Obiectiv Timişoara: Oraşul – muzeu în aer liber

Galeria Triade din Timişoara, 11 mai 2012, orele 20,30

Vineri, 11 mai 2012, orele 20,30, la Galeria Triade din Timişoara (Calea Martirilor nr. 51/45), va avea loc decernarea diplomei de excelenţă în domeniul regenerării urbane prin iniţiative private, de către Registrul Urbaniştilor din România, Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest. Premiul este acordat Fundaţiei Interart Triade, doamnei Sorina Jecza, preşedintele fundaţiei, pentru promovarea artei contemporane în spaţiul public timişorean.

După cum îşi aminteşte Jecza Sorina, în 2000 „am visat ca oraşul meu să semene cu marile metropole în care poţi să te plimbi ca într-un muzeu în aer liber, descoperind lucrări de mari dimensiuni organizând spaţiul urban”. Primul proiect realizat împreună cu Peter Jecza, care încerca să transpună în realitate acest vis, iniţiat în anul 2002 de către Fundaţia Interart TRIADE, se numea Grădina Triade – pepinieră de sculptură şi viza crearea unui spaţiu în care, anual, să se amplaseze un număr de lucrări de sculptură ambientală, ale unor artişti reprezentativi din ţară şi străinătate. Acest program a încercat să transforme conceptul de galerie-expoziţie într-un instrument de analiză a interacţiunii operă de artă – public, desfăşurat în spaţiul public şi în acelaşi timp să constituie o modalitate de a implementa fenomenul artistic în cotidian, astfel încât gestul plastic să fie asimilat în traiectoria fiecărui trecător, cunoscător de artă sau mai puţin. Gândul ascuns al proiectului era de a crea o pepinieră de artă din care să se poată alimenta spaţiul urban timişorean. Lista şi valoarea artiştilor expuşi în spaţiul Grădinii Triade, în ordine alfabetică, este impresionantă: Ştefan Bartha, Horia-Cătălin Bojin, Delia Brânduşescu, Ştefan Călărăşanu, Onisim Colta, Roman Cotoşman, Matei Gaşpar, Remus Irimescu, Peter Jacobi, Peter Jecza, Rudolf Kocsis, Kolumban Antal, Kovacs-Kővecsi Imre, Gheorghe Marcu, Linda Menczel, Cosmin Moldovan, Gheorghe Mureşan, Slavenca Petre, Popovici Lőrincz, Bogdan Raţă, Mircea Roman, Rostas Beata, Dan Roşca, Florin Sidău, Nada Stojici, Dumitru Şerban, Anamaria Şerban, Rudolf Varna, Aurel Vlad.

«Umplându-se» parcul din faţa Galeriei Triade, a fost reformulată denumirea proiectului în Timişoara XXI, pentru a marca scoaterea lucrărilor în spaţiul public, în muzeul în aer liber timişorean. În acest nou context, au fost aprobate pentru amplasare lucrările lui Ingo Glass (Ştrandul Termal), Gheorghe Zărnescu (Bastion), Doru Covrig (Bd. Michelangelo) şi Dan Roşca (Complexul studenţesc).

Decernarea diplomei va fi însoţită de expoziţia studenţilor Facultăţii de Arhitectură din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara, conţinând studii asupra amplasamentelor posibile ale viitoarelor lucrări de artă contemporană, lucrări întocmite sub îndrumarea dascălului Sorina Jecza (ce continuă, astfel, tradiţia familiei de a colabora cu arhitecţii în găsirea formulei optime de integrare a sculpturii în spaţiul public).
Diplomele de Excelenţă, care recompensează în mod simbolic contribuţia investitorilor locali la creşterea competitivităţii municipiului nostru, fac parte dintr-un program mai amplu ce se va desfăşura pe parcursul mai multor ani.


dr. arh. Radu Radoslav 
Reprezentant teritorial Registrul Urbaniştilor din România
Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest