Expoziţie eveniment la Timişoara: „Brâncuși, surse românești și perspective universale”

Cea mai importantă expoziție dedicată lui Constantin Brâncuși în ultima jumătate de secol, în România, s-a deschis publicului pe 30 septembrie, ca parte integrantă a programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”. Curatoriată de Doina Lemny, reputată expertă internațională în viața și opera lui Brâncuși, expoziția Brâncuși: surse românești și perspective universale este un eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș, organizat de Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, susținut de Banca Transilvania ca sponsor principal.
Pentru a marca acest eveniment deosebit în cultura română și pe agenda de diplomație culturală, Institutul Cultural Român din Bucureşti promovează evenimentul la nivel International, prin reprezentanţele sale din străinătate.


Mult așteptata expoziție aduce în fața publicului circa 100 de lucrări (sculpturi, fotografii, documente de arhivă, materiale filmate) menite să ofere o imagine de ansamblu asupra creației și vieții lui Constantin Brâncuși, dar și să-l plaseze pe marele sculptor, pentru prima dată, într-un context românesc.

„Expoziția scoate în evidență anumite aspecte ce evocă legătura artistului cu țara sa natală, cu arta și literatura românească, lăsând publicului libertatea să descopere aceste relații subtile după propriile intuiții și simțăminte. De aici, necesitatea de a prezenta etape importante din creația sa, punând accentul pe prima perioadă, ce poartă însemnele formării sale în România, și pe dialogul pe care l-a întreținut în permanență cu compatrioții săi prin participarea la diverse manifestări artistice”, afirm Doina Lemny, curatoarea expoziției Brâncuși de la Timișoara.

Există însă și lucrări de maturitate, în special de la muzeele internaționale, lucrări emblematice sau mai puțin cunoscute, care ies pentru prima oară din faimoasele colecții pentru a ajunge în România. În acest sens, expoziția beneficiază de împrumuturi excepționale de la Centre Pompidou, din Paris, care deține, prin Atelierul lui Brâncuși, cea mai mare colecție de Brâncuși din lume; de la Tate, din Londra, care a trimis la Timișoara trei din cele patru opere pe care le deține; de la Fundația Guggenheim din Veneția, precum și din alte colecții particulare. De asemenea, lucrările timpurii ale lui Brâncuși sunt aduse de la Muzeul Național de Artă al României și de la Muzeul de Artă Craiova. Numeroasele fotografii și cele două materiale video filmate chiar de către Brâncuși intră într-un dialog inedit cu operele expuse.      

„«Lumea poate fi salvată prin artă», spunea marele Constantin Brâncuși, iar menirea ei este de a apropia oamenii, prin simpla percepție la nivel vizual. Aceasta este una din ideile care au stat la baza demersurilor făcute de Consiliul Județean Timiș pentru construirea de infrastructură culturală la standarde internaționale. Am investit peste 2 milioane de euro în transformarea Muzeului Național de Artă Timișoara, acesta fiind în prezent singura locație regională care poate găzdui exponate cu valoare de tezaur”, spune Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Expoziția este însoțită și de un catalog în limba română și engleză, coordonat de Doina Lemny, cuprinzând 16 eseuri ale specialiștilor români și străini— Ioana Vlasiu, Elena-Bobi Dumitrescu, Matthew Gale, Ariane Coulondre, David Grob, Doina Lemny, Cristian-Robert Velescu, Mica Gherghescu, Valerie Loth, Georges Banu, Sorana Georgescu-Gorjan—, precum și 190 de imagini reproduse ale sculpturilor, desenelor și fotografiilor lui Constantin Brâncuși, alături de imagini documentare. Publicat de Fundația Art Encounters, volumul „Brâncuși: surse românești și perspective universale” este un ghid ideal pentru toți cei care doresc să înțeleagă mai aprofundat universul brâncușian, oferind o perspectivă nouă și actualizată asupra operei unuia din cei mai importanți sculptori ai secolului XX. Acesta poate fi comandat de pe site-ul expoziției (brancusi-2023.info), site-ul librăriei La Două Bufnițe (ladouabufnite.ro), alte librării din țară, precum și de la Muzeul Național de Artă din Timișoara, și va fi lansat oficial în cadrul unui eveniment dedicat, sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 16:00, în Sala Barocă a muzeului.

„Ultima expoziție românească dedicată marelui sculptor a avut loc în urmă cu mai bine de 50 de ani, în 1970. Expoziția de Timișoara își va impresiona cu siguranță publicul, fiind totodată și o binemeritată revenire simbolică a lui Brâncuși acasă. O expoziție care explorează atât inspirația românească cu care sculptorul ajunge la Paris, cât și metamorfoza prin care trece până la a deveni artistul universal pe care îl apreciază toată lumea”, declară Ovidiu Șandor, comisarul expoziției și președinte al Fundației Art Encounters.   

Expoziția Brâncuși poate fi vizitată în intervalul 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024. Informații detaliate legate de programul de vizitare, achiziția de bilete, tururi ghidate și vizite școlare sunt disponibile pe site-ul dedicat expoziției: brancusi-2023.info  

Pentru vizitatorii români și străini aflați la Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii, această expoziție reprezintă o ocazie unică de a descoperi și admira operele unui artist care a reușit să dea expresie patrimoniului cultural al țării sale în cele mai subtile moduri cu putință, impregnându-l cu valori universale.











(nr. 10, octombrie 2023, anul XIII)