Arta dragostei sau dragostea pentru artă la Muzeul Naţional de Artă al României

Muzeul Naţional de Artă al României găzduieşte, până la 29 martie, expoziţia Ars amandi. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI-XIX. Prin anvergură, varietatea pieselor expuse şi calitatea cercetării ce o susţine, expoziţia are toate calităţile unui eveniment în peisajul expoziţional românesc, în condiţiile în care publicul bucureştean al ultimului sfert de veac a cunoscut puţine evenimente dedicate artei europene – exceptând seria de expoziţii dedicate, de-a lungul timpului, de aceeaşi instituţie, gravurii occidentale. Curatorul expoziţiei şi coordonatorul catalogului este Cosmin Ungureanu, specialist în artă europeană în cadrul muzeului.

Titlul expoziţiei face aluzie la titlul unui poem erotic didactic de Ovidiu, punând întregul discurs expoziţional sub semnul moştenirii şi resuscitării în modernitatea timpurie a temelor amoroase clasice. Curatorul şi-a propus însă să ia în considerare nu doar subiectele ovidiene, cele mai multe derivate din Metamorfozele poetului, ci impactul acestei tematici asupra artei occidentale. Astfel, dacă prima sală este dedicată „Mitologiei iubirii”, al doilea nucleu al parcursului expoziţional tratează „Amorul în lumea literelor”, în surse literare antice şi renascentiste (în particular Torquato Tasso şi Lodovico Ariosto). Ultimele două secţiuni ale expoziţiei împing însă noţiunea dragostei la implicaţiile ei cele mai abstracte, investigând absorbţia ei în sfera sacrului şi în lumea semnificaţiilor alegorice şi simbolice. Coerenţa proiectului este garantată aşadar de o perspectivă în mod declarat subiectivă, însă argumentată eficient în textele de sală şi în catalogul expoziţiei. Mai mult, interesul expoziţiei nu este suscitat în primul rând de operele expuse în sine, cât de legăturile pe care discursul expoziţional le stabileşte între ele, prin juxtapuneri uneori neaşteptate, apte de a îmbogăţi semnificaţiile intrinseci ale operelor.

Sursa celor mai multe dintre lucrările expuse este chiar patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României şi nu este de trecut cu vederea faptul că în marea lor majoritate sunt lucrări aflate în depozite, unele expuse acum pentru prima dată, iar altele restaurate pentru această ocazie (rezultatul restaurării este spectaculos în unele cazuri, precum la cele două picturi de Giovan Francesco Maineri). Cu riscul unor discrepanţe calitative, expoziţia îşi asumă şi acest rol, de a face cunoscute opere necunoscute, atât publicului larg, cât şi specialiştilor. Această selecţie de lucrări este fericit completată de împrumuturi de la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române şi de la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Expoziţia prezintă picturi, desene şi gravuri, oferind astfel o perspectivă complexă asupra procesului de producţie artistică, a metabolismului creaţiei (în desene), a circulaţiei motivelor între artişti şi între media diferite şi, nu în ultimul rând, a fenomenelor de răspândire şi receptare a operelor de artă, prin gravuri, înaintea epocii internetului. Un exemplu deosebit de grăitor pentru dinamismul acestor practici este oferit de juxtapunerea, în prima sală, a unui desen datorat probabil unui artist din cercul lui Giulio Romano (elev al lui Rafael) şi a unei gravuri de secol XIX după fresca Galateea a lui Rafael. Desenul, a cărui compoziţie este în mod evident derivată din celebra pictură a lui Rafael, este reinterpretat drept o Naştere a Venerei. Lucrarea atestă astfel absorbţia principiilor artei maestrului de către elevi – condiţia necesară pentru realizarea în echipă a marilor ansambluri decorative din ultimii ani de viaţă ai lui Rafael –, dar şi libertatea acordată lor în prelucrarea motivelor formale elaborate de acesta. Expunerea unei gravuri de secol XIX este justificată de influenţa majoră pe care operele lui Rafael au jucat-o în arta epocii moderne timpurii.

Prezenţa cópiilor în expoziţie este justificată şi la nivel teoretic, în introducerea catalogului, prin sublinierea caracterului inadecvat al noţiunilor moderne de „original” şi „copie”, atunci când obiectul discursului sunt opere din epoca modernă timpurie. Chiar dacă această terminologie apărea uneori în discursul epocii, implicaţiile erau diferite, noţiunea de „copie” fiind lipsită de încărcătura negativă pe care o poate avea astăzi: maeştri importanţi s-au ocupat cu realizarea cópiilor, iar acestea îşi găseau sălaşul şi în cele mai importante colecţii. Pledând pentru reevaluarea cópiilor, expoziţia ne aduce în faţă opere de o calitate incontestabilă, precum Venus şi Amor după Jacopo Palma cel Bătrân sau Educaţia lui Amor după Correggio, ambele realizate în secolul al XVII-lea. Pe de altă parte, ea face astfel vizibilă publicului o faţetă importantă a istoriei colecţionismului românesc din secolul al XIX-lea, colecţia regală conţinând, conştient sau inconştient, numeroase astfel de lucrări.

Un alt capitol important al istoriei artei pe care expoziţia îl ilustrează cu elocvenţă este circulaţia motivelor clasice între sudul italian şi nordul Europei. Dacă preţiosul tablou datorat şcolii lui Frans Floris şi reprezentând-o pe Venus cu Amor ne lasă să percepem o anumită timiditate, extrem de fascinantă, cu care imagistica amoroasă este preluată în Ţările de Jos, Venus şi Amor de Abraham Bloemaert, cu rafinata vedere din spate a zeiţei, sau Neptun şi Amfitrite de un maestru flamand anonim ce dovedeşte o deosebită libertate în combinarea motivelor mitologice, arată o deplină absorbţie a tematicii în arta flamandă. Un grup remarcabil de opere grafice din şcoala manieristă neerlandeză, semnate de Hendrick Goltzius, Jan Saenredam, Aegidius Sadeler II şi Jan Muller, confirmă popularitatea iconografiei mitologice la curţile nord-europene. Pe de altă parte, multe lucrări italiene, îndeosebi gravuri, trădează inspiraţia nordică la nivelul peisajului, o componentă atât de importantă a scenariului amoros.

(Şcoala lui Frans Floris, Venus şi Amor, 1550-1600, ulei pe lemn, MNAR)

Printre cele mai atractive şi valoroase piese din expoziţie se remarcă tocmai gravurile, multe dintre ele ecouri ale culturii clasice rafaeleşti, de factură arheologică, precum cele două lucrări de Marcantonio Raimondi, gravorul lui Rafael şi poate cel mai faimos maestru al stampei renascentiste italiene. O stampă semnată Marco Dente da Ravenna, Venus scoţându-şi un ghimpe din picior, deosebit de preţioasă pentru că înregistrează o compoziţie pierdută de Rafael (nu întâmplător monograma artistului, SR, însemnând probabil Scultore ravegnano, a fost interpretată în trecut ca il segno di Raffaello), arată în acelaşi timp rolul major jucat de arta antică, sculptura în primul rând, în elaborarea repertoriului formal al subiectelor mitologice de dragoste.

O gravură din ultima sală, cea dedicată interpretărilor alegorice ale dragostei, conferă titlului expoziţiei noi valenţe. Stampa lui Aegidius Sadeler II, Portretul lui Bartholomeus Spranger şi al soţiei sale [decedate], Christina Müller, pune în scenă o complexă alegorie gândită ca un gest menit să îl consoleze pe Spranger pentru pierderea soţiei. Mesajul imaginii confruntă arta şi dragostea, susţinând puterea artei de a transcende moartea. Sensul sintagmei Ars amandi, arta dragostei, este răsturnat în acest punct terminus al parcursului expoziţional, părând să triumfe acela de dragoste pentru artă.

Catalogul care însoţeşte expoziţia este, la rândul lui, un eveniment editorial remarcabil. Apărut în condiţii grafice excelente, este în acelaşi timp un instrument de cercetare indispensabil unui specialist care se apropie de operele în cauză şi un obiect informativ şi atractiv vizual pentru marele public. Studiile introductive şi fişele de catalog ale celor 74 de opere expuse lămuresc nenumărate probleme legate de iconografie şi atribuţie (astfel, Patricia Bădulescu susţine în studiul său teza atribuirii picturii cu Venus şi Amor, considerată până acum o operă de Bronzino, lui Alessandro Allori sau unui artist din cercul său; iar Cosmin Ungureanu îl propune pe Pietro Liberi ca autor al tabloului cu Apolo şi Dafne). O serie de manifestări organizate în jurul expoziţiei – conferinţe ţinute de istorici de artă, vizite ghidate realizate de curatorul expoziţiei, programe educative pentru familii şi adolescenţi – îmbogăţeşte experienţa contactului cu operele de artă.



Aegidius Sadeler II
Bartholomaeus Spranger şi soţia sa Christina Müller, 1600
gravură cu dăltiţa, MNAR

Atelierul lui Giulio Romano
Triumful Galateei sau Naşterea Venerei, 1523-1546
peniţă şi ulei pe hărtie lipită pe lemn, MNAR

 

Agnolo di Cosimo, zis Bronzino sau Alessandro Allori (sau cercul lor)
Venus şi Amor, 1550-1600
ulei pe lemn, MNAR

Vedere din expoziţia
Ars Amandi. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI-XIX
foto Cosmin Ungureanu


Copyright MNAR pentru imaginile lucrărilor




Ioana Măgureanu
(nr. 2, februarie 2015, anul V)