„Musica Universalis”, sculptură în bronz semnată Linda Saskia Menczel

În 23 martie 2019, la Muzeul de Artă din Timișoara a fost inaugurată expoziția de sculptură în bronz intitulată „Musica Universalis”, al cărei autor este Linda Saskia Menczel, sculptor timișorean cu o biografie impresionantă, care și-a început studiile în artă la Johannesburg (Africa de Sud), cel mai mare oraș al republicii sud-africane.
Linda Saskia Menczel s-a născut în anul 1972 la Timișoara și a încheiat prima parte a studiilor de artă în anul 1989, la Şcoala de Arte din Johannesburg, iar din 1994 și până în 1998, la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a urmat specializarea sculptură. După absolvirea cu Licență, Linda Saskia Menczel a obținut burse de studiu pentru restaurare sculptură baroc la Viena, iar din anul 1999 s-a înscris în Uniunea Artiștilor Plastici din România. Din anul 2001 a devenit membru al „Stress Management Counsellors Association” din Marea Britanie, în același an fiind membru fondator al grupului „Dor”.
Activitatea artistică a Lindei Saskia Menczel îmbrăţişează numeroase expoziții în România, dar și în alte state din Europa și America de Nord. Astfel, pe lângă expozițiile de grup și personale, susținute în Timișoara, Arad, Constanța, Slobozia, Piatra Neamț, București, artista a avut expoziții în Italia, Franța, Elveția, Olanda, Germania, Serbia, Ungaria, Statele Unite ale Americii. Din expozițiile personale, amintim aici câteva titluri: „Inițiere”, „Trilogia Drumul Cunoaşterii” – la Galeriile de Artă din Timişoara, „Taină”, „Persona” –  la Galeria „Helios” Timișoara, „Taine și tainițe” – la Galeria „Artis” din București, „Exodus” – la Galeria „Helios”, „Codex” – la Consiliul Județean Timiș, Opera Română şi multe altele.
În anul 2004, Linda Saskia Menczel a fost selecționată să reprezinte România la Jocurile Olimpice de Vară de la Atena, iar în anul 2005, la Parlamentul European de la Bruxelles. În anii 2005 și 2015, Primăria Municipiului Timișoara i-a conferit Lindei Saskia Menczel Premiul de Excelență în domeniul Artelor Vizuale și promovarea artei, iar în anul 2017 - Premiul de Excelență în Sculptură.


Publicăm catalogul Linda Saskia Menczel al cărui pdf integral poate fi vizualizat clicând pe imagine (coperta dublă).


„Musica Universalis” este o pledoarie pentru cunoaștere a Lindei Saskia Menczel, pledoarie ce-și are izvorul într-un univers celest, în acel loc misterios în care Ființa Supremă, „Marele Anonim”, a creat „Cerul și Pământul”. În viziunea artistei, prin intermediul acestei expoziții sculptorul urmează o cale prin care cercetează în profunzimi Triada, Cuvântul Creator, rezultatul acestui Cuvânt Creator, Creația și Simbolul Creației, această triadă având o legătură complicată, neclară, ce ascunde un cifru prin care descrie transparent, pas cu pas, acel început al Creației Divine, care nu poate fi perceput cu simțurile omenești, ceea ce a fost înainte de a fi.

La vernisajul expoziției, Victor Neumann, managerul Muzeului de Artă din Timișoara, a oferit invitaților prezenți în număr mare în Sala Baroc a instituției o biografie a Lindei Saskia Menczel și a făcut referire la limbajul pe care îl utilizează în exprimarea sa artistică: „Artistul are un limbaj propriu care uneori este dincolo de limbajul artei propriu-zise sau al esteticului. Avem aici și estetică, dar avem și un limbaj cultural, religios, social. Sunt, în fiecare din săli, sculpturi cu mesaje multe din ele religioase, inspirate din texte fundamentale, din texte sacre, unele numite direct după textele Biblice. Artista s-a folosit și de «Vechiul Testament» și de «Noul Testament», a urmărit ideea de Credință, de Înălțare, și a folosit câteva sintagme mi-au plăcut foarte mult”. Profesorul Neumann s-a oprit la trei dintre titlurile (două sunt „Fericirile” pe care Isus Hristos le-a rostit în predica de pe Munte) pe care Linda Saskia Menczel le-a gândit pentru creațiile sale, comentându-le: „Fericiți făcătorii de pace”, „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate” și „Vis”. 

Înalt Prea Sfinția Sa Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului, prezent la inaugurarea expoziției, a rostit în cuvântul de prezentare, adresându-se Lindei și publicului: „Am văzut că aveți în sala aceasta elemente cu conotație ebraică, importante, ceea ce ne duce cu gândul la scrierile scripturistice și se vorbește tot mai des despre un cod al «Sfintei Scripturi», despre un cod al simbolurilor care vin din lumea arhetipală. E bine că ați început cu acel «Berexit Bara» din capitolul întâi din «Cartea Facerii», pentru că toate-și au întru-nceput din mâna creatoare a lui Dumnezeu, dar își au și o continuitate în veșnicie și nu într-un sfârșit, așa cum ar vrea unii să ni-l propună. Am văzut apoi opere legate de trăirea creștină, cu totul deosebite, și le-am văzut așezate, dăltuite mai întâi de mintea dumneavoastră și apoi cu mâinile, pentru că în toată creația dumneavoastră mai întâi ați dăltuit cu mintea, și apoi cu mâinile. În tot ceea ce vedem aici, nu s-a spart un ciob, nu s-a spart un vas, dar a rezultat o operă de artă și, chiar dacă în unele părți vedem frânturi din viață, aceasta înseamnă că n-a rupt din viața nimănui, ci am văzut viețile noastre așezate pe pereții acestui minunat Muzeu. De aceea, cei care iubesc viața, pot să vină să se oglindească în viața gândită de sora noastră, Linda”.

„Muzica” expoziției nu ar fi putut fi oferită fără un „instrument” care să o transmită. Astfel că sculptura de anvergură a expoziției este un pian. Povestea realizării acestui pian a oferit-o invitaților prezenți la vernisaj doamna Ina Cosoroabă, colecționar. Familia medicului Hary Silvășan a oferit doamnei Cosoroabă un pian din secolul al XIX-lea, iar doamna Cosoroabă a dăruit acest pian Lindei Saskia Menczel. Pentru că „dar din dar se face Rai”, Linda a început să lucreze pentru a crea acest pian, altfel, și l-a turnat în bronz, el fiind menit să aducă „Musica Universalis” tuturor celor ce poposesc în expoziție, îndemnându-i să cugete, poate, spre cei care plâng „din regretul Paradisului”.
„Pianul, micuțul pian de secol XIX, a primit o altă viață, a devenit o lucrare de artă în secolul XXI. Cred c-am vrea toți să știm ce o să i se întâmple în secolul XXII. Dar, cine știe? În paralel cu acesta, în mintea Lindei s-a dezvoltat ideea și dorința de a face și o expoziție. O expoziție care să încununeze activitatea ei de 20 de ani de sculptură. Un țel foarte îndrăzneț dar, cum ea este un berbec curajos, până la urmă a reușit. A fost o muncă grea, dar această muncă a ei a fost susținută de dorința imensă pe care o are de a se exprima prin sculptură, de credința ei și bucuria pe care o are de a împărți cu cei din jur dragostea ei de viață. Acum, artista stă cumva «goală» în fața publicului. O «goliciune» asumată cu inima și sufletul pus pe soclurile din jur și așteaptă verdictul privitorilor”, a rostit dr. Ina Cosoroabă în cuvântul de la vernisajul expoziției „Musica Universalis”. Despre acest pian-sculptură, vizitatorii care poposesc în expoziție pot citi mai mult utilizând catalogul piesei, un book amplasat lângă creație.


Invitat la vernisajul expoziției „Musica Universalis”, Claudiu T. Arieșan a dăruit publicului prezent un moment retoric plin de entuziasm, oferind pelerinilor în expoziție „definiții ale acestor îngeri”, spunând „cum cântă ei” și cum „să consoneze cu îngerii...”: „E un act simpatetic, acesta, de aceea e atât de plină Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara, pentru că cei mai mulți am venit deopotrivă de dragul operei sale și de dragul domniei sale. Nu am să fac niciun soi de critică, pentru că, știm bine, Linda e propriul ei critic de cele mai multe și profunde ori. Putem vorbi, însă, cu inima, așa cum creează ea și putem să-mpărtășim din experiența pe care, de fiecare dată, creațiile ei monumentale ne-o inspiră. Linda Saskia Menczel este cea care ne dezvăluie o cale mai bună spre lumină, spre un adevăr profund de dincolo de noi și, mai ales, spre o aventură senină. Faptul că nu invită, de regulă, critici de artă la vernisaje, e bine cunoscut, pentru că domnia sa e cel mai bun interpret al operei sale. Câți alți artiști, câți sculptori mai cunoașteți, câți hermeneuți care în toată perioada care va urma vor fi aici prezenți ca un soldat interpret? Pentru că fiecare dintre dumneavoastră care va fi aici în zilele următoare va fi la fel de important pentru ea. Ea va încerca să-i dăruiască, pe lângă operele acestea fabuloase, o fărâmă din inima ei, din forța ei contagioasă, trebuie să recunoaștem și, până la urmă, din generozitatea aceasta fabuloasă, fără de care nu se face nimic corect și concret. Această aventură superbă ne aduce în preajmă un ghid, ne dăruiește o cale, și mai ales o foarte caldă și amicală undă empatică”.

Încărcată de emoția primei sale expoziții personale la Muzeul de Artă din Timișoara, Linda Saskia Menczel s-a adresat celor prezenţi cu următorul îndemn: „Vă rog să fiți alături de mine când îmi dezvălui sufletul prin lucrările mele și să veniți și în zilele următoare și să vorbiți cu mine, să mă-ntrebați, să-mi spuneți și să avem un dialog pricinuit de lucrări!”
Vernisajul expoziției „Musica Universalis”, din Sala Baroc a Muzeului de Artă din Timișoara, l-a încheiat Adriana Dogariu, pianist al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, care a oferit invitaților prezenți magia acordurilor claviaturii pianului „Bösendorfer”, lăsat cu împrumut Muzeului de Artă din Timișoara și, la claviatura căruia, e posibil în viitor să susțină recitaluri muzicienii din Timișoara, din țară, dar și de peste hotare. Pianul va fi utilizat de elevii Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, atunci când, în Sala Baroc, vor susține momentul lor concertistic intitulat „Seratele Baroce”. 

Expoziția conține un catalog susținut financiar de Consiliul Județean Timiș, care sprijină şi prezentarea expoziției, Linda Saskia Menczel fiind organizator al evenimentului artistic, în colaborare cu Muzeul de Artă din Timișoara. În paginile catalogului sunt imprimate piesele sculptate care se află în expoziție cu titlurile lor, ca și o scurtă biografie a Lindei Saskia Menczel, bilingv, română-engleză. Catalogul se deschide prin cuvântul introductiv al domnului Claudiu T. Arieșan. 
În expoziție se prezintă, prin intermediul unui ecran tv, atelierul de lucru al Lindei, munca sa în realizarea pianului-sculptură, dar și un scurt fragment înregistrat dintr-o conferință a părintelui diacon Adrian Mihalache, Invitații la perplexitate, fragment intitulat Cuvânt despre artă. Din titlurile sculpturilor din expoziție, amintim aici „Kenosis”, „Călătorie în timp”, „Trepte spre libertate”, „Înviere”, „Înălțare”, „Euharistie”, „Fericirile”, „Anatomia sufletului”, „Inima inimilor”, „Miracol”, „Alchimistul” etc.
Așadar, expoziția „Musica Universalis” poate fi vizitată de iubitorii universului artistic al Lindei Saskia Menczel, dar și de toți cei care vor să înțeleagă universul sculptural din piese, astfel încât mesajul unitar și armonios al expoziției să transmită fiecărui vizitator Lumina care să aducă tuturor o adevărată Odă a Bucuriei pe care să o păstreze în suflete și s-o fredoneze în clipele în care au ajuns la epuizarea Luminii.
Expoziția poate fi vizitată la etajul doi al Muzeului de Artă din Timișoara, până la 29 aprilie 2019, în toate zilele, de marți până duminică, între orele 10-18, ultima oră de intrare la casieria Muzeului, fiind 17:30. Luni, la fel ca celelalte expoziții din Muzeu, „Musica Universalis” este închisă.



 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Cornel Seracin
(nr. 4, aprilie 2019, anul IX)