„Il nuovo mondo” (Lumea nouă) în viziunea lui Alessandro Bertante

Să-l citești pe Alessandro Bertante, e de foarte mare impact. E ca un fel de sirenă care șuieră în urechi. Te deșteaptă. Povestește despre o realitate distopică, care ține de un posibil viitor (sau poate că nu, poate că e deja printre noi?), dar cu trăsăturile prezentului.
Trilogia se intitulează Il nuovo mondo (Lumea nouă) și primele două capitole sunt Nina dei lupi (Nina lupilor) și Pietra nera (Piatra neagră), ambele publicate la editura Nottetempo. Reprezintă începutul – când Nenorocirea s-a coborât peste oameni obligându-i să uite ce știau pentru a se reinventa – și aventura – când, într-un fel sau altul, au învățat să trăiască din nou.
Nina este încă o copilă când Nenorocirea începe să zgârie cerul lăsând în urmă striații vinete, negre și înspăimântătoare. Devine curând femeie, din punct de vedere anatomic, dar și spiritual. Iar lupii din titlu nu sunt doar animalele sălbatice din păduri. Lupi sunt și ei, oamenii.
Cu Pietra nera povestea decurge în sânul unei noi generații, urmând un nou ritm. Gustul, de astă dată, e cel al aventurii. Alessio se mișcă printre ruinele lumii cu pieptul gol, lasă în urmă Piedimulo, locul unde se petrece povestea Ninei. Cu Alessio, se conturează o nouă geneză.
Profesor de Naratologie la IULM (Libera Università di Lingue e Comunicazione), finalist al Premiului Strega, finalist al Premiului Campiello 2016 – Secțiunea Juriului Comunității Literare –, Alessandro Bertante este un scriitor care transformă limba italiană în humus pentru poveștile sale. Care e puterea cuvintelor atunci când sunt humus, se poate înțelege doar citindu-l.
Cum s-a născut ideea trilogiei, ce simboluri reprezintă Nina și Alessio, care sunt rădăcinile Nenorocirii despre care se povestește, despre aceasta, dar și despre altele am avut prilejul de a discuta cu Alessandro Bertante.

Mi-e greu să nu-ți cer o impresie despre Premiul Strega. Nina dei lupi, în prima ediție publicată de Marsilio, în 2011, a fost una dintre operele finaliste ale Premiului Strega. Motivul pentru care mi-e greu să nu-ți cer o impresie e pentru că ediția acestui an, o ediție a pandemiei, a fost cu siguranță diferită față de celelalte. Cum ai trăit-o?

Am trăit-o de la distanță pentru că nu era posibil să particip la evenimentele mondene, care reprezintă în oarecare măsură latura pitorească a premiului. Anul trecut, a câștigat un foarte bun prieten de-al meu, Antonio Scurati, iar anul acesta îi fusese încredințată lui onoarea de maestru de ceremonii. Într-un fel, aș spune că anul trecut l-am trăit mai mult.
Mă bucur că a fost câștigat de Sandro Veronesi, pe care îl consider un bun scriitor, deși scriem lucruri complet diferite. E un autor pe care îl stimez. A fost totuși – ca să fim sinceri – o ediție minoră, pentru că dacă premiului i se iau ceremoniile, mă refer la acele ceremonii romane, e cu totul altfel.
În ceea ce privește faptul că în finală au ajuns șase autori în loc de cinci, ca de obicei – subiect despre care s-a discutat în mai multe ocazii – e un lucru care s-a încercat deja de ceva timp. Anul acesta a intrat Jonathan Bazzi, după părerea mea un autor valoros. După cum știi, se admit șase finaliști doar dacă o editură minoră reușește să obțină numărul de voturi necesare pentru a trece în finală, a fost cazul lui Bazzi, care s-a demonstrat a fi un bun debutant. Mă bucur pentru el.

Nina dei lupi și Pietra nera sunt două capitole ale unei trilogii, Il nuovo mondo: cum s-a născut ideea acestor romane?

Nina dei lupi a fost publicată, prima ediție, în 2011 de editura Marsilio, fiind gândită ca roman independent. Nu mă gândisem la o trilogie. Se născuse dintr-o nevoie personală de a reda o poveste care să evoce un imaginar magic, dar și un viitor apropiat identificabil. O poveste cu valențe legate de tema ambientală.
Pe parcursul anilor, Nina a avut succes, fusese în finala premiului Strega. Eu îl consideram un roman încheiat și, de fapt, m-am dedicat altor romane, până când într-o zi nu mi-a venit în minte să-i dau o continuare descoperind că mi-ar fi plăcut ca Nina să fi lăsat ceva, o moștenire. Moștenirea era fiul.
Dacă Nina dei lupi e un roman al suspendării temporale și al așteptării, pentru că un dușman este pe punctul de a invada teritoriul, Pietra nera are un ritm furtunos. În oarecare măsură, sunt două romane complementare. Nina dei lupi e un roman imobil, pe când Pietra nera e romanul unei călătorii aventuroase.

Nina și Alessio sunt simboluri, naraţiunea însăşi şi povestea lor ascund reflecții mai puțin evidente, dar lesne de intuit. Ce anume simbolizează Nina? Dar Alessio?

Nina e speranța, e lumea nouă. E speranța într-o relație diferită cu lumea, e omul redevenit parte organică a unui context natural, încetând de a mai fi prădătorul care este acum. Capitalismul prădător, la care suntem cu toții complici — și nu o spun cu răutate —, nu poate merge înainte la infinit. Un sistem de productivitate care se bazează pe producție e nesustenabil, precum am putut observa acum cu COVID-19: a fost suficient să ne oprim cu toții pentru două luni pentru ca cerul peste Milano să redevină de o culoare pe care nu o mai văzusem de prin anii ’70. Un sistem social care se bazează pe acest lucru nu e compatibil cu planeta. Nina reprezintă un viitor diferit în care omul se întoarce la a face parte dintr-un context natural, încetând de a mai fi un prădător. De fapt, toate miturile despre care se povestește în roman sunt mituri naturale care se referă la raportul dintre om și natură, un raport care se desfășoară printr-un limbaj magic și care dă viață unui dialog mutual.
Alessio, în schimb, reprezintă violența primului născut, tipică a lumii vechi. Deși este un personaj pozitiv, ba chiar un erou, seamănă mai mult cu prădătorii decât cu Nina. Limba pe care o vorbește e cea a puterii fizicii și a violenței. Acesta este punctul de unde o iau de la capăt civilizațiile.

Care sunt lipsurile, greșelile societății noastre, sau mai bine zis, societății acelui timp de dinaintea Nenorocirii?