„Studii pentru manierism”: Maestrul Cătălin Bălescu expune la Muzeul de Artă din Timişoara

Expoziţia temporară de pictură a maestrului Cătălin Bălescu, „Studii pentru manierism”, a fost inaugurată la Muzeul de Artă din Timișoara în 10 martie 2016. Vernisajul a avut loc în Sala Baroc a muzeului în prezenţa unui număr mare de invitaţi, expoziţia fiind prezentată de prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu (critic şi istoric de artă), prof. univ. dr. Cristian Robert Velescu şi prof. univ. dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timişoara.

Cătălin Bălescu s-a născut în anul 1962 în localitatea Brad, judeţul Hunedoara. Este artist plastic, profesor universitar la departamentul de Pictură al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, deţinător al titlului universitar de Doctor în Arte Vizuale. Între 1971-1980, Cătălin Bălescu a fost elev al Liceului de Artă din Deva, pe care l-a absolvit în anul 1980, iar între 1981-1986, student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unde a obţinut licenţa în Pictură.
Din 1990, Cătălin Bălescu este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, din acelaşi an începând activitatea didactică universitară ca asistent la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, departamentul Pictură, la clasa profesorilor Sorin Ilfoveanu, Florin Mitroi, Vasile Grigore. Rămâne asistent universitar până în anul 1997. Din 1998 dobândeşte gradul universitar de lector la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Departamentul de Pictură, iar din 2003 devine Doctor în Arte Vizuale în urma susţinerii tezei Elemente de gramatică a imaginii vizuale artistice. Sintaxa imaginii. Din 2010, Cătălin Bălescu este coordonator de doctorat în cadrul IOSUD al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, iar din 2012 este rectorul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.
Între 1994 şi 2016 a avut şase expoziţii personale (de trei ori a expus la Galeria Simeza din Bucureşti, de două ori la Galeria Apollo din Bucureşti, o dată la Muzeul de Artă din Timişoara). La aceste expoziţii personale se adaugă alte câteva de grup, începând din anul 1983 (expoziţia studenţească intitulată „Crochiuri”) şi până în anul 2015 (expoziţia din noiembrie, Salonul Naţional de Pictură, Centrul Artelor Vizuale din Bucureşti). La 11 expoziţii internaţionale a participat maestrul Bălescu, începând din 1989 (a 4-a ediție a Festivalului Internațional de Miniatură, Galeria Del Bello, Toronto) până în 2015 (Bienala Internaţională de la Beijing, China).

Expoziţia „Studii pentru manierism”, deschisă de maestrul Cătălin Bălescu în sălile Muzeului de Artă din Timişoara, poate fi considerată ca fiind o pledoarie a maestrului în favoarea curentului artistic ce apare în Italia la finalul Renaşterii (deceniul trei al secolului al XVI-lea) – manierismul, dar şi o pledoarie în favoarea barocului, lumea din expoziţia artistului Bălescu fiind una de tranziţie în care elementele manierismului şi cele ale barocului se împletesc şi merg împreună. 
Astfel, lucrările expoziţiei „Studii pentru manierism” conţin planuri multiplicate în compoziţie, imagini a căror coerenţă şi claritate se pierd, figuri ale căror corpuri sunt deformate. Figurile personajelor sunt complicate şi pline de dramatism, cromatica este una vibrant încărcată de clarobscur fantastic şi dramatic, luminozitatea lasă o senzaţie de straniu, toate temele lucrărilor fiind desprinse dintr-o lume imaginară, a îngerilor, putând trezi privitorului sensibil o exaltare mistică.
Expoziția profesorului Bălescu este o selecție a propriei sale creaţii, aceasta având un important rol în a sugera orientările artistice ale şcolii de artă din Bucureşti, reprezentând proba măsurii prin care arta şcolii bucureştene se aşează printre creaţiile similare din ţară, dar şi din Europa. În expoziţie se confruntă câteva stiluri, teme, idei şi mesaje, principalul ei obiectiv fiind cel al dialogului, un dialog liber între artist, prin cele 28 de lucrări expuse, și publicul vizitator, întreaga expoziție reprezentând viziunea artistului asupra tragismului uman, vizitatorul fiind invitat să-și însușească un cod estetic particular, consonant provocărilor din vremurile noastre. 

Potrivit prezentării profesorului Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timișoara, prin această expoziție „artistul caută răspuns propriilor interogații, dar și interogațiilor mai largi ale societății, contradicțiilor și aspirațiilor sale și ale societății în care trăiește. Ceea ce se vede pe simeze e o întoarcere nedisimulată la izvoare, fără a deveni tributară acestora și rămânând profund personală. Ceea ce aduce şi mai aproape de noi această artă este ataşamentul pentru stilul baroc. E un anume stil baroc valorificat în multe, multe tablouri, un stil în care imaginația şi constructele personale sunt însă dominante. Ele oglindesc libertatea de simțire şi gândire a artistului, dar şi atracția pentru o iconografie în care patosul pentru volume, lumini şi umbre este omniprezent. În acelaşi timp, tablourile au multe similarități cu reprezentările din bisericile de secol al XVIII-lea, biserici în stil baroc, aşa cum le vedem şi în Piaţa Unirii, dar decorul din tablourile lui Cătălin Bălescu reflectă un timp al schimbărilor, al tranziției spre o incertă zi de mâine. Deci, de la baroc la neo-baroc am putea spune. Tocmai de aceea, scenele triumfale ale divinității sunt estompate în tablourile domniei sale, liniile şi culorile sugerând continua luptă între bine şi rău, dramatismul vieții umane. Cerul, luna, îngerii din piesele artistului nu au nimic de-a face cu vechile comenzi oficiale. În schimb, moştenesc ceva din ambianța lăcaşelor de cult catolice ori ortodoxe din Transilvania sau din Banat şi Transilvania, regiuni în care arta şi arhitectura bisericească s-au aflat sub influența barocului vienez în secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Picturile sunt originale, conservă şi înnoiesc regulile compoziției şi se sustrag unei evaluări grăbite şi superficiale. Creațiile lui Cătălin Bălescu pot fi percepute ca o discontinuitate sau ca o ruptură în continuitate. În cazul lor, descoperim o mitologie a rupturii inițiatice, acea «metaforă religioasă» (cum ar spune Pierre Bourdieu) ce mă duce cu gândul la o cultură nu doar artistică, ci şi literară, religioasă, la o reflecție filozofică şi pe care autenticul artist o caută dintotdeauna”.
Încă de la intrarea în expoziţia „Studii pentru manierism”, ochii privitorului cad pe lucrarea care ar putea să-l introducă într-o lume a barocului de inspiraţie velasquez-iană, pictura redând un portret feminin în medalion, figura feminină părând că ţinteşte privitorul. În câteva lucrări (intitulate „Neoclasic”) autorul utilizează un mod ideal de a privi asupra lumii, prin aceasta problematizând crizele individuale şi colective pe care le traversează lumea prezentului şi, poate, oferind şi soluţia acestor crize, respectiv întoarcerea lumii la inocenţă, la menirea iniţială a creaţiei.

Prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu, critic şi istoric de artă, a descifrat dimensiunea artistică a lui Cătălin Bălescu, rostind: „Ceea ce vedem în expoziția de față reprezintă «calea» sa în lumea picturii: un drum sinuos ce a pornit de la tablourile numerice şi a ajuns la compozițiile atinse de un incontestabil «suflu» baroc. Prezența celor dintâi pare a fi, în viziunea pictorului, un moment princeps de la care pornesc cele din urmă. Se poate, în egală măsură, evidenția şi distanța ce le separă şi acesta este exercițiul pe care îl propun în continuare. Elementul comun pe care l-am identificat constă (doar) într-o tenace (re)vizitare a unui muzeu imaginar, din care Cătălin Bălescu pare să se «hrănească» cu virtuozitate şi ale cărui repere sunt, dacă nu mă înşel, marile «descoperiri» ale modernității picturale: acea modernitate în sensul ei extins de la Renaşterea matură încoace, până la cel circumscris marii înnoiri inaugurate în veacul al XIX-lea, odată cu Manet. Nu cred că este întâmplător că artistul a (pre)luat masca manetiană pentru a privi înapoi la marii maeştri. Cine putea, în fond, să-i ofere o lecţie mai eficace de a-i înțelege pentru a-i cita şi, citându-i, pentru a-i manipula într-un context nou, ce ia «în răspăr» lecția însăşi? În mod deliberat, figura lui Velázquez revine stăruitor atât în tablourile numerice, cât şi într-o lucrare recentă, compusă ca un portret în medalion plasată chiar la intrarea în expoziţie. Este acel Velázquez consacrat de Manet ca «pictorul pictorilor» şi cred că Velázquez i-a deschis aici o altă poartă şi aici se ascunde cheia cu care eu, cel puţin, am încercat să descifrez pictura lui Cătălin Bălescu, anume lecția modernității clasice care i-a deschis ochii asupra barocului, care infuzează cu substanţa sa lucrările din ceea ce se poate numi o nouă etapă sau ultima etapă”.

Prof. univ. dr. Cristian Robert Velescu a încercat, în prezentarea sa, să pătrundă adânc în atelierele artistului, să scotocească printre ungherele umbroase ale primelor lui tablouri pentru a „scrijeli carnea picturii” şi „măduva inspiraţiei artistului”, îndreptându-se către „tablourile numerice”, lucrările realizate în creion şi expuse în sala 25 (ultima sală a expoziţiei de la Muzeul de Artă). Primul contact al prof. Velescu cu aceste „tablouri numerice” a avut loc la Galeria Apollo din Bucureşti, distinsul profesor amintindu-şi acest episod: privind crochiurile esenţiale ale imaginilor baroce aşternute cu minuţiozitate de penelul artistului, cu uimire am constatat că întreaga civilizaţie barocă, într-un fel, s-a refugiat în acele caroiaje, graţie acelui şir, să spunem, infinit de unu şi de zero pe care tehnica digitală îl impune şi, astăzi, pentru plăcerea mea şi, poate, şi pentru a dumneavoastră, aş interpreta cifra unu ca un echivalent al existentului, al fiindu-lui, iar zero ca o icoană a neantului. Această întrepătrundere de zero şi unu creează, în opinia mea, un alt clarobscur decât acela al barocului, un clarobscur în care fiinţa şi nefiinţa se întrepătrund şi aduc aceste icoane amăgitoare care sunt, fără îndoială, ale barocului şi în care apare şi acel termen, „amăgire” („engaño”), baroc, icoană perfectă, aşadar, a imaginii baroce”. Referindu-se la picturile realizate de maestrul Cătălin Bălescu având ca principală sursă de inspiraţie lumea barocului zugrăvită de părintele Andrea Pozzo pe zidurile bisericii Sant’Ignazio din Roma, prof. Velescu a spus: „din clarobscurul de la Sant’Ignazio, Cătălin Bălescu refuză partea carnală, partea concretă şi păstrează, printr-un procedeu abil de filtrare, doar semnificaţia aceasta care priveşte miracolul religios care se pogoară asupra credinciosului intrat la Sant’Ignazio, fie în calitate de rugător, fie în calitate de simplu om care vrea să se minuneze, altfel spus, de gură-cască care a intrat la Sant’Ignazio. Dar, miracolul religios îl atinge şi pe unul şi pe celălalt în această brumă, să spunem, coborâtoare, această ceaţă, acest spectacol al norilor, venind în întâmpinarea rugii suitoare”.

Lucrările expoziţiei nu conţin, în dreptul lor, etichete care să indice numele fiecăreia dintre ele, strategia artistului pentru această expoziţie rezumându-se la câteva liste lipite pe pereţii fiecărei săli, liste de pe care vizitatorii pot citi numele fiecărei lucrări expuse. 
Expoziția temporară de pictură a artistului plastic Cătălin Bălescu, „Studii pentru manierism”, poate fi vizitată la Muzeul de Artă din Timișoara până în data de 26 aprilie 2016, de marți până duminică, între orele 10-18, cu ultima intrare la casieria Muzeului, 17,30. Luni, expoziţiile Muzeului de Artă din Timişoara sunt închise.

Cornel Seracin