Renoir în vizită la Torino

Motto: «Des femmes passent dans la rue, […] ce sont des Renoir» (M. Proust)

Se întâmplă adesea ca lucrurile din jurul nostru să nu ne atragă. Locurile, peisajele, chiar şi fiinţele din apropierea cotidianului nostru nu suscită în noi un interes perpetuu de cunoaştere. Ȋn schimb, peisajele exotice, misterioasele ţări orientale, oraşele medievale europene, precum şi multe alte puncte de interes turistic şi nu numai, ni se par mai captivante. Culturi străine celei de care aparţinem nasc în noi dorinţe de cunoaştere şi explorare mai profunde decât lumea din imediata apropiere. Din păcate societatea noastră pare prea obosită, prea tehnologizată, prea open-minded în teorie şi recalcitrantă în practică pentru a se bucura de frumuseţea de vis-à-vis. Echilibrul vital ne fuge de sub picioare, pendulăm între obsesii globalizatoare, curs valutar şi produse bio.
Nu mai avem timp pentru lucruri importante sau ne propunem să le lăsăm în coada listei până când supravieţuirea noastră cea de toate zilele, sărăcăcioasă în naturaleţe, ajunge la cote normale. Să mai reuşim să călătorim sau să admirăm un spectacol – cu ce resurse?!, spune românul şi dă vina pe criză. Sociologic vorbind criza asta globală e un fel de „gură a satului” într-un arhipelag de mecanisme ce poartă industria prin lume. Dar asta nu-i treaba mea, adică definirea crizei nu este problema mea, că restul mă interesează.
Şi dacă-i criză noi tot avem dreptul la frumos, la cunoaştere şi explorare, la emoţii pe care să le porţi pentru tot restul vieţii. Astfel că, fără a sparge porcuşorul de porţelan, am reuşit să achiziţionăm bilete pentru expoziţia Pierre-Auguste Renoir din Torino.
Pentru prima dată în Italia o colecţie de aproximativ şaizeci de opere purtând semnătura impresionistului Renoir (1841- 1919) a fost expusă vizitatorilor la Galeria Civică de Artă Modernă şi Contemporană din Torino (GAM Torino). Expoziţia face parte dintr-un proiect cultural francez-italian care a debutat în 2012 cu expunerea lucrărilor lui Degas. Din luna octombrie a anului trecut Musée d’Orsay şi Musée de l’Orangerie au acceptat transferul operelor lui Renoir de la Paris la Torino pentru patru luni de zile, spre deliciul cultural al publicului italian şi nu numai.
Lucrările au fost expuse la primul etaj al galeriei (GAM Torino) în sala Exhibition Area, într-un parcurs itinerant pictural ce pune în valoare momentele importante ale dezvoltării profesionale a artistului.

Renoir, de la pictura porţelanului la impresionism

Marele pictor francez s-a născut la Limoges într-o familie modestă (tatăl era croitor), ca majoritatea minţilor deosebite care au făcut cinste acestui pământ bolnav. Vârsta adolescenţei îl găseşte la Paris într-un atelier unde pictează porţelan, apoi evantaie şi jaluzele. Frecventează o perioadă şcoala pictorului Charles Gleyre, apoi este admis la Ecole des Beaux-Arts.
Ȋn aceeaşi perioadă reuşeşte să se împrietenească cu alte spirite strălucite într-ale picturii: Bazille, Monet, Sisley. Ȋncearcă să expună lucrări la Salonul Oficial, dar nu reuşeste să-şi impună propriul stil. Arta sa este diferită, prea directă şi prizată la realitatea imediată pentru a fi acceptată oficial. Marginalizarea faţă de comunitatea culturală în vogă îl împinge tot mai mult spre crearea propriei identităţi artistice. Astfel că, alături de alţi refuzaţi oficiali ai Salonului, fondează o asociaţie a artiştilor care în 1874 pune în act prima expoziţie impresionistă.

Renoir la Torino – cvasicronică de arte vizuale

Expoziţia de la GAM Torino se articulează în nouă secţiuni. Modul de expunere al lucrărilor te poartă într-o călătorie vizuală fascinantă. De la temele profunde (nudul, fete la pian, portrete) la jovialitatea copiilor, natura moartă, fantezia de culori încântă ochiul chiar şi al persoanelor neexperimentate, ca mine.
Prima secţiune (La Bohème) cuprinde portrete realizate în anii 1860 la Paris. Sunt linii bine trasate, evidenţiate cu fermitate şi căldură. Este perioada în care pictorul încearcă să rupă barierele tradiţionaliste aspirând la propagarea unui nou limbaj artistic. Sunt expuse portrete de-ale prietenilor Monet şi Bazille, care i-au fost alături în numeroase sesiuni de pictură „en plein air”.  Spre esenţa picturii impresioniste ne conduc două dintre primele nuduri realizate de Renoir: Le garçon au chat şi Femme demi-nue couchée: la rose.
A doua sala expoziţională ne primeşte cu o sublimă declaraţie de dragoste semnată M.Proust: „Nous adorons les femmes de Renoir”. Ȋmbinând culoare, emoţii, mişcări dulci sau fine ale pensulei, Renoir trasează chipuri feminine ce dau notă definitorie viitoarei femei pariziene. Protagonistele sunt alese din diverse medii sociale tocmai pentru a exalta frumuseţea femeii indiferent de provenienţă: Madame Darras, Jeune fille lisant, Femme au jabot blanc (1880). Ȋn ansamblu, pictorul conturează portretul femeii active dând viaţă pânzei.
Sala a treia este dedicată peisajului. Deşi s-a consacrat ca şi pictor al figurilor, peisajele i-au permis lui Renoir să imortalizeze amintiri ale propriilor călătorii şi nu numai. Astfel, voiajul în Algeria a dat naştere unor lucrări exotice precum Champ de bananiers, iar obsesia sau muza lui fermecătoare – apa – considerată rădăcina vieţii şi pureţea în absolut, a generat diverse tablouri: La Seine à Argenteuil (1873), La Seine à Champrosay (1876), Pont du chemin de fer à Chatou (1881).
A patra sală este un elogiu adus copilăriei cuprinzând nouă tablouri ale inocenţei printre care şi portretul fiului Pierre ce aparţine colecţiei GAM. Aici putem admira chipuri suave de copii cu ochii licărind de lumină în Geneviève Bernheim de Villers (1910), Claude Renoir en clown (fiul Claude), Julie Manet (1887).
Sala a cincea este o continuă căutare a eului artistic sau „la recherche heureuse du còtè moderne”, cum o numea Emile Zola. Sunt expuse cinci tablouri care ilustrează viaţa trăită a societăţii pariziene. Celebre sunt tablourile La balançoire, Danse à la ville şi Danse à la campagne cu atmosfere vibrante, figuri calde şi  pete de culoare ce accentuează vivacitatea mişcărilor.
A şasea sală ar putea fi considerată o sală a muzicii. Aici, la loc de cinste este una dintre capodoperele lui Renoir, Jeunes filles au piano – aceasta fiind şi prima lucrare care a intrat în colecţia unui muzeu francez. Alături este un portret al compozitorului Richard Wagner (cunoscut la Palermo) şi un portret al lui Théodore de Banville. Renoir încearcă să redea senzaţia de abandon în braţele muzicii, plăceri senzoriale şi realismul situaţiilor.
Sala a şaptea e intitulată Beau comme un tableau des fleurs şi cuprinde natura moartă în diverse ipostaze. Acesta este segmentul artistic în care pictorul a experimentat cel mai mult. Subiectele floreale se disting prin sobrietate stilistică, iar evocare parfumului pare a fi obiectivul final al picturii.
A opta sală cuprinde operele fundamentale ale carierei de pictor. „Le nu, forme indispensabile de l’Art”, spunea Renoir. Nudul este excelenţa în pictură. Pânze precum Femme nue couchée (Gabrielle), La toilette: femme se peignant, Odalisque dormant, trădează influenţe renascentiste ale pictorilor admiraţi în călătoria sa în Italia: Rafaello şi Tiziano, dar şi nuanţe de baroc nordic à la Rubens.
Printre nudurile pictate găsim şi un nud ce impresionează prin imponenţa sa. Este vorba despre o sculptură în bronz, singura operă plastică a expoziţiei şi este un omagiu adus apei dătătoare de viaţă: Eau (La grande laveuse acropie).
Sala numărul nouă se constituie drept testamentul pictural al lui Renoir. Tabloul emblematic Le bagnanti închide parcursul expoziţional de la GAM întocmai ca o cunună de lauri pe capul învingătorului. Se spune că Renoir a lucrat la această pânză până spre sfârşitul vieţii. Fiind bolnav de artrită reumatică şi având degetele deformate, pictorul cerea să-i fie legate pensulele de degete pentru a continua să lucreze. Edenul testamentar cuprinde nudul în aer liber. Este un tablou care inspiră şi expiră senzualitate, culorile dansează într-un mediu ce aminteşte de zeii greci. Lumina traversează corpurile nude elogiind frumuseţea umană. Multe studii de specialitate au considerat această pânză capodopera absolută a maestrului francez.
Ȋntregul parcurs expoziţional este acompaniat de planşe cu informaţii privind viaţa şi activitatea pictorului, citate preferate de acesta, portrete proprii, formând o experienţă cognitivă complexă, ca o gală de patinaj artistic unde urmăreşti supremaţia mişcărilor, expresivitatea, talentul, motivarea, toate pe un fond muzical de excepţie.
Despre Renoir sunt multe de spus, istoria de până acum se pare că nu este îndeajuns. Ca orice geniu respectabil a avut un parcurs profesional dificil. A întâmpinat multe obstacole până la găsirea unui loc în peisajul cultural al acelui secol. Noutatea stilului său a impresionat neplăcut curatorii de expoziţii. Robusţea gândirii acelei perioade i-a refuzat oportunitatea de a fi apreciat şi cunoscut spiritul său avangardist, deşi una sau două lucrări au fost expuse în muzeu încă din timpul vieţii sale. În zilele noastre, operele lui Renoir sunt considerate adevărate nestemate culturale, puncte de referinţă în istoria artei.



Elena Hanganu
(nr. 3, martie 2014, anul IV)