PromART. Note despre pictura Danei Constantin - Orizonturi culturale italo-române

PromART. Note despre pictura Danei Constantin

Activitatea artistică a Danei Constantin poate fi descifrată sub semnul unei abile strategii de ,,reabilitare” a picturii între ,,faire” și ,,magie”, pentru a relua celebra sintagmă a lui Diderot. Încercând să analizez coordonatele fundamentale ale biografiei sale artistice, am descoperit un parcurs coerent, caracterizat de simplificare, aprofundare și esențializare. Dezordinea formelor naturale a fost treptat supusă unei operații de epurare și concentrare asupra mijloacelor fundamentale ale picturii: punctul, linia, culoarea (sau, mai exact, suprafața acoperită de culori).

Ce ne propune Dana Constantin în seriile sale vizuale? Răspunsul mi se pare evident: un exercițiu atent al ochiului, ce poate duce la acea ,,emisie a ochiului”, despre care scria Ștefan Augustin Doinaș: ,,mă uit cu foc și drumul/ ia dintr-o dată foc/ implor cu ochii scrumul/ se face drum la loc”. Dacă urmăm lecția poetului și privim cu atenție, vedem straturi distincte de materie picturală așezate cu virtuozitate, alcătuind voalurile/vălurile ce conferă transparență opacității. Astfel, ceea ce pare doar negru – sau albastru – se dovedește a fi o întreagă gamă de nuanțe. Privirea spectatorului se adâncește, intră în universul tabloului, refăcând invers drumul artistei; straturile/vălurile se dau la o parte, până se ajunge la miezul opac al materiei picturale. Pentru pictoriță, fundamentală pare a fi „redarea expresiei pure a spațiului pictural reprezentat prin monocromie, ce redescoperă certitudinile simetriei/asimetriei în opoziție cu devenirea imprevizibilă a petei”.

Privită din perspectiva tensiunii dintre figurativ și abstract, pictura Danei Constantin propune o alternativă ce regândește posibilitățile artei abstracte, care a dominat veacul trecut, fiind adesea privită ca cea mai mare invenție a modernismului. Laszlo Moholy-Nagy afirma în 1945 că „semnificația intrinsecă a picturii abstracte, ca formă specifică de articulare vizuală, rezidă în integrarea elementelor vizuale, în eliberarea de imitarea naturii”. Despre această eliberare de servituțile imitației vorbește explicit și Dana Constantin, atunci când, referindu-se la „misterul fitomorf”, afirma că demersul ei nu mai merge „în direcția imitării naturii”, a studiului formei plantei și frumuseții ei, ci „în direcția imitării forței creatoare a naturii”, în dorința de a exprima misterul simplității aparente, prezentând lucrările finale ca simple monocromii pe diferite culori cu un registru cromatic profund, „prin care transpare o țesătură liniară vegetală, identificată cu forța vitală (sau Viața)”. Citind cu atenție mărturia artistei, nu pot să nu identific justificarea oricărui demers abstract: anularea imitării naturii și exaltarea mijloacelor picturale ca atare, în numele libertății de creație.

Titlul generic FLOTEs (inspirat de conceptul FLOTEs – Fundamental Laws of Temporal Evolution – datorat lui Tim Maudlin, filosof al științei și reformulat/transformat în: Forme/Lumină/Opacitate/Transparențe/Expresie) introduce o nouă etapă în activitatea artistică a Danei Constantin (inaugurată în 2016), dezvăluind un dialog inedit între linie și culoare, în care linia pare să fie (așa cum mărturisește artista însăși) „vioara întâi”, trasând direcțiile compoziționale și suprimând, oarecum, superioritatea culorii. Monocromiile practicate până acum au fost înlocuite cu jocuri subtile de culori complementare ce creează tente vibrate de griuri colorate. Efectul este de oglindire spectrală, sugerată de transparențele estompate obținute prin suprapunerile discrete ale straturilor de culoare.

În Ciclul FLOTEs expresia plastică este legată de preocupările construcțiilor liniare, arhitecturale ale naturii. Sinteza plastică dintre aparență și esență este intermediată de reflecția abstractă între cele două elemente plastice privilegiate: Suprafața și Linia, care (pro)vin tot din observarea directă a ritmului oferit de structurile din natură.

Interesant este parcursul evoluției ciclului FLOTEs, în care se poate identifica un prim moment de radicalizare (FLOTEs I), urmat de un moment de relaxare (FLOTEs II). În FLOTEs I, artista pare să fi experimentat o eliberare definitivă de limitările fizice ale formelor vegetale, propunând o nouă dimensiune formală liniară, subordonată unui registru valoric, într-un discurs plastic exprimat prin calitatea raporturilor plastice caracterizate de simplificare, aprofundare și esențializare. Esențiale sunt, după propriile mărturii, „preocupările formale și arhitecturale urmărind puterea creatoare a naturii”. In FLOTEs II, traseul artistei se continuă într-o manieră doar la prima vedere surprinzătoare, definit de o revenire discretă – dar fermă – la linia sinuos-organică, naturală, la o cromatică mai diversificată și la linia fină verticală (ce va deveni, sunt convinsă, o constantă a lumii formelor cultivate de Dana) străbătând ca o sevă lucrarea, dar păstrând rigoarea și esența reprezentării.

FLOTEs II este, în acest moment, sinteza tuturor preocupărilor formale ce au străjuit parcursul artistic al Danei Constantin, de la epurarea aluziilor vegetale la structuri cromatice dominate de linii severe și până la recuperarea unei dimensiuni organic-abstractizante.

Îndrăznesc să afirm că pictura Danei Constantin poate fi privită (și) ca o strategie de recuperare a unei picturi „pure” (să nu uităm că arta abstractă, ca „proiect al purității”, a privilegiat mereu pictura) dincolo de mode și urgențe, care rămân, inevitabil, între paranteze. Voi încheia evocându-l pe Paul Valéry, care, în textul său despre Berthe Morisot, amintea „l’abstraction de l’artiste”, unde „la couleur lui parle couleur, et il répond à la couleur par la couleur”. Cred că Dana Constantin a ajuns la acest tip de abstracție prin și pentru culoare, ce-i vorbește și căreia îi răspunde prin compozițiile cromatice devenite pre-text și substanță primordială a aventurii sale picturale. Pe urmele lui Valéry, care definea dimensiunea existențială a lui Morisot prin „ses grands yeux”, de o atenție extraordinară la funcția de act perpetuu al privirii, voi afirma, la rândul meu, că ochii, la fel de mari, ai Danei continuă să privească concentrat realitatea pe care o vede, pentru a identifica esența dincolo de aparență. Sau, pentru a-l cita din nou pe poet: „o magică vedere/ emisie de ochi/ vremelnică ședere/ a marelui deochi” (Ștefan Augustin Doinaș).