„Moment fixat în memoria binară” versus „iluzia eternității”. Anchetă de Luciana Tămaș

Cunoașterea de sine este o formă de creație, observa filozoful Richard Rorty, pe urmele lui Friedrich Nietzsche – una identică cu „procesul de a inventa un nou limbaj – adică de a imagina niște metafore noi”. Așa cum am scris recent, acest proces de autocunoaștere –  sau autocreație – rămâne întrucâtva constant (și chiar previzibil) în perioadele de relativă stabilitate, însă poate fi cu ușurință perturbat în situații de criză. Uimitor este că unele dintre cele mai inovatoare vocabulare și practici artistice apar nu în vreme de pace și prosperitate, ci de tulburări sociale. Cred că aceste impulsuri derivă din dorința fundamentală a minților creative de a găsi noi direcții (sau măcar de a simplifica, eficientiza și fortifica vechile puncte de referință).
A îngădui elementelor tehnologice să devină o parte indispensabilă a prezentării evenimentelor și proiectelor culturale nu reprezintă, până la capăt, o inovație – expunerea online nefiind un fenomen tocmai nou. Însă pandemia, „războiul sanitar”, post-pandemia, criza economică și noile războaie (deocamdată) locale au creat un context în care primii „soldați” simbolici sacrificați au fost instituțiile culturale (muzee, teatre, ateliere deschise publicului sau organizații artistice de tot felul), a căror rațiune de a fi a fost contestată – și pe alocuri anulată – odată ce le-au fost închise forțat ușile. La început, în loc de a căuta căi de a rămâne în dialog cu publicul, spațiile consacrate au recurs la varianta anulării evenimentelor deja programate – sau, în cazurile mai fericite, la transformarea în spații expoziționale a vitrinelor și geamurilor, care serveau drept unice intermediare între instituțiile de artă și public.
Partea cu adevărat complicată a fost, însă, aceea că pandemia a modificat felul în care publicul se raporta la obiecte; brusc, ambientul – de la alimentele și ustensilele cumpărate din magazin, la artefacte, familie sau prieteni – devenea o posibilă sursă de infectare. Așa că foarte mulți creatori și curatori s-au trezit într-un soi de vid social, financiar și existențial. Sub presiunea acestor noi realități, o parte a artiștilor a început să privească cu mai multă seriozitate posibilitățile pe care le oferă expunerea online – ceea ce a dus la apariția galeriilor și expozițiilor virtuale, a muzeelor de artă crypto și a altor mijloace de comunicare între artist și public, prin rețele sociale sau noi tipuri de asociere.
Pentru a interoga felul în care sunt percepute acum aceste realități, propun, la începutul noului an, o anchetă, care pune față în față viziunile unor tineri artiști – care în prezent urmează cursurile Liceului de Artă „Aurel Popp” din Satu Mare – și acelea ale unor artiști maturi – Lola Belecciu, Aurelian Busuioc și Cezar Lăzărescu (primii doi fiindu-le și profesori). Toți cei treisprezece artiști contribuie la pavilionul Symptomatic/Asymptomatic, pe care îl curatoriez în cadrul celei de-a șasea ediții a The Wrong Biennale 2023/2024.

Luciana Tămaș:
1. Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, diferența fundamentală dintre expunerea virtuală și aceea din muzeu?
2. Este expunerea în muzeu superioară celei online – sau reprezintă doar o formă diferită de prezentare a unui obiect plastic?

Lola Belecciu:
1. Muzeul este spațiul „clasic” de expunere și este asociat, în general, cu opere de artă consacrate. Expunerea virtuală este mai accesibilă decât cea fizică, specifică muzeului, însă, tocmai din acest motiv, numeroase muzee celebre și galerii oferă și tururi virtuale ale expozițiilor. Astfel, granița dintre expunerea în muzeu și cea virtuală dispare treptat și cele două se întrepătrund.
2. Cele două modalități de expunere sunt diferite formal și prin experiența pe care o oferă, dar scopul este același – contactul dintre obiectul plastic și privitor, condiția de bază pentru ființarea operei de artă. Ambele tipuri de expunere servesc, în modul lor propriu, specific, acestui scop primordial al artei, facilitarea contactului unui public cât mai extins cu un număr cât mai mare de creații, completându-se reciproc în realizarea acestui deziderat.

Lola Belecciu, Fără titlu

Aurelian Busuioc:
1. Expunerea din muzeu sau galerie permite interacțiunea live cu opera de artă, sporind emoțiile. De asemenea, calitatea receptării este net superioară. Se pot vizualiza operele la mărimea reală, cromatica nu are de suferit filtrul monitorului, iar, în cazul lucrărilor 3D, acestea pot fi admirate din diverse unghiuri. E ca și diferența dintre un concert live – indiferent de categoria lui – și privitul la TV sau PC. Însă expozițiile online au avantajul accesului mult mai facil, mai rapid și mai accesibil la operele de artă. Realitatea augmentată este un mare câștig pentru arta sau expunerea virtuală.
2. Așa cum am specificat în primul răspuns, din punct de vedere calitativ, admirarea operelor de artă live este superioară, dar accesul este îngreunat uneori de distanță, program, costuri...

Aurelian Busuioc, Căprița

Cezar Lăzărescu:
1. Expunerea virtuală reprezintă surprinderea unui moment care rămâne fixat în memoria binară, în timp ce expunerea din muzeu este, practic, sub iluzia eternității în timpul unei generații. Următoarele generații o vor vedea altfel și altfel... Fiecare generație va vedea altceva și altceva..., „altceva” prezintă „ceva” care este urma unui proces de „îmbătrânire”.
2. Propun să facem un exercițiu de imaginație: care este diferența dintre un concert simfonic în sala de concerte și același concert la radio/televizor; dar dintre o carte citită, răsfoindu-i paginile, și aceeași carte citită pe un ecran? Concluzia este că fiecare expunere răspunde unei anumite nevoi. 

Cezar Lăzărescu, Ukraine

Ács Muhi Klara:
1. Consider că diferența constă în faptul că tinerii, folosind mai mult internetul, au acces mai ușor la imaginile expuse virtual. Dacă și profilul lor de interese este din această categorie artistică, atunci, automat, platformele le sugerează acest tip de conținut. Dar tocmai din cauza comodității de-a vizualiza lucrări artistice de acasă, tinerii merg mai rar la muzeu, spre deosebire de cei care nu au acces la internet. În timp ce în cadrul muzeelor poate fi prezentat un număr relativ limitat de lucrări, online poate fi regăsită aproape orice lucrare artistică. Este esențial însă „contactul” cu lucrarea de artă, iar acesta este mai complex în mediul real.
2. În viziunea mea, expunerea în muzeu este superioară celei online, din toate punctele de vedere. Atunci când avem contact direct cu o lucrare, în cadrul expozițiilor din muzee, mesajul artistului este mult mai grăitor. Sunt foarte vizibile și particularitățile tehnice, iar privitorul este atras, astfel, în proximitatea imediată a lucrării. Calitatea și cromatica lucrărilor sunt mult mai exacte – ca să nu mai vorbim de atmosfera unei expoziții reușite, care se poate transforma într-o experiență decisivă.

Ács Muhi Klara, Mesajul mileniilor

David Barbu:
1. Diferența fundamentală este, consider eu, cea socială. Da, putem admira lucrări și în mediul online, dar, adesea, o expoziție, concert, sau spectacol teatral (sau orice alt tip de eveniment artistic) are atât rolul de a cultiva societatea, cât și de a socializa. Mai ales după pandemie, omul, ființă socială de fel, are nevoia de a socializa cu persoane reale.
2. Îmi pare rău să spun asta, dar consider că o expunere în muzeu este superioară celei virtuale, deoarece redă un alt feeling când privesc o lucrare pe peretele muzeului decât dacă dau doar scroll pe o platformă. Să nu mă înțelegeți greșit: nu este nimic nepotrivit în expunerea virtuală, dar imaginați-vă următoarea situație: vorbiți cu cineva la telefon – și vă este foarte dor de acea persoană. Desigur, convorbirea va mai ameliora dorul, dar, totuși, când ești față-n față cu persoana respectivă, sentimentul de dor dispare, la fel cum dispar problemele – și lumea din jur.

David Barbu, Schiță (2)

Farkas Hannelore:
1. Din punctul meu de vedere, diferența principală dintre expozițiile virtuale și vizitarea muzeelor este absența experiențelor, atmosferei și faptul că, în cadrul expunerii virtuale, se pierd multe detalii care sunt vizibile în cazul expunerii fizice a lucrărilor.
2. Consider că depinde mult și de scopul în care au fost realizate lucrările – dacă sunt tradiționale, probabil că este mai potrivit să fie expuse în muzeu, în timp ce lucrărilor digitale le corespunde mai bine expunerea online.

Farkas Hannelore, Trees and light

Gecse Bettina:
1. Diferența dintre expunerea virtuală și cea din muzeu este că varianta virtuală este mult mai ușor de accesat și poate deveni populară mult mai repede, din moment ce oricine, de oriunde,  o poate vedea.
2. În opinia mea, expunerea în muzeu este superioară celei online, deoarece poți vedea lucrarea de artă în fața ta, cu ochiul liber, ceea ce înseamnă că poți observa și cele mai mici detalii.

Gecse Bettina, Funny sadness

Paula Hodas:
1. Diferența fundamentală dintre expunerea virtuală și cea din muzeu este aceea a perspectivei în ansamblu și a interesului dat artei.
2. Din punctul meu de vedere, expunerea în muzeu este superioară celei online. În muzeu ești acolo. Poți vedea arta din mai multe unghiuri și aceasta devine mai interesantă. Pe de altă parte, expunerea virtuală nu îți dă prea multe posibilități – în afara faptului că poți vedea aproape orice lucrare (într-un muzeu se poate vedea doar ceea ce este expus).

Paula Hodas, Compoziție

Adelina Huta:
1. Din punctul meu de vedere, expunerea în muzeu e mult mai eficientă dacă cineva dorește să vadă fiecare detaliu cât mai bine. Pentru a analiza o lucrare și pentru a vedea tehnica mai detaliat, expunerea în muzeu e mult mai bună. Online, în ziua de azi, poți să ajungi mult mai cunoscut în timp mai scurt. Dacă îți expui lucrarea doar într-un muzeu, aceasta nu va căpăta faimă așa de repede, dar va atrage artiști cunoscuți – nu mulți, dar cunoscuți.
2. Expunerea în muzeu poate fi superioară, pentru că va atrage artiști cunoscuți către lucrarea ta – deși aceasta nu va avea așa de multă faimă la început, așa de repede, ca și atunci când este prezentată online. De asemenea, în muzeu, ai posibilitatea de a vedea lucrarea mult mai bine, de a o analiza și a-i vedea mult mai clar tehnica și texturile folosite.

Adelina Huta, Technology

Oana Junjan:
1. În opinia mea, diferența dintre expunerea în muzeu și cea din mediul online este accesibilitatea. În muzeu, poți vedea opera în realitate, o poți analiza, dar adevărul este că nu ai mereu ocazia de a ajunge la o expoziție, având în vedere faptul că cele în care sunt prezentate opere faimoase se află în diverse locuri din lume. În mediul online, deși nu poți vedea lucrarea exact cum este ea în realitate, ai acces mult mai rapid. De asemenea, este o oportunitate pentru tinerii artiști să își expună lucrările. 
2. Expunerea în muzeu nu este neapărat superioară, dar este modul tradițional de expunere a lucrărilor. Consider că este un lucru important dacă lucrarea ta ajunge să fie expusă într-un muzeu. Cu toate acestea, mediul online este mult mai accesibil în zilele noastre. Este mult mai rapid și mai ușor atât să vezi lucrările, cât și să le publici pe diferite platforme dacă ești artist. Ambele modalități au atât avantaje, cât și dezavantaje – însă nu se poate spune că una dintre ele este superioară.

Oana Junjan, Studiu

Dorothea Petcu:
1. Diferența dintre un muzeu virtual sau expunerea virtuală a unei opere de artă și expunerea într-un spațiu muzeal propriu-zis este, în opinia mea, aceea legată de acces. Cu alte cuvinte, expunerea virtuală permite accesul la o expoziție de oriunde din lume, fără a mai necesita deplasări, așteptări la coadă, bilete și fără a mai fi distras de prezența altor vizitatori. De asemenea, aceasta permite accesul simultan al unui public uriaș, care „vizitează” virtual aceeași expoziție sau operă de artă. 
2. Expunerea unei opere de artă într-un muzeu real, cred, este superioară, din mai multe motive, expunerii virtuale. Opera de artă trezește emoții și sentimente pe care o expoziție virtuală, în care lipsește contactul direct cu opera, nu le poate stârni. De asemenea, în expunerea virtuală lipsește percepția asupra dimensiunilor, a texturii, precum și a conexiunilor stabilite între spațiul muzeal și expoziția propriu-zisă.

Dorothea Petcu, Peisaj urban

Szabrina Pop:
1. Diferența esențială dintre expozițiile virtuale și cele muzeale constă în faptul că unele se desfășoară pe platforme online, iar celelalte într-o instituție fizică. Expozițiile virtuale facilitează accesul unui public mai extins, în timp ce expunerea în muzeu oferă o experiență diferită, prin spațiul real și analiza directă a operelor.
2. Răspunsul la întrebarea privind diferența dintre expozițiile din muzee și cele online este parțial subiectiv. În timp ce spațiul muzeului oferă experiențe unice într-un spațiu real, expozițiile online facilitează accesul și dezvoltă conexiuni virtuale. Ambele formule pot fi valoroase și depinde, în mare parte, de preferințele publicului și de scopul în care caută aceste experiențe.

Szabrina Pop, Human and Arhitecture

Regina Diana Vastag:
1. Părerea mea este că diferența dintre expozițiile virtuale și expunerea în cadrul muzeului este tocmai experiența artistică. Vizualizarea unei lucrări de artă în muzeu oferă o trăire diferită față de vizualizarea în mediul virtual.
2. Expunerea virtuală nu este nici superioară și nici inferioară celei muzeale. Detaliile unei lucrări, pensulația pot fi observate mai bine în realitate. Însă, în mediul virtual, arta este mai accesibilă, iar publicul mai numeros.

Regina Vastag, Compoziție

Anchetă realizată de Luciana Tămaş
(nr. 1, ianuarie 2024, anul XIV)