Cu Anna Paolini despre Artemisia Gentileschi și femeile artiste

În septembrie a apărut în Italia un volum de Anna Paolini dedicat Artemisiei Gentileschi (Editura Logos, Modena, 2020), una dintre cele mai iubite pictorițe italiene din toate vremurile, simbol al revendicărilor feministe și protagonista mai multor filme și opere literare. Artemisia Gentileschi ne-a lăsat o vastă operă care se caracterizează prin măiestria utilizării luminii și îmbrățișează stilul lui Caravaggio atât în compoziție, lumini și umbre, cât și în plasticitatea volumelor sau contrastele dintre forme și culori. Pictorița a reușit să își cucerească un loc de seamă în istoria artei, chiar dacă a trăit într-o epocă foarte penalizatoare pentru femei și în ciuda evenimentului traumatic care i-a marcat viața.
Anna Paolini, autoarea cărţii, s-a născut în orașul Bologna, unde a urmat Academia de Artă, după care s-a specializat în ilustrație la Academia Internaţională Comics. La Editura Logos a publicat: S’alza il vento(2018), Matrioska (2019), Maria Sibylla Merian. La magia della crisalide(tradus și în limba engleză, 2019) şi Giovanna Garzoni. Un voto d'amore(tradus și în limba engleză, 2019).

Anna Paolini, ați evidențiat forţa interioară și talentul Artemisiei Gentileschi, o artistă care a știut să reacționeze la adversități. Cum ați reușit să transformați suferința în frumusețe?

Nu a fost un parcurs ușor. În momentul când am decis, cu Editura Logos, să dedicăm Artemisiei Gentileschi al treilea volum al colecţiei consacrate femeilor, am început să studiez viața ei. Aveam ceva amintiri legate de operele sale cele mai faimoase, dar uitasem despre suferința ei. Cum, de altfel, se întâmplă în general cu ceea ce ne rănește. Așadar, pe măsură ce citeam despre ea, articole şi romane, s-a creat o legătură profundă cu figura ei. M-am ataşat de această femeie și am început să mi-o imaginez în momentele mai puțin cunoscute, de exemplu în timp ce își pregătea pigmenții și se dedica creațiilor sale, singură şi izolată de lume. Mi-o imaginam în timp ce era absorbită de focul artei și uita de tot ce avea în jur, abandonându-se picturii. Închipuindu-mi-o în felul acesta, umană și apropiată, am reușit să povestesc și ceva înfricoșător precum violul și umilirea, prin imagini care evocau frumusețea protagonistei, puterea ei.

Artemisia Gentileschi a fost capabilă să își câştige un loc de seamă în istoria artei, chiar dacă a trăit într-o epocă foarte penalizatoare pentru femei și în ciuda evenimentului traumatic care i-a marcat viața. Ei bine, care credeți că este condiția femeilor artiste în zilele noastre?

Iată ceea ce cred eu: rolul femeii în societatea noastră rămâne marginal, deseori fiind pur și simplu de obiect sau de fațadă. Aşa se întâmplă și în lumea artei, care este dintotdeauna o lentilă enormă. Mai sunt nenumărate bătălii de purtat pentru că societatea noastră consideră exclusiv persoana. Suntem înconjurate de compromisuri, prejudecăți, roluri din care este incomod să ne mutăm. Și tocmai din acest motiv cred că este extrem de necesar să redescoperim și să repropunem modele importante.

Maria Sibylla Merian, artistă și naturalistă; Giovanna Garzoni, pictoriță și miniaturistă; Artemisia Gentileschi, una dintre cele mai faimoase și iubite pictoriță din toate timpurile. Ce asemănări și diferențe ați observat în timp ce ați ilustrat istoria lor umană și artistică?

Ceea ce leagă aceste eroine, pentru că eu le consider eroine, este curajul de a schimba rolul și destinul pe care alții ni l-au trasat. Maria Sibylla s-a dedicat de copilă pasiunilor sale, apoi şi le-a urmat ca femeie adultă, înfruntând expediții și aventuri; Giovanna a ales să  își jertfească viața nu unui bărbat, ci artei; Artemisia a denunțat şi a luptat pentru adevăr, fiind victima unui tată autoritar, a unui maestru violator și a unei societăți care și-o dorea ca monedă de schimb. Sunt femei cu o viață diferită, dar cu aceeași pasiune în suflet. Acea pasiune arzătoare care revendică și pretinde.

Structură, semn și rol în cadrul compoziției. În timpul atelierelor dumneavoastră, ce metodă adoptați pentru a preda desenul armonios și narativ?

Armonia și narațiunea au o gramatică de bază. Foaia primește indicațiile noastre pentru a comunica prin imagine și spațiu. Fiecare element dintr-o compoziție are un rol precis și narativ. Fie că este vorba despre mișcare ori despre evocare. Predarea și împărtășirea sunt un parcurs pe care l-am descoperit în ultimul an și care m-a pasionat. În timpul cursurilor mele las să se creeze de la sine empatia cu subiectul pentru ca să învețe de aici cum să-şi orienteze direcția narativă și execuția. Este un traseu magic.

Madame, ce dificultăți prezintă munca ilustratorului de emoții și tăceri?

Pentru mine „a ilustra” a fost dintotdeauna un act foarte personal, o prelungire a gândurilor mele pe hârtie. Am învățat să folosesc un limbaj cu aceste sonorități și să mă exprim printr-o narațiune foarte evocativă. Sunt, bineînţeles, și detalii tehnice de urmărit, precum spatiile care lasă imaginile să vorbească sau munca asiduă de identificare pentru a nu cădea în stereotipuri sau forțări.

Ați afirmat: „Femeile constituie subiectul pe care îl iubesc cel mai mult. Sunt figuri empatice și pline de înțelegere”. Ce trăsături, aspecte, particularități feminine preferați să ilustrați în mod deosebit?

Pentru reprezentările mele la feminin prefer chipurile. Sunt chipuri blânde cu ochi mari cărora le las sarcina de a povesti. Cu ani în urmă, pe când îmi căutam stilul prin care să dau viață imaginației mele, îmi petreceam timpul realizând portrete rapide persoanelor de la bar, sau de la doctor, și aşa m-am descoperit imortalizând priviri fugare, ale gândurilor secrete. Acest detaliu a rămas și în lumea ilustraţiei.

Tehnica dumneavoastră predilecta este grafitul. Aceasta presupune și un ritual specific și obositor. De ce ați ales această tehnică?

Ceea ce mă răpește este execuția. încercarea de a fuziona culorile și nuanțele prin gesturi lente și continue, această imersiune într-un fel de lume paralelă și atenuată mă reconfortează. Cu siguranță timpul de realizare este mai lung decât la alte tehnici, dar cred că atenția și dedicarea tușelor se observă apoi în opera finală.

Deseori însoțiți ilustrațiile de titluri sau fraze care emfatizează poetica în stil ermetic. Când stabiliți că e necesar un comentariu care să însoţească imaginile?

De multe ori sunt imagini izolate care nu fac parte dintr-o serie. Cu atât mai mult când e vorba de imagini care nu fac parte dintr-un proiect, ci sunt simple gânduri ilustrate. Îmi place în aceste cazuri să lansez o direcție de interpretare, lăsând în suspans prin puterea imaginii.

Din Artemisia Gentileschi (2020)




Din Artemisia Gentileschi (2020)




Din Maria Sibylla Merian (2019)




Din volumul S'alza il Vento (2018)