Festivalul Filmului European 2022 pune obiectivul pe Ucraina

Cea de-a 26-a ediție FFE va avea loc la București în perioada 5-11 mai (Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie) și la Timișoara, pe 10 mai, unde evenimentul va fi marcat printr-o gală, de Ziua Europei. Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene.
26.FFE se derulează în plin război, care perturbă nu doar viețile a milioane de ucraineni, ci ale tuturor europenilor, care s-au mobilizat  exemplar pentru a sprijini refugiații din Ucraina.
Atacul la adresa libertății oamenilor și la dreptul de a-și alege propriul destin, principii pe care se bazează Uniunea Europeană, a generat ample acțiuni de solidaritate, dar ne-a făcut pe toți să fim mai atenți la ce se întâmplă în jur și, mai ales, ne-a determinat să rămânem uniți și să apărăm democrația și valorile noastre comune.


În acest context, care ne demonstrează că nu suntem la adăpost de amenințări, provocări teribile și lipsă de perspectivă, 26.FFE ia pulsul Europei cu o selecție de filme ca o oglindă a realităților care străbat continentul. Festivalul deschide o platformă de dialog cu o deosebită relevanță pentru situația actuală”,  a declarat Liviu Jicman, președintele ICR.

Directorul artistic al prezentei ediții este criticul de film Cătălin Olaru. „Anul acesta, la Festivalul Filmului European, redescoperim și sprijinim împreună o Ucraină mai europeană ca oricând. În deschiderea Festivalului Filmului European, proiectăm Nosorih / Rhino, cel mai recent film al lui Oleg Sentsov, cineast-simbol al rezistenței naționale ucrainene și apărător înarmat al Kievului asediat. Tot în cadrul festivalului, descifrăm alegoria Nomeri / Numbers, semnată de același Sentsov. Din selecția noastră, mai fac parte Stop-zemlia și Terykony, film de ficțiune, respectiv documentar, care tratează universul interior al adolescenților ucraineni, imperturbabil la război sau ireversibil mutilat de acesta. Am mai inclus în secțiunea dedicată cinema-ului ucrainean Inner Wars, mărturia regizoarei Masha Kondakova despre un război pe care bărbații vor fi pus monopol mediatic, dar care e departe de a le aparține în exclusivitate. Nu în ultimul rând, Agnieszka Holland semnează Mr. Jones, portret-șoc al holodomorului, foametea asmuțită genocidar de Stalin asupra Ucrainei la începutul anilor ’30. Încheiem festivalul cu un omagiu: Parthenon, ultimul film al lui Mantas Kvedaravicius, cineastul lituanian căzut pe 2 aprilie în lupta pentru Mariupol”, a precizat Cătălin Olaru, directorul artistic al Festivalului Filmului European, ediția 2022.

Programul complet va fi transmis săptămâna viitoare, iar biletele vor putea fi achiziționate online, pe platforma Eventbook.ro sau direct din cele două cinematografe: Cinemateca Eforie și Cinema Elvire Popesco.

Contact: Irena Isbășescu, coordonator FFE - Institutul Cultural Român, tel. 0741-271.273, e-mail: contact@ffe.ro.






(nr. 5, mai 2022, anul XII)