În dialog cu Aurelian Silvestru, unul dintre cei mai citiți scriitori din Republica Moldova

În această lună, la rubrica Întâlniri critice, îl avem ca oaspete pe Aurelian Silvestru, unul dintre cei mai citiți scriitori din Republica Moldova, născut la 1 octombrie 1949. Activitatea sa literară, apreciată și confirmată de diverse premii, este însoţită de activitatea de pedagog, psiholog şi ziarist. Doctor în psihologie, Aurelian Silvestru este fondatorul și directorul Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent” din Chșinău.
Romanul său Actorul anonim, apărut în 2021 la editura Tocono din Chişinău, a fost publicat recent în italiană de Graphe.it, în traducerea Olgăi Irimciuc, profesoară de limba şi literatura română la Şcoala Europeană din Varese din cadrul Centrului de Cercetare Europeană. Volumul italian, intitulat Attore anonimo, a fost prezentat la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte de la Torino, la standul României.


Domnule Silvestru, în operele dumneavoastră tratați diferite teme, printre care istoria, spiritualitatea și moralitatea. Cărțile reprezintă un antic și prețios instrument de deschidere a minții, ce le oferă cititorilor o mai mare capacitate de discernământ și de conștientizare a sinelui; ele conțin, de asemenea, elemente ce invită la reflecții profunde, fraze care se transformă în aforisme, fragmente ce ne ating profund strunele inimii. Există un mesaj la care țineți în mod special și pe care ați dori să îl transmiteți cititorilor prin intermediul operelor dumneavoastră?

Lumea este imperfectă. Contează însă nu cum o găsești când vii, ci cum o lași când pleci. Ca cetățeni, avem datoria s-o facem mai frumoasă și mai bună, iar schimbarea trebuie începută de la noi. În viață, ca și în artă, nu e bine să te mulțumești cu victoria zilei curente. Trebuie să lupți cu nedreptatea și minciuna... Și, principalul ‒ să nu te oprești, să nu dai înapoi. Or, pentru asta, e nevoie nu doar de talent și inspirație, ci, în primul rând, de muncă și de caracter. Celebru te face nu talentul, ci munca susținută de talent. Asta încerc eu să promovez prin intermediul cărților mele. Să le spun cititorilor că omul, pentru fericire, are nevoie de două lucruri: o dragoste și o vocație, dar ambele ‒ adevărate! Și încă ceva. Le amintesc mereu că talentul n-are zile de odihnă, că victoria e dincolo de imposibil și că singura bătălie din care poți ieși încununat de slavă e bătălia cu propriile tale neajunsuri.  

           
După terminarea studiilor universitare, ați ținut timp de un an cursul de psihologie infantilă în cadrul universității pe care ați absolvit-o. După aceasta, ați publicat diferite cărți pentru copii și chiar un volum de cântece. Ce vă face să reveniți la universul copilăriei și cum credeți că ar putea fi ajutați tinerii să aspire spre un viitor care ar reprezenta o lume mai bună?

Toate vârstele sunt frumoase, dar nu toate vârstele sunt la fel de receptive la lecțiile vieții. Copilăria e solul cu cea mai mare fertilitate din acest punct de vedere. A trece cu vederea peste comorile ascunse în copii și a nu face nimic pentru valorificarea lor înseamnă a trece cu vederea peste viitorul țării tale.
Cu o carte, poți aprinde un rug sau un suflet. Chibritul e în mâna autorului. Știind aceasta, am scris numeroase povestiri și eseuri despre biografia marilor personalități, reușind să-i înflăcărez pe tineri și adolescenți cu exemple din viața oamenilor care pot (și merită) să fie luați drept modele demne de urmat. Copilul e ca o grădină: ca să înflorească, trebuie să fie cultivată. Altfel, o năpădesc buruienile și ea se pierde.


Dumneavoastră sunteți fondatorul Liceului de Creativitate și Inventică Prometeu, primul liceu privat din Republica Moldova. Ați putea să ne vorbiți despre această instituție?

În fostul Imperiu Sovietic, învățământul era peste măsură de ideologizat. Totul se făcea cu scopul de a-l ține pe copil (implicit ‒ pe adult) în limitele ideologiei comuniste. Dar, acolo unde nu există libertate, nu există nici progres. Căderea imperiului a trezit la viață conștiința colectivă. Popoarele, până atunci asuprite, au dorit să-și cunoască adevărata istorie, să revină la tradiții, la rădăcini, la cultura națională. Școala era mediul în care se puteau face cele mai rapide și mai radicale schimbări. Conservatismul însă o ținea pe loc. Atunci, am recurs la învățământul privat bazat pe libertate și democrație. Liceul „Prometeu” a fost prima instituție privată din Republica Moldova, fiind înregistrat oficial în a doua zi după declararea independenței republicii (27 august 1991).
Scopul meu a fost să înființez un Liceu de Creativitate și Inventică, în care să troneze principiul: sănătate, cultură și inteligență, unite prin talent, într-o personalitate armonioasă capabilă să se afirme creativ atât acasă, cât și în afara țării.
Faptul că, decenii la rând, Liceul „Prometeu” se află în topul celor mai prestigioase și mai performante instituții de învățământ preuniversitar din Republica Moldova demonstrează că orice vis poate fi realizat, dacă muncești în permanență pentru asta.


În romanul Actorul anonim, Tudor, unul dintre protagoniști, e o persoană complexă, introspectivă, care identifică în scris un mod pentru a se detașa de tensiunile interioare. Dumneavoastră ați primit diverse premii și mențiuni de nivel național și internațional, printre care ar trebui să amintim și Ordinul Republicii, cel mai important ordin din Republica Moldova. Ce căutați și ce sperați să găsiți prin scriere? Cum se manifestă pentru dumneavoastră relația intimă cu foaia de hârtie pe care o veți umple de cuvinte?

Dorința de a scrie e sterilă, dacă apare înaintea necesității de a citi. Pentru un scriitor, cel mai mare pericol e să scrie mai mult decât citește. De ce insist asupra acestei idei? Deoarece, în ultimul timp e din ce în ce mai greu să spui ceva nou în literatură, ceva ce nu s-a spus până la tine. E naiv să crezi că poți crea o operă de valoare, fără să ai în spate o vastă cultură. Or, la cultură se ajunge, în primul rând, prin lectură.
Mulți pun rezultatele unui scriitor pe seama inspirației. În realitate, scrisul e muncă. Inspirația e doar o stare, o predispunere spre creație. Fără muncă, nimeni nu și-ar aminti de inspirație. În literatură (afirma Jules Renard) rezistă doar cei care nu se rușinează să devină vite de înjugat la plug. Geniile sunt cele mai vânjoase dintre ele, cele care trudesc neîncetat câte 18 ore pe zi.
Evident, pe lângă muncă, se cere și o mare încredere în sine. Când scrii, în fond, intri în dialog cu eu-l tău, îl cauți, îl descoperi, îl pui în valoare. A scrie înseamnă a te căuta pe sine, de parcă te-ai izola într-un pustiu și ai săpa nisipul cu mâinile goale, sperând să dai de apă, ca rămâi în viață.
Dacă ai vocație, cu timpul scrisul devine însăși viața ta. Așa se face că atunci când termin de scris o carte, mă simt ușurat, de parcă m-aș fi eliberat de o mare povară pe care o purtam în suflet și care mă împiedica să trăiesc. O nouă carte îmi dă dreptul la o nouă viață. A scrie înseamnă a trăi!


Un alt personaj semnificativ din Actorul anonim este Nero! Un personaj care, după secole de la existența sa istorică, îl poate ajuta pe Tudor să se cunoască mai bine pe sine însuși. Imperatorul roman și, în special pasiunile sale artistice, ocupă un rol important în romanul dumneavoastră. Suntem foarte curioși să aflăm (și preferăm să încheiem cu a întrebare), de ce Nero?

Trăim într-o lume complexă. Există lumină, dar și foarte mult întuneric. Nu putem scăpa de el dacă nu-l înțelegem, ca să-l anihilăm. De-a lungul istoriei omul nu s-a schimbat aproape deloc. E stăpânit de aceleași trăiri. Egoismul și ura sunt la fel de vii acum, ca și pe timpul lui Nero. Totuși, Nero m-a interesat nu doar ca dictator. E un personaj contradictoriu. E plin de mister. Până azi, de exemplu, e greu să explici de ce poporul, pe parcursul unui secol de la moartea lui, a continuat să vină cu flori la mormântul lui Nero. Mai e și acea stranie eliminare a tuturor persoanelor care l-au cunoscut îndeaproape, începând cu mama și continuând cu cele câteva soții ale imperatorului.
În roman, veți găsi numeroase alte întrebări, cu răspunsuri lăsate pe seama cititorului. Părerea mea e că un roman cu adevărat bun continuă să fie scris și după ce a fost editat. Ferice de scriitorul care are cât mai mulți cititori-coautori!


Nu ne rămâne decât să vă mulțumim pentru acest interviu și pentru tot ceea ce faceți și ați făcut, demonstrând nu doar că sunteți un scriitor apreciat, ci și o persoană care dă dovadă de umanitate și atenție față de alții, calități ce ar trebui să constituie, în orice perioadă istorică și în orice țară, bazele existenței umane.

Vă mulțumesc și eu din toată inima pentru această surprinzătoare și onorabilă ocazie de a pune pe masa cititorilor din Italia măcar o mică fărâmă din sufletul meu.