Românce dedicate salvării artei tradiționale și a costumul popular

În anii interbelici și în spațiul românesc tot mai multe femei s-au emancipat, au întemeiat asociații, au contribuit la ridicarea de școli și ateliere de țesut, au organizarea expoziții de cusături populare. A fost un feminism al elitei, fiind datorat unor femei cu un înalt nivel de educație și cu acces la cultura vestică, un rol important având reginele României, în special Regina Elisabeta (Carmen Sylva) și Regina Maria. Societatea de binefacere Ţesătoarea a fost înfiinţată din inițiativa Reginei Elisabeta la 27 ianuarie 1905, cu deviza: Viitorul ţării îl ţese femeia. Scopul Țesătoarei era încurajarea şi dezvoltarea în România a culturii gândacilor de mătase, a ţesătoriei mătăsii şi comercializarea acestor produse. Din dările de seamă anuale ale societății, de exemplu cea pe anul 1909, se poate observa că atât cultura duzilor, cât şi a gândacilor de mătase au luat o mare dezvoltare în România, s-a promovat arta țesutului.

(În imagine, Sigla societății Țesătoarea-Regina Elisaveta (ANR, fond SONFR, dosar 443, f. 38).

În anul 1907, Zoe Gr. Râmniceanu [1], cu sprijinul altor doamne – Alexandrina Gr. Cantacuzino, Alexexandra B. Catargiu, Zoe Golescu, Ana Th. Nica, Maria Racotă şi Fanny Seculici – a înfiinţat şcoala-atelier Regina Elisaveta Ţesătoarea, în Bucureşti şi în mai multe comune rurale şi urbane. Şcoala Regina Elisaveta Ţesătoarea,autorizată de Ministerul de Industrie şi Comerţ cu decizia Nr. 36871/1910, jurnalul Nr. 1878/1910, oferea un curs de ţesătorie, filatură şi lucrare de covoare, pe o durata de trei ani. Şcoala Regina Elisabeta Ţesătoarea asigura examene finale la disciplinele specifice profesiei de ţesător: sericicultură, covoare, ţesut, filatură, tehnologie, cultura dudului şi vopsitorie. Scopul acestei şcoli era „să dea învăţământ gratuit la fete de săteni şi femei târgoveţe, în meseria ţesutului” [2], să formeze bune gospodine, maestre de industrie casnică, perfecţionate în arta ţesutului, în lucrări executate după vechile modele, mai ales în culori vegetale. Cursul de țesătorie dura trei ani, maestrele absolvente reîntoarse în comunele lor primeau un război de țesut, o mașină de filat, învăţau sătencele cum să dezvolte cultura gândacilor de mătase, uscarea gogoşilor, trasul borangicului [3].  
Un obiectiv important al societăţii Ţesătoareaa fost organizarea de expoziţii de covoare româneşti, de regulă în fiecare an, cu scopul promovării artei populare. Un rol decisiv în realizarea acestor expoziții a avut Alexandrina Gr. Cantacuzino (1876-1944), care considera că expoziția și concursul organizate anual de Țesătoarea contribuie la cultivarea caracterului etnic al ţării, aşa de bine reprezentat în ţesăturile româneşti şi scoarţele lucrate de femei. Principesa Alexandrina Gr. Cantacuzino era membră a elitei nobiliare autohtone, cu o vastă cultură şi voinţă puternică, considerată cea mai bună oratoare a Europei [4]. A fost printre primele feministe din România care a susţinut şi a luptat pentru emanciparea intelectuală, economică, politică şi legislativă a femeilor. Ea a sprijinit şi cu fonduri proprii mişcarea de emancipare a femeii române, a finanţat şcoli de fete, cămine pentru băieţi şi fete, biblioteci populare [5].

Alexandrina Gr. Cantacuzino la Zamora cu sătence și colaboratoare
(ANR, Colectia Documente Fotografice II 4704)

La expozițiile anuale ale Țesătoarei au participat maestre și ateliere-școli din diferite regiuni, județe și localități ale ţării, în special din Muntenia (București: Şcoala Regina Elisabeta Ţesătoarea – Adela Chiru Nanov, școala de industrie casnică – Maria Nisipeanu; Ploiești: Maria Vieru, dna Ghiață, școala de industrie casnică; Vâlcea: mănăstirea Dintr-un lemm, Atelierul Acoperământul Maicii Domnului din mănăstirea Bistrița; Târgoviște: atelierele Cleopatra Moscu, Cecilia col. Dr. Ionescu; Călărași: școala de industrie casnică; Pitești: Alexandrina Duly; Craiova: școala de industrie casnică – Iulia Vincenz; Roşiorii de Vede: atelierul Zoe Bengliu; Dâmbovița: mănăstirea Viforâta; Argeș: mănăstirea Văleni; Gorj: Liga naţională a femeilor române ș.a.) și Moldova (Bacău:  Comănești – Ecat. Costescu, Şcoala de ţăsătorie „Regina Maria“-Mărăşti; Neamț: mănăstirea Văratec; Roman: atelier – Sofia Zottu, dna Turcanovici; Botoşani: M-tirea Agafton, Şcoala Moldoveanca, ș.a.), dar și din Banat (Arad: Şcoala de industrie casnică, Hunedoara: Asociația femeilor române), Transilvania (com. Rășinari, Sibiu – Lorita Pria, Carei, județul Sălaj – Augusta Cuza), Basarabia (Chișinău, Ismail: școli de industrie casnică), deci o reprezentare națională a creatorilor de artă tradițională.
La 1 iunie 1929, societatea Ţesătoarea a deschis prima expoziţie de scoarţe naţionale (covoare olteneşti, munteneşti, moldoveneşti, basarabene), specifice prin ţesut, colorit, prin desen, în sala de conferinţe a Casei Femeii. La inaugurarea expoziției au participat şi Regina Maria a României, Demetru I. Dobrescu, primarul Capitalei, care au analizat calitatea scoarţelor româneşti şi au propus diferite soluţii pentru „menţinerea şi răspândirea gustului pentru modele curat româneşti”.

1937, august 6, Sulina. Expoziţia şcolii de industrie casnică din Sulina.
(Sursa: ANR, fond Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, dosar 1132, f. 4)

Societatea Ţesătoarea a avut şi reprezentare internaţională, de exemplu în 1909 la expoziția de artă populară internațională de la Berlin, secţiunea românească a cuprins, în afară de obiectele din Muzeul de Etnografie și Artă Națională, şi obiecte ale societăţilor Albina, Furnica, Munca şi Ţesătoarea, precum şi ale şcolii de sericicultură şi ale atelierelor Domniţa Maria [6]. La 1 noiembrie 1924 la Belgrad, în contextul reuniunii Micii Antante Feminine [7], în 1929 a participat la o expoziţie organizată la Barcelona, obţinând medalia de aur, iar covoarele şi stofele expuse au fost mult apreciate și s-au vândut [8], în 1931 s-a pregătit o expoziție la Viena, dar s-a renunțat din cauza crizei economice [9], ulterior la Berna (1934), Paris (1936).

1924, noiembrie, Belgrad. Țesături românești expuse la conferința Micii Înțelegeri Feminine de la Belgrad.
(Sursa: ANR, fond Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, dosar 281, f. 6)



Model de covor expus de România la conferința Micii Înțelegeri Feminine de la Belgrad
(Sursa: ANR, SANIC, fond SONFR, dosar 454)

Anna Kretzulescu-Lahovary (1865-1964) a fost fiica medicului și politicianului Nicolae Kretzulescu, soția diplomatului Alexandru Em. Lahovary, a avut șase copii. A fost o femeie educată, erudită, cu un simț practic deosebit, pasionată de lumea rurală și artă tradițională, cu numeroase relații din sfera vieții medicale, literare, artistice, politice, precum regina Maria, Olga Miclescu, Anna Leon Cantacuzino, Martha Bibescu, Elena Văcărescu, Alexandrina Cantacuzino, Ana Brâncoveanu de Noailles, principesa Elena Şuţu, Marthe Orghidan, colonelul Vasile Rudeanu.
Anna Kretzulescu-Lahovary a rămas atașată de locurile și tradițiile rurale, astfel, în 1908, a întemeiat pe moșia familiei de la Leurdeni un atelier de cusături și țesături naționale, unde a creat locuri de muncă pentru multe femei, care au realizat peste 40.000 de ii, perne, bluze etc., vândute în țară și în străinătate. S-a interesat de reintroducerea modelelor de broderii vechi, căuta pe la casele ţărănești peticele de cusături vechi, le dădea să fie copiate. A deschis o expoziție permanentă de țesături tradiționale românești cu vânzare în casele Moruzi de pe Calea Victoriei din București, a avut inițiativa unui album cu zeci de ii, fote, catrințe, cojoace din Muscel, Oltenia, Banat și Moldova. Vestea activităţii ei și în acest domeniu a ajuns până la Paris, de unde a primit în 1910 cerere pentru toate costumele necesare spectacolului operei Cobzarul, scrisă de Elena Văcărescu. A găsit și a trimis costume autentice din județele Muscel, Argeș, Gorj, Olt, și cojoace brodate, care au fost expuse în 1922 la Muzeul Artelor Decorative din Paris.

Anna Kretzulescu (
Sursa: ANR, Colecția Documente Fotografice, BU-F-01073-6-078-16)

Fanny Seculici (pseudonim Bucura Dumbravă,1868-1926, scriitoare, alpinistă și exploratoare a Muntilor Carpați, prima femeie care a urcat pe vârful Omu și a înființat prima agenție de turism din România) a fondat în 1905 societatea Chindia, ai cărei membrii se reuneau și căutau să descopere jocurile țărănești originiale, lăutarii, costumul popular. Împreună cu o prietenă, Frozzy Nenițescu, a organizat un comitet (Bucura președintă, Nicu Berindei casier, Vintilă Brătianu membru), statute, reuniuni, descoperirea jocurilor țărănești originiale, a lăutarilor.

Fanny Seculici (Bucura Dumbravă) în pădurea de la Bârsești
(Sursa: „Boabe de grâu”, ianuarie-februarie 1932, p. 59)

Aretia Piteșteanu-Tătărescu [10] (1889-1968) a fost o femeie nobilă și educată, lideră a mai multor asociații feministe (Liga Națională a Femeilor, Societatea Națională Ortodoxă a Femeilor Române, Tesătorea), care a promovat arta și tradițiile populare românești, în special din Oltenia. A organizat școli și ateliere de țesătorie în satele gorjene, a participat și a obținut premii la numeroase concursuri naționale și internaționale. Sub conducerea Aretiei Tătărescu, Liga Femeilor din Gorj a înființat mai multe centre sătești de lucru pentru femei, școli de gospodărie și ateliere cu războaie de țesut pentru tinerele gorjence la Tismana și Târgu–Jiu, în vederea încurajării realizării unor produse de artizanat locale, în special costume naționale și covoare. Tot prin grija sa a fost înființată la Rovinari o școală de gospodărie.
Aretia Tătărescu a urmărit în mod consecvent popularizarea creațiilor artistice tradiționale românești, de exemplu foarte apreciată a fost Expoziţia muncii româneşti organizată de Liga Naţională a Femeilor Române în Piaţa Brătianu din București, care s-a deschis la 12 mai 1937, în prezenta regelui Carol al II-lea și a reginei Maria, participând membrii guvernului, Gh. Tătărescu, Al. G. Donescu, primarul general al Capitalei, miniştrii străini, doamnele Pia Alimănişteanu, Sabina Cantacuzino, ș.a.[11].

Aretia Tătărescu alături de mama Ecaterinei Teodoroiu, îmbrăcate în costume populare de Mehedinți și Gorj
(Sursa:ANR, Colecția Documente Fotografice, F I 5400)



Covor oltenesc realizat în atelierul deschis de Aretia Tătărescu la Târgu-Jiu
(Sursa: Oltenia, Craiova, Atelierele Ramuri, 1943, p. 137)

Sarmisa Bilcescu Alimăneștianu (1867-1935) a fost prima femeie avocat din Europa în anul 1890, a colaborat cu diferite asociații culturale, afost membru fondator al Societății Domnișoarelor Române, a creat ateliere de  țesut și cusătorie națională [12],  a fost membră în comitetele de patronare ale mai multor baluri cu scopuri de binefacere. În anul 1913 a creat Consiliul Superior al Industriei Casnice,menit să pună în valoare frumusețea și importanța îndeletnicirilor și tradițiilor românești [13].
Tot mai multe femei în România interbelică au apreciat și au promovat arta tradițională, au îmbrăcat costume populare la diverse evenimente, au sprijinit atelierele locale de țesătorie și au deschis expoziții naționale și internaționale cu cusături populare românești.