În Italia cu Italo Calvino. Interviu cu Alessandro Gianetti și Marino Magliani

În rubrica noastră Spațiul Calvino publicăm un interviu cu Alessandro Gianetti și Marino Magliani, autorii cărții In Italia con Italo Calvino / În Italia cu Italo Calvino (Giulio Perrone Editore, 2025). Protagonistul acestei cărți este Ramón, un vagabond care, într-o zi de septembrie din 1986, ajunge să citească un articol despre Italo Calvino. Scriitorul murise cu un an în urmă, însă Ramón nu știa asta. Cum îl descoperise pe Calvino încă din copilărie, cărțile lui deveniseră pentru el o adevărată obsesie. În cele din urmă, vagabondul hotărăște să ia un tren pentru a ajunge la cimitirul din apropierea localității Castiglione della Pescaia, cu dorința de a-l saluta pe scriitor și de a-i vorbi, fie și de la distanță. Își imaginează întâlnirea dintre ei și locurile toscane în care Calvino a scris Palomar: pădurea de pini din Roccamare, spitalul din Siena în care fusese internat. Pe parcursul acestei călătorii prin spațiile calviniene, Ramón descoperă pensiunile din Torino unde scriitorul deprinsese „meseriile” lui Cesare Pavese și sediile editurii Einaudi, unde Calvino stătea adesea de vorbă cu Natalia Ginzburg. Drumul îl poartă apoi spre Roma, până în mansarda din Piazza di Campo Marzio, unde autorul și-a petrecut ultimii ani de viață.

Alessandro Gianetti este scriitor și traducător, împărțindu-și viața între Italia și Spania. A publicat romanele La ragazza andalusa / Fata andaluză și L'imbattibile lentezza delle tartarughe / Imbatabila lentoare a broaștelor țestoase, ambele apărute la Arkadia Editore. Printre autorii pe care i-a tradus se numără Ricardo Piglia, Pablo d’Ors, Julio Manuel de la Rosa, Txani Rodríguez și Montserrat Roig.

Marino Magliani s-a născut în Riviera di Ponente, Liguria, dar trăiește în Olanda, scrie și traduce, iar, din când în când, se întoarce în orașul său natal. Romanele sale au fost traduse în mai multe limbi, dar cel de care este cel mai atașat se numește Prima che te lo dicano altri (Chiarelettere) / Înainte să ți-o spună alții (Editura Chiarelettere).


Se pare că structura cărții voastre oscilează între doi poli opuși: pe de o parte, un jurnal intim, plin de emoții și reflecții personale; pe de altă parte, o operă aproape cartografică, ce încearcă să contureze, asemenea unei hărți culturale, locurile străbătute de Calvino. Între un „atlas sentimental” al Italiei și o „geografie a memoriei”, care dintre cele două direcții vi se potrivește mai bine?

Gianetti: Sunt două definiții sugestive și foarte solicitante. Dacă ar fi vorba de un atlas sentimental, e riguros delimitat, nicidecum amplu; în schimb, dacă simbolizează o geografie a memoriei, atunci aceasta aparține unui personaj prins între realitate și ficțiune. Ne-am concentrat asupra lui Ramón, care observă și evocă peisajele cu mintea cufundată în scrierile lui Calvino.

Magliani: În ceea ce mă privește, poate e vorba doar de călătoria lui Ramón, un om istovit încă din copilărie, muncind din greu pe tărâmurile scăldate de mare, cu un destin atât de diferit față de cel al tânărului Calvino, fiul unui botanist și proprietar de pământuri în San Giovanni. Într-o zi, Ramón descoperă cum Calvino, de aceeași vârstă cu el, devenise deja cunoscut. Astfel, decide să-u urmeze pașii, retrăind itinerariul vieții sale.


Ramón, portretul băiatului marginalizat care devine alter ego-ul și ecoul lui Calvino, poartă cu el o ambiguitate roditoare: un artificiu narativ, dar și o compensație morală pentru cei care au fost dintotdeauna reduși la tăcere. Îl simțiți mai degrabă ca o invenție literară sau ca o necesitate etică?

Gianetti: Este o invenție literară cu un stil propriu; iar stilul, spunea Calvino, este sinonim cu sensul și moralitatea.

Magliani: Ramón este o „invenție literară necesară”. Încă din copilărie, Calvino avea deja în minte un proiect literar: acela de a pune un tânăr protagonist să cutreiere lumea de-a lungul șinelor, în căutarea propriului scop. Ramón abandonează căile ferate, însă pentru o clipă, până și el se simte „inventat” de Calvino. Și, desigur, așa cum ați menționat și dumneavoastră, Ramón este un perdedor, ca să folosesc termenul din limba tatălui său, un anarhist spaniol. Iar noi, probabil atât eu, cât și Alessandro, iubim să traducem literatura hispano-americană, cu toți perdedorii ei, și astfel ajungem să o inventăm și pe a noastră.


Liguria este adesea reprezentată în literatură și în imaginarul colectiv drept un spațiu pitoresc sau mitic. În opera voastră, în schimb, iese la iveală o zonă dură, concretă, plină de terasamente, mine de piatră și țarini. Ce alegeri ați făcut pentru a evita înfrumusețarea locului și pentru a-i restaura adevărul contradictoriu?

Gianetti: Când scrii despre Liguria, Toscana și, în general, despre Italia, trebuie să fii foarte atent să nu cedezi acestor tentații. Remediul poate fi chiar materialul în sine; în cazul nostru, terasamentele, minele de piatră, pinii, acoperișurile Romei, insulele. Alegoria își are rădăcinile aici, așa cum ne învață Cosimo Piovasco di Rondò, care și-a transformat viața trăită printre copaci într-o metaforă.

Magliani: Ne-am inspirat, de asemenea, din operele lui Calvino, în special La strada di San Giovanni / Strada San Giovanni, în care autorul descrie suferința, truda și severitatea unei zone situate lângă undele mării, dar departe de mondenitatea acesteia.


A scrie împreună înseamnă a aduce laolaltă sensibilități diverse, uneori chiar opuse. Care aspecte ale cărții au necesitat cea mai mare mediere între cele două stiluri și viziuni care vă aparțin?

Gianetti: Eu și Marino suntem doi vagabonzi, exact ca Ramón. Oscilăm între Italia și străinătate, scriem și traducem cărți, împărtășim multe lucruri. Și totuși, în timpul scrierii, a fost o surpriză să descoperim cât de firesc converg viziunile noastre. Poate că amândoi purtam în noi de multă vreme dorința de a scrie această carte.

Magliani: Am vorbit mult între noi, inclusiv pe parcursul redactării, dacă îmi amintesc bine. Eu trăiesc în Olanda, el în Sevilla; eu aveam de spus ceva despre Liguria severă în care a crescut Calvino, el avea ceva de adăugat despre Toscana, tărâmul pinilor în care Calvino s-a stins din viață.


Cartea voastră nu îl desconsideră pe Pavese, mentorul și prietenul lui Calvino, dar și o prezență complexă. Vi s-a părut un reper indispensabil pentru înțelegerea scriitorului ligurian sau o prismă riscantă care i-ar putea revela adevărata identitate?

Gianetti: Fără Pavese nu îl poți înțelege pe Calvino, iar acest aspect este valabil atât pentru prietenia lor, cât și pentru influența lui Pavese asupra tânărului Calvino. Totuși, această afirmație se aplică și diferenței dintre perspectivele lor asupra vieții și a scrisului.

Magliani: Cred că Pavese a fost un reper absolut necesar, dar mai ales pentru Ramón, nu neapărat pentru noi, autorii. Este Ramón cel curios să afle cine a fost Calvino și cel uimit când descoperă că Pavese i-a fost mentor, dar și că între ei au existat anumite reticențe. Asta reiese chiar din cuvintele lor, publice și private, din scrisori, unde tensiunile se dezvăluie discret. (Cine știe dacă Alessandro ar fi de acord; poate că aici, ca și în alte privințe, nu găsim o cale de mijloc. Dar e firesc! Fiecare dintre noi oferă propriile răspunsuri, chiar cu riscul de a ne repeta.)


În capitolele voastre reapar constant mâini bătătorite, plămâni împovărați, corpuri aplecate de oboseală. Atunci când această corporalitate se întâlnește cu scriitura rarefiată și limpede a lui Calvino, se creează un contrast incurabil sau, mai de grabă, o armonie inedită?

Gianetti: Personajul nostru este un truditor fără urmă de educație, care folosește cărțile lui Calvino pentru a interpreta lumea. Totuși, lejeritatea lui Calvino nu trebuie confundată cu o detașare, ceva ce aproape niciodată nu l-a caracterizat,de realitate sau de basm. Cred că extraordinara lui popularitate se datorează tocmai capacității de a imagina alegorii volatile fără a uita de plante, de pământ, de istoria oamenilor săi.

Magliani: Este oboseala lui Ramón, felul lui de a fi îndurerat și suferind, zilier, muncitor; truda lui merge mână în mână cu precaritatea culturii sale, cu dificultatea de a citi anumite texte ale lui Calvino, pe care le simte străine. Este, într-o anumită măsură, o condiție ideală, care îl face pe Calvino să rămână pentru el, inevitabil, inaccesibil.


Structura cărții depășește granițele genurilor, exact cum se întâmplă adesea în cazul lui Calvino. În ce măsură a fost această hibridizare o decizie conștientă sau o ,,contaminare” inevitabilă ce apare odată cu apropierea de el?

Gianetti: Biografia și eseul, deși narativ, erau, ca să spunem așa, deja înscrise în cartea pe care urma să o scriem. Contribuția noastră este povestea de fundal. Nu era deloc evident că aceste locuri urmau să fie povestite prin ochii unuia ca Ramón.

Magliani: Știam foarte bine, și am discutat chiar între noi, că va fi dificil să redactăm un eseu despre Calvino în maniera celor scrise în trecut sau în ultimii ani.
În primul rând pentru că, vorbind în nume personal, nu aș fi fost în măsură să mă ridic la nivelul calității unor asemenea cărți; în al doilea rând, și din nou, vorbesc tot în numele meu, pentru că aveam ceva de spus ca fiu al unui țăran care a învățat o lecție fără să o aplice, o experiență pe care alții, poate, nu au avut-o. Pe scurt, mă întrebam dacă voi reuși să gândesc ca el, să-mi spun povestea așa cum și-o spunea și el pe a sa.


Calvino este un scriitor european, un cetățean al lumii, și totuși, se pare că Liguria iese mereu la iveală, fiind o fundație profundă. Credeți că pentru a citi cu adevărat textele lui ,,internaționale”, mai este necesar să ținem cont de această matrice originară?

Gianetti: ,,M-am născut atât în Sanremo, cât și în America”, spunea Calvino într-un interviu. Te întorci mereu în locul natal, așa stau lucrurile. Ceea ce contează cu adevărat este călătoria pe care o faci.

Magliani: Cred că întreaga lui forță se află aici; totul pornește din această viziune asupra lumii în declin.


Orice lucrare critică este și o încercare personală. Ce schimbare intimă sau ce conștientizare nouă ați deprins, în calitate de povestitori și de oameni, odată cu încheierea acestui parcurs cu Calvino?

Gianetti: Poate chiar întrebarea cea mai importantă. A te așeza față în față cu Calvino înseamnă a privi îndeaproape un scriitor care știa să gândească deopotrivă ca romancier, eseist și critic al propriei epoci. Un autor cufundat într-o realitate pe care o citea și pe care, în același timp, încerca să o transforme. Lasă impresia că ar fi trăit deja de cel puțin două ori: o dată în lumea noastră și o dată într-un univers doar al său. Citindu-l, înveți, sau măcar poți încerca, să observi lumea. Lucru dintre cele mai dificile!

Magliani: Pentru redactarea acestei cărți am călătorit mult prin ceea ce îmi place să numesc „marsupiul”, tărâmul pe care Calvino l-a frecventat de copil, tânăr și partizan, descoperindu-l acum, regăsindu-l, după mulți ani și multe cărți.


Dacă ați avea posibilitatea să îl întâlniți pentru a-i pune o singură întrebare, ați alege să îl intervievați în calitate de scriitori, să dezvăluiți secretele laboratorului său narativ, sau ca oameni simpli, în căutarea unui compas etic și existențial?

Gianetti: Mi-ar plăcea mult să îl întreb ce mai face.

Magliani: Eu, care port încă acel sentiment de vinovăție că nu l-am urmat pe tatăl meu în după-amiezile pline de zumzete, în grădina de zarzavaturi și în livada de măslini, așa cum i s-a întâmplat și lui Calvino acum aproape patruzeci de ani, i-aș cere să stăm puțin în liniște la umbra unui smochin și, din când în când, să ne ridicăm și să lucrăm gârboviți straturile de roșii și de fasole. Apoi să culegem câteva roșii, să le tăiem, să luăm un ulei de măsline bun, de-al nostru, două frunze de busuioc, ceapă și usturoi, dacă îi erau pe plac, un strop de oțet, în fond e doar o chestiune de preferințe, să asezonăm fiecare după gust și să le mâncăm acolo, sub smochin, în liniște, fără a arunca măcar o privire spre mare.

Interviu realizat de Afrodita Cionchin şi Giusy Capone

Traducere de Cosmina-Lorena Conțiu și Patricia-Maria Pașca
          Master CMM, an I
Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Coordonator: lect. univ. dr. Delia Morar

(nr. 1, ianuarie 2026, anul XVI)