![]() |
|||
![]() |
|||
România la cea de-a XV-a Expoziţie Internaţională de Arhitectură, la Biennale di Venezia
Caricaturi umane, animale fantastice, ouă de aur și cutiuţe muzicale sunt asamblate în scene predefinite care plasează vizitatorul pe scenă, în diferite ipostaze, în maestru păpușar și marionetă în același timp. Autorii propun, astfel, un portret generic al relaţiilor sociale, stereotipurilor și dorinţelor, descompus în fragmente, pentru a fi reasamblate de imaginaţia utilizatorului, într-un autoportret introspectiv. Marionetele devin personaje principale, dar sunt private de libertăţile din lumea spectacolului, unde pot sfida legile gravitaţiei sau pot deveni „conștiente”. În extremă tragică, își pot recunoaște firele care le leagă și se pot elibera. Prin „Selfie Automaton” se propune însă un scenariu contrar. Deși alcătuite cu articulaţii care le permit „libertatea de mișcare”, marionetele sunt lipsite de corzi și literalmente fixate în cuie, într-un mecanism care le permite o singură mișcare, și aceea predefinită. Iar vizitatorul nu face excepţie. Poziţionat ca parte a mecanismului, acesta are o singură opţiune: sa-i asigure funcţionarea prin propria sa acţiune, repetitivă. Astfel, stereotipul confortabil al manipulatului și manipulatorului – care ne plasează acţiunile la capătul unei corzi, drept consecinţe, este înlocuit cu un sistem de opţiuni blocate. Vizitatorul devine obiect fără opţiuni, balerină uriașă la o masă de banchet, victimă a unei comisii oarecare, sau cerșetor de dorinţe. Scenele devin posibile prin mânere și pedale, acţionate de utilizator. Un sistem aparent de roţi dinţate transmite mișcarea mecanismelor: o bicicletă pune în mișcare o horă, un ceaun generează un „festin”, o manivelă trezește o comisie, alta învârte un pește de aur, sau o pasăre în zbor – prizonieră în afara cuștii sale. Proiectul „Selfie Automaton” propune o reflecţie asupra caracterelor și acţiunilor blocate în automatisme, dar și o temă deschisă, cea a tiparelor predefinite: există ele cu adevărat, facem parte din ele, suntem victimele lor, sau cei care le generează? Locaţii Concept expoziţie: Tiberiu Bucșa, Gál Orsolya, Stathis Markopoulos, Adrian Aramă Design și construcţie marionete: Stathis Markopoulos, Gál Orsolya, Tiberiu Bucșa, Andrei Durloi, Perényi Flóra, Oana Matei Design și construcţie automate: Stathis Markopoulos, Kostis Zamaiakis Pictură: Adrian Aramă Ilustraţii: Ana Botezatu Fotografie: Dacian Groza Texte: Dana Vais, Stathis Markopoulos, Tiberiu Bucșa Povești: Ada Milea, Cristian Rusu Website: Dan Burzo Design: Raymond Bobar Comunicare și PR: Ina Drăgan, Ada Teslaru Manageri de proiect: Tiberiu Bucșa, Corina Bucea Detaliere tehnică: Tiberiu Bucșa, Perényi Flóra, Oana Matei Tâmplărie: Yannis Tsioutas, Aggelos Romantzis Colaboratori: Jácint Virág, András Vernes, Árpád Debreczeni, Konstantis Mizaras, Konstantina Mandrali Print: Fabrik Comisar: Attila Kim Reprezentant al Ministerului de Afaceri Externe și al Institutului Cultural Român: Cristian Alexandru Damian Iniţiator Organizatori Website: www.selfieautomaton.ro, www.venicebiennale.ro
(nr. 10, octombrie 2016, anul VI) |