„Un artist e un fel de colecţionar de lucruri imaginare sau palpabile”. Dialog cu Anca Vintilă Dragu

În cadrul rubricii noastre „Orizonturi de Artă”, Serafina Pastore ne propune o întâlnire cu Anca Vintilă Dragu, artistă ceramistă, designer de obiect şi creatoarea brandului Una ca Luna. După ce a absolvit ASE Bucureşti în 1995 şi UNArte Bucureşti în 2018, Anca Vintilă Dragu şi-a urmat pasiunea pentru artă renunţând la cariera într-o mare companie multinaţională, iar alegerea ei a dat rezultate. Creațiile sale, toate unicate, au ceva deosebit de sugestiv care nu îi lasă indiferenţi pe cei care le privesc. Surprind ochiul, transmit bun gust și frumusețe, este ca și cum ar spune o poveste. În plus, versatilitatea sa îi permite să spaționeze și să experimenteze mai multe stiluri și tehnici care îi conferă originalitate. Este cu siguranță una dintre cele mai active și promițătoare tinere artiste din zilele noastre.

Cum aţi început modelarea ceramicii şi pictura şi cine a fost maestrul dumneavoastră?

Cea mai interesantă întâmplare legată de ceramică este că m-a adus pe un alt drum, asemeni drumului pavat cu cărămidă galbenă din Vrăjitorul din Oz, ceramica m-a vrăjit şi a devenit a doua mea meserie. M-a captivat în aşa măsură încât am decis să îmi schimb cariera, din economist şi brand manager am devenit ceramist şi designer de obiect.
Transformarea materiei este un miracol. Dintr-un sac de pulbere de minerale, apă şi foc, poţi crea obiecte palpabile cu texturi şi culoare, forme tridimensionale, poţi crea o lume întreagă din imaginaţie. Am ales ceramica pentru acest miracol al transformării, care îmi aduce bucurie şi uimire. Cel ce mi-a arătat libertatea creaţiei şi m-a încurajat a fost profesorul meu de desen de la Universitatea de Arte, dl. Ionel Lazar. Apoi am avut şansa să fiu înconjurată de grupul ceramiştilor români din jurul Galateea Contemporary Art, cu care mă pot sfătui oricând şi a căror pasiune mă inspiră.

Este cumva o tradiţie de familie?

Familia mi-a transmis sensibilitatea pentru frumos, educaţia şi perseverenţa. Mama mea este profesoară de limba şi literatura română, iar tatăl meu, medic.

Cum a luat naștere atelierul Una ca luna?

Chiar înainte de a urma Universitatea Naţională de Arte, am creat brandul Una ca Luna. Am început cu obiecte de porţelan pictat, mi-am cumpărat un cuptor de ardere şi am primit cereri de la prieteni. Apoi am început să creez colecţii şi să le comercializez în Cărtureşti. Văzând că există cerere, am creat un website. Apoi mi-am dorit să creez propriile obiecte de ceramică şi am început cu lucruri simple, bijuterii, piese mici. Apoi am renunţat la cariera de brand manager într-o companie multinaţională, după 12 ani. De aici a pornit dorinţa de a studia ceramica şi am urmat timp de 5 ani cursurile de licenţă şi master ale Universităţii de Arte.
Filosofia Una ca Luna este aceea de a oferi inspiraţie celor din jur, inspiraţie prin design, inspiraţie într-o ceaşcă, inspiraţie pentru a-ţi urma visul. Pentru că fiecare vis este unic, precum luna care ne veghează nopţile şi sub auspiciul căreia visăm şi imaginăm lumi fantastice.

De unde vă inspiraţi şi ce vor să transmită obiectele pe care le realizaţi?

Concept, idee, un alt fel de a ilustra lumea înconjurătoare. Inspiraţia e peste tot. Mă simt atrasă de natură, dar şi de viaţa urbană, de lumea vegetală, animale, oraş. Dar pentru mine este importantă materializarea unei idei, a unei experienţe. Vreau să ofer privitorului o incursiune într-o lume, să îi ofer senzaţii, experienţa reconstrucţiei unei lumi pe care o cunoaşte prin intermediul altor ochi.
Cred că tot ceea ce acumulez zilnic, senzaţii, în general bune, care îmi creează surpriza armoniei, se sedimentează acolo undeva şi ies sub o altă formă prin ceea ce fac. Câteodată fac cercetare, culeg cărţi, sau lucruri, plante uscate, pietre, obiecte de lemn, metal, fără să ştiu de ce şi la un moment dat ele îşi ocupă locul în ceea ce fac sau nu. Cred că un artist e un fel de colecţionar de lucruri imaginare sau palpabile, pe care le adună fără să ştie de ce în sertăraşe sau la grămadă, de unde poate scoate mereu ceva.

Ce mari artiști v-au influențat în vreun fel arta?

Brâncuşi, italianul Arnaldo Pomodoro, Ilona Romule din Lituania, britanicii Claire Tomwey, Gillian Lowdnes şi Barbara Hepworth, apoi Neculai Păduraru, Salvador Dali, Rene Magritte, rusul Grisha Bruskin, arta antichităţii, romană, greacă, indiană, persană.

Aveţi şi ucenici?

Da, am o colegă de atelier, Miruna Coman, de profesie ceramistă, care lucrează împreună cu mine, este foarte talentată atât la desen cât şi la modelaj. Lucrăm împreună din 2014.

Ce instrumente folosiţi pentru creaţiile dumneavoastră?

Folosesc instrumente specifice ceramicii şi picturii. Lut pentru modelaj, ipsos pentru crearea matriţelor pentru turnarea barbotinei de ceramică, instrumente precum eboşoare, cuţite, dălţi, instrumente din construcţii precum şmirghel, bomfaier, etc., o masă de presare pe care mi-am cumpărat-o de curând, cuptor de ceramică.

Care sunt obiectele cele mai solicitate şi cine sunt de obicei clienţi dumneavoastră?

Obiectele cele mai solicitate sunt cele funcţionale, pentru servirea mesei, ceaiului, cafelei. Iar în ultimul timp, obiectele de artă au un rol important în portofoliul meu şi există cumpărători.

V-aţi expus sau vândut lucrările şi în străinătate?

Am avut comenzi din străinătate, până acum am participat la târguri de design în Germania şi Belgia si am expus în expoziţii de grup în Anglia şi Danemarca.

Care a fost prima creaţie şi la ce lucraţi în acest moment?

Lucrez la o serie de obiecte de design pe care le pregătisem pentru evenimentul anual Romanian Design Week, ele sunt promovate pe site-ul RDW. Este o serie de obiecte pentru servirea micului dejun realizate din ceramică reciclată, pentru că vremurile actuale ne fac mai atenţi şi conştienţi asupra resurselor, mediului. O prezentare o găsiţi clicând aici.

Aţi făcut vreo lucrare împreună cu un coleg?

Am multe colaborări la activ. Printre partenerii cu care am colaborat ii numesc pe: Ioana Streza – Contemporia, bijuterii de argint cu ceramică, Dana Tudor, bijuterii de argint cu ceramică, acum lucrez cu Ciprian Ivasuc care prelucrează lemn pentru setul de mic dejun.

Unde aţi avut expoziţii şi care va fi următoarea?

Expun în singura galerie dedicată ceramicii româneşti, Galateea Contemporary Art, apoi la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Galateca, Arcub, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional de Artă Cluj, cu ocazia Bienalei Internaţionale de ceramică de acolo.

Ce ne puteți spune despre arta interactivă pe care o practicaţi?

Expoziţiile mele personale au fost întotdeauna realizate sub un concept de instalaţie, fie că a fost vorba de o proiecţie video creata de soţul meu, Alex Dragu, pe baza personajelor din instalaţia #Antropociberneticus, fie de muzica creată special pentru „Firul Roşu”. Am câteva idei pe care nu le-am conturat încă, mă gândesc să colaborez în continuare cu soţul meu, sper ca în 2021 să realizam un nou concept de expoziţie.

Ce proiecte aveţi pentru viitor?

Următorul proiect este legat de o expoziţie de grup împreună cu ceramişti din generaţia mea, colegi de facultate, care va avea loc la Galeria Galateea Contemporary Art undeva in toamnă, daca se vor deschide galeriile.

Care credeți că sunt cele mai noi tendințe în arta plastică de astăzi din România?

Sunt foarte mulţi artişti tineri şi inovatori sau followeri ai tendinţelor artei internaţionale. Am observat o creştere a festivalurilor artei interactive, digitale, realitate augmentată, experienţa VR. Cred că tendinţa este aceea de a crea experienţe mai mult decât obiect artistic.

























Interviu realizat de Serafina Pastore
(nr. 6, iunie 2020, anul X)





Anca Vintilă Dragu

Expoziţii personale:
2019 #Antropociberneticus, Galateea Contemporary Art, Bucureşti
2017 „Oul ideatic”, Galeria Foişor, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Bucureşti
2016 „Firul roşu” , Galeria Gheţărie, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Bucureşti

Expoziţii de grup:
Guldagergaard International Research Centre, Denmark / Bienala Internaţională Cluj / Salonul Artelor Decorative, Muzeul Cotroceni / Galateea Contemporary Art, Bucureşti / Bienala naţională Metafore Incandescente, Cluj-Timişoara-Bistriţa / Teatrul Naţional Bucureşti / Sala Brâncuşi, Palatul Parlamentului Bucureşti / ICR Lisabona, Portugalia / Galeria Galateca Bucureşti / Muzeul Judeţean Vâlcea / ARCUB Bucureşti / Galeria Orizont Bucureşti / European Fashion and Design Week Bruxelles / Ambiente Frankfurt

Contact
: www.ancavintiladragu.com şi www.unacaluna.ro
Email: anca.dragu@unacaluna.ro
Atelier: Bucureşti, Str. Gral Alexandru Cernat nr. 26
Tel : +40723170677



Serafina Pastore
Serafina Pastore s-a născut la Policoro, orașul adoptiv al celebrului arheolog Dinu Adameşteanu, din regiunea Basilicata. A studiat la Institutul Universitar „L’Orientale” din Napoli, având licenţa în Studii Comparative și specializarea în Limba și literatura română și Limba și literatura engleză, cu o teză dedicată poetei Ana Blandiana, intitulată Ana Blandiana tra poesia e impegno civico / Ana Blandiana între poezie și angajament civic. Pasionată de România, a beneficiat de o bursă sub egida Institutului Cultural Român din București pentru tinerii traducători, coordonată de scriitorul și traducătorul Florin Bican. Din 2008 este profesoară la Școala Italiană Aldo Moro din București, unde predă cursuri de limba italiană pentru copii și adolescenți. De asemenea, este redactor al revistei interculturale „Orizonturi culturale italo-române”, organizează evenimente, scrie și traduce pentru diverse reviste literare.