PROZĂ ŞI ESEU


Expats care se întorc, un fenomen pandemic

Expat este un termen la modă, cu o dublă semnificaţie: îi indică pe cei care, profesioniști din diferite domenii, locuiesc temporar într-o țară străină în care au deja la sosire o casă și un loc de muncă bine plătit și cei care, în schimb, emigrează din necesitate, în căutarea unui loc de muncă și a unui nivel de trai mai bun. Irina Țurcanu ne vorbește despre această a doua categorie, mult mai mare, formată din mii de români care, stabiliți într-o altă țară, au trebuit să facă față numeroaselor dificultăţi cauzate de pandemie, fiind obligaţi să se repatrieze ca „expats care se întoc”, fără niciun fel de certitudini.



Omagiu Maestrului Mircia Dumitrescu, la împlinirea vârstei de 80 de ani

Maestrului Mircia Dumitrescu, omagiul revistei noastre la ceas aniversar! Născut la Căscioarele, în 3 iulie 1941, Mircia Dumitrescu este în primul rând grafician, așa cum îi place să spună. Apoi sculptor și pictor român. Dar în atelierul lui din Calea Griviței, situat în clădirea Muzeului Național al Literaturii Române din București, găsim destule lucrări și pentru câteva expoziții de ceramică. Este membru corespondent al Academiei Române și a predat timp de mulți ani gravura ca profesor universitar doctor la Academia de Arte Plastice din București. De Anastasia Stoiciu.



Omagiul intelectualilor români şi italieni în memoria istoricului Ion Bulei

În 9 noiembrie 2020 s-a stins din viaţă Ion Bulei, cunoscut istoric cu o remarcabilă carieră academică şi diplomatică. Profund legat de Italia, Ion Bulei a fost director al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică (IRCCU) din Veneţia în perioada 1997-2003 şi profesor la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia între anii 1998-2003. Am realizat această pagină in memoriam prin contribuţia unor intelectuali de marcă, români şi italieni, care l-au cunoscut pe regretatul profesor şi cărora le mulţumim pentru preţioasa colaborare. Sincerele noastre condoleanţe familie îndoliate!



Raffaello 500. În avanpremieră în română, Scrisoarea către Papa Leon X

2020 este anul Raffaello Sanzio în Italia, marcând o jumătate de mileniu de la moartea artistului. Faima și arta de pictor a lui Rafael sunt prea bine cunoscute. Ca arhitect însă, posteritatea l-a omagiat mult mai târziu. Iar tardivul omagiu a venit și din pricina scrisorii către Papa Leon X pe care o oferim pentru prima dată în traducere românească (de Smaranda Bratu Elian). Rezultatul va fi întemeierea unui nou domeniu, prezervarea și protejarea patrimoniului artistic şi arhitectural. Raffaello stă, aşadar, la temelia a ceea ce în secolul nostru întreprinde UNESCO.



„În spatele măştii”. Lumea văzută de Dario Fo

Vă prezentăm, în traducerea lui George Popescu, Lumea văzută de Fo. Convorbire cu Giuseppina Manin (Il mondo secondo Fo. Conversazione con Giuseppina Manin, Guanda, 2007). Publicăm introducerea şi primul capitol al cărţii-interviu cu inegalabilul Premiu Nobel Dario Fo (1926-2016). „Din fericire, eu am fost hărăzit cu un alt dar al zeilor, poate cel mai de preţ: ironia şi autoironia. M-am bucurat de acest noroc, dar nu l-am luat niciodată în serios până la capăt. Am trăit totul ca o sărbătoare de parcurs. Magnifică, dar mai devreme sau mai târziu trebuie să ieşi din scenă”.



„Timișoara - Casele Magice ale Orașului”, o carte scrisă de copii

Volumul intitulat Timișoara - Casele Magice ale Orașului (Editura „Planetarium”, Timişoara, 2020) este scris de o echipă de copii, coordonați de profesorii lor. Este un volum în care cei mici, dar și cei mai mari, prezintă câte o poveste despre unele din clădirile de patrimoniu ale municipiului Timișoara, exprimându-și astfel dorința ca toate aceste clădiri, cât și cele care nu au fost cuprinse în paginile volumului, să fie păstrate cu grijă, conservate, chiar restaurate, astfel încât istoria Timișoarei să poată fi învățată și prin intermediul acestor clădiri. De Cornel Seracin.



Avanpremieră. „Dante. Romanul vieţii” de Marco Santagata

Biografia lui Dante semnată de Marco Santagata, pe care editura Humanitas intenționează să o lanseze în 2021, an centenar dantesc, a apărut la editura Mondadori în 2012, fiind urmată periodic de noi ediții precum și de traduceri publicate de importante edituri străine. Publicăm în avanpremieră, din primul capitol al cărții, un colaj care leagă printr-un fir subtil imaginea Florenței din vremea lui Dante (șocant de diferită de cea pe care o cunoaștem și o iubim noi) de deconcertanta viziune a lui Dante despre orașul său. Traducere de Smaranda Bratu Elian.



Epidemiile din trecut și înțelepciunea uitată a Veneției

În aceste zile în care stăm acasă constrânşi de coronavirus, Smaranda Bratu Elian ne arată cum literatura și cultura în general pot veni și ele în ajutorul medicilor și publicului nostru, prezentându-ne învăţămintele din trecutul Veneţiei în timp de epidemie. Probabil că puțini știu de măsurile pe care și le lua Serenissima pentru a se feri de epidemii, ori de structurile construite special în acest scop. Poate că mulți au cunoştinţă de existența lazaretelor în Europa de odinioară, dar mai puțini despre originea venețiană nu doar a termenului, ci și a instituției.



„Măcar în somn să nu fim refugiați”. In memoriam Paul Goma

Paul Goma (n. 1935 în Basarabia), modelul prin excelenţă al disidenţei anticomuniste autentice, ne-a părăsit în 25 martie 2020, răpus la Paris de coronavirus. În 2010, editura italiană Keller a publicat, în traducerea lui Davide Zaffi, Din calidor, sub titlul, preluat din carte: Nel sonno non siamo profughi. Omagiul adus de editură scriitorului zilele trecute este emoționant: „Perdiamo un grandissimo scrittore che ha raccontato l'Est Europa dagli anni Trenta in poi”. Paul Goma nu mai este refugiat. S-a mutat în patria eternă. Dumnezeu să-l odihnească! De Flori Bălănescu.



O viaţă în slujba italienisticii. In memoriam Helga Tepperberg

În 4 martie 2020 italienistica românească a pierdut un nume de seamă din „generaţia de aur”: Doamna Profesoară Helga Tepperberg de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Prin colaborarea colegei Monica Fekete şi a colectivului de italienistică al universităţii clujene publicăm o pagină corală ca un pios omagiu în memoria distinsei Professoressa care din 1998 și-a dedicat întreaga energie catedrei de Limbi şi Literaturi Romanice a Facultății de Litere. A început ca lector suplinitor, apoi titular și din 1990 a devenit conferențiar până la ieșirea la pensie în anul 2009.



Un prieten de cursă lungă al literaturii române

Apariția în Italia la sfârșitul lui 2019 în versiunea lui Mauro Barindi a unei noi traduceri din română este fără îndoială un prilej de bucurie. Mauro face parte din grupul restrâns al italienilor ce și-au petrecut nu mulți ani în țara noastră ca lectori, devenind apoi propagatori ai beletristicii românești, indiferent de cursul ulterior al existenței. Buna cunoaștere a românei, dexteritatea în mânuirea materialului lexical și stilistic italian, empatia cu care aderă la spiritul fiecărei scrieri sunt de admirat în egală măsură în cazul prozei ficționale, documentare ori eseistice, ca și al poeziei. De Doina Condrea Derer.



„Ghepardul” la dezbaterea despre retraducerea literară de la Bucureşti

Reușitul simpozion internațional din 4-5 noiembrie 2019 ținut la București la inițiativa Filialei de Traduceri a Uniunii Scriitorilor, a pornit de la invitația adresată de organizatori unor traducători versați să vorbească, alături de un coechipier român sau străin, de el ales, despre o operă beneficiară a mai mult de o tălmăcire. Arealul italian a fost ilustrat de universitarele Gabriela Lungu și Aurora Firța Marin care au analizat principalele aspecte legate de re-traducerea şi interpretarea romanului Il gattopardo de Giuseppe Tomasi  di Lampedusa. Prezentare de Doina Condrea Derer.



La Roma, un muzeu în bibliotecă

Biblioteca Națională Centrală din Roma găzduiește în zona expozițională „Spazi 900”, în două galerii distincte, expoziția permanentă dedicată literaturii italiene din secolul XX, inaugurată în 2015 și extinsă progresiv până în zilele noastre. Smaranda Bratu Elian ne oferă privilegiul de a o vizita împreună, conducându-ne prin diferitele încăperi care, urmând un traseu sugestiv, bogat în texte, imagini și reconstrucții ale spațiilor, precum biroul scriitoarei Elsa Morante, ilustrează în mod exhaustiv și fascinant Panteonul literar italian al secolului trecut.



Antonia Guarnieri în amintirea criticului de artă clujean Mircea Țoca

Antonia Guarnieri, scriitoare născută la Timișoara, fiica profesorului Silvio Guarnieri, îl evocă pe criticul de artă clujean Mircea Țoca (1942-1999) în timpul șederii sale la Şcoala Normală Superioară din Pisa, pentru o specializare în Istoria artei. Este portretul unui om aflat într-un moment dificil în care, dorind să mai rămână în Italia, trebuia să înfrunte o situație economică precară ce nu îi permitea acest lucru. Antonia, sesizând zbuciumul lui interior, îi aduce zilnic un castron ermetic plic cu mâncare, un gest căruia el îi răspunde, într-o zi, cu o declarație de dragoste adolescentină.



NUMĂR MONOGRAFIC MARIAN PAPAHAGI

In memoriam Marian Papahagi (1948-1999). Introducere

Ideea de a realiza o pagină italo-română In memoriam Marian Papahagi, la douăzeci de ani de la dispariția fulgerătoare, pentru a evoca personalitatea ilustrului Magister și savant, s-a născut în urma unei conversații telefonice între două foste colege de bursă „Vasile Pârvan” și „Nicolae Iorga”. Dar, cum numărul adeziunilor imediate și entuziaste a depăşit cu mult cadrul iniţial al unei pagini bilingve, ne bucurăm să putem dedica întregul număr din octombrie uneia dintre personalitățile românești de marcă din a doua jumătate a secolului XX. De Afrodita Cionchin și Monica Fekete.



Inegalabilul Marian Papahagi

Doina Condrea Derer descrie împrejurările în care Marian Papahagi, intrat la universitatea transilvăneană în 1966, a putut să-și reînceapă și să-și termine cu un meritat succes studiile la „Sapienza”. A locuit timp de patru ani în impunătoarea clădire din Valle Giulia, proiectată de arhitectul Petre Antonescu, Accademia di Romania in Roma, creată în 1922, la inițiativa prealabilă a lui Nicolae Iorga și a lui Vasile Pârvan, care l-a și condus până în 1927. Tânărul Papahagi și-a luat drept pavăză disciplina muncii constante, devenită obligație asumată și metru de evaluare etică.



Marian Papahagi și comemorarea lui Traian (Roma, 1998)

Mihai Bărbulescu evocă sărbătorirea la Roma a 1900 de ani de la urcarea pe tron a lui Traian, prin colocviul Traianus, Optimus Princeps, care a avut loc în 19 noiembrie 1988 la Accademia di Romania din Roma, la iniţiativa directorului Marian Papahagi. S-a discutat despre personalitatea lui Traian, despre originea și portretistica sa, despre Forul și Columna din Roma, despre Hispania, Germania, Dalmatia și Dacia în vremea lui Traian. La final, Marian Papahagi a dăruit fiecăruia o gravură cu Traian a pictorului român de multă vreme stabilit în Roma, Constantin Udroiu.



Ochii care ardeau de încredere: prima întâlnire cu Marian Papahagi

„Au trecut atâția ani: dar peste toate amintirile frumoase de atunci, peste șocul și tristețea veștii căzute ca un trăsnet despre dispariția lui Marian, stăruie în mine ochii lui arzători când m-a întâmpinat la minister și când, privindu-mă, mi-a spus: Sigur că se poate! Era vorba despre organizarea la Universitatea din Bucureşti, în vara lui 1998, a unui colocviu internațional dedicat bicentenarului nașterii lui Giacomo Leopardi. Pentru că, plecând atunci de la el, eu pluteam. Și senzația aceea de plutire am cunoscut-o de foarte puține ori în viață”. O emoţionantă evocare de Smaranda Bratu Elian.



Lumea se deschidea pentru noi ca o carte

Dinu Flâmând: „Chiar înainte să știu ce este un erudit consideram că Marian Papahagi era un adevărat erudit. Primul și cel mai spectaculos ivit în biografia mea personală pe când abia intrasem în studenție la Cluj iar el tocmai sosea la Litere. Cam așa trebuia să se numească unul care le știa pe toate, indiferent că omul avea aspectul unui puști cu un început de mustață, deasupra căreia fugeau în toate părțile luminile neastâmpărate ale privirilor sale, începând să sclipească din momentul în care posesorul lor se lansa impetuos să dea o replică sau să dezvolte un subiect”.



Cel mult-prea-dăruit

Vasile Popovici: „Marian Papahagi a fost unul dintre oamenii cei mai înzestrați pe care i-am cunoscut. Darurile sale, toate la superlativ, nu se întâlnesc de obicei toate la un loc. Era lingvist de vastă cuprindere, dar în egală măsură istoric, critic, teoretician literar și eseist, profesor de literatură specializat în mai multe literaturi. Era un om cu un neobișnuit simț practic, un creator de instituții, de reviste. A preluat o Accademia di Romania din Roma prăfuită și în răstimp de nici doi ani a convins pe toată lumea să se pună în mișcare, ca să facă din ea o instituție funcțională”.



Andrei Pleşu, Ioan-Aurel Pop şi Ioana Both despre Marian Papahagi

Andrei Pleşu: „Mi-e dor de posibilul neîmplinit al unei colaborări amicale, de desfășurarea în timp a unei afinități adânci, cum n-am mai avut decât cu foarte puțini”. Ioan-Aurel Pop: „La două decenii de la stingerea lui, moștenirea culturală lăsată de Papahagi spiritualității românești și europene devine tot mai pregnantă, crește în valoare și își confirmă perenitatea”. Ioana Both: „Primul program de burse «Vasile Pârvan» la Accademia Română din Roma urma să înceapă grație eforturilor lui. Am alergat, am notat, am rămas să fac valizele plecării, el s-a dus la Roma, să ne aștepte”.



Adrian Popescu, Ion Pop şi Ruxandra Cesereanu. Evocare Papahagi

Adrian Popescu prezintă meritele unui italienist european, urmat de Ion Pop:  „Dar a fost şi a rămas în memoria noastră şi imaginea omului inteligent, mereu disponibil, cultivând valorile autentice din preajma lui, practicând o pedagogie luminoasă pentru mai tinerii discipoli ucenici într-ale scrisului”. Ruxandra Cesereanu vorbeşte despre Marian Papahagi din perspectiva profesorului de portugheză: „Fațetele multiple ale lumii doar Pessoa le-a putut surprinde deodată, obișnuia să spună Papahagi, predându-mi o lecție magistrală de poezie și muzică”.



Papahagi văzut de Ştefan Borbély, Victor I. Stoichiță şi Delia Morar

Ştefan Borbély aminteşte despre ultima întâlnire cu Papahagi, întrebându-se cum s-ar fi conturat destinul acestuia, dacă n-ar fi fost chemat să plece atât de devreme. Victor Ieronim Stoichiță conturează figura unui „atlet grăbit”, iar Delia Morar evocă imaginea Profesorului Papahagi care „dacă azi ar mai fi printre noi, ar continua să ne învețe prin exemplul său ce înseamnă să fii Om, profesor, intelectual desăvârșit, să-ți găsești mereu rațiuni de a fi și să te adaptezi vremurilor pe care le trăiești fără a renunța la principiile și valorile în care crezi”.



S-a stins din viaţă Guido Ceronetti, „prieten prin excelenţă” al lui Cioran

În 13 august 2018 s-a stins din viaţă în mica localitate Cetona de lângă Siena, în Toscana (unde trăia retras de peste 30 de ani dedicându-se scriiturii), la venerabila vârstă de 91 de ani, Guido Ceronetti (născut în 24 august 1927 la Torino), una dintre cele mai interesante şi atipice figuri ale lumii literare şi artistice italiene, creativitatea sa îmbrăţişând o paletă incredibilă de activităţi. „Prieten prin excelenţă” al lui Cioran, care i-a fost maestru, Ceronetti l-a introdus pe filosoful român în Italia, după ce l-a cunoscut în 1979 la Paris. De Afrodita Carmen Cionchin.



In memoriam Cesare De Michelis, preşedintele editurii Marsilio din Italia

În 10 august 2018 a încetat din viață, pe neașteptate, Cesare De Michelis, președintele editurii veneţiene Marsilio, una dintre cele mai importante din panorama editorială italiană. Smaranda Bratu Elian evocă figura celui care a fost deopotrivă un apreciat profesor de literatură italiană modernă și contemporană la Universitatea din Padova, istoric și critic rafinat al literaturii italiene, dar şi un prieten al României şi un adevărat Mecena al vremurilor noastre, în slujba culturii italiene şi a difuzării ei, ferm convins că „este mai important să vinzi cărțile pe care le faci, decât să faci cărțile care se vând”.



Salvatore Ferragamo sau când talentul se ascunde într-o valiză de lemn

Se numeşte „Italia la Hollywood”, expoziţia deschisă la sfârşitul lunii mai 2018 la Muzeul Ferragamo din Palatul Spini Feroni din Florenţa. Povestea „cizmarului” născut în 5 iunie 1898 la Bonito, în Irpinia, cel de al unsprezecelea fiu dintr-o familie de ţărani care la aproape 9 ani ajunge şi el în prăvălie să înveţe această meserie, reprezintă un pretext valoros de a analiza fenomenul migraţiei italiene în California în prima decadă a secolului XX şi mai ales influenţa pe care arta şi cultura Peninsulei o va avea asupra dezvoltării cinematografiei americane. De Raluca Niţă.



„Giudizio universale”, un spectacol multimedia despre Capela Sixtină

La câţiva paşi de Vatican a debutat, de curând, „Giudizio universale”, un spectacol permanent care îşi propune să ne povestească istoria Capelei Sixtine, capodopera lui Michelangelo, prin intermediul artelor: dans, lumini, muzica lui Sting şi tehnologie. „Giudizio universale. Michelangelo and the secrets of the Sistine Chapel” este prezentat în două limbi, italiană şi engleză, aşa cum reiese şi din titlu. Spectacolul poartă semnătura lui Marco Balich, recunoscut ca un brand în întreaga lume, garanţia unor spectacole uimitoare. De Raluca Niţă.



Românii din Italia: analiza Dosarului Statistic Imigraţie 2017

Migraţia românească în Italia din 1990 şi până la 2017 se poate înţelege în adevăratele sale dimensiuni numai dacă este proiectată pe fundalul mai amplu al diasporei româneşti în lume din aceeaşi perioadă, unde, în generala şi spectaculoasa creştere a emigraţiei româneşti, Italia înregistrează un spor de 25 de ori. Acesta şi alte aspecte de interes în ultimul Dosar Statistic Imigraţie publicat în Italia, ediţia 2017, cu analiza tendinţelor pe 2016 şi a problemelor aferente. Dosarul a fost prezentat de Antonio Ricci la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti. Cronică de Smaranda Bratu Elian.



Profesia cea mai râvnită de tinerii din Italia: „social media manager”

Cea mai acută dorinţă a majorităţii tinerilor italieni (54%) este de a avea un loc de muncă, dar nu oricare. Pentru 1 din 3 acesta trebuie să aibă legătură cu universul web, app sau social media. Reiese dintr-un studiu realizat de Sanpellegrino Campus pe un eşantion de 2.500 de studenţi între 18 şi 25 de ani. Rezultatele sunt foarte clare: 32% preferă să lucreze în domeniul social media. Dintre aceştia 59% ar vrea să devină social media manager sau content manager, să se ocupe de aspectul creativ al profilurilor online aparţinând unor celebrităţi (62%) sau societăţi comerciale (47%).



„Jurnalului lui Dracula” de Marin Mincu, tradus acum în franceză

„Izbânda romanului lui Mincu - scris mai întâi în italiană și publicat în Italia în 1992, salutat de Umberto Eco, apoi rescris în românește și publicat în România în 2004 - va fi de-a demola clișeul de «vampir» la care Bram Stoker și epigonii săi l-au redus pe Vlad III, zis Țepeș, domnitor al Valahiei, și de-a construi în același timp un nou «mit»”. Pe 18 martie 2018, la Salon du Livre din Paris va avea loc lansarea Jurnalului lui Dracula de Marin Mincu (ed. Xénia, Sion, Elveţia), în versiunea franceză realizată de Anca-Domnica Ilea. Publicăm prefaţa semnată de traducătoare şi câteva fragmente din volum.



Alessandro Goppion, „geamgiul” italian care protejează capodopere

La Milano sunt concepute geamurile blindate cele mai folosite în muzeele din lumea întreagă, de la Louvre sau British Museum la Metropolitan din New York. Le produce Alessandro Goppion, originar din capitala Lombardiei, numit din ordinul Preşedintelui Republicii italiene Cavaler al Muncii în anul 2015. Alessandro este fiul lui Nino, proprietarul sticlăriei deschise cu bani puţini la Milano, în via San Vincenzo, în 1952. Un mic atelier care în timp a crescut tot mai mult, iar azi este considerat lider mondial în proiectarea şi realizarea acestor geamuri de protecţie. De Raluca Niţă.



Centenar Bruno Zevi. Un mare arhitect şi urbanist legat de România

Anul acesta se sărbătoreşte centenarul unui personaj excepţional: Bruno Zevi (22 ianuarie 1918, Roma - 9 ianuarie 2000). Arhitect şi urbanist, Zevi a fost mai presus de toate unul dintre cei mai importanţi teoreticieni şi istorici ai arhitecturii la nivel internaţional, studiile şi atitudinea lui determinând, nu doar în Italia, o nouă abordare a profesiunii, o nouă conştiinţă a puterii şi responsabilităţii celor care o exercită în realizarea concretă a unei societăţi mai bune şi mai democratice. Prodigioasa sa activitate este dusă mai departe de Fundaţia „Bruno Zevi”. De Smaranda Bratu Elian.



A fost odată un copil-minune. Micile genii şi relaţia cu părinţii lor

La 11 ani, Norbert Wiener (1894-1964) intră la Tufts University, iar la 14 îşi dă licenţa în matematică. Înainte de a deveni părintele ciberneticii, Norbert a fost un copil care la doar 8 ani renunţa la şcoală, la decizia tatălui său care îi preda acasă fizică, chimie, germană, greacă şi latină, obligându-l să citească toate cărţile din bibliotecă, provocându-i grave probleme de vedere. În Off the Charts: The Hidden Lives and Lessons of American Child Prodigies (cartea va fi publicată şi în Italia), Ann Hulbert vorbeşte despre 15 copii geniali ai secolului XX şi relaţia cu părinţii lor. De Raluca Niţă.



Sandrone Dazieri şi thriller-ul italian la GAUDEAMUS 2017

Târgul de carte GAUDEAMUS 2017 a adus în prim-plan nu doar un scriitor italian, ci şi un gen literar şi o editură de o factură aparte. Genul este cel al romanului poliţist, şi anume cel italian, iar editura - „Crime Scene Press”, singura din România dedicată exclusiv acestui gen, creată de scriitorul George Arion. Aceasta a lansat cel de al doilea thriller publicat în româneşte al italianului Sandrone Dazieri, Îngerul, în traducerea lui George Arion fiul, după ce la ediţia 2016 lansase romanul Ucide-l pe tată, care în mare măsură îl precede şi îl introduce. Recenzie de Smaranda Bratu Elian.



Mai credem în Moş Crăciun? Iată ce spun psihologii italieni

„Moş Crăciun? Dragi părinţi, a venit clipa să renunţaţi la minciună!” Un studiu publicat în revista „The Lancet Psychiatry” respinge mitul lui Santa Claus, dar psihologii din Italia nu sunt de acord. După Monica Castagnetti, „dubiul apare treptat. Există o fază când realitatea şi imaginaţia convieţuiesc. Cei mici îşi dau seama că părinţii le fac cadourile de Crăciun, dar gândul la Moş nu dispare. În timp, se maturizează în ei descoperirea întregului adevăr şi au nevoie de încă o perioadă pentru a şi-l putea comunica cu voce tare. Iar fratele mai mare păstrează cu plăcere secretul”.



Adio lui Paolo Laterza, preşedintele prestigioasei edituri Laterza

Pe 17 octombrie 2017 majoritatea cotidienelor italiene, centrale şi regionale, anunţau cu mari elogii şi mult regret moartea lui Paolo Laterza, timp de 20 de ani preşedinte al cunoscutei şi prestigioasei edituri Laterza din Bari, dar şi jurist de înaltă ţinută, membru în Consiliul superior al Băncii Italiei, apropiat a doi dintre preşedinţii recenţi ai Italiei, Carlo Azeglio Ciampi şi Giorgio Napolitano, sprijinitor activ al Institutului de istorie a antifascismului şi a Italiei contemporane din Puglia. Smaranda Bratu Elian evocă minunata poveste a editurii familiei Laterza.



Să (re)descoperim nuvelele lui Pirandello

Anul acesta, în care lumea literară sărbătoreşte 150 de ani de la naşterea lui Luigi Pirandello (marele prozator şi dramaturg italian căruia în 1934 i s-a acordat premiul Nobel pentru literatură), nu se putea încheia decât cu un volum Pirandello. La editura Humanitas va apărea în aceste zile un volum de douăzeci şi şase de nuvele ale scriitorului sicilian în traducerile lui Mihai Banciu şi Florin Chiriţescu. Prin acest volum, îngrijit şi prefaţat de Miruna Bulumete, cititorul e invitat să descopere nişte excepţionale proze de scurtă respiraţie, alese pentru a oglindi diferitele etape ale creaţiei pirandelliene.



150 de ani de la naşterea celebrului dirijor Arturo Toscanini

Se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Arturo Toscanini (25 martie 1867, la Parma, în locurile de baştină ale lui Giuseppe Verdi). A dirijat cele mai mari şi mai importante orchestre internaţionale, a transformat, recreat şi condus timp de mulţi ani teatrul care îi va deveni „casă”: La Scala din Milano. Asemeni unor artişti ca Maria Callas şi Rudolf Nuriev, dirijorul este şi astăzi considerat o adevărată şi autentică icoană a artelor, un amestec valoros, unic, de pasiune şi vocaţie pentru muzică, îmbinate cu un real talent comunicativ. De Raluca Niţă.



„La messa è finita!”. De ce se închid bisericile în Occident

Cardinalii aleşi în noul Consistoriu vin din toate periferiile lumii. Europa e tot mai slăbită şi tocmai aici, pe bătrânul continent, tot mai multe biserici îşi închid porţile. Se transformă. În ce anume? Service-uri auto, teatre, ateliere, săli dedicate consiliilor de administraţie ale marilor Companii, hoteluri de lux. Din Olanda în Anglia şi din Danemarca până în Italia, sute de edificii religioase s-au transformat în cele mai surprinzătoare feluri. Stau mărturie extraordinarele fotografii realizate de Andrea Di Martino şi publicate în cartea răsplătită cu nenumărate premii, La messa è finita.



„Străinul din Ada Kaleh”, un roman inedit semnat Constantin Severin

Publicăm un fragment inedit dintr-un viitor roman al lui Constantin Severin, Străinul din Ada Kaleh, al cărui personaj principal este un italian, Giovanni Esposito din Napoli: „Deşi am apărut pe lume la Napoli, în 11 februarie 1685 (în acelaşi an cu fostul meu vecin şi prieten, compozitorul şi organistul Giuseppe Domenico Scarlatti), locul în care s-a născut, din spuma mării, Muzica (nu se mai ştie cine a spus asta, prima oară, dar a devenit un loc comun al mândriei napolitane!), îmi place acum să afirm că adevărata mea naştere s-a produs cu mult mai târziu, pe insula Ada Kaleh”.



Timpul care trece: 10 obiecte fără viitor

Circulă de ceva vreme în presa italiană lista celor zece obiecte care mai mult ca sigur, în anumite cazuri am putea spune chiar din fericire, nu vor mai exista peste un deceniu. Chiar dacă uneori citind-o se simte deja gustul dulceag al nostalgiei şi în sufletul sau mintea noastră ştim clar că altele ar trebui să dispară peste noapte, vă propunem să vă delectaţi, să aruncaţi o probabil ultimă privire acestor elemente considerate deja în agonie. Printre ele, pare absurd, dar şi telefonului mobil îi vom spune adio. În acest articol semnat de Raluca Niţă puteţi vedea de ce.



Italia şi cărţile de cultură gastronomică

„E serà bona vivanda” (Şi va fi bun şi perfect), cu această convingere se încheiau reţetele culinare scrise în Evul Mediu de bucătari exclusiv pentru bucătari. În Italia zilelor noastre lucrurile s-au schimbat. Reţetele sunt scrise de chef-i şi prezentatori tv, bloggeri şi istorici celebri, nutriţionişti şi filozofi. Se adresează unui interlocutor tot mai rafinat, fiind adevărate manuale de food design din aşa-numitele gastro-librării. Anul trecut au fost publicate 1048 de titluri noi, un număr dublu faţă de acum 11 ani. Practic, din 100 de cărţi două sunt de cultură gastronomică. De Raluca Niţă.



Colosseum under construction: între visuri şi sprijin

Acum câţiva ani se putea citi pe site-ul cotidianului The Guardian următoarea ştire: „Colosseumul din Roma a devenit un obiectiv turistic problematic pentru autorităţile din Roma. Cu un an în urmă s-a constatat pentru prima dată că monumentul a început să se încline". Astăzi, când mare parte din cel mai cunoscut monument italian a fost restaurată, o altă ştire ocupă paginile culturale ale ziarelor ţării: ministrul Culturii Dario Franceschini, de pe pagina sa de Twitter, visează la un Colosseum „podit” cu o imensă scenă care să redea viaţa arenei originare. Prezentare de Raluca Niţă.



STOP AND GO: 100 de ani de la inventarea semaforului

August 1914: un poliţist din Cleavland, Statele Unite, inventează semaforul. Un totem de un secol la care cu toţii, şoferi sau pietoni, ne uităm cu antipatie; pentru că aşa cum spune una dintre celebrele legi ale lui Murphy: „Când te grăbeşti poţi fi sigur că semaforul va fi întotdeauna roşu”. Aici e problema. Adevărata educaţie presupune un simţ al răbdării. Să aştepţi să îţi vină rândul, să nu forţezi, să nu înşeli. Să stai la locul tău: al tău ca pieton, al tău ca şofer. Şi asta face parte dintr-un bagaj cultural. Mai greu sau mai uşor, mai plin, uneori de-a dreptul gol. Prezentare de Raluca Niță.



„Muzica lagărelor”: preţiosul proiect al pianistului Francesco Lotoro

De peste 25 de ani, Francesco Lotoro nu mai este doar un simplu pianist. Talentul său este pus în slujba unei adevărate misiuni culturale: aceea de a resuscita „muzica lagărelor”, compusă de prizonieri diferiţi ca origini şi religie, în perioada 1933-1945. Meritul lui Lotoro este imens. Vorbim de un tezaur de sensibilitate muzicală şi culturală imposibil de estimat. În prezent, lucrează la elaborarea unei adevărate enciclopedii pe care intenţionează să o publice anul viitor cu titlul Thesaurus Musicae Concentrationariae, 12 volume conţinând şi partituri. Prezentare de Raluca Niţă.



Luigi Pirandello, fuga umană în fantezie

Luigi Pirandello îşi construieşte lumea literară după conceptul lui H. Bergson conform căruia toată realitatea este viaţă în continuă devenire, „un flux indistinct”, iar cei care ies din el devin „forme individuale” şi, conform lui Pirandello, încep să moară. Contrastul dintre viaţă (ceea ce suntem) şi „formă” (ceea ce părem) generează criza de identitate. Personajele pirandelliene îşi înţeleg propria condiţie existenţială, aleg fuga, dar sfârşesc prin acceptarea situaţiei şi adesea evadează în fantezie, asemenea protagonistului din nuvela Trenul a fluierat. Prezentare şi traducere de Livia Mărcan.



Prognozele meteo schimbă... vremurile. 150 de ani de meteorologie

Anul acesta se sărbătoresc 150 de ani de la naşterea meteorologiei. În Italia, site-urile meteo sunt extrem de urmărite, au mai mulţi şi mai obsedaţi vizitatori decât cele porno. De asemenea, există tot mai multe persoane meteo-dependente. Pentru a afla dacă suferiţi de această „boală” trebuie să ştiţi că există un test numit Gualtierotti-Tromp: se măsoară temperatura palmei mâinii drepte. Apoi se introduce aceeaşi mână în apă rece. Se scoate şi, după exact şase minute se măsoară din nou temperatura. Dacă nu este aceeaşi de la începutul testului, sunteţi meteo-dependenţi.



Țara de dincolo de țară. La TVR, despre românii din Italia

Deschidem noua stagiune a revistei sub semnul unei noi colaborări, aceea cu Televiziunea Română şi jurnaliştii care se ocupă de românii din străinătate sau de minorităţile etnice din ţara noastră. Aura Dobre ne propune un reportaj de suflet şi spirit printre românii din Italia: „Am fost la Milano cu un scop precis: să filmăm câțiva români care, prin munca lor, prin viața lor de zi cu zi, reușesc să devină un fel de «ambasadori fără portofolii» pentru o Românie destul de hulită în presa italiană. I-am filmat, iar poveștile lor vor putea fi văzute din această toamnă la TVR Internaţional”.



„Italian la origini, român în simțire şi inimă”. Italienii din Brezoi

Mai sunt doar 30 de suflete. La biserica de piatră din Brezoi, „o mână” de italieni, câţi au rămas după ce comunismul şi democrația i-au „vânturat” în lumea mare, se adună şi-şi povestesc, după slujbă, ultimele amintiri. Don Luciano, un bătrân sfătos, plin de energie si bună dispoziție, ne spune: „Am copiii, nepoții și strănepoții, în Milano, dar eu nu pot să plec de aici. Sunt italian la origini, dar român în simțire şi în inimă. România este ţara mea”. Diana Deleanu prezintă reportajele despre italienii din Brezoi din seria de emisiuni Cultura minorităţilor, difuzate pe TVR2.



Anul Brâncoveanu. Mărturia prințului Mihai Brâncoveanu

Aura Dobre ne propune o întâlnire cu un descendent din neamul Brâncovenilor, Mihai Basarab Brâncoveanu, fiul celebrei aviatoare Marina Ştirbei şi al prinţului Constantin Basarab Brâncoveanu. „Am stat de vorbă câteva ore. Amintirile despre unchi, mătuși, bunici, părinți despre care eu citisem în cărțile de istorie nu au reușit să încapă în câteva minute. Amintirea mamei, a tatălui închis pentru simplul fapt că purta numele de Brâncoveanu. Prințesa, mamă a doi copii minori, nevoită să lucreze într-un atelier auto ca să-și întrețină copiii. Exilul, întoarcerea acasă după douăzeci şi ceva de ani”.



Turismul eno-gastronomic în Italia

Raluca Niţă ne invită să cunoaştem Italia şi prin intermediul produselor gastronomice tradiţionale. Se spune adesea că turismul eno-gastronomic este un mod extrem de inteligent pentru a vizita Peninsula, deoarece reţetele de bucătărie şi amestecul de ingrediente secrete stau la baza culturii italiene. Peste tot există muzee care au o funcţie didactică, dar şi ludică unde, trecând de la istoria parmezanului la cea a salamului de Felino, spre exemplu, cu ajutorul vechilor unelte şi utilaje de fabricaţie, cât şi al noilor mijloace multimedia, putem descoperi o lume incredibilă şi bogată.



Nobel pentru fizică, Guglielmo Marconi la 140 de ani de la naştere

Guglielmo Marconi (1874-1937) a fost promotorul uneia dintre extraordinarele schimbări de la începuturile lumii contemporane: invenţia sa, un sistem de telegrafie fără fir, pus la punct în 1895, a însemnat debutul radiocomunicaţiei. Graţie capacităţii sale de a îmbina abilitatea tehnologică singulară şi spiritul antreprenorial concret, s-a dedicat dezvoltării invenţiei sale şi, pe parcursul unei cariere de patruzeci de ani, a fost inventator, întreprinzător, om de ştiinţă, inovator al domeniului pe care l-a iniţiat la doar douăzeci de ani: cel al comunicaţiilor wireless. Prezentare de Cerasela Barbone.



Lavazza: povestea unei excelenţe italiene şi a fondatorului ei

Enrico Mannucci prezintă în suplimentul „Sette” al cotidianului „Corriere della Sera” povestea Lavazza şi a fondatorului ei, situând-o în contextul mai larg al istoriei italiene. Aflăm astfel că Luigi Lavazza s-a născut la Murisengo, în provincia Alessandria, în 24 aprilie 1859, pe când se înfăptuia Unificarea Italiei. O coincidenţă ce ar fi putut influenţa destinul celui care avea să creeze o afacere de succes cu unul din produsele ce îi uneşte cel mai mult pe italieni: cafeaua. Îi uneşte, dar îi şi desparte şi poate că şi această contradicţie e parte din caracterul naţional italian. De Camelia Zara.



Literatura română şi piaţa editorială italiană: panoramă şi tendinţe

Semnale pozitive: România la Salonul de Carte 2014. Aceasta a fost tema standului naţional al României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, care a confirmat tendinţa pozitivă a prezenţei literaturii române pe piaţa editorială italiană şi pe timp de criză. Datele Institutului Cultural Român din Bucureşti, în particular cele ale Centrului Naţional al Cărţii şi ale Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, ca şi baza de date „Scriitori români în italiană” creată de revista noastră, permit o analiză relevantă în acest sens, realizată de Afrodita Cionchin.



Allegri ma non troppo. Fericirea la italieni

Italia a pierdut într-un an opt procente de fericire. Pare o glumă cu iz poetic, în schimb este rezultatul unui sondaj realizat de Societatea Demos pentru cotidianul „La Repubblica”. Cu toate acestea, nu sunt puţini italienii care se simt „fericiţi” – 3 din 4, mai precis 78%, pentru că istoria ţării o demonstrează: când în jur totul se prăbuşeşte, italianul, prin natura lui, încearcă să reziste. Se adaptează şi se declară mulţumit în ciuda tuturor greutăţilor. O adevărată artă de a se descurca, de a se „aranja într-un fel” (a se vedea filmul cu Alberto Sordi, L’arte di arrangiarsi). Un articol de Raluca Niţă.



Amintire cu Sfântul Ioan Paul al II-lea

Tocmai s-a încheiat la Roma un ceremonial neobişnuit, chiar unic, cu „patru papi”. Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea au fost declaraţi sfinţi de către Papa Francisc, în prezenţa lui Benedict al XVI-lea (demisionarul de anul trecut). La solemnitatea din 27 aprilie au participat un milion de pelerini, 24 de şefi de stat, peste 1.000 de cardinali şi episcopi. Laszlo Alexandru evocă un alt moment de excepţie, când Ioan Paul al II-lea, recentul sfânt, a făcut o vizită la Bucureşti, în 7-9 mai 1999. Un şef al bisericii catolice venea să viziteze, în premieră absolută, o ţară majoritar ortodoxă.



„Mondo piccolo” de Valerio Millefoglie: Ce mică-i lumea...

Există locuri enorme în lume, kilometri de frumos, de misterios. Locuri făcute parcă pentru cei ce suferă de un anumit tip de miopie, care te trag de mânecă, te împing de la spate, îţi dau brânci, îţi pun piedică, numai să te opreşti şi să le contempli. Dar există şi locuri mici, discrete, timide, rafinate şi parcă roşii în obraji ca mironosiţele când le descoperi şi le treci pragul. Un scriitor italian, Valerio Millefoglie, se imaginează Gulliver şi pleacă împreună cu soţia într-o călătorie surprinzătoare în căutarea celor mai mici, romantice şi singuratice locuri din Europa. O prezentare de Raluca Niţă.



Cât valorează cultura şi frumuseţea italiană?

Se poate stabili un preţ al culturii? Cât valorează Caravaggio, Dante sau Petrarca? Ca să nu mai vorbim de celelalte produse ale creativităţii italiene. Fundaţia Symbola împreună cu UnionCamere a calculat suma acumulată în urma vizitării muzeelor, monumentelor, siturilor arheologice. Rezultatul: 214,2 miliarde de euro. 15,3% din PIB-ul Italiei, un adevărat tezaur în vreme de criză. Dar vorbind cu reprezentanţii asociaţiei Federculture aflăm că este vorba mai degrabă de un potenţial neluat în serios: lipseşte o politică de dezvoltare culturală. O prezentare de Raluca Niţă.



Antonio Batani: Grand Hotel Italia, visul meu pentru Cluj-Napoca

„Pe vârful acela de deal s-ar potrivi un hotel: cel mai frumos hotel din oraş”. Italieni în România, povestea unei activităţi antreprenoriale adesea surprinzătoare, mai ales atunci când este vorba despre turism, bucătărie rafinată şi ospitalitate. Aceasta este şi povestea lui Antonio Batani, nume marcant al marii industrii hoteliere italiene – proprietar al grupului Select Hotels Collection cu legendarul Grand Hotel din Rimini – care a construit la Cluj-Napoca cel mai mare şi luxos hotel al Transilvaniei, de cinci stele: Grand Hotel Italia. Un reportaj de Giovanni Ruggeri.



Lazzaro Spallanzani, o figură originală a ştiinţelor naturii din Italia

Anca-Domnica Ilea evocă una din figurile originale ale ştiinţelor naturii din Italia. Este vorba despre Lazzaro Spallanzani (1729-1799), considerat „părintele ştiinţific” al fecundării artificiale şi, de asemenea, unul din întemeietorii biologiei experimentale. Renumele său a căpătat în epocă dimensiuni europene. În 1768, a acceptat invitația împărătesei Austriei, Maria Theresia, de a ocupa catedra de Istorie Naturală de la Universitatea din Pavia. Aici va înființa, în 1771, un Muzeu de Istorie Naturală care se va bucura de o recunoaştere internaţională.



Radioul italian, o „poveste” ce se ascultă de 90 de ani

În 2014, Radioul sărbătoreşte 90 de ani de existenţă în Italia. O poveste care începe de la Guglielmo Marconi (1874-1937), cel care a inventat acest minunat mijloc de comunicare fără fir, fiind laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1909. Radioul a fost mama şi sora mai mare a televiziunii italiene. În ciuda celor nouă decenii ale sale, nu seamănă nici pe departe cu o bătrânică stafidită şi epuizată. Ne trezeşte dis-de-dimineaţă, ne însoţeşte în maşină sau autobuz spre locurile de muncă, iese din smartphone şi rămâne un adevărat antidot la singurătate. O prezentare de Raluca Niţă.



Centenar Renato Dulbecco, Nobel pentru medicină

Renato Dulbecco s-a născut la 22 februarie 1914 la Catanzaro. Pentru a înţelege extraordinara contribuţie pe care a avut-o în domeniul ştiinţei, să ne gândim că astăzi, fără studiile sale, mai mult ca sigur tumorile ar fi în continuare învăluite în mister. Ba mai mult. Poate că astăzi nu s-ar vorbi de medicină personalizată, de secvenţialitatea genomului şi de susceptibilitate la anumite boli. Laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1975, Dulbecco a lansat Proiectul „Genomul” pentru decodificarea hărţii genomului uman, devenit apoi un program de colaborare internaţională.



Arnoldo Foà, vocea celor o mie de chipuri

În 11 ianuarie 2014 s-a stins la Roma, la vârsta de 97 de ani, una dintre figurile emblematice ale secolului XX în cultura italiană: Arnoldo Foà - actor de teatru şi film, regizor, dar şi sculptor, pictor şi poet, însă mai puţin cunoscut publicului din România. Italienista Roxana Utale de la Universitatea din Bucureşti ni-l evocă pe „singurul Arnoldo Foà pe care îl vom şti marea noastră majoritate, cei care nu l-am văzut vreodată pe scenă, cei care nu am crescut în anii ’70 cu interpretările lui din producţiile de televiziune Insula comorii, David Copperfield, Căpitan Fracassa sau Marcovaldo”.



Maestrul Claudio Abbado, o viaţă dedicată muzicii şi tinerilor

De curând a plecat dintre noi maestrul Claudio Abbado, milanez născut în 1933, unul dintre cei mai renumiţi dirijori ai lumii, fost director muzical la Scala din Milano, la Opera de Stat din Viena şi director artistic al Orchestrei Filarmonice din Berlin, numit pe 30 august 2013 senator pe viaţă al Republicii Italiene. Întreaga presă italiană i-a dedicat în aceste zile un ultim omagiu. Publicăm, în traducere din cotidianul „Il Messaggero”, câteva crâmpeie din realizările umane şi profesionale ale maestrului. Versiunea în limba română îi aparţine Ceraselei Barbone.



Fantezii de criză în Italia

Criza economică influenţează tot mai mult locul de muncă. Un fenomen extrem de interesant se observă de vreo doi ani de zile în capitala Italiei, Roma. Cu cât locurile de muncă sunt mai puţine şi mai greu de găsit, cu atât imaginaţia în căutarea de alternative este mai bogată. Romanii încarnează perfect mitul artei de a supravieţui. Primii între toţi sunt cântăreţii de „stornelli” (melodii cu versuri în dialect roman) din cartierul Trastevere care pentru un bănuţ, un zâmbet şi câteva aplauze, îţi improvizează un cântec ad personam, pe măsură, între o floare de lămâi şi una de portocal.



„Literatura de azi”: bun venit unui nou site

Inaugurat în urmă cu câteva luni şi legat de pagina Facebook omonimă, „Literatura de azi” este un site iniţiat de unul dintre exponenţii noii generaţii de critici literari din România, Daniel Cristea-Enache. Revista se doreşte a fi o platformă de dialog şi discuţii, o vitrină asupra culturii şi literaturii în general, nu doar româneşti, chiar dacă aceasta este „ingredientul” principal, prin eseuri, intervenţii, comentarii, totul organizat în treisprezece rubrici cu un grup de colaboratori de prim plan, compus din critici, scriitori şi artişti. Le dorim colegilor noştri mult succes şi spor la lucru!



Arta seducţiei de la Belle Époque la Spotted

De curând, a fost importat şi în Italia noul fenomen social apărut în Statele Unite: Spotted. Potrivit descrierii de pe pagina Spotted a Universităţii „Sapienza” din Roma, accesibilă pe Facebook, este o „vitrină” unde sunt postate, în mod anonim, declaraţii de dragoste de orice fel. E adevărat că arta seducţiei a fost ucisă de sex şi tehnologie? Acum câţiva ani, a fost publicată o poveste dintr-o Belle Époque plină de curtezani, ajungând cronologic până în zilele noastre. O teză surprinzătoare: flirtul a ajutat femeia să se emancipeze şi acum nu îşi mai are rostul. Să vedem de ce.



Avanpremieră. „La volanul lui Einaudi” de Mimmo Fiorino

„Giulio Einaudi detesta o grămadă de lucruri, iubea o grămadă de lucruri şi avea o grămadă de obsesii. Iar eu am plimbat toate aceste grămezi vreo doisprezece ani. Mă simt de parcă aş fi fost şoferul istoriei literaturii ultimelor decenii, chiar dacă scrisă diferit faţă de manualele şcolare”. Cel care ne oferă această mărturie este Mimmo Fiorino, şoferul personal al lui Giulio Einaudi (1912-1999), fondatorul în 1933 al celebrei edituri torineze care îi poartă numele, în cartea La volanul lui Einaudi (Ed. Pavesiana, 2013), tradusă de Cerasela Barbone, din care publicăm un fragment în avanpremieră.



„Dante. Romanul vieţii” de Marco Santagata

Publicăm, în traducerea Doinei Condrea Derer, un fragment dintr-o carte extrem de antrenantă, nu doar solidă ştiinţific, semnată de Marco Santagata şi intitulată Dante. Il romanzo della sua vita (Dante. Romanul vieţii), Mondadori 2012: „Contemporanii lui Dante nu-i prea sunt de ajutor celui care vrea să-i reconstituie imaginea adevărată. Dacă nu chiar prieten, Giovanni Villani, mai tânăr cu vreo zece ani, fusese un cunoscut al lui. În dreptul anului 1321 îi consacră în istoria Florenței scrisă de el un întreg paragraf, creionându-i și un portret psihic concentrat, dar cu ghimpi”.



Radu Țuculescu: Întîlniri culturale pe meridiane italiene

Pornind de la traducerea italiană a romanului Stalin, cu sapa-nainte! (Aracne 2013), Radu Ţuculescu ne mărturiseşte câteva impresii de pe meridiane italiene: „La sfîrșitul lunii mai, am fost invitat la Universitatea din Calabria, pentru lansarea romanului și mai multe întâlniri cu profesori și studenți. Am vorbit despre carte, despre Transilvania, una multietnică și multiculturală, una fără granițe. De asemenea, le-am proiectat studenților documentare tv. Sălile au fost de fiecare dată pline, iar interesul pentru această zonă a României, real. Căci, în afară de Dracula, se știu puține despre ea”.



În Italia cu Horia Bernea

În 14 septembrie 2012, Horia Bernea ar fi împlinit 74 de ani. Teodor Baconschi evocă legăturile cu Italia ale regretatului maestru. „Horia Bernea a petrecut la Accademia di Romania de la Roma aproape şase luni. În fiecare seară porneam, aparent neplanificat, pe câte un nou traseu. Schimbând comentarii şi impresii, ne-am dat seama că aceste conversaţii merită să fie împărtăşite. Ne-am hotărât să le înregistrăm, pentru a le publica. Aşa s-a născut albumul coautorat Roma caput mundi, care avea să apară la Humanitas în 2001 (când Bernea nu mai era printre noi)”.



A fi scriitor: cele mai populare mituri despre o meserie specială

De-a lungul carierei mele de scriitoare, am întâlnit multe mituri în legătură cu această meserie. În multe dintre ele am crezut eu însămi la început de drum. E foarte tentant şi frumos să crezi că această îndeletnicire e o profesie care aduce cu sine faimă şi noroc. De fapt, curentul romantic a desfiinţat acest mit, înfăţişându-l pe scriitor ca fiind un spirit liber care atinge măreţia şi învinge timpul prin prisma artei sale. Realitatea însă este destul de diferită, aşadar şi motivaţiile autorilor contemporani vor suferi modificări”. Claudia Moscovici din S.U.A. descrie câteva dintre aceste motivaţii.



La San Felice Circeo, pe urmele lui Ulise

Propunem o incursiune cultural-turistică într-una dintre cele mai importante staţiuni balneare ale Mării Tireniene, San Felice Circeo. Sfântul Felice Martir este patronul spiritual al locului, iar partea a doua a numelui, Circeo, desemnează un munte care coboară în Marea Tireniană. Originile acestui nume derivă de la poziţionarea legendei, şi a relaţiei dintre Ulise şi vrăjitoarea Circe, tocmai pe acest munte. O altă particularitate a portului este „Il Cristo del Circeo” (Cristos din Circeo), statuia de bronz care înfăţişează chipul Mântuitorului şi se găseşte la 18 metri adâncime, sub apă.



Vina capitală de a nu te naşte om

Campionatul european de fotbal s-a încheiat şi larma învingătorilor şi a susţinătorilor lor, inconştienta veselie din însoritul oraş de pe malurile Niprului nu au putut şterge sângele şi durerea miilor de fiinţe barbar ucise. Fiindcă în lunile premergătoare acestui „Paşte sportiv” au avut loc, în Kiev şi în alte oraşe din Ucraina, mii, mii de execuţii sumare, în plină zi, de care nici o înaltă curte de justiţie nu s-a sesizat, căci morala şi pedeapsa sunt aplicate pentru crime contra oamenilor, celor care au chipul lui Dumnezeu.



In memoriam Marco Cugno (1939-2012)

În 5 iunie 2012 s-a stins din viaţă profesorul Marco Cugno, titular al catedrei de limba română de la Universitatea din Torino. Românist de prestigiu internaţional, având la activ numeroase traduceri (printre cele mai cunoscute numărându-se scrierile lui Norman Manea şi o monumentală antologie a poeziei româneşti din secolul XX), şi-a dedicat viaţa promovării culturii şi literaturii române în Italia. Publicăm în acest număr textele in memoriam semnate de prof. Smaranda Bratu Elian, acad. prof. Ioan-Aurel Pop şi scriitoarea Doina Ruşti.



Eros și singurătate în proza lui Roberto Pazzi

Îmi voi regreta moartea, pentru că nu te voi mai vedea (Mi spiacerà morire per non vederti piu, Corbo Editore, Ferrara, 2010) este cel mai recent roman al prozatorului italian Roberto Pazzi, distins în vara anului 2011 cu premiul Eugenio Montale - Fuori di Casa, cu următoarea motivaţie: „romanele sale istorice merg dincolo de aparenţă, dincolo de banalitatea realităţii, căutând sensul ultim şi profund al vieţii”. Criticul Ela Iakab îl prezintă printr-un eseu şi un fragment de traducere. În limba română au fost până acum traduse romanele Evanghelia lui Iuda şi Conclav.



Mariana Codruţ, Premiul de Publicistică 2011 al Filialei Sibiu a USR

Mariana Codruţ a primit Premiul de Publicistică „Octavian Goga” al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2011, pentru volumul Românul imparţial (Ed. Dacia XXI). Festivitatea de premiere a avut loc la Biblioteca ASTRA din Sibiu în data de 12 iunie 2012. Despre publicistica sa, Andrei Pleşu afirma: „ Ştiinţa de a valorifica detaliul, dexteritatea optimei formulări şi, în plus, farmecul unei emotivităţi reţinute – sînt notele constante ale scrisului său”. Publicăm un eseu din volumul premiat.



Scriitura „migrantă”. Corina Bebereche, debut la Salonul de la Torino

Salonul Internaţional de Carte de la Torino din acest an a adus şi un debut literar în ceea ce priveşte scriitura „migrantă” din Italia. Este vorba despre Corina Sofia Bebereche, născută în 1978 la Măcin. A ajuns în Italia în 2002, stabilindu-se la Torino, unde a început să scrie în italiană. La Standul României din cadrul Salonului şi-a lansat, în 11 mai, cartea intitulată Cuore di Vipera (în traducere Inimă de Viperă), apărută în 2012 la Editura Sottosopra. Aceasta cuprinde 15 poveşti ilustrate, care se adresează atât celor mici, cât şi celor mari.



Bratu Elian: „Strategie de succes, proiecte şi perspective promiţătoare”

O panoramă sugestivă asupra Salonului şi informaţii preţioase despre proiectele de succes care se cer a fi continuate în viitor. Ni le propune Smaranda Bratu Elian, italienist şi coordonator al unor prestigioase iniţiative editoriale privind cultura italiană în România. Ilustrând contribuţia italieniştilor din Bucureşti la evenimentul de la Torino, autoarea prezintă şi cele trei proiecte care au precedat Salonul de Carte, deschizând astfel perspective promiţătoare: cărţi româneşti citite de liceeni din Roma, Festivalul de Lectură a Tinerilor de la Bucureşti, liceeni români la Târgul de la Torino.



Ruşti: „Cu standul ei avangardist, România părea o ţară în rândul lumii”

„În luminile strălucitoare ale Salonului de Carte, România, invitată de onoare, cu standul ei avangardist, părea o ţară în rândul lumii. Atât gazdele cât şi oaspeţii făcuseră eforturi, iar acest lucru era evident. Pe străzi, însă, în miezul adevărat al vieţii, creştea încet şi sigur aceeaşi tensiune care cere timp şi înţelegere. Mi-ar plăcea să pot să scriu cartea aia care să le spună tuturor românilor pribegi să se întoarcă acasă. Dar oricine ştie că există mixturi asupra cărora nu mai poate acţiona nicio măsură de separaţie". Sunt câteva din ideile din jurnalul de Salon al Doinei Ruşti.



Omagiu italienistului şi scriitorului Alexandru Balaci (1916-2002)

„Alexandru Balaci a fost nu numai Profesorul şi Eruditul, ci şi partenerul studenţilor săi, şi acest lucru în vremuri când «păstrarea distanţei» era o indicaţie expresă a ierarhiilor de stat şi de partid. Harul elocinţei, dublat de cel al Omului fermecător de care generaţii de studente au fost îndrăgostite în chip deferent platonic, fireşte, au făcut din Al. Balaci un personaj, un model spiritual a sute sau chiar mii de studenţi. Reprezentaţii unor generaţii în şir au putut spune, cu evlavie si orgoliu: «Am fost studentul lui Balaci»". O spune cu recunoştinţă un fost student de excepţie: Geo Vasile.



„Cititorii-scriitori”: Elena Hanganu. Caput mundi

În cadrul rubricii „Cititorii-scriitori: Impresii de călătorie din Italia”, publicăm textul intitulat Caput mundi, trimis de Elena Hanganu, de 27 de ani, originară din judeţul Bacău, care în prezent locuieşte în Italia. După cum ne-a mărturisit, îi place să citească şi deopotrivă să scrie proză scurtă, reportaj literar, dar şi poezie. A publicat diverse texte în reviste literare din ţară, precum şi în antologii.



Autoportret în palimpsest. In memoriam Cornel Mihai Ionescu

Geo Vasile aduce un omagiu memoriei lui Cornel Mihai Ionescu, „estetul expert în cam toate artele (muzică, pictură, film), dispărut în această iarnă a vrajbei noastre, prematur şi discret, la fel cum a trăit (1941, 11 februarie – 2012, 16 februarie), care se pare că ar fi lăsat în manuscris mai multe volume originale şi traduceri ce, cu siguranţă, vor fi editate pentru a întregi profilul unui scriitor care n-a pretins nimic din partea autorităţilor culturale, USR, Ministerul Culturii, Academia Română, Universitatea pe care a slujit-o".



Cugetări despre ADN-ul infinitului românesc

Plecând de la o cugetare a lui Noica, Leonard Oprea ne propune o „Respiraţie” din romanul Theophil Magus în America – 1001 Respiraţii pentru Anna-Maria, în pregătire la Editura „Dacia XXI”. În 2007, în cartea intitulată Theopfil Magus Confesiuni 2004-2006, scriitorul a creat acest nou tip de eseu, „Respiraţia” – o relativ scurtă, simplă şi profundă meditaţie încheiată printr-un haiku, ce închide şi re-deschide meditaţia spre noi universuri de întrebări şi răspunsuri asupra condiţiei umane. 



„Pentru că Dumnezeu nu putea fi peste tot, el a inventat-o pe mama”

Dumnezeul meu era muritor: o evocare a figurii materne impresionantă prin intensitatea ei genuină, în nota specifică Marianei Codruţ.  „M-am culpabilizat de multe ori pentru viziunea asta, a mamei ca ne-om, în fond plină de cruzime – mărturiseşte autoarea. Însă, când am aflat proverbul evreiesc, de o rară frumuseţe, Pentru că Dumnezeu nu putea fi peste tot, el a inventat-o pe mama, în care eu am «citit» înrudirea directă a ei cu divinitatea, m-am gândit că e un lucru pe care-l trăiesc poate toţi. Aproape o fatalitate, deci. Şi m-am resemnat”.




Revistă online editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.