Frédéric Léglise, „Artistul și modelul”. Eveniment la Muzeul de Artă Timișoara

În  11 iulie 2019, la Muzeul de Artă din Timișoara a fost inaugurată o nouă expoziție temporară, lucrările putând fi admirate la etajul al doilea. Este vorba despre expoziția de pictură a artistului francez Frédéric Léglise, pictor cunoscut în întreaga lume, care a expus în mari galerii și muzee, la Paris, Milano, Rijeka, Seoul și Beijing, la Palatul Belvedere din Viena, la Grand Palace din Paris, și ale cărui lucrări sunt colecționate de iubitorii de artă (în colecții private) sau în muzee importante din întreaga lume.
F. Léglise aparține noii generații de artiști, iar lucrările sale au în prim-plan modele feminine, pictura sa aducând în atenția publicului arhetipurile feminității.
Născut în 1972, la Nantes, Frédéric Léglise este absolvent al ENSBA (École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, Paris) și profesor la Școala Superioară de Arte din Grenoble, trăiește și lucrează la Paris. În prezent este reprezentat de Galeria „1900-2000”, în Franța (una din vechile galerii pariziene și foarte bine amplasate pe piața de artă internațională), și de Galeria „Artworks Paris Seoul” (în ultimii doi ani), în Coreea de Sud.

Momentele oratorice pentru inaugurarea expoziției au avut loc în Sala Baroc a Muzeului de Artă dar, înainte de aceste momente oratorice, Denisa Valentina Țârlea – pian (absolventă, anul acesta, a clasei a X-a la Liceul de Artă „Ion Vidu”, Timișoara, clasa profesor Roxana Maniu) și Florin Emanuel Solonca (absolvent, în 2019, al Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, la clasa profesorului Ilie Oberșterescu, șeful catedrei de suflători și percuție) au susținut un scurt recital muzical. Cei doi tineri au interpretat o piesă din repertoriul compozitorului francez Jean-Baptiste Arban, „Carnavalul venețian” și „La vie en rose”, piesă compusă de Édith Giovanna Gassion „Piaf” (versuri) și Louis Guglielmi (muzica).
La inaugurarea expoziției a fost prezent artistul, care în cuvântul său a rostit (atât în limba franceză, cât și în limba engleză), printre altele: „Ca pictor, nu sunt prea bun la vorbit sau scris, dar aș vrea să vă spun, probabil, o poveste. Povestea se referă la un pictor francez, numit Jean Hélion, care era un bun pictor abstract, la începutul secolului XX. Într-o zi, a văzut o femeie pe stradă și s-a îndrăgostit de ea. S-a întors în atelierul său și a făcut o pictură abstractă. Prietenul lui, de asemenea pictor, a venit în vizită la atelierul lui și i-a spus: «Da, pot simți femeia din pictura ta!», dar el se gândea că nu poți simți femeia din pictura aceea, așa că, după această întâmplare, a decis să se întoarcă la figurativ”.

Curatoarea expoziției este Oana Ionel, artist din România care a studiat pictura la Școala Superioară de Arte din Grenoble, iar Frédéric Léglise a fost unul dintre profesorii de la care a învățat în timpul studiilor efectuate în perioada franceză. În prezentarea expoziției, Oana Ionel a afirmat: „Proiectul «Artistul și Modelul», care-l are protagonist pe artistul Frédéric Léglise, propune ceva mai mult decât niște personaje feminine. Este vorba, în primul rând, de întoarcerea la figurativ, o întoarcere necesară. Ne aflăm, cumva, într-un univers în care, deși suntem bombardați de informație, deși imaginile circulă cu o foarte mare repeziciune, se deschide problema dacă, realmente, există un timp și o atenție în ceea ce înseamnă a percepe o imagine. Și, poate, una din primele probleme pe care această expoziție le aduce în fața noastră este acel timp pe care este necesar să ni-l alocăm pentru a percepe, a observa, nu doar a vedea. Expoziția propune un parcurs prin opera artistului Frédéric Léglise, abordând, cronologic, mai multe etape din creația sa.
În perioada de început, artistul s-a axat mai mult pe o pictură abstractă de la care a trecut ușor, ușor către figurativ. O să observăm mai multe perioade: este vorba de perioada albă, în care aceste personaje feminine sunt extrase din contextul lor de apartenență. Operarea se face, cumva, nu realist, ci mai degrabă simbolist, pentru că acest alb, pe care artistul l-a folosit în prima parte a creației sale, a dus la o izolare a personajului, la o abstractizare și la o fluidizare a personajelor feminine reprezentate.
Avem, apoi, o perioadă cu o cromatică mult mai intensă, perioada care a survenit în creația artistului după revenirea sa din rezidența pe care-a avut-o la Centrul de Artă Contemporană de la New York, și-o să observăm, pe parcursul dispunerii lucrărilor, o serie de autoportrete pe care artistul le denumește «autoportretul umbrei mele», autoportrete care, practic, reprezintă elementul interpus în ecuația care are cei doi factori, pe de o parte, artistul și, pe de altă parte, modelul.
Doar aparent Frédéric Léglise operează cu nuditatea, pentru că această nuditate care adesea are atașat ca și semnificație impulsul erotic, în opera artistului, practic, plonjează într-un alt tip de nuditate. Este vorba de nuditatea psihologică. Și aici aș interpune un al element care mi se pare important de menționat (e, de fapt, o propunere a modului în care ar trebui să ne raportăm la aceste lucrări); apare elementul privirii, a ne lăsa observați, pentru că la baza acestor lucrări stă privirea, observația artistului care, practic, este în două unghiuri: autoobservația, prin aceste «autoportrete ale umbrei mele» (universul interior), observația către model (universul exterior). Cele două, contopite, creează opera lui Frédéric Léglise.
În tot contextul de analiză pe care vi l-am propus, artistul Frédéric Léglise devine, de fapt, un psihanalist al corpului feminin, al feminității. Observăm anumite elemente ce țin de cinematografie, prin tipologia încadrării acestor personaje feminine în pânzele sale. Observăm această narativitate, pentru că personajele decurg în stop-cadre cinematografice și există o legătură între personaje, pentru că ele au, cumva, un context de apartenență comun.
Aș mai menționa un element care iarăși este important, cel puțin din anul 2010: vom observa multe personaje feminine asiatice. Departe de a fi doar o abordare a unei tipologii exotice a feminității, acest lucru vine în opera artistului pentru că este strâns legat de viața sa personală, fiind alături de o altă artistă, de origine chineză, partenera sa de viață. Deci, practic, universul acestor personaje reprezintă o extensie a personajului-cheie din viața artistului. Ceea ce, pe lângă faptul că și-a urmat linia personală a picturii figurative într-un context în care ponderea abstractului era foarte mare, îi aduce acel element de autenticitate, pentru că numai lucrând și abordând teme care sunt în directă conexiune cu noi ca artiști, ca oameni, ajungem într-un alt tip de discurs și de raportare cu privitorul.
Veți vedea, de asemenea, în această serie de autoportrete (o serie interesantă pe care artistul le-a construit pe baza unor imagini extrase din cărți cu litografii ale lui Renoir), pagini de carte pe care artistul și-a suprapus autoportretul, creând, cumva, un soi de suprapunere la nivel temporal, între Eul prezent și un posibil Eu anterior.
La perspectiva aceasta care se deschide către toată zona asiatică, aș mai menționa un aspect. Acest multiculturalism prezent în opera sa, pentru că Frédéric Léglise afirmă că nu este un pictor francez. Se dorește, cumva, să se extragă din această bogăție și, oarecum, greutate a culturii europene, îndreptându-se către şi explorând alte zone și deschizându-se, astfel, la scenarii culturale diferite față de cele cu care este și cu care, poate, suntem obișnuiți.
V-aș invita să priviți această expoziție având în vedere elementele ce țin de intimitate, de senzualitatea picturii și de relația autentică, pentru că, până la urmă, ideea de relaționare (dincolo de relația artist-model) stă, practic, la baza bunăstării noastre ca oameni. Vă invit să priviți expoziția și să meditați asupra a ceea ce-nseamnă artă venită din forul interior și nu o artă care este condiționată instituțional sau de curentele vremii. Autenticitatea și lucrurile care vin din străfundul nostru și care sunt sincronizate cu ce suntem noi, sunt elemente care ne pot aduce aproape de public”.

Thomas Emmerling, colecționar de artă și prieten al Muzeului de Artă din Timișoara, care a contribuit de-a lungul ultimilor cinci ani cu intermedierea multor expoziții internaționale care au fost prezentate la Timișoara, la Muzeul de Artă, a luat cuvântul la vernisajul expoziției de pictură semnată Frédéric Léglise, afirmând: „E un șir lung de cinci ani cu expoziții internaționale importante, mai ales pentru România, pentru că demonstrează că nu numai artiștii români trebuie să meargă peste hotare să studieze arta franceză contemporană, dar si artiștii francezi dau curs invitației noastre. Și, mulțumesc foarte mult Frédéric Léglise pentru că ai avut încredere în Europa Centrală!
Am susținut această expoziție din două motive: primul este acela că merită din punct de vedere estetic. Estetic înseamnă percepție și sensibilitate. Pot simți – dar deja aceasta este părerea mea personală – că și în artă, dar și în alte sectoare ale vieții noastre, esteticul este în declin. Trebuie să luptăm pentru estetic. Chiar și în modul în care vorbim unii cu alții. Cum spunea Friedrich Schiller, esteticul nu este numai în artă, ci și în modul în care oamenii se comportă unii cu alții. Frédéric Léglise ne provoacă percepția! Ne provoacă modul în care înțelegem esteticul. Și asta e bine! Să nu uităm faptul că percepția și sensibilitatea sunt făcute să fie împreună (sunt unul și același lucru, nota redactorului).
Al doilea motiv pentru care am susținut această expoziție este aspectul internațional. Am menționat deja și sunt foarte fericit și mândru că atât de multă lume a venit aici să vadă expoziția, intenționez să o expun și la noi, în Sibiu, în Cisnădioara; când aveți timp vă rog să ne vizitați în Cisnădioara, în județul Sibiu. Prima expoziție pe care am organizat-o în România a fost în 2007, în Cisnădioara, atunci când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. Aș vrea să continui pe această linie, aș vrea să construiesc un pod din 2007 până în 2021 și, poate... ce va mai veni. Ar fi frumos să se întâmple! Și e frumos să îl vezi în viitoarea Capitală Culturală Europeană, Timișoara, pe Frédéric Léglise, pictorul care a avut recent o expoziție în Muzeul Frissiras din Atena, Grecia, casa Melinei Mercouri care a inventat această idee a capitalelor culturale europene. Cred că acum e momentul și locul propice pentru Frédéric Léglise. Bucurați-vă de expoziție!”

Directorul Muzeului de Artă din Timișoara, prof, univ. dr. Victor Neumann, a ținut, în cuvântul rostit la vernisajul expoziției, să transmită felicitări pictorului Frédéric Léglise pentru expoziție și a apreciat faptul că publicul „este foarte curios să o vadă și să descopere ce înseamnă figurativul”. De asemenea, directorul Muzeului de Artă, în finalul vernisajului expoziției, a adresat mulțumiri atât colecționarului și curatorului Thomas Emmerling „care în permanență este prezent și dă un exemplu pentru ceea ce este muzeografia astăzi și ceea ce-nseamnă să fii curator”, cât şi curatoarei acestei expoziții, Oana Ionel, „pentru că a organizat această expoziție şi a lucrat enorm ca să pună pe simeze expoziția, în două zile”, tuturor celor prezenți la vernisaj, cărora le-a adresat invitația să viziteze această expoziție.
Pentru ca memoria acestui eveniment expozițional să se perpetueze peste timp, organizatorii au editat un catalog ce conține în paginile sale creațiile pictorului Frédéric Léglise și care se deschide cu textul Oanei Ionel, curatoarea expoziției de la Timișoara, „Artistul și modelul”, și cu textul reprezentantului galeriei „Kunsthans 7B”, Thomas Emmerling, intitulat Frédéric Léglise – Despre Frumusețea Realității. Întregul conținut al catalogului este bilingv, română-engleză.

Cornel Seracin
(nr. 7-8, iulie-august 2019, anul IX)