Istoricul Șerban V. Marin, laureatul Premiului „Marian Papahagi” ediţia 2022

Laureatul celei de a X-a ediţii a Premiului „Marian Papahagi”, pentru promovarea culturii italiene în România, este Șerban V. Marin (n. 1968, București), medievist român, specializat în cronistica venețiană, istoria medievală a Veneției (de la origini până în secolul al XIII-lea), relațiile veneto-bizantine și veneto-musulmane, cruciadele clasice, editarea de documente medievale, paleografie venețiană. Începând din 2008 și până în prezent, coordonează Biroul Documentare, Publicații și Activități Științifice din cadrul Arhivelor Naționale ale României, presupunând activitățile din domeniul publicațiilor (volume de documente, lucrări de specialitate în domeniul arhivistic, albume de documente, cataloage expoziționale etc.), al expozițiilor documentare, al manifestările științifice (conferințe, mese rotunde, prelegeri etc.) ș. a. m. d. De asemenea, din 2007 până astăzi este redactor-șef la „Revista Arhivelor. Archives Review”, poziție din care a coordonat activitatea celui mai important periodic de profil din România, coordonând și editând 16 numere ale acestuia.


Premiul, instituit în memoria italienistului şi profesorului Marian Papahagi (1948-1999), este organizat de Institutul Italian de Cultură din Bucureşti şi Centrul Cultural Italian din Cluj-Napoca, în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu patronajul Ambasadei Italiei în România. La ceremonia de decernare, care a avut loc în data de 14 octombrie 2022 la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Șerban V. Marin s-a referit la semnificaţia acestui în ansamblul carierei sale profesionale:

Trebuie să mărturisesc că, în momentul de față, pe lângă timiditatea specifică grandorii unui eveniment de asemenea importanță, mă încearcă un amalgam de simțăminte. În primul rând, mă simt deopotrivă bucuros și onorat de a mă număra printre câștigătorii prestigiosului premiu „Marian Papahagi”, realizare pe care o apreciez ca fiind o încununare majoră a activității mele în decursul anilor (chiar deceniilor) pe tărâmul cronisticii venețiene și al perioadei medievale a istoriei Veneției.
Primele contacte cu spațiul veneţian datează din anul 1999 (s-au scurs, iată!, 23 de ani de atunci). Nu pot să nu amintesc aici contextul acestor prime contacte, context care a constituit o schimbare majoră în cariera mea, deturnând preocupările inițiale (care vizau istoria Imperiului bizantin, relația Bizanț-Occident în special în perioada cruciadelor clasice și, în general, bizantinologia) către ceea ce, în primele secole de existență, a constituit una dintre periferiile Bizanțului, anume spațiul veneţian. Prin caracterul periferic al Veneției față de Bizanț mă refer la perioada mergând de la actul legendar al fondării cetății la 25 martie 421 până la autonomizarea lumii venețiene față de Constantinopol, desăvârșită în secolul al XI-lea, atunci când diriguitorii Cetății din lagune tratau aspectele comerciale de pe picior de egalitate cu împărații bizantini.
Lăsând la o parte această scurtă digresiune și revenind la contextul schimbării preocupărilor mele științifice și îndreptării pașilor către Veneția și, implicit, către spațiul italian în general, fac trimitere la momentul în care, candidând pentru recent înființatele burse „Nicolae Iorga” la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistă de la Veneția și „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania ale Guvernului României (cu intenția, recunosc, de a studia discursul papal vizavi de Imperiul latin de Constantinopol, așadar vizând bursa de la Roma), am fost selectat pentru efectuarea de cercetare la Veneția, astfel încât preocupările au suferit o direcționare decisivă. Ei bine, interviul aferent acelei candidaturi l-a avut drept coordonator pe profesorul Marian Papahagi, de numele căruia se leagă sine qua non reînfiinţarea burselor mai sus amintite (dublat de directorul institutului de la Veneția, regretatul profesor Ion Bulei). Practic, profesorul Marian Papahagi a reprezentat, fie și indirect, motivul pentru care cercetările mele s-au strămutat dinspre Constantinopol către Veneția și, fără a exagera, întreaga mea viață științifică s-a încadrat într-o traiectorie cu totul nouă.
Este o ironie tragică a sorții faptul că anul 1999, în care se desfășurau primele mele contacte cu cronistica venețiană, a fost și anul în care profesorul Marian Papahagi a încetat din viață. Pot conchide că, personal, domnia sa mi-a trasat o schimbare științifică majoră, după care, pentru a cita și, mai degrabă, parafraza pe finalul unei cunoscute poezii a lui Marin Sorescu, „s-a dus să se odihnească puțin”.
Anii s-au adunat și pot spune că am purces la o cale fără întoarcere. Studiez cronistica venețiană. Trăiesc cronistica venețiană. Respir cronistica venețiană. Iar modul în care cronistica venețiană reflectă Bizanțul, cruciadele, lumea musulmană mă fascinează de-a dreptul (desigur, menținând deferența pe care știința ne-o cere). Numeroasele erori (de natură geografică, istorică, teologică, chiar lingvistică) ale acestei cronistici le tratez adeseori cu amuzament, însă de fiecare dată îmi păstrez reflexul de a răspunde la întrebarea, tipică pentru un istoric: oare ce interes se ascunde ]n spatele acestei erori? Oare nu cumva copistul a comis eroarea cu bună știință? Într-un singur cuvânt, îmi place să mă joc cu aceste cronici, înainte de a le îmbrăca în sobrietatea demersului științific.
Vin acum în fața Dumneavoastră în calitate de câștigător. Câștigător pentru întreaga mea carieră în domeniu. Este ca și cum restitui acești mulți ani, ca un prinos, celui care mi-a proiectat acest traseu științific, profesorului Papahagi. Profesorul Papahagi m-a introdus în vâltoarea cronicilor venețiene și în labirintul istoriei Veneției, iar acum eu mă grăbesc să mă bucur de premiul care îi poartă numele”.

Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București (laureat în 1995, master în 1996), în cadrul programelor de Istorie medievală universală, Șerban V. Marin a beneficiat la puțină vreme după aceea de o bursă de studii la Central European University (Budapesta, 1997-1998), în cadrul departamentului Southeastern European Studies, cu o teză intitulată Pope Innocent III and the Fourth Crusade, coordonată de Marianne Sághy și James Ross Sweeney.
Începând din 1999 (an care corespunde începutului perioadei în care a beneficiat de o bursă de cercetare la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica din Veneția, 1999-2000), activitatea sa de cercetare s-a concentrat asupra hățișului cronistic venețian, studiind până în momentul de față, alături de scrierile cronistice venețiene deja editate, numeroasele cronici venețiene aflate în păstrare doar în manuscris, aflate la Veneția (Biblioteca Nazionale Marciana, Museo Civico Correr, Archivio di Stato di Venezia, Biblioteca della Fondazione Querini-Stampalia), Vatican (Biblioteca Apostolica Vaticana), Viena (Österreichische Nationalbibliothek), Paris (Bibliothèque Nationale de France), Dresda (Sächsische Landesbibliothek), Berlin (Staatsbibliothek), Harvard (Harvard University Library) etc.
Practic, 1999 constituie momentul în care întreaga sa carieră de cercetare științifică a început să fie dedicată cvasi integral studiilor venețiene, având cronistica venețiană în prim-plan, acribie care se menține și în momentul de față, prin simplul fapt că este implicat și în prezent într-o seamă de proiecte centrate pe modalitatea în care diferite evenimente ale trecutului (mergând până în secolul al XIII-lea, cu precădere) au fost reflectate în cronicile Veneției (majoritatea acestora fiind elaborate în secolul al XVI-lea, așadar la o distanță apreciabilă față de evenimentele narate). Prin urmare, tipul de abordare propus de către Șerban Marin este diferit față de cel promovat de către majoritatea istoricilor (inclusiv medieviști). În vreme ce aceștia din urmă se angrenează cvasi exclusiv în reconstituirea evenimențială a trecutului, prin aceea că urmăresc percepția, presupunând contactul direct cu evenimentele, așadar acordarea unui credit exclusivist surselor primare, abordarea avansată de Șerban Marin pune în prim-plan modul de reprezentare a trecutului și adaptarea acestuia în funcție de realitățile prezente ale fiecărui cronicar în parte.
Preocupările sale s-au materializat, printre altele, și în teza de doctorat susținută la Facultatea de Istorie a Universității București în 2009, intitulată Cronistica veneţiană şi mitologia politică a Cetăţii din lagune în evul mediu. Mitul originilor (îndrumător: Stelian Brezeanu).
De asemenea, Șerban Marin a beneficiat de bursa postdoctorală de cercetare a Academiei Române, pe lângă Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București (2010-2012), în cadrul proiectului “Humanities in the context of the global evolution – the development and implementing of the program of post-doc studies and research”, având ca temă de cercetare Republica veneţiană şi Islamul – între fervoare cruciată şi Realpolitik (secolele al IX-lea-al XIII-lea). Aceasta a presupus stagii la Veneția (2011, 2012) și Viena (2011).
Publicațiile lui Șerban Marin includ trei cărți, anume cele două volume de Studii venețiene, apărute la Editura Academiei Române: I. Veneția, Bizanțul și spațiul românesc (2008) (331 pagini) și II. Veneția, Cruciada a patra și Imperiul latin de Constantinopol (2014) (256 pagini), precum și lucrarea Il mito delle origini. La cronachistica veneziana e la mitologia politica della città lagunare nel medioevo, apărută la editura Aracne în 2017 (496 pagini), reprezentând o parte din teza de doctorat amintită anterior.
De asemenea, Șerban Marin a editat în 5 volume cronica lui Giovanni Giacomo Caroldo, apărută sub egida Arhivelor Naționale ale României (2008-2012), precum și fragmentele referitoare la Moldova și Țara Românească din faimosul Diario al lui Marino Sanudo, publicate în paginile „Revistei Arhivelor”, numerele din 2010-2014.

În decursul timpului, a publicat numeroase articole și studii de specialitate, apărute în periodice de profil din România: „Transylvanian Review” (2010), „Etudes Byzantines et Post-Byzantines” (2016), „Historical Yearbook” (2005, 2010, 2011, 2012), „Revista Istorică” (2000, 2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2012, 2014, 2015, 2016), „Revue Roumaine d’Histoire” (2007), „Revue des Etudes Sud-est Européennes” (2013), „Studii și Materiale de Istorie Medie” (2002, 2006, 2010, 2015), „Analele Universității București. Istorie” (1998), „Medieval and Early Modern Studies for Central and Eastern Europe” (2010), „Revista Arhivelor. Archives Review” (2002, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2016, 2017), „Archiva Moldaviae” (2009), „Erasmus” (1996, 1997).
Periodicele din străinătate la care a colaborat cu artcole şi studii sunt: „The Medieval Chronicle” (2020), „Bizantinistica. Rivista de studi bizantini e slavi” (2016), „European Review of History” (2003), „Thesaurismata. Bollettino dell’Istituto Ellenico di Studi Bizantini e Postbizantini” (2016), „Vizantijskij Vremennik” (2017), „Il Mar Nero. Annali di archeologia e storia” (2001-2003), „Porphyra. Rivista di Studi Bizantini” (2011), „Annuario. Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica” (2000, 2001, 2002, 2003, 2004-2005, 2006, 2008-2009, 2010-2011, 2012-2013), „Quaderni della Casa Romena” (2001, 2002-2003, 2004), „Arheon. Časopis Arhiva Vojvodine” (2020), „Fórum archivárov” (2017).
De asemenea, a contribuit la o seamă de volume colective publicate de edituri de prestigiu atât din România – Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași (2012), Editura Universității București (2006, 2012), Istros, Brăila (2004, 2016, 2020), Ars Docendi, București (2000) – cât şi din străinătate: Routledge, Londra-New York (2021), Boydell, Woodbridge (2020), Brill, Leiden-Boston (2020), Peter Lang, Berna (2012), Ashgate, Aldershot-Burlington (2008), Electa, Milano (1999), Viella, Roma (2018), Consiglio Nazionale delle Ricerche, Roma (2003), San Giorgio, Genova (2009), Antiga, Treviso (2017).
Șerban Marin a participat la importante congrese de profil, precum: Congresul internațional de Studii Bizantine (Belgrad, 2016; Veneția și Padova, 2022), Congresul internațional medieval (Leeds, 2012), Congresul internațional de Studii Sud-Est Europene (București, 2019)
Se adaugă un număr de conferințe organizate de instituții prestigioase și/sau prelegeri, desfășurate în România – la București (1996, 2000, 2004, 2007, 2011, 2017), Cluj (2012), Târgoviște (2011), Bușteni (2000) –  şi în străinătate: Italia (Veneția, 2000, 2001, 2003, 2010, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018; Roma, 1999, 2000, 2010, 2015; Ravenna, 2015; Acqui Terme, 2007), Marea Britanie (Oxford, 2017), Turcia (Istanbul, 2004), Spania (Barcelona, 2019), Portugalia (Lisabona, 2017), Danemarca (Odense, 2017; Copenhaga, 2021), Cipru (Nicosia, 2017), Ungaria (Budapesta, 2001), Croația (Dubrovnik, 2016), Polonia (Wroclaw, 1997), Austria (Viena, 1996), Germania (Mainz, 1995)
Se impune menționată și calitatea sa de organizator de sesiuni în cadrul congreselor și conferințelor: la al 23-lea Congres de Studii Bizantine (Belgrad, 2016: sesiunea Venetian Historiography (and Byzantine Studies), împreună cu Andrea Nanetti); la 6-a conferință bianuală a Societății pentru Mediterana medievală (Barcelona, 2019: sesiunea Opposing Byzantium. Warfare and Geostrategy); la al 12-lea Congres de Studii Sud-Est Europene (București, 2019: sesiunea Perspectives on the Digitization in the South-East European Archives); la conferința internațională cu tema Arhive, istorie și politică în România secolelor XIX-XXI (București, 2012).
De asemenea, a fost moderator în diverse sesiuni de congrese și conferințe desfășurate la Veneția (2013, 2014, 2015, 2016), Belgrad (2016), Barcelona (2019), București (2012, 2019).
Pe lângă „Revista Arhivelor. Archives Review”, activitatea editorială a lui Șerban Marin s-a remarcat și prin participarea activă la editarea periodicelor apărute sub egida Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica din Veneția, anume „Annuario” (numerele din 2000-2003, 2008-2009) și „Quaderni della Casa Romena” (numerele din 2001-2003).

(nr. 11, noiembrie 2022, anul XII)