despre modul în care aceste contexte politice contribuie la resimțirea problematicii identității: „Această condiție de frontieră, cu toate contradicțiile ei de nerezolvat, te făcea să resimți în mod pregnant o problemă ce se pune peste tot în lume, problema complexă și greu de lămurit a identității, a oricărui fel de identitate, individuală, culturală și națională. Totodată acesta evocă și importanța literaturii, care, într-un astfel de context devine indispensabilă, deoarece aceasta e un teritoriu în care oamenii se pot afla pe ei înșiși, atunci când nu-și cunosc originile” (Magris 1994: 425).
Volumul Danubius reprezintă totodată și concretizarea literară a imboldul aproape instinctiv al autorului de a reuni, măcar pe plan literar și eseistic, spațiul cultural european, marcat la vremea respectivă de scindarea brutală și dureroasă, ce a lăsat cicatrici vizibile până în prezent, a cortinei de fier. În acest sens autorul mărturisește: „Când am început călătoria mea dunăreană – călătorie exterioară și interioară, reală și imaginară – cortina de fier exista încă, dincolo de ea începea «cealaltă Europă», cum o numeam. Poate fără să-mi dau prea bine seama, primul impuls al acelei călătorii fusese dorința de a elimina adjectivul «celălalt»” (Magris 1994: 423).
Dincolo de seriozitatea și rigoarea impuse de stilul eseistic, mulți cititori percep acest volum ca pe un roman, datorită unor personaje ale căror destine individuale devin „microcosmosuri” ale unui destin colectiv, dar și datorită umorului și ironiei, care, nu de puține ori, își fac resimțită prezența. Un exemplu relevant în acest sens îl reprezintă chiar incipitul volumului, care problematizează diferitele teorii cu privire la originile Dunării, ca de exemplu cea legată de jgheabul care ar alimenta cu apă izvorul Dunării sau rivalitatea aprinsă dintre orașele Furtwangen și Donaueschingen, rivalitate născută din dorința celor două orașe de a se proclama drept locul de origine al Dunării și devenită grotescă și comică: „Cu toată această lapidară declarație, pluriseculara dezbatere asupra izvoarelor Dunării continuă să fie aprinsă și azi și, dimpotrivă, se găsește la originea viei rivalități dintre orașele Furtwangen și Donaueschingen. Pentru a complica și mai mult lucrurile, în plus, a venit să se adauge și recent hazardata ipoteză susținută de Amedeu, un apreciat sedimentolog și istoriograf secret al indicațiilor greșite, potrivit căruia Dunărea își are originea într-un robinet” (Magris 1994: 12). Desigur, dincolo de elementele care conferă acestui capitol umorul și ironia amintite ce îl fac totodată memorabil, acesta dezvăluie o critică subtilă a autorului la adresa tuturor acelora care își arogă dreptul de a afirma cu o certitudine absolută și de neclintit originea identității unui fenomen atât de complex precum Dunărea și ceea ce reprezintă la nivel simbolic.

După acest capitol special și totodată lămuritor cu privirea la complexitatea problematicii identitare, călătoria de-a lungul Dunării este inițiată. Pe parcursul acesteia există și momente remarcabile care ies din cronologia și traseul geografic conferit de Dunăre. Unul dintre aceste momente îl constituie devierea de la Dunăre, o deviere pentru a explora Banatul istoric și capitala acestuia, Timișoara. Deja primele evocări ale acestui oraș a cărui identitate este practic constituită de multiculturalitate, multietnie și multiconfesionalitate, oglindesc exact acest lucru, prin nelămurirea autorului cu privire la denumirea corectă a orașului marcată în mod sugestiv și voit prin semnul întrebării: „Fluviul curgea lent, pe înserate, către gurile sale îndepărtate, iar noi vorbeam de vechi povești despre Temesvár, Timișoara, Temeschburg, orașul (maghiar, românesc, german?) protagonist al bogatei istorii a Europei orientale, din timpurile tătarilor până la acelea ale turcilor și ale principelui Eugeniu ori ale lui Franz-Josef” (Magris 1994: 293). 
Autorul dedică un capitol întreg acestui oraș pe care, după cum el însuși mărturisește într-un interviu, l-a perceput în felul următor: „În esență, am receptat Timișoara mai mult ca central-europeană și mai puțin est-europeană, cu o dimensiune aș spune mai puțin senzorială – vorbesc despre percepția personală – mai elevată, intensă, cultă, mai limpede într-un fel.”* Astfel se remarcă faptul că orașul reprezintă un punct de tranziție, un punct de frontieră, de graniță, la o scară mai mică în comparație cu Trieste, între Vest și Est, între Occident și Orient, dar care nu și-a pierdut apartenența la Mitteleuropa, având în Piața Unirii, „precum în toate piețele din Mitteleuropa, Coloana Sfintei Treimi” (Magris 1994: 293).
Ca germanist, Claudio Magris pune accent pe minoritatea germană din Banat precum și pe cea din Transilvania. El vorbește, de exemplu, despre scriitorul bănățean născut la Timișoara, Reiter Róbert, care inițial scria literatură în limba maghiară, dar care ulterior s-a dedicat literaturii de limbă germană sub numele de Franz Liebhard, devenind celebru cu a sa Cronică șvăbească apărută în 1952 în limba germană. Acest șvab din Banat, care a oscilat între cele două limbi pentru a crea literatură, experimentând această tranziție intelectuală și mentală de la literatura în limba maghiară la cea în limba germană, este un element reprezentativ ce oglindește multiculturalitatea timișoreană amintită, care nu de puține ori constă tocmai în plurilingvism, în această stăpânire și utilizare concomitentă sau distinctă a mai multor limbi.
În capitolul intitulat Sub bustul lui Lenau, Magris dedică câteva gânduri poetului austriac Nikolaus Lenau, poet romantic devenit cunoscut nu doar în istoria literaturii austriece și germane, ci și în istoria literaturii universale, poet al cărui nume este purtat de liceul german din Timișoara. Despre specificul operei lui Nikolaus Lenau și despre personalitatea acestuia germanistul Claudio Magris afirmă că „a fost un extraordinar cîntăreț al singurătății și al sfîșierii, de-o natură seducătoare și erodată de neant, de-o durere cosmică trăită cu toate fibrele unei sensibilități extrem de muzicale, nevrotice și masochiste” (Magris 1994: 303).
Claudio Magris zăbovește însă și asupra unui aspect istoric esențial legat de identitatea șvabilor din Banat, și anume faptul că era periclitată de influențe maghiare copleșitoare, iar atitudinea acestora, în comparație cu cea a sașilor transilvăneni, apărători „energici” ai propriei identități, nu de puține ori a fost una nefastă, lăsându-se asimilați: aceștia dădeau, de exemplu, „nume ungurești propriilor fii sau și-l maghiarizau pe al lor” (Magris 1994: 311). În acest context, Magris îl amintește pe Adam Müller-Guttenbrunn, „scriitor din secolul trecut care a apărat integritatea germană a Banatului împotriva maghiarizării, cu tonalități chiar și hotărât naționaliste” (Magris 1994: 310).
După cum s-a putut observa, Claudio Magris nu eufemizează aspectele dureroase ale istoriei minorității germane, ci le portretizează într-un mod realist și clar, neevitând descrierea unor tragedii istorice din motive stilistice.
Una dintre aceste tragedii o constituie deportarea acestora în lagăre de muncă din Rusia după cel de-al Doilea Război Mondial, pe baza a ceea ce în limba germană se numește Kolektivschuldthese. Aceasta reprezenta un pretext din partea Uniunii Sovietice și presupunea ca  minoritatea germană din România să fie supusă muncilor dificile în Rusia pentru a reface și restabili statutul economic al țării, distrus de către naziști în timpul războiului. Mulți ani după apariția volumului Danubius, în 2009, scriitoarea Herta Müller, de asemenea evocată de Claudio Magris, va câștiga premiul Nobel pentru literatură pentru romanul Atemschaukel, tradus în română ca Leagănul respirației, roman ce tematizează exact această deportare a minorității germane din România în lagărele rusești, prin ilustrarea destinului lui Leo Auberg, un tânăr din Sibiu deportat într-un lagăr rusesc, unde se va confrunta cu traume inimaginabile ce vor contribui în cele din urmă la dezumanizarea completă a acestuia.
Ilustrarea situației minorității germane atinge un punct culminant odată ce Claudio Magris abordează un alt destin tragic la care mulți dintre aceștia au fost părtași, și anume criza identitară care a generat și a stimulat nașterea unei literaturi ce tematizează această criză. Despre această criză și despre autorii germani care o ilustrează prin literatură, Claudio Magris afirmă următoarele: „Scriitorul german din România, amenințat îndeaproape, trăiește acele desfătări, acele duplicități și acele crize de identitate care stimulează poezia. Privat de o lume germană, el își reprezintă realitatea românească cu un limbaj care îi este străin; pe de altă parte, dacă emigrează în Germania, adică dacă optează pentru exil, ajunge să se regăsească într-o țară (Germania Federală) atât de diferită de a sa – într-un anume fel mai puțin «germană» – și continuă să scrie despre patria pe care a lăsat-o și care între timp, cu scurgerea anilor, se transformă și îi devine străină. Câteodată, greutatea acestei drame devine intolerabilă” (Magris 1994: 309, f.). În mod absolut remarcabil, Claudio Magris nu sesizează doar componenta tragică. Dimpotrivă, el folosește, alături de noțiunea conotată negativ „criză de identitate” și termenul de „desfătare”, conotat pozitiv la nivel stilistic, întrevăzând parcă și un avantaj în această condiție existențială, și anume un privilegiu cultural de a aparține simultan mai multor identități: celei germane și celei române.
În concluzie, se poate remarca un lucru absolut fascinant în ceea ce privește portretizarea minorității germane realizate de Claudio Magris, și anume faptul că autorul nu pune accent în mod exclusiv pe dramele pe care aceștia le-au trăit, în primul rând din cauza unei identități nu foarte bine stabilite, ci vede totodată în această dublă identitate, germană și română, poate chiar un soi de privilegiu cultural, definit prin termenul de „desfătare”. Se remarcă , deci, că din punct de vedere stilistic, oximoronul joacă un rol central în portretizarea acestei minorități, oximoron care oglindește paradoxul existenței sale.
În cele din urmă, se remarcă faptul că Danubius nu reprezintă o simplă trecere în revistă a celor mai remarcabile personalități, regiuni istorice și evenimente din istoria Europei, ci pune mai degrabă accent pe destine ce tind a fi marginalizate și uitate, destine individuale și destine minoritare, care, în ciuda vizibilității reduse, au contribuit în mod decisiv la amplul și complexul fenomen social, cultural și identitar numit Mitteleuropa.