Festivalul-concurs FESTLETTURA. Casiana Arina Oancea, câştigătoarea ediţiei 2022

Proiect-model în peisajul românesc, Festivalul-concurs FESTLETTURA își propune, încă din 2012, să promoveze an de an lectura în limba italiană a tinerilor care o studiază în România, să răspândească literatura italiană în rândul tinerilor, să le dezvolte acestora judecata critică, deprinderea de exprimare în limba italiană și de interpretare a textului, și totodată să-i pună în fața unei realități sociale, politice și culturale diferite, anume cea italiană, pentru o mai bună poziționare a lor înșiși în societatea Europei Unite. Festivalul-concurs este sprijinit și încurajat de Institutul Italian de Cultură din București, de două prestigioase edituri italiene și de numeroase școli și universități din România. El are trei secțiuni, gimnaziu, liceu, universitate, fiecăreia propunându-i-se cărți și cerințe diferite, adaptate vârstei și nivelului de cunoaștere a limbii italiene, și fiecare având un juriu național propriu. Pentru a premia odată în plus excelența acestui proiect, revista noastră își propune ca de aici înainte să popularizeze performanța unuia dintre primii clasați.
Începem prin prezentarea câștigătoarei premiului I la secțiunea Universitate a ediției 2022, studenta Casiana Arina Oancea, la vremea concursului studentă în anul I la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Proba la universitate consta în lectura unei cărți dintre cele propuse, traducerea unui fragment din ea și comentarea alegerilor făcute. Mai jos aflăm impresiile ei despre prima experiență FESTLETTURA precum și un fragment (tradus de ea în limba română la solicitarea revistei) din comentariul prezentat la concurs.

Smaranda Bratu Elian
profesor coordonator FESTLETTURA

Participarea la festivalul-concurs Festlettura 2022 a fost cea mai bună decizie pe care aș fi putut să o iau în calitate de boboc la secția de italiană a facultății noastre. Acest concurs m-a ajutat să îmi descopăr pasiunea pentru traducere și pentru întregul proces creativ ce ține de ea. Am ales să traduc un fragment din romanul lui Andrea Bajani Il libro delle case (Cartea caselor) – firește, înainte ca el să apară în limba română. Față de celelalte texte propuse, mi se părea că Il libro delle case avea un anume mister și o originalitate aparte. Încă de la prima pagină mi-am dat seama că această carte avea să fie diferită de oricare alta pe care o citisem vreodată. După ce am citit-o, am ales câteva pagini pe care să le traduc, încercând să cuprind cât mai mult din esența ei. Astfel, am ales capitolul 4 – Casa de la subsol și capitolul 5 – Casa cuvintelor, în care sunt evidențiate relațiile între protagonist și ceilalți membri ai familiei, dar care oferă și indicii asupra unui întreg context politic și social al Italiei recente. Bineînțeles că această etapă a traducerii a venit cu provocările sale stilistice și lingvistice. Iată un singur exemplu: expresia „soarele se revarsă peste grădină, dar nu mai mult de-o găleată” mi-a dat de furcă deoarece asocierea între soare și găleată părea ciudată, având în vedere că noi asociem de cele mai multe ori găleata cu ploaia. După ce am verificat dacă expresia este curentă în limba italiană, am înțeles că era, de fapt, doar o alegere stilistică a autorului, așa că am tradus-o cât mai fidel. În decembrie 2022, la Târgul de carte „Gaudeamus” am avut ocazia să îl întâlnesc în persoană pe Andrea Bajani și să îi povestesc experiența mea cu textul său. Am plecat de la această întâlnire cu cea mai frumoasă dedicație: „Pentru Casiana, care știe să locuiască în casa limbii italiene”.
În luna mai s-au dat rezultatele concursului FESTLETTURA și am aflat că am câștigat premiul întâi și, sincer, nu îmi venea să cred! Participasem la acest concurs pur și simplu pentru a-mi testa abilitățile și a pune în practică ceea ce învățam în cadrul secției de Traducere și Interpretare, când, iată, am aflat că premiul însemna că urma să plec cu o bursă de o lună în Italia. Deși mai călătorisem în Italia de câteva ori, nu avusesem niciodată curajul să vorbesc cu localnicii, așa că atunci când am primit bursa de vară la Universitatea pentru Străini din Perugia am plecat hotărâtă să îmi dezvolt abilitățile lingvistice. La Perugia, oraș universitar, am întâlnit tineri din toate colțurile lumii, am legat prietenii care încă durează și am vizitat locuri fabuloase. Am participat la cursuri extrem de interesante și mi-am îmbunătățit semnificativ încrederea în mine și în abilitățile mele lingvistice, în special la nivel conversațional. Am petrecut o lună vizitând acest oraș, dar și împrejurimile, înconjurată permanent de cea mai frumoasă limbă din câte există.
Recomand tuturor colegilor prezenți și viitori să facă minunata experiență FESTLETTURA.

Fragment din Comentariul critic

„Cartea caselor de Andrea Bajani este o carte splendidă care descrie viața personajului principal, Eu, prin intermediul spațiilor în care trăiește. Autorul prezintă fiecare etapă importantă din viața protagonistului prin intermediul spațiilor concrete (Casa de la subsol, Casa de la poalele munților, Impunătoarea casă a Familiei) și abstracte (Casa economiilor, Casa lui pentru totdeauna, Casa amintirilor pierdute) în care se desfășoară viața lui Eu. Experiențele vieții sale sunt prezentate în diferitele ei etape: copilăria, adolescența, tinerețea și maturitatea, fără a respecta însă ordinea cronologică. O caracteristică neobișnuită a narațiunii este transformarea personajelor în categorii, de vreme ce ele nu primesc un nume adevărat ci sunt numite Eu, Soră, Mamă, Tată, Bunică. Această alegere face ca adevărații protagoniști ai romanului să fie tocmai casele, cu pereții și mobilele lor, să fie ele cele care știu toate secretele și le păstrează pentru totdeauna. Cartea deapănă și viața ființelor care contează pentru Eu, armonizând realitatea exterioară, pusă în evidență de descrierile detaliate ale arhitecturii, mobilierului etc., cu cea personală și cu istoria recentă – prin trimiterile la anumite personalități ale vremii, precum Aldo Moro și Pasolini, moartea și absența lor fiind transfigurate de fantezia protagonistului și căpătând o aură de simbol (simbolul țestoasei și cel al îngerului).
Textele pe care am ales să le traduc ilustrează concepte urbanistice, sociologice și temporale diverse […]. De pildă, casa de la subsol, din primul text tradus, face parte dintr-o „serie de clădiri de cinci sau șase etaje construite în anii ’50 sau ’60 ai secolului al XX-lea”. Conform cercetării mele în bibliografia de specialitate (v. Bibliografia) este vorba de o serie de clădiri construite în stilul specific ultimei perioade a „Mișcării moderne”, cu o utilizare excesivă a cimentului și a fierului („grădini de ciment”), situate pe una dintre cele șapte coline ale Romei, pe strada Via del Circo Massimo. Dar ele ilustrează mai ales viața familiei italiene în acea perioadă, iar în ea, statutul tatălui sau impactul televiziunii asupra familiilor italiene în anii șaptezeci ai secolului XX.  Soră, Mamă și Bunică sunt dependente de televizor, care intrase în casele italienilor de doar 20 de ani, odată cu boom-ul economic. Pe vremea aceea, Eu, copil fiind, locuia în aceeași casă cu Tată, dar nu îl vedea niciodată pentru că acesta stătea mereu închis în camera sa. Mamă și Bunică erau persoanele care aveau grijă de copii, care găteau și făceau curat în casă. Chiar dacă tatăl nu era implicat în viața familiei, acesta avea mereu ultimul cuvânt. În ciuda faptului că reforma dreptului familiei din 1975 prevedea o relație de egalitate între soți în ceea ce privește viața de familie, în practică lucrurile se schimbă doar atunci când Eu părăsește definitiv casa părintească. Rezultatul acestui exemplu de creștere și educare a copiilor va avea efecte negative asupra capacității lui Eu de a fi un bun tată pentru Fetiță.”

Casiana Arina Oancea
Studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
a Universității din București,
anul II, secția Traducători-Interpreți