Latura rezilientă a religiei

Între 30 august și 3 septembrie 2021, la Pisa s-a desfășurat Conferința a XVIII-a anuală a Asociației Europene de Istoria Religiilor (EASR, European Association for the Study of Religions, fondată în anul 2000), organizată de SISR (Società Italiana di Storia delle Religioni) în colaborare cu Universitatea din Pisa. EASR este afiliată Asociației Internaționale de Istoria Religiilor (IAHR, International Association for the History of Religions, fondată în 1950) și cuprinde asociațiile naționale europene, precum și membri individuali neafiliați acestora. EASR este o entitate regională oficial recunoscută a IAHR, Conferința anuală EASR având și statusul de Conferință regională a IAHR.
În Italia, alte două conferințe EASR-IAHR au fost găzduite în 1990, la Roma, și în 2009, la Messina. În România, până acum a fost găzduită o conferință, cea din 2006, de la București.


Tema conferinței din acest an a fost Resilient Religion. Conceptul de reziliență este unul foarte actual în câmpul științelor umaniste, având un spectru de aplicabilitate foarte vast și un potențial euristic major. În plus, este foarte util în interpretarea fenomenelor ce marchează istoria contemporană, de exemplu transferul experienței religioase dinspre sfera publică înspre cea privată, în societățile occidentale, sau tendința către auto-izolare și distanțare socială, în contextul pandemiei de Covid-19.
Congresul a avut mai multe sesiuni desfășurate în paralel, în modalitate mixtă, reunind cercetători din țările europene specializați în studiul istoriei religiilor ca domeniu autonom sau reprezentând discipline apropiate. Numărul participanților a fost de peste șapte sute, din care mai bine de două sute de participanți în prezență și cinci sute online. Sesiunile de comunicări au fost grupate fie din punct de vedere istoric-diacronic (de exemplu, creștinismul în diferitele sale ipostaze majore sau evoluția conceptului de religie în lumea antică greco-romană), fie din punct de vedere hermeneutic-sincronic, evitând fixarea asupra unui decupaj temporal și cultural anume, dar încercând schițarea unor structuri purtătoare de sens teleologic, prin care se evită reducerea experienței religioase la manifestările ei istorice sau condiționate cultural.
În cadrul ceremoniei de deschidere, desfășurate în ziua de 30 august, au luat cuvântul prof. Tim Jensen (președintele IAHR), prof. Kim Knott (președinta EASR), prof. Giulia Sfameni Gasparro (președinta SISR), prof. Chiara Ombretta Tommasi (Universitatea din Pisa, principalul organizator al acestui congres), prelegerea inaugurală fiind ținută de o veterană a studiilor religioase, Eileen Barker de la London School of Economics, care a fost prezentată audienței de către celebrul sociolog italian al mișcărilor și sectelor religioase contemporane, Massimo Introvigne.
Panel-urile congresului, prea numeroase pentru a le numi aici, au fost structurate după câteva axe tematice majore: Religia în spațiul mediteranean și Orientul apropiat; Roma antică; Antichitatea târzie și Creștinismul timpuriu; Iudaismul, Antichitatea târzie, Evul mediu și perioada modernă; Islamul; Orientul; Creștinismul ortodox și Europa Centrală și de Est; Esoterism / Neopăgânism / New Age; Artă, media și spiritualitate; Probleme contemporane; Spațializare; Teorie și educație; Hermeneutică și istorie.

În această succintă dare de seamă, aș vrea să mă opresc doar asupra panel-ului intitulat „The Resilience of the Science of Religion(s) between Hermeneutics and History”, ale cărui lucrări le-am urmărit pe durata celor patru zile de activități (30 august - 2 septembrie). Panel-ul a fost organizat de către profesorii Giovanni Casadio (Universitatea din Salerno, unul dintre marii specialiști italieni în istoria religiilor, bun cunoscător al operei lui M. Eliade, dar și a celei a lui I. P. Culianu) și Giuseppe Maiello (Universitatea din Praga, specializat în studierea formelor de neo-pagânism new age în Europa centrală și de est). Panel-ul a fost structurat pe câteva axe majore, reunite în jurul conceptului de reziliență, înscriindu-se astfel în tematica generală a congresului. O primă direcție a fost cea metodologică, pornind chiar de la titlul acestei sesiuni: în ce fel dezbaterea dintre istoricism și fenomenologie a structurat și încă mai structurează evoluția domeniului istoriei religiilor. Acest punct de plecare a fost abordat în lucrările susținute de către Giovanni Casadio (The Resilience of Religion between History and Hermeneutics), Paolo Trianni (Storia delle religioni e teologia. Un’inimicizia da superare con una comune resilienza), Davide Amore (Ibn Khaldūn’s Work Between Hermeneutics and History), Sonia Giusti (Viaggio nell’antropologia storicistica. Alla ricerca del “paradigma”), Marco Bighin (Ermeneutica, fenomenologia e ontologia: una retrospettiva), Giovanni Sorge (The Psychic Inflation of Transhumanism in a (Post-)Jungian Perspective), Ludovica Boi (L’Ermeneutica di Giorgio Colli), Lorenzo Di Chiara (Johann Jakob Bachofen e la Konservative Revolution), Márcia Maria Enéas Costa (La resilienza come fattore essenziale nell’opera ermeneutica dello storico delle religioni), Augusto Cosentino (La Angusta Porta et Arta Via della Storia delle Religioni), Daniela Dumbravă (About Open Hermeneutics or André Scrima’s “éclatement de la parole ‘en moi’”), Giulio Dalla Grana (Catholic Heterodoxy in Italy. The Case of Towianism).

O mențiune specială o merită comunicările ce au avut ca punct de referință gândirea lui Mircea Eliade, încă actuală și frecvent dezbătută în spațiul italian, și nu numai. Raportarea aceasta la opera lui Eliade nu este una întâmplătoare. Ea se datorează, printre altele, existenței catedrelor de istoria religiilor (unele mai vechi, altele mai recente) în diferite centre universitare italiene, dar și faptului opera lui Eliade a avut ecouri și susținători italieni de veche dată. Astfel, producția lui Eliade e integrată într-un dialog mai amplu, nu doar cu marile nume ale Școlii italiene de istoria religiilor (R. Pettazzoni, A. Brelich, E. de Martino, U. Bianchi, D. Sabbatucci ș.a.), ci și cu reprezentanții direcți sau indirecți ai altor discipline academice, precum cele demo-etno-antropologice sau studiile asiatice. Spre diferență de România, unde opera lui Eliade este interpretată cel mai adesea în raport cu ceilalți colegi de frunte ai generației ’27 și din perspectiva criticii ideologiei (nu mă refer la interpretarea operei literare), în spațiul italian Eliade este abordat în principal ca istoric al religiilor, iar operele sale sunt confruntate cu cele ale marilor nume din acest domeniu. Poate că în România lucrurile ar sta mai bine dacă ar exista catedre de istoria religiilor cel puțin în principalele centre universitare. Dintre lucrările prezentate în panel-ul amintit, următoarele s-au referit în mod indirect și la opera lui Eliade, ca istoric al religiilor: Luca Siniscalco (The Concealment of Religion in the Postmodern Age. Covid-19 as Case Study), Jitka Cirklová (A Search for the Soul of Contemporary Mushroom), Roberto Revello (A Hermeneutics with Suspicion: The Reception of Henry Corbin in the Roman School), Domenico Accorinti (Resilience and Consilience in the Science of Religion(s)).
De asemenea, se cuvine a fi menționată și sesiunea de comunicări destinată contribuției lui Ioan Petru Culianu în domeniul istoriei religiilor, o dovadă în plus că lucrările sale încă vin în sprijinul unui demers hermeneutic ce își propune să înțeleagă experiența religioasă într-o paradigmă „laică” transdisciplinară. La treizeci de ani de la tragica sa dispariție, la Pisa au fost prezentate următoarele comunicări: Sorin Antohi (Beyond Hermeneutics, After History, Out of this World: Ioan Petru Culianu’s Mind Games), Horia Corneliu Cicortaș (Sacri brividi. A quarant’anni da Religione e accrescimento del potere di I.P. Culianu) și Arianna Migliorini (The Power of Imagination. Giordano Bruno, Ioan Petru Culianu and the Resilience of Religion).

Prezența la această Conferință a cercetătorilor români – și în general din țările Europei de est – a fost una relativ numeroasă, iar comunicările au acoperit teme foarte diverse, reflectând arealul de interes și de specializare al fiecăruia. În afara celor deja menționați (S. Antohi, H.C. Cicortaș și D. Dumbravă) și a semnatarului acestor rânduri (The Sources of Hermeneutics in the Work of Mircea Eliade and its Relations With the Phenomenological Direction in the History of Religions), au mai participat: Bogdan Tătaru Cazaban (directorul Institutului de Istoria Religiilor, Academia Română) – Hospitalité et resilience dans l’hérmeneutique religieuses d’André Scrima, Mihaela Timuș  (Institutul de Istoria Religiilor, Academia Română) care a susținut o conferință în calitate de Keynote Speaker, intitulată Conservatism and Adaptability. Zoroastrianism facing the Challenges after the Arab Conquest of Iran (7th-10th c. AD), Anca Manolescu (Colegiul Noua Europă, Building Resilience by Peacemakers Professing Muslim and Christian Religion in the Times of Civil War in Lebanon (1975-1990)), Laurențiu Tănase (Facultatea de Teologie Ortodoxă, București, “Masked” Tensions: The Tense Relationship between State and Church during the Pandemic in Romania),Jan Nicolae (Univ. 1 Decembrie 1918, Alba Iulia, The “Burning Bush” after the Burning Bush: The Sermons of Fr. André Scrima in Lebanon – the Liturgical Words that Edify an Irenic Community),Ana Petrache (Univ. Angelicum, Roma, Tell Me a Story, Stop the War!), Ioan Alexandru Tofan (Institutul de Istoria Religiilor, Acad. Română, Mircea Eliade and André Scrima. Spiritual Experience and Method in the Study of Religion), Ana Raluca Alecu (SNPA București, Religious and Anti-Gender Rhetoric in Present-Day Romania: A Story of Resilience and Adaptation). La rândul lor, Árpád Kulcsár și Ferencz Szilágyi de la Universitatea Partium din Oradea au ținut comunicări privind denominațiunile protestante din nord-vestul României. Merită semnalat că la Conferința de la Pisa au participat și cercetători străini, dar afiliați unor instituții din România, ca de pildă Philippe Blasen (Institutul de Istorie A.D. Xenopol, Iași), care a conferențiat despre The Catholic Church in Romania between its Apostolic Mission and the State’s Antisemitic Regulations (1940-1944). În fine, așa cum se întâmplă deseori la manifestări științifice internaționale, există și o categorie, mai restrânsă numeric, a celor care au emigrat de tineri din România și s-au integrat deplin în comunitățile științifice din străinătate, dar a căror activitate, atunci când nu are legătură cu subiecte românești, are mai puține ecouri în țară și în diaspora.
Următoarea conferință anuală a EASR se va desfășura în 2022 la Universitatea din Cork, Irlanda, pe tema Religions and States of Freedom (Religii și stări de libertate). Detaliile și programul Conferinței de la Pisa pot fi consultate aici: https://www.easr2021.org/.

Gabriel Badea
(nr. 10, octombrie 2021, anul XI)