Orizonturi de Artă. Texte de(spre) expoziții, o nouă serie semnată Ana Sultana Cipariu

Orizonturi de Artă inaugurează în acest număr o nouă serie de articole intitulată Texte de(spre) expoziții, sub semnătura Anei Sultana Cipariu, publicist și curator.

Absolventă a programului de master ecm - educating/curating/managing din cadrul Universității de Artă Aplicată din Viena, Ana Sultana Cipariu este interesată, cu precădere, de textele care însoțesc expozițiile. În prezent, scrie o teză de doctorat cu titlul Poetica textului curatorial la Școala Doctorală a Universității din București.

În seria de articole Texte de(spre) expoziții, Ana Sultana Cipariu propune spre analiză și interpretare statement-uri curatoriale a căror actualitate o consideră relevantă în contextul artei contemporane.

#1 Precogniții ale artiștilor, acum și în secolul trecut

Având-o curator pe Cecilia Alemani, cea de-a 59-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția ar fi trebuit să aibă loc anul acesta, dar a fost amânată pentru 2022, când se va suprapune din nou, ca în 2017, cu Documeta din Kassel, care se ține din cinci în cinci ani.
La debutul pandemiei de COVID-19, în primăvara anului trecut, am scris un articol pe agentiadecarte.ro despre corelația dintre titlul celei mai recente ediții a bienalei (cea din 2019) – May You Live in Interesting Times, expresie apocrifă considerată a fi un străvechi blestem chinez - și câteva dintre evenimentele care au avut loc în Italia și în întreaga lume ulterior deschiderii mega-expoziției de artă contemporană (dezastruoasele inundații din laguna venețiană, izbucnirea pandemiei, rata ridicată a mortalității în Italia în primăvara lui 2020, etc.). Am analizat atunci, dintr-o perspectivă a legii atracției și dintr-un raționament specific Zeitgeist-ului nostru, „marcat de gândirea New Age, de descoperirile fizicii cuantice precum și de revenirea la modă a unor practici și credințe străvechi”, statement-ul curatorial semnat de Ralph Rugoff, dar am acordat prea puțină importanță Pavilionului Israelului, ale cărui display și amenajare erau izbitor de asemănătoare cu ale unui spital. Mărturisesc că nici cu ocazia vizitei în Giardini nu am dedicat prea mult timp proiectului Field Hospital X (FHX), pe de o parte pentru că toate locurile din sala de așteptare erau ocupate, pe de altă parte pentru că mi se părea, la momentul respectiv, doar un readymade la scară mare, precum supermarket-ul lui Xu Zhen. Voi corecta, în cele ce urmează, această nedreptate, întrucât abia de curând am constatat cât de relevantă și de prevestitoare s-a dovedit a fi contribuția Pavilionul Israelului din 2019 la Bienala de Artă de la Veneția.

Pavilionul Israelului la Bienala de la Veneția 2019

Concept al artistei Aya Ben Ron, avându-l curator pe Avi Lubin, FHX s-a dorit a fi o instituție nouă, mobilă și internațională, inspirată de structura și practica spitalelor, a centrelor de prevenție în sănătate și a resorturilor de tip health spa, o organizație dedicată cercetării felului în care arta poate acționa și reacționa „in the face of social ills and corrupt values in society”, pentru a folosi un citat din ghidul bienalei. În dinamica pre-pandemică nu m-aș fi gândit la artă neapărat ca la o „formă a activității umane care oglindește realitatea prin imagini expresive”, așa cum este definită în DEX, dar acum, retrospectiv, realizez că într-adevăr arta mereu a reflectat ceva fundamental din vremurile în care a fost creată, sau chiar a anticipat anumite tendințe, iar FHX s-a dovedit un proiect vizionar în acest sens. Cine s-ar fi gândit că în nici jumătate de an de la închiderea bienalei – care oricum, din cauza inundațiilor, și-a închis porțile mai devreme decât era inițial planificat – o pandemie avea să ia cu asalt sistemul medical și să afecteze profund activitățile noastre zilnice sau felul în care eram obișnuiți să interacționăm?

Aya Ben Ron, Field Hospital X

Poate că Ben Ron nu a creat conceptul FHX având în minte toate acestea, ci și-a propus doar să elaboreze un spațiu în care vocile reduse la tăcere (inclusiv a ei) și nedreptățile sociale să se facă auzite. Sau poate, conectată la inconștientul colectiv, artista a avut ceea ce Jung numește în Cartea roșie o „precogniție a unui eveniment colectiv”, la fel cum au avut, în perioada de dinaintea Primului Război Mondial, numeroși reprezentanți ai artei și literaturii europene, care în lucrările lor au anticipat marea conflagrație. Jung însuși a avut premonițiile sale legate de eveniment, așa cum reiese dintr-un interviu acordat lui Eliade în 1952: „Pe 31 iulie [1914], imediat după prelegere, am aflat din ziare că izbucnise războiul. În cele din urmă am înțeles. Și când, în ziua următoare, am debarcat în Olanda, nimeni nu era mai fericit decât mine. Acum eram sigur că nu mă amenința schizofrenia. Am înțeles că visele și viziunile mele veneau din subsolul inconștientului colectiv.” De asemenea, în 1912, Kandinsky a scris despre o catastrofă universală care urma să vină și, tot în același an, Ludwig Meidner și-a început seria de „Peisaje apocaliptice”. În monografia dedicată lui Kokoschka, apărută la Editura Meridiane în 1976, Smaranda Roșu preciza: „Din versurile lui Georg Trakl și ale lui Gustav Heym se degajă o atmosferă pesimistă care prevestește războiul, iar poezia Elsei Lasker-Schüler, soția lui Herwarth Walden, devine mistic vizionară.”
Cu siguranță, inconștientul colectiv, care este strâns legat de conceptul de arhetip și care operează cu diverse categorii ale imaginarului, poate fi accesat în prezent, la fel cum a fost accesat și de către predecesorii noștri acum mai bine de un secol.

Intrarea în orașul german Kassel

Ana Sultana Cipariu
(nr. 6, iunie 2021, anul XI)