Festlettura la a opta ediție

Pentru cititorii care poate au uitat sau poate nu știu, cred că înainte de a povesti ce s-a întâmplat anul acesta, este util să reamintesc ce este, cum s-a născut și ce își propune acest festival. S-a născut în 2012 la inițiativa lectorului italian de la liceul bilingv Dante Alighieri din București, Giancarlo Repetto, din dorința de a-i atrage pe elevii de liceu spre lectură și spre limba italiană. La început proiectul s-a adresat doar celor cinci licee din țară cu predare intensivă a limbii italiene (Liceul Teoretic „Dante Alighieri” și Colegiul Național „Ion Neculce” din București, Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara, Colegiul Tehnic „Transilvania” din Deva și Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj), unde inițiativa putea fi preluată și sprijinită de respectivii lectori italieni. Iniţiatorului i s-au adăugat chiar de la început trei italieniste de la Universitatea din București (autoarea rândurilor de față, conf.dr. Oana Boșca-Mălin și drd. Cristina Gogianu) care, împreună cu profesorul Federico Collesei, aveau să constituie în decursul anilor nucleul tare și permanent al concepției și organizării următoarelor ediții. Ideea era aceasta: să procurăm un număr satisfăcător de exemplare din două-trei romane italienești contemporane, potrivite cu vârsta elevilor și netraduse încă în limba română, să le distribuim elevilor interesați de la cele cinci licee și să le cerem ca, în urma lecturii unuia dintre volume, la alegere, să scrie o prezentare/recenzie originală, dintr-un punct de vedere personal, în limba italiană. După câteva luni dedicate lecturii, la o dată precisă elevii urmau să trimită lucrările care, apoi, erau evaluate, într-un interval de timp prestabilit, de un juriu de prestigiu care dădea note și stabilea o ierarhie valorică. După publicarea acesteia, urma să aibă loc o ceremonie de premiere desfășurată cu fast și cu participarea colegilor din provincie. Scopurile unei atari strategii erau să-i facem pe câți mai mulți elevi români să citească în italienește, să ia contact direct cu literatura italiană, să-și formeze o judecată critică și să se exprime în italienește, iar în acest efort individual să se simtă în comunitate și în concurență. În realizarea planului nostru au apărut îndată primele condiționări: procurarea cărților din Italia, organizarea ceremoniei și asigurarea unor premii atractive și în consonanță cu scopul proiectului. Pentru rezolvarea acestor probleme s-au născut chiar atunci și continuă până astăzi două prețioase și strânse colaborări: cea neprețuită cu Institutul Italian de Cultură, care de opt ani de zile ne pune la dispoziție cu generozitate spațiul propriu pentru ceremonie și asigură premiile acordate câștigătorilor, și cea cu editura bucureșteană Humanitas care de atunci ne pune mereu la dispoziție cărți de oferit premianților. S-a închegat astfel o structură organizatorică și un concept de bază care au permis și permit continuarea an de an a proiectului.

Acestea s-au constituit imediat ca o constantă. Dar proiectul a cunoscut curând o seamă de variații, mai precis amplificări și diversificări: prima amplificare semnificativă a venit în 2014, când concursul s-a deschis tuturor liceelor din țară unde se predă limba italiană, și a adăugat secției liceale o nouă secție: cea universitară. Deschisă și ea tuturor universităților românești care au studenți italieniști, noua secție avea o tematică și cerințe adaptate ei: studenții urmau să selecteze dintr-o serie de texte literare italiene, contemporane dar și clasice, propuse de organizatori, un fragment pe care să îl traducă și să îl comenteze. Această importantă extindere, începând cu a treia ediție, a însemnat noi solicitări și provocări: crearea unei adevărate rețele naționale a proiectului, instituirea unui juriu special pentru universități și multiplicarea numărului de volume de răspândit în țară. S-au născut atunci alte două noi colaborări care durează neîntrerupt până acum: cea între mulții și, în parte, necunoscuții profesori de italiană din nenumărate orașe din țară – una dintre cele mai mari realizări, cred, ale proiectului, și cea cu aleasa editură venețiană Marsilio și cu directorul ei, marele profesor Cesare De Michelis, care an de an ne-a oferit gratuit un număr însemnat de volume pentru a le distribui în concurs. Firește că diversificarea secțiilor și școlilor a dus și la o sporire a numărului de tineri participanți.

Anul 2017 a adus o nouă amplificare: la inițiativa câtorva profesori inimoși, am creat o nouă secțiune, dedicată gimnaziului. Profesorii s-au mobilizat în mare măsură între ei, iar surpriza a fost să constatăm că elevii mici (de 10-14 ani) erau chiar mai entuziaști și mai numeroși decât cei mari. Prezența celor mici în concurs și la ceremonia de premiere constituie de atunci sarea și piperul festivității. Firește celor mici li s-au căutat cărți și tematici adecvate vârstei și gustului lor. Iar această nouă extindere a născut, la rândul ei, o nouă colaborare care pare să devină și ea statornică: cea cu editura Piemme-Mondadori din Milano, care în ultimii ani ne-a oferit cu generozitate, gratuit, mare parte din volumele adresate acestei secțiuni.

Astfel am ajuns în 2019: la a opta ediție a festivalului-concurs, la trei secții constante și la colaborarea cu școli, licee și universități de pe tot cuprinsul României. Această ultimă ediție a decurs, ca întotdeauna, bine (participanți din Deva, Iași, Vaslui, București, Timișoara, Bistrița, Oradea, Cluj, Constanța, Sighetu Marmației și trei jurii de profesori din toată țara), iar festivitatea de premiere a fost cordială și încurajatoare, cum ne așteptam. Imaginile alăturate dau o idee cam palidă și prea silențioasă a atmosferei. Aș putea să continui cu laudele și speranțele. Dar cum orice proiect viu înseamnă și îndoieli și frământări, voi vorbi și despre acestea – în ideea că printre cititori se vor găsi și unii care ne pot ajuta cu sugestii, cu critici și previziuni.

O frământare a mea ține de calitatea cărților propuse elevilor de gimnaziu și de liceu. Alegerea lor se face de către organizatori (care consultă recomandările și rezumatele pe internet) de comun acord cu editurile care le publică, aceleași care ni le și dăruiesc. Însă noi, organizatorii, aflați în România, nu avem acces la volume decât atunci când ele vin în vrac pentru concurs. Deci înainte de a le propune, noi nu le citim integral pentru a le putea evalua tematica, atractivitatea și limbajul, pentru a ne consulta cu profesorii și cu elevii înșiși. Ori cred că pentru a ne atinge scopul, acela de a-i atrage spre lectură și a-i apropia de literatura italiană pe tinerii noștri tot mai puțin înclinați să citească, e nespus de importantă adecvarea cărților propuse. Drept care facem un apel la toți colegii, la toți prietenii proiectului nostru care frecventează librării din Italia să ne recomande cărți pe care le-au văzut, le-au răsfoit, le-au evaluat direct.

O altă frământare ține de generosul voluntariat al tuturor profesorilor implicați în proiect, care dedică timp, efort, competență și entuziasm fără să aștepte vreo recunoaștere instituțională. Or, ne-am dori o mai mare recunoaștere morală a muncii lor: la nivelul colegilor, al directorilor școlilor, al departamentelor universitare și al instituțiilor care le patronează. Ea va crește motivația profesorilor și se va răsfrânge sigur asupra elevilor - ținta proiectului.

O altă frământare ține de proporția dintre vârstele participanților. În vreme ce în primii ani ai proiectului liceenii erau mulți, acum gimnaziul tinde să depășească liceele, iar studenții universitari scad numeric – cu toate că, prin tematica și textele propuse, această secție este singura care poate avea un folos imediat și concret, ca exercițiu pentru examenul de diplomă sau dizertația de masterat. Acest soi de dezinteres la tinerii ieșiți din adolescență o constatăm adesea și în afara proiectului, în activitatea universitară curentă. Iar aceasta este frământarea cea mare, pentru că nu știm cum trebuie abordată: ea pare să țină de o deficiență sistemică a învățământului nostru (și nu numai al nostru), care ne include direct și pe noi, profesorii. Dar deznădejdea în această ultimă direcție nu trebuie să umbrească valoarea globală a proiectului. Iar ca să închei pe un ton optimist, pe care proiectul FESTLETTURA îl justifică și îl merită, spun că avem convingerea că el are putere formatoare, deci are rost, și că unii dintre cititorii acestui articol ne vor oferi soluții la problemele rostite și la cele nerostite aici.

Smaranda Bratu Elian
(nr. 6, iunie 2019, anul IX)