„Creator, să-și salveze sufletul scriind”. Anchetă realizată de Luciana Tămaș

Luciana Tămaș:

1. Lumea democratică se găsește în fața unor provocări fără precedent și clasa politică europeană pare lipsită de reacții. Cum credeți că ar trebui să acționeze intelectualii în fața acestor succesiuni de evenimente?

2. Poate fi văzută cultura ca armă în acest context?

3. Dacă da, cum ar trebui întrebuințată aceasta?

Lola Belecciu:

1. E greu de precizat care ar fi acțiunile sau strategiile la care ar putea apela intelectualii pentru a obține un ecou pozitiv în societate pe termen scurt. Suntem martori la o mutație malignă a valorilor, la nivel global, schimbare propulsată de mediul virtual, neîngrădit, care a devenit singurul „mediu de cultură” și informare pentru anumite straturi ale societății. Asistăm la o degradare a sistemului educațional, care a generat o falie între intelectuali și masa în creștere a analfabeților funcționali, pentru care tot ceea ce depășește caracterul limbajului cotidian capătă valențe ermetice ‒ iar atitudinile transatlantice recente, concentrate exclusiv pe puterea factorului material, contribuie la acest proces de eroziune. Probabil reafirmarea importanței educației și investițiile în acest sens, odată adoptate, măcar la nivel european, ar putea avea un efect pozitiv ‒ dar acesta nu ar fi, în niciun caz, unul imediat.

2. Cultura poate deveni o armă în acest context, dar devenirea ei ca atare este condiționată de capacitatea de receptare a mesajului de către cei cărora le va fi adresat. Tind să cred că avem nevoie, în plan cultural, de o mișcare gen pop art, prin care cultura să devină accesibilă celor care s-au deconectat complet de această dimensiune; cu toate acestea, problema are și o latură paradoxală ‒ coborând cultura la un anumit nivel, oare nu vom anula, treptat, și reminiscențele unui sistem valid de valori?

3. Cred că trebuie să acționăm la rădăcina problemei ‒ asupra celor care legitimează autoritatea, prin vot democratic, evident, pentru ca ei să poată face alegeri în cunoștință de cauză. În primul rând, mă gândesc că este necesară o strategie pe termen lung și unitate în voința de a acționa. Date fiind condițiile actuale de propagare a informației, probabil cultura ca „armă” de contraatac la tendințele politice actuale ar trebui să „coboare” în societate ‒ să se propage în special în mediul virtual și spațiul public.

Cornelia Golna:

1. Eppur si muove! Așa se zice că a spus Galileo după ce a fost obligat să renunțe la teoria lui că pământul se învârte în jurul soarelui.
Responsabilitatea intelectualilor este întotdeauna să caute și să spună adevărul în fața oricui.
Problema este că noi suntem cam șovăitori și ne gândim, în primul rând, la interesele noastre personale de moment. Cei care vor puterea (sau o dețin) încearcă să profite de această tendință a oamenilor. Pe asta se bazează – pe frica individuală de probleme, de repercusiuni, de ostracizare a celor care îndrăznesc să se împotrivească celor puternici. Mecanismul funcționează de la nivelul mic, pur personal, să zicem într-un conflict cu șeful de la serviciu, până la cel mai înalt nivel guvernamental.
Și totuși, în toate epocile istoriei au existat oameni care au susținut cultura, cunoștințele acumulate. În Evul Mediu, au fost acei călugări care au transcris manuscrise vechi pentru a nu se pierde anumite cunoștințe.
Adevărul întotdeauna s-a luptat cu neștiința, cu concepțiile transmise de la o generație la alta, fără a fi contestate sau verificate, cu minciunile răspândite pentru a înlesni ambiția unora.
În zilele noastre, prin rețelele sociale, adevărurile se amestecă cu neadevărurile, intenționat sau prin ignoranță, într-un mod halucinant. Omul trebuie să fie foarte atent la ceea ce crede și la ceea ce nu crede. Este știut că preferăm cu toții să credem ceea ce vrem să credem.
Eppur si muove! Totuși, există unele adevăruri! Datoria intelectualului este să spună aceste adevăruri – și, de regulă, asta face. Însă cum pot fi acestea auzite în cacofonia de astăzi, când lumea poate alege, pe rețelele sociale, ideile pe care le preferă ‒ și să ignore ceea ce este inconvenabil? Dar este suficient să credem un anumit lucru, pentru ca acesta să devină adevărat?
Nu știu care va fi rezultatul acestor vremuri cacofonice, de polarizare a ideilor, de luptă pentru putere. Se pare că democrația este un sistem fragil. Uneltele și baza acesteia ‒ care ne permit să spunem ce vrem, ce credem, sau ceea ce vrem ca alții să creadă ‒ pot fi întrebuințate și împotriva sa, dacă interpretăm libertatea de expresie ca fiind dreptul de a spune orice ‒ inclusiv minciuni ‒ pentru beneficiul unora.
Nu voi vorbi despre cei foarte puțini care dețin rețelele sociale și le adaptează cum vor, pentru a furniza mai multe informații, într-o direcție sau alta, în propriul lor interes.
Avem nevoie de un public, de cetățeni informați, care pot discerne între ceea ce este adevărat și ceea ce este eronat ‒ și pot identifica propaganda și minciunile. Din păcate, nivelul de educație al omului de rând a scăzut în toată lumea.
Ce poate face un intelectual ‒ sau un colectiv de intelectuali ‒ pentru a aborda această problemă? Unde trebuie să fie plasați acești intelectuali?
Să sperăm că guvernele europene au început să se trezească, să-și îndrepte atenția asupra provocărilor și să se unească contra pericolului care le amenință...
Eppur si muove! Intelectualii au datoria – dar și tendința – de a spune și a conserva adevărul.
Omenirea a descoperit, de-a lungul secolelor și mileniilor, multe lucruri. Probabil dorința de cunoaștere face parte din ADN-ul nostru. Însă, aparent, epocile istoriei vin în valuri ‒ unele mai prielnice dorinței de a cunoaște, iar altele influențate de considerații potrivnice acesteia.
Intelectualul trebuie să-și vadă de menirea lui de a scoate la iveală unele adevăruri, atunci când este posibil. Când nu există această posibilitate, responsabilitatea lui este să păstreze ce deja avem, chiar într-un loc ascuns, până ce vor veni vremuri mai bune.

2. Alles van waarde is weerloos, zice poetul olandez Lucebert, tot ceea ce este de valoare este fără apărare.
În zilele noastre, cultura este atacată. Ce valoare are cultura, în afara valorii materiale? Căci până și cultura a fost cucerită de forțele comerciale – să ne gândim la filmele de succes sau la cărțile care sunt bestseller-uri.
Totuși, există undeva, în sufletul omenesc, o dorință după ceva frumos, ceva înălțător, ceva ce nu are de-a face cu banii și puterea... Spre asta trebuie să ne îndreptăm ‒ cu toate că și aici există pericole și contradicții! Nu degeaba Platon a interzis în Republica lui anumite feluri de muzică și de scriitură care ar încinge sângele și sufletele și ar împinge lumea spre violență și război.

3. Această întrebare mi se pare una ipotetică. Ca să aibă cultura o putere de a schimba ceea ce se întâmplă în lume, ne trebuie o mare transformare în gândirea curentă. În primul rând, poziția culturii generale ar trebui transformată. Trăim într-o perioadă în care valorile culturii generale sunt neglijate, ca să nu zicem ridiculizate. Cu ce te ajută să citești literatură, să studiezi istorie, filosofie? Cine mai are timp pentru așa ceva, când trebuie să te tot uiți la telefon, să vezi ce mesaje ai mai primit prin rețelele sociale?
Pentru bani, te faci influencer, dacă poți, sau faci studii de finanțe, sau te faci programator.
Ce îmi dă puțină speranță în ultimele zile este faptul că liderii Europei ‒ unii, cel puțin ‒ se axează mai mult pe interesul continentului nostru. De când a venit la putere noul președinte al Statelor Unite, de când noul vice-președinte a considerat că are dreptul să dea lecții europenilor despre democrație și de când un super-miliardar american a crezut că este potrivit să facă salutul nazist la inaugurarea noului președinte al SUA, s-au deșteptat europenii în fața pericolului la care este expusă cultura noastră și felul nostru de a trăi. Să sperăm că ne-am deșteptat la timp!

Cezar Lăzărescu:

1. Prin analiza și reflecția sa, intelectualul nu doar explică lumea, ci contribuie la modelarea acesteia, influențând opiniile și direcțiile de evoluție ale societății. Astfel, intelectualul trăiește și lucrează într-un context dat. El poate transpune provocările lumii în limbaj propriu, oferind o altă perspectivă.

2. Cultura poate fi și o armă a memoriei colective. Un artist poate transforma o idee, o trăire într-o imagine puternică, care să rămână relevantă peste generații. Da, cultura este o armă ‒ ca în următorul exemplu:


C. Lăzărescu, Povestiri istorice, marker permanent, 2025

3. Cu ironie și umor, artistul poate provoca întrebări și emoții.

Oliver Ressler:

1. Trăim într-o perioadă marcată de schimbări dramatice, în care ne confruntăm cu degradarea climei, cu declinul biodiversității, cu conflicte și cu un autoritarism în ascensiune. În niciun caz nu aș îndemna să așteptăm ca guvernele să acționeze în numele nostru. Acțiunile lor ar putea foarte bine să fie greșite și, în orice caz, ar veni, probabil, prea târziu.
Noi, ca artiști, trebuie să ne gândim cum să devenim promotorii unei puteri transformative. În ceea ce mă privește, consider că întărirea mișcărilor sociale progresiste este cea mai bună cale de a depăși situația actuală dezastruoasă. Văd potențialul de a lucra cu mișcările sociale, de a desfășura activități în interior, uneori în colaborare cu aceste mișcări și întotdeauna în solidaritate cu ele.

2. Un prieten extraordinar din Statele Unite, curatorul Nato Thompson, a scris o carte intitulată Culture as Weapon [Cultura ca armă]. Aceasta evidențiază modul în care instituțiile conservatoare folosesc arta și cultura pentru a îngrădi disidența. Cred cu tărie că ar trebui să privim și să folosim cultura ca pe o armă în luptele politice împotriva extremei drepte, a fasciștilor și a celor care neagă schimbările climatice. Există numeroase exemple istorice uimitoare în care cultura a fost folosită în mod eficient ca armă: de la John Heartfield la Situationist International [Internaționala Situaționistă], de la Emory Douglas (care a pornit de la mișcarea Black Panther din anii 1960) la Art Workers’ Coalition, de la Guerrilla Girls, ACT UP, Hans Haacke, Martha Rosler – pentru a numi două exemple mai recente – la Laboratory of Insurrectionary Imagination sau colectivul argentinian Etcétera.

3. Artiștii și cei care lucrează în domeniul artei își pot asuma diferite roluri în raport cu mișcările sociale. Artiștii pot fi implicați în campanii, în crearea de concepte ale mișcărilor, în construirea de instrumente de acțiune și a infrastructurii necesare. Artiștii pot contribui la mobilizarea pentru acțiuni și construirea de mișcări, pot încerca să stabilească legături cu diferiți parteneri potențiali pentru a extinde mișcarea socială liberală. În mișcările pentru justiție climatică, în mișcările Occupy și în alte locuri, toate aceste sarcini au fost preluate de artiști, care au participat în număr mult mai mare decât ar fi reprezentat procentul lor din populație.

(Traducere din limba engleză de Luciana Tămaș)

Liviu Ioan Stoiciu:

Altă lume
Se schimbă lumea, odată cu venirea „suveranistului conservator” Donald Trump în fruntea SUA (imperiu care de un secol „dă tonul” inclusiv în Occidentul democrat euroatlantic). Dominația „democraților” s-a sfârșit pentru următorii cinci ani, Trump vrea să smulgă din rădăcini ideologia „liberală progresistă” (acuzată de stângism neomarxist). Conservatorii americani consideră libertatea individuală, în limitele conformității cu valorile americane, ca trăsătură fundamentală a democrației, care contrastează cu „liberalismul globalist” american (el pune mai mare preț pe egalitate și dreptate socială, teoretic)... Țările din Uniunea Europeană au tot preluat și impus modelul „democrat liberal progresist globalist” american. Natural, ideologia majoritară a UE a intrat în conflict cu ideologia majoritară americană de azi. În timp, ca și în SUA, a apărut în multe din țările UE (în Italia, Franța, Germania, Ungaria, Slovacia; și în România) un electorat masiv de dreapta „suveranist”, izolaționist, antiglobalist, după cum îl etichetează liberalii progresiști europeni globaliști, electorat „suveranist” susținut de conducerea actuală a SUA. Intelectualii europeni, care împărtășesc progresismul globalist (cu atât mai mult, cu cât Trump a oprit finanțările SUA prin USAID a propagandiștilor ideologiei „liberale”), sunt depășiți de situație, mulți dintre ei devenind anticonservatori anti-Trump violenți. Iar în România au fost anulate, de către Curtea Constituțională, alegerile prezidențiale (au fost anulate, pur și simplu, 9 milioane de voturi, în mod aberant, din primul tur; al doilea tur fiind interzis), pentru a bloca ascensiunea unui „suveranist” independent (Călin Georgescu; el își dorește să fie oprit războiul din Ucraina, motiv să fie considerat a fi pro-rus), care e pe placul majorității electoratului român și al conducerii actuale a SUA. Ce va urma? Susținătorii „pro-europeni” ai războiului din Ucraina sunt pe baricadă adversă cu susținătorii încheierii războiului, prin Trump. Ce ar putea să facă „intelectualii” europeni (nu toți sunt o apă și un pământ), decât să condamne sau să aplaude încheierea unei păci în Ucraina? Progresismul globalist va intra în reflux și în UE, intelectualii europeni se vor reorienta...

Cultura ca armă? Dacă ideologia e cultură (și cultura nu e fapt artistic estetic, necompromisă de ideologie și politică, mereu schimbătoare), atunci putem pune mâna pe pistol, auzind de cultură (știți avertismentul nazist: „când aud cuvântul cultură, pun mâna pe armă”)... Doamne ferește! Ca în toate crizele războinice din istorie, cultura a fost cenzurată public – scriitorii, să mă refer numai la ei, au murit pe „front” sau au fost sacrificați pe altarul publicisticii, trecuți dintr-o tabără în alta. Sau, cei clarvăzători, au scris acasă opere „nemuritoare” (dacă au fost în stare), ignorând realitățile politice. Cultura salvează memoria timpurilor conflictuale, derutante moral, doar cu ea se pot lăuda popoarele.

Dacă e să mă refer numai la creatori, bine ar fi să aibă coloană vertebrală și să aleagă „din proprie conștiință” drumul ideal.

Ideal e să stai la centru ca ideologie și să te declari neutru, cultural?

Să nu fii apolitic?

Să lase politica să o facă politicienii și el să exprime doar opinii de atitudine (dacă simte stringent nevoia, sau i se cere explicit) care să ajute cititorul, electoratul chiar, să nu cadă victimă a extremismului de stânga sau de dreapta, inclement.

Creator, să-și salveze sufletul scriind.

Anchetă realizată de Luciana Tămaş
(nr. 3, martie 2025, anul XV)