Secțiunea de istoria femeilor la a V-a ediția a Congresului Național al Istoricilor Români

Congresul Național al Istoricilor Români (CNIR), organizat de Universitatea din București – Facultatea de Istorie, s-a desfășurat în perioada 9-12 septembrie 2026, cu tema: „Istoriografia secolului XXI: evoluții, provocări și oportunități”. Au fost organizate 70 de secțiuni tematice, care acoperă un spectru cronologic și tematic extins, de la Antichitate până la istoria recentă, au participat peste 350 de istorici.
Panelul „Feminități prescrise, trăite, contestate: definirea și (re)definirea rolului femeilor și a normelor de gen în societatea românească” s-a desfășurat pe 10 septembrie, orele 15-16,40 și a fost moderată de Georgiana Fodor, prof. univ. dr. la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade" din Târgu Mureș și de Valeria Soroștineanu, prof. univ. dr. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Valeria Soroștineanu a început prezentările cu o analiză privind „Căsătoria și divorțul în date statistice. Studiu de caz: Protopopiatul ortodox al Sibiului”. Autoarea a menționat că studiul său se dorește a fi începutul unei abordări complexe a căsătoriei și divorțului din protopopiatul Sibiului într-o perioadă cuprinsă între mijlocul secolului al XIXlea și anii 1894/1895. Principala sursă folosită a fost cea a Protocoalelor Sinodului Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului. Conform statisticilor realizate – și prezentate video de  cercetătoare –, se observă că în cele două protopopiate și ulterior în protopopiatul Sibiului, numărul căsătoriilor și mai ales al divorțurilor a fluctuat destul de mult, la un moment dat protopopiatul fiind criticat tocmai pentru numărul mare de divorțuri și de concubinaje. De multe ori, în spațiul rural transilvan, dominat de români, orașul era încă asociat cu o imagine predominant negativă. În problema căsătoriilor, atât la nivelul arhiepiscopiei dar și al protopopiatului se observă numărul mic al căsătoriilor mixte și al căsătoriilor civile înainte de introducerea lor prin articolele de lege nr. 31, 32, și 33 din 1894 și 1895. Motivațiile divorțului la nivel de protopopiat au iarăși mai multe puncte comune cu cele de la nivelul arhiepiscopiei: adulterul, sila la căsătorie, ura nedumerită, dar și pribegia.
Georgiana Fodor a prezentat comunicarea: „Liceele de fete și educația în spirit național: de la deziderate la provocări cotidiene”. A menționat că și-a propus o dezbatere asupra modului în care școlile de fete au fost considerate și folosite ca instituții de educare și formare a româncelor. Pornind de la un studiu de caz, acela al Liceului de fete „Unirea” din Târgu Mureș, înființat în 1919, și-a propus să analizeze atât modul în care discursul de gen și cel național se intersectează și interferează reciproc, dar și cum, dincolo de deziderate, condițiile și provocările socioeconomice ale românilor locuind în spațiul transilvănean mureșean au limitat de fapt împlinirea obiectivelor formatorilor. Abordarea propusă contribuie astfel, prin valorificarea registrelor și anuarelor școlare, la o mai bună înțelegere, pe de o parte, a modului în care naționalismul și discursul identitar interbelic modelează prioritățile și agenda învățământului, în general dar, pe de altă parte, a modului în care școlile de fete continuă, și în perioada interbelică să fie instrumente eficace pentru întărirea normelor și limitelor de gen ale perioadei.
Subsemnata am prezentat comunicarea: Despre lupta pentru emancipare a femeilor din România Mare în scrierile liderelor Calypso Botez,  Maria Pop și Sofia Meteș, subliniind că am ales să vorbesc despre trei doamne, cu amplă și diversă activitate, pe plan local, dar și național și internațional, demonstrată de numeroase documente: o moldoveancă din Iași, care a trăit la Galați și București – Calypso Botez, o olteancă – Maria Pop și o ardeleancă – Sofia Meteș.



Nu deținem un fond personal Calypso Botez, dar există la arhive zeci de documente despre inițiativele ei, în special în fondurile: Cantacuzino, Meissner, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române. La Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Iași s-a descoperit actul de naștere Tufescu Calipso (numele de familie a lui Calipso, înainte de căsătoria cu Corneliu Botez), care s-a născut la Iaşi – nu la Bacău, aşa cum circulă în mass-media – la 16 mai 1879, nu în anul 1880. Rămâne încă în cercetare locul şi anul morţii lui Calypso Botez.
Calypso Botez s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (1898-1899), specializarea istorie-filosofie. Ea a fost profesoară suplinitoare în Botoşani şi Tulcea (1906), profesoară şi directoare a Şcolii Secundare de Fete din Galaţi (1 mai 1911 – 1 mai 1914), apoi profesoară de filozofie la Liceul de fete „Carmen Sylva” din Bucureşti. S-a căsătorit cu avocatul Corneliu Botez, magistrat în Galaţi, pe care l-a susţinut în acţiunile de omagiere a poetului naţional, Mihai Eminescu.
În timpul Primului Război Mondial a fost preşedintă a „Crucii Roşii” din Galaţi. În perioada 1917-1923, a participat la dezbateri publice privind noua Constituţie a României şi, împreună cu alte feministe active, precum Maria Baiulescu, Ella Negruzzi, Maria Pop, a trimis memorii prin care cerea modernizarea statutului juridic, economic şi politic al femeilor. Astfel, la 16 iunie 1917, prin  „Petiţia femeilor române către Senatul României” solicita drepturi civile şi politice.
În ianuarie 1922, ea a susţinut conferinţa Drepturile femeii în Constituţia viitoare, pledând pentru participarea femeilor la viața politică, datorită „nevoilor interne și externe ale poporului român”.
Pe 4 martie 1923, cu numai câteva zile înaintea depunerii proiectului de constituție în Parlament, la Bucureşti, a avut loc o mare întrunire de protest a femeilor împotriva desconsiderării dezideratelor lor. Au luat cuvântul Alexandrina Cantacuzino, Elena Manicatide-Venert, Calypso Botez ș.a., și au susținut că adevărata democraţie înseamnă consacrarea prin lege a tuturor drepturilor şi îndatoririlor pentru toţi cetăţenii ţării, fără deosebire de sex.
Prin 1917-1918, împreună cu alte feministe refugiate la Iași, a contribuit la înființarea Asociaţiei pentru emanciparea civilă şi politică a femeilor române (AECPFR), care din anul 1919 avea o filială la Bucureşti, condusă de Calypso Botez, la Craiova de Maria Pop și în altele în mari orașe ale României.
De asemenea, Calypso Botez a fost printre fondatoarele „Consiliul Naţional al Femeilor  Române” (1921), prima preşedintă a acestei societăţi, a condus secţia muncii. A fost şi membră în comitetele de conducere a asociaţiilor: Societatea Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, Solidaritatea, Uniunea Intelectuală Română. A făcut parte din consiliul asociaţiei Gospodăriilor Rurale, a fost printre fondatoarele societăţii Amicele Tinerelor Fete. A fost unica membră femeie a Institutului Social  Român, unde a obţinut o secţie de studii feminine şi a publicat studii sociale. A avut şi activitate politică, fiind membră a P.N.Ţ., a susţinut şi Gruparea Femeilor Române, primul partid politic al femeilor din România. A colaborat la „Convorbiri literare” şi „Revista idealistă” cu studii literare şi eseuri filozofice. A scris și publicat numeroase studii: „Femeia în legislația română – Problema drepturilor femeii române. Examen social-politic şi juridic, cu o introducere istorică asupra feminismului în România” Bucureşti, 1919, „Drepturile femeii în Constituţia viitoare”, Bucureşti, 1923, „Mișcarea feministă”, 1922 ș.a.         
Calypso Botez a fost o deschizătore de drumuri: prima consilier-femeie din administraţia Bucureştilor în anii 1927, 1928, în Sectorul Galben, unde a contribuit la modernizarea sistemului de asistenţă socială (birourile şi secţiile asistenţei, orfelinatele primăriei). A înfiinţat pe lângă Şcoala nr. 48 – pe care a înzestrat-o personal – o cooperativă condusă de elevi, o școală serală pentru ucenici, ateliere de cizmărie şi de croitorie şi prima cooperativă de femei bazată pe munca la domiciliu. A fondat în Bucureşti prima şcoală de secretare, Şcoala de menaj „Radu-Vodă", Şcoala de horticultură şi fermiere - pentru educaţia fiicelor invalizilor şi a orfanilor de război, pregătirea de fermiere care să aibă cunoştinţe de pomicultură, horticultură, creşterea animalelor şi contabilitate.
Calypso Botez s-a afirmat şi pe plan internaţional, de exemplu, în 1923, ea a fost aleasă trezorier al Micii Înţelegeri Feminine, alături de Alexandrina Cantacuzino, preşedinte, dr. Tylitcka, delegata Poloniei – vicepreşedintă, Ecaterina Cerchez – secretară generală. Mica Antantă Feminină a fost o organizaţie balcanică înfiinţată cu scopul obţinerii drepturilor politice ale femeilor şi menţinerea păcii în Balcani. La cea de-a III-a conferinţă balcanică de la Bucureşti (22–29 octombrie 1932) Calypso Botez a prezentat un Raport privind situaţia juridică a femeii în legislaţia română.
Despre Maria Marocneanu-Pop, deși nu există un fond personal, inițiativele ei sunt menționate în numeroase documente păstrate la arhive. Originile Mariei Pop trebuie căutate în Oltenia, în familia moșierului Gheorghe (Ghiță) Urdăreanu, una dintre fiicele sale, Elena (Lina) Urdăreanu s-a căsătorit cu Toma Marocneanu și au fost părinții Mariei, care a mai avut două surori: Lucia și Margareta (Margot). Maria și-a făcut studiile în Franța, la un pension din Paris, s-a căsătorit cu moșierul Mihai (Mișu) Pop din Craiova, au avut trei copii.
Maria Pop și-a început activitatea în anul 1910, lucrând la „Crucea Roșie". În 1913 a îngrijit soldați români care au luptat în Bulgaria, pentru aceste servicii a primit distincțiile „Avântul Țării" și „Meritul Sanitar clasa 1". În anii 1910-1915, conducea spitalul „Crucea Roșie” la Liceul de fete „Elena Cuza” din Craiova, în 1916 s-a refugiat la Iași, unde a condus timp de doi ani de zile un spital, a militat pentru strângerea fondurilor necesare Crucii Roşii şi flotei naţionale.
La Iași, a colaborat cu celelalte feministe și a contribuit la înființarea Asociației pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeilor Române, în 1918. După război, Maria Pop adresa apeluri femeilor din Oltenia să colaboreze și să cotizeze asociația.
Activitatea filialei AECPFR de la Craiova în 1920 a fost prezentată și în presă, de exemplu s-a scris despre cele două conferințe organizate de președinta Maria Pop. Prin eforturile Mariei Pop s-au înzestrat orfelinate cu rufărie şi diverse materiale, s-a creat o şcoală de menaj, s-a destinat un local pentru profilaxia tuberculozei cu toate instalaţiile moderne (a fost președinta Societății pentru profilaxia tuberculozei, filiala Craiova).
Maria Pop a activat în cadrul mai multor asociații feministe, a fost desemnată președinta Comisiei pentru Pace din Consiliul National al Femeilor Române, a scris în 1926 o broșură pentru a explica scopul consiliului și lucrările Societății Națiunilor: ,,Constituţia şi organizaţia Societăţii Naţiunilor“. Broșura a fost împărțită școlilor din întreaga țară pentru a transmite tinerilor ideile pacifiste.
Maria Pop a fost aleasă și vicepreședintă a Uniunii Femeilor Române, a luat parte la cel de-al VII-lea Congres al Uniunii Femeilor Române, care s-a ţinut la Braşov, în 1926, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea Reuniunii Femeilor Române din Braşov -  Maria Pop a susținut o conferință despre Emanciparea femeilor şi revendicările feminine - și chiar organizând la Craiova reuniunea acestei societăți în 8-10 septembrie 1931. În mai 1934 a participat la congresul AECPFR din București.
Maria Pop s-a implicat și în viața politică, după aplicarea legii administrației din 1929 care acorda dreptul la vot femeilor cu carte la alegerile locale, a fost aleasă în funcţia de viceprimar al Craiovei. A continuat să fie activă chiar și în anii de dictatură: în 1939, la un an de regim autoritar a lui Carol al II-lea, în Legea electorală a fost introdus pentru prima dată dreptul femeilor de a participa la alegerile senatorilor şi dreptul de a fi alese, astfel Maria Pop, aleasă în Colegiul agricultorilor din Dolj, a devenit prima femeie senator.
Despre viața Sofiei Meteș (1892-1981?) circulă puține informații, deși la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Cluj există un bogat fond documentar Sofia Meteș și unul al lui Ștefan Meteș. Se pare că Sofia Meteș, nume de naștere Cioara, provine din localitatea Cioara (numită astăzi Săliștea), situată în județul Alba, Transilvania. Ea a fost soția istoricului Ștefan Meteș, care anii 1922-1947, a ocupat funcția de director al Arhivelor Statului din Cluj.
În plan social, Sofia Meteș s-a remarcat în primul rând prin activitate în cadrul Reuniunii Femeilor Ortodoxe, înființată la Cluj la 14 aprilie 1920, când doamnele ortodoxe din oraș au pus bazele unei filiale a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române. Sofia Meteș a intrat în structurile de conducere ale societății în martie 1926, când a fost cooptată în Comitetul de conducere și când a ocupat funcția de secretară a acesteia. Apoi, în 1931, Sofia Meteș a acces la funcția de vicepreședintă, în anul 1935, a fost desemnată ca inspectoare a filialelor din Ardeal ale Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, pentru ca în 1939 să devină președinta filialei clujene. Filiala clujeană a desfășurat acțiuni deopotrivă cu caracter ortodox și național.
Sofia Meteș a activat și în alte asociații, ea fiind în același timp președintă a Grupării Femeilor Române din Cluj, vicepreședintă a Acțiunii Patriotice din oraș și membră a Ligii Antirevizioniste, organizații cu predominant caracter politic și național. Ca președintă a Grupării Femeilor Române, a dezvoltat cu o fructuoasă colaborare cu Liga Antirevizionistă: conferinţele, manifestaţiile, comemorările, sprijinirea cu fonduri sau publicarea unor articole cu conţinut antirevizionist. Cele mai multe articole au fost publicate de Sofia Meteş în calendarele anuale ale Ligii Antirevizioniste.
În presă, în special în „Gazeta ilustrată”, se păstrează frumoase fotografii și articole despre primirea de către Sofia Meteș, la Cluj, în februarie 1937, a parlamentarelor britanice: ducesa de Atholl (Katharine Stewart-Murray), Lady Layton (Dorothy Layton) și Eleanor Rathbone. Ele au întreprins un turneu istoric în Europa Centrală (vizitând România, Cehoslovacia și Iugoslavia) pentru a analiza îndeaproape situația politică din acele regiuni și pentru a atrage atenția asupra pericolului expansionismului nazist. Ulterior, acțiunile lor s-au îndreptat și către ajutorarea refugiaților din timpul Războiului Civil Spaniol.
Dintre inițiativele sociale ale Sofiei Meteș de remarcat, în anul 1935, a activat ca directoare a Institut al surorilor de caritate de la Mănăstirea Sf. Elisabeta din Cluj, unde medici și profesori predau cursuri gratuite tinerelor eleve. A condus comitetul școlar al Școlii Normale de Menaj din Cluj și a susținut numeroase conferințe publice pe teme de actualitate civică și națională, de exemplu: Femeia română și marile datorii naționale, Femeile și drepturile publice, Femeia română în trecutul Ardealului, Revizionismul, Imperative românești ș.a. A fost una dintre puținele femei ale epocii care au făcut parte activ din consiliul local al orașului Cluj.
Instaurarea regimului comunist a avut urmări dramatice și în planul vieții familiei Meteș. Cuplul, fără copii, a fost nevoit să-și restrângă spațiul de locuit. Mai mult, Ștefan Meteș a fost obligat să se pensioneze în 1947, a fost scos din Academia Română, și a fost arestat la data de 6 mai 1950 și întemnițat la Sighet până la 6 iulie 1955. Regimul comunist i-a impus umilințe repetate și o nedreaptă marginalizare.

A luat apoi cuvântul Emanuela Ilie, prof. dr. habil Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care a prezentat comunicarea: „Narațiuni despre cancer, somatografii de criză, identități recuperate. Memorialistica feminină românească de boală”. Profesoara a subliniat că memorialistica feminină românească de boală din ultimele două decenii a înregistrat apariția unui corpus tot mai vizibil de mărturii feminine dedicate experienței cancerului. Pornind de la câteva volume reprezentative ale memorialisticii românești contemporane de cancer, semnate de Mădălina Andronache, Adina Bălășoiu, Loredana Caia, Ileana Gafton Dragoș, Mioara Grigore, Camelia Răileanu, Chris Simion-Mercurian și Oana Stroe, și-a propus să analizeze modul în care boala oncologică reconfigurează istoriile personale ale scriitoarelor, fie ele de vocaţie ori de conjunctură, devenind principalul motor al unui pact somatografic ce devine, în unele situaţii, unul autentic thanatografic. Profesoara a argumentat că aceste narațiuni depășesc funcția strict testimonială sau terapeutică, constituindu-se în veritabile arhive ale experienței feminine contemporane. În interiorul acestora, cancerul apare nu doar ca experiență medicală și biografică, ci și ca moment de renegociere a identității, a relației cu alteritatea și a locului femeii în comunitate. Totodată, textele discutate oferă acces la forme de experiență și de cunoaștere care au rămas multă vreme marginale în discursurile publice despre sănătate, boală și feminitate. Din această perspectivă, memorialistica feminină de cancer poate fi citită nu doar ca literatură a suferinței, ci și ca sursă relevantă pentru istoria femeilor, capabilă să documenteze experiențe ale corpului, fragilității și rezilienței care completează și nuanțează reprezentările tradiționale ale condiției feminine în societatea românească contemporană.
Secțiunea și-a încheiat lucrările cu prezentarea doctorandei profesoarei habil Emanuela Ilie, Alexandra Cîrcu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași): Feminitatea avangardistă: între strategie discursivă și performance scenic.

Monica Negru
(nr. 10, octombrie 2026, anul XVI)