Andreea Foanene: „Alăptarea este un altfel de formă a picturii, dar tot pictură este”

O reîntâlnim pe Andreea Foanene, artist vizual şi colaboratoare de lungă dată a revistei noastre, într-o perioadă specială din parcursul său uman şi profesional, despre care ne vorbeşte în acest interviu: „În ultimii doi ani corpul meu a adăpostit, a hrănit şi a crescut un copil. În desen am imaginat ipostazele despărţirii de laptele matern şi recâştigarea sub o formă nouă a teritoriului, a corpului, a sinelui. Dincolo de fiecare poveste personală, maternitatea reprezintă o istorie colectivă, repetitivă şi unică în acelaşi timp. În desen am redescoperit şi am conectat mame preistorice cu mame contemporane. Am folosit carioca, pensula şi creionul. Nu am avut timp de fineţuri. Desenul, laptele şi viţa de vie au format o triadă nemaipomenită. Eu am fost acolo, în pielea artistului care nu şi-a mai încăput în formă şi a desenat aşa cum mama alăptează. Vara lui 2020 a fost despre desen, dragoste şi lacrimi. Despre viaţă şi moarte, despre singurătate, detaşare, victorie, profunzime şi instinct”.  

„Lactation” este titlul unei expoziţii speciale pe care ai prezentat-o online la finele anului trecut. Cine este, în câteva cuvinte, autoarea Athe?

Titlul expoziției a fost ales de curatoarea Maria Orosan-Telea, care a făcut selecția lucrărilor și a scris un text despre acestea. Eu semnez Athe pentru că acesta este numele meu de artist. Mulți dintre vechii mei prieteni mă cunosc după acest nume. Athe este scurt, apăsat, concentrat și foarte personal. La noi în familie există tradiția numelui Athena. Ambele mele străbunici din partea mamei se numeau Athena. Moașa mea a purtat, de asemenea, numele Athena. În tradițiile machedone rolul moașei în viața copilului este foarte important. Una dintre aceste tradiții spune că în primii 7 ani din viață, moașa vine la copilul ei de Anul Nou cu daruri făurite de ea și înalță acest copil până la pragul de sus al ușii, făcându-i urări de viață. Athe, moașa mea, sora bunicii mele, îmi pregătea în fiecare an o coroană de pâine frământată de ea și decorată cu flori, rămurele de brazi și semințe. Ea mi-a urat să fiu o mare artistă. Eu duc mai departe numele ei și al tuturor femeilor superbe din familia mea, pe care le-am cunoscut în carne și oase sau din povești.

Cum defineşti această etapă din creaţia ta şi cum o raportezi la parcursul tău artistic?

Această nouă etapă e parte din călătoria începută acum foarte mulți ani. Pentru mine, dintotdeauna, în artă, partea practică și partea conceptuală au fost două fațete ale aceleiași oglinzi. Creația merge înainte cu viața în sine. Sigur că este o etapă caracterizată de elemente de extremă forță și fragilitate. Am trăit ultimele luni la extremă, am cunoscut limitele propriului corp, am experimentat valori maxime ale durerii și ale bucuriei în perioade temporale foarte apropiate. M-am simțit mai iubită și mai părăsită decât oricând în viața mea. Am născut, am alăptat, am avut spaime și satisfacții, am construit, am proiectat, am pierdut foarte multe lucrări într-un incendiu. Alăptarea nu este numai despre lapte și despre relația mamă-copil, este o lecție despre sacrificiu, bucurie și împărtășire. Este un altfel de formă a picturii. Dar tot pictură este! Am redescoperit oameni și locuri. Am reînvățat să trăiesc. Cu mască și fără mască. Mi-am îngropat o parte din trecut odată cu lucrările și cărțile care au pierit în incendiu, am refuzat să mă las doborâtă de frici, de plăceri, de certitudini, de nesomn, de ignoranță, de comoditate. Am desenat zilnic, cu toate riscurile pe care le presupune întâlnirea cu sinele. Am trăit în lumea asta și m-am auto-decupat de ea, conștient, zilnic, luând cu mine ce am considerat că este mai prețios.

Ce va urma în creaţia ta după acest moment?

Va urma tot o etapă de creație. De fapt, întreaga mea viață este așa, întrucât un om creativ își investește felul de a fi în toate acțiunile pe care le realizează, adăugând un plus de valoare oricărui lucru, fie că e mic, mare, personal sau public. Vor urma o serie de expoziții, artist talk-uri, vor urma texte, interviuri și noi proiecte.

Ce maeştri ai avut de-a lungul timpului?

E o întrebare foarte complexă la care voi răspunde cu greu în câteva rânduri, întrucât oamenii de la care am învățat sunt foarte mulți și diverși, cunoscuți și necunoscuți. Tuturor le mulțumesc! Bunicii materni, a căror contribuție în educația mea a fost esențială, mi-au cultivat dragostea pentru artă și istorie, profesorul Marius David de la Liceul de Artă din Sibiu mi-a rafinat pasiunea pentru Istoria Artelor, artistul și profesorul Romul Nuțiu mi-a fost călăuză în lumea picturii alături de familia Tulcan, care a fost aproape de mine în momente cheie din viața mea. Am învățat multe de la personalități precum Alexandra Titu, Ileana Pintilie, Smaranda Vultur și Corina Răceanu. Poveștile de viață și operele unor artiste precum Artemisia Gentileschi, Kiki Smith, Marina Abramović, Shirin Neshat, Fantanariu Suzana mi-au fost aproape și mi-au amintit mereu cine sunt și ce vreau de la viață.

La final, o problemă care continuă să fie de actualitate, frumos versus urât în arta contemporană. Cum vezi lucrurile ca artist?

Interviu realizat de Afrodita Carmen Cionchin
(nr. 1, ianuarie 2021, anul XI)