NR. 11/NOIEMBRIE 2024, ANUL XIV - LECTURĂ PLĂCUTĂ!


CĂRŢI CELEBRE

A fost odată ca niciodată Pinocchio. Daniela Marcheschi despre Collodi

În deschiderea numărului nostru din noiembrie, criticul literar Daniela Marcheschi vorbeşte noilor generaţii despre Pinocchio, cea mai tradusă carte italiană din toate timpurile. În ciuda celor aproape o sută cincizeci de ani de la publicarea cărții între 1881 și 1883, sunt încă numeroase și continue cele mai disparate referiri la păpușa de lemn și la povestea ei: în cinematografie, benzi desenate, teatru precum și în compoziții muzicale. Totul pornind de la această magică, încântătoare creație a lui Carlo Lorenzini, zis Collodi. Interviu de Paolo Sassi, traducere de Doina Condrea Derer.

În noiembrie se împlinesc cincizeci de ani de la stingerea din viaţă a eminentei italieniste Ninei Façon (5 august 1909. Ploiești – 24 noiembrie 1974), discipolă a lui Ramiro Ortiz, întemeietorul primului Seminar de Limbă și Literatură Italiană din țara noastră (1909) și al Institutului de Cultură Italiană din București (1924). Despre legătura dintre cei doi ne dă mărturie epistolarul Ortiz-Façon (1933-1941), din care publicăm un extras prin preţioasa colaborare a italienistei Doina Condrea Derer, care a îngrijit volumul bilingv Carteggio / Corespondenţă. Ortiz-Façon (Editura Jurnalul Literar, 2007).

„Am putea susține că Italo Calvino a văzut reflectate în Ovidiu acele categorii pe care el însuși le elabora. Corespondenţele sunt evidente şi-l privesc nu doar pe teoreticianul Calvino, ci și pe scriitorul Calvino: e suficient să ne gândim la scriitura combinatorie din Orașele invizibile și Castelul destinelor încrucișate; sau la ideea imposibilității de a oferi un sens unitar existenţei din Dacă într-o noapte de iarnă un călător și în Palomar”. Invitatul nostru este Francesco Ursini, profesor de Literatură latină la Universitatea „La Sapienza” din Roma. Interviu de Afrodita Cionchin şi Giusy Capone.

În continuare, un amplu dialog cu Eloisa Morra, profesoară de Literatură italiană contemporană la Universitatea din Toronto, despre Carlo Emilio Gadda, despre plurilingvism şi dialecte în opera acestuia: „Situațiile variază de la o carte la alta; îmi vine în minte o hartă a străzilor; ca și cum opțiunile lingvistice, modul în care vorbesc personajele ar fi niște piațete, niște alei pe care privirea naratorului se mișcă încontinuu, pătrunzând la răstimpuri în rețeaua de relații sociale și de scenarii alese în prealabil, pentru ca mai apoi să le părăsească atunci când își dorește”.

Publicăm partea a treia a interviului cu Thomas Becker, realizat de Luciana Tămaş. Becker vorbeşte aici despre „noțiunea de episteme, concepută de Foucault ca o critică a istoriei ideilor. Într-un interviu după publicarea volumului Cuvintele și lucrurile, în care termenul episteme este folosit pentru prima dată, în 1966, Foucault folosește metafora căzii din baie: formele noastre de episteme sunt spumoasele creste care ne împiedică să vedem partea de jos a căzii, cea pe care este așezată existența noastră. Adâncul căzii îl definește ca fiind, literalmente, sistemul, adică baza, ori ființa”.

„După criza marxismului și a structuralismului, astăzi predomină critica impresionistă. În același timp, critica militantă aproape că nu mai există, în ascensiune aflându-se critica academică, care este un tip de critică specializată, ce își are propriul limbaj, adesea incomprehensibil, și vizează lumea universitară. Dar, pe de altă parte, este la fel de adevărat că criticii se bucură de mai multă libertate”. Invitatul nostru în seria Întâlniri critice este Giuseppe Muraca, critic literar si eseist cu o bogată activitate publicistică. Interviu de Afrodita Cionchin şi Giusy Capone.

Daniela Sandid a absolvit Limba și Literatura engleză cu o teză de licență despre poezia lui Lady Mary Wroth și, în anii următori, a tradus o serie de opere care o vor ajuta să se specializeze în autorii secolului al XIX-lea. Despre Stevenson şi Conrad afirmă: „Sunt cel puţin două dificultăți principale în traducerea acestor doi autori. Prima este distanța în timp a acestor scriitori, a căror limbă trebuie tradusă printr-un limbaj contemporan, iar a doua, legată de cea dintâi, este că această limbă se referă la o lume sensibil diferită de a noastră”. Interviu de Afrodita Cionchin şi Giusy Capone.

În colaborare cu Fundația Dino Terra căreia îi mulțumim pentru prețioasa contribuție, inaugurăm în acest număr un spațiu monografic Dino Terra, destinat diseminării operei sale și consolidării studiilor dedicate acestui autor încă netradus în română. Dino Terra, pseudonimul lui Armando Simonetti (Roma 1903 - Florența 1995), este unul dintre acei autori care, datorită vastei sale culturi, nu doar literare, și relațiilor sale intelectuale, datorită alegerilor sale formale, ne permite să recitim câteva capitole din literatura de secolul XX în Italia. De Daniela Marcheschi.

„Oare ce se află în spatele ușii zilei de mâine? Care ne este destinul? Dar dacă într-adevăr fiecare detaliu ar fi fost deja stabilit, dacă e adevărat, cum demonstrează știința, că timpul e doar o bucată din spațiu, atunci de ce atâta anxietate, oboseală și bătăi de cap a;a de intense? În rest, ar fi bine să nu ne mai exagerăm importanța”. Aşa începe romanul Una storia meravigliosa (O poveste minunată), 1964, în care Dino Terra reflectează asupra unor teme fundamentale: valoarea existenței ființei umane, contradicţiile sale, diferitele expresii ale iubirii, motivele răului. De Sara Calderoni.

Traducerile din literatura română au luat un anumit avânt în ultimele două decenii, mai ales datorită programelor de tip TPS ale Centrului Național al Cărții (ICR), inclusiv în Italia. Proza narativă este aici cel mai bine reprezentată, fiind urmată de eseistică, poezie și teatru. Exceptându-i pe Eugen Ionescu și Matei Vișniec – cel mai cunoscut dramaturg român în viață – teatrul românesc rămâne încă puțin cunoscut peste hotare. Antologia Emersioni sceniche, apărută anul acesta la Pisa, propune publicului italian câțiva autori noi, acoperind o zonă mai puțin explorată. Recenzie de Gabriel Badea.

Prințesa Alexandrina Gr. Cantacuzino (1876 – 1944) a fost o lideră a feminismului românesc şi internaţional în primele patru decenii ale secolului XX. A fost printre primele feministe din România care a susţinut şi a luptat pentru emanciparea economică, socială, legislativă, culturală a femeilor. Alexandrina Cantacuzino susţinea egalitatea între soţi, iar munca femeii în gospodărie considera că trebuia să fie tratată ca o profesie şi să fie plătită. Idealul feminin era mama, conducătoare a sufletului neamului, bărbatul se ocupă de stat, iar femeia de neam, de popor. De Monica Negru.

În seria de traduceri literare, din limba italiană în limba română, ale unor librete de operă celebre, vă propunem, în acest număr, actul întâi al operei Traviata, binecunoscuta creație a compozitorului italian Giuseppe Verdi (1813-1901), pe versurile lui Francesco Maria Piave (1810-1876, libretist, traducător, critic de artă şi impresar teatral veneţian), după drama Dama cu camelii de Alexandre Dumas fiul. Prima reprezentaţie a avut loc în 6 martie 1853 la Teatrul La Fenice din Veneţia. Traducerea este realizată de Anamaria Milonean.

Revistă online editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.

PARTENERI INSTITUŢIONALI

PARTENERI SUSȚINĂTORI




COPYRIGHT

Toate textele de pe acest site
sunt protejate
de dreptul de autor.
Este interzisă preluarea
şi reproducerea acestora,
chiar parţială şi cu orice mijloc, fără acordul editorului.