Jacques Hérold şi artiştii originari din România. Interviu cu galerista Cristina Simion Muzeul Național de Artă Timișoara găzduieşte în perioada 5 mai – 15 iunie 2022 expoziția Complice des poètes – Gravuri și litografii JACQUES HÉROLD în ediții bibliofile, oferind publicului o amplă perspectivă asupra unui reprezentant de marcă al suprarealismului românesc interbelic, din păcate mai puţin cunoscut în România. Colecția de gravuri, litografii și serigrafii originale semnate Jacques Hérold este completată de volume în ediții limitate și două afișe de mari dimensiuni, realizate manual de artist. Cele mai multe lucrări provin din ediții bibliofile.
Proiectul expozițional dedicat lui Jacques Herold s-a născut ca urmare a exemplului generos dat de colecţionarul George Şerban care, de câţiva ani, a decis să prezinte lucrări din vasta sa colecţie publicului român interesat de artă, cu implicarea curatorială a lui Alexandru Chituţă. Am înţeles că pasiunea de colecţionar retrage, de fapt, opera de artă din circuitul public şi că o colecţie ar trebui ca, măcar din când în când, să aibă şansa interacţiunii atât cu iubitorii de artă interesaţi, cât şi cu specialiştii care pot consulta lucrările „pe viu” şi pot aduce contribuţii valoroase la analiza operei şi biografiei unui artist sau a unui curent artistic. Citind despre avangarda de sorginte românească şi, implicit, despre Hérold şi alegerile sale în viaţă, am admirat mai întâi curajul şi verticalitatea omului, înainte de a mă îndrăgosti de opera artistului. Decizia lui, luată la doar douăzeci de ani, de a pleca la Paris, în necunoscut, fără bani şi fără sprijin, doar pentru a urma un ideal artistic şi a refuza conformismul academic şi lipsa de orizont din ţară, m-a impresionat. Am fost impresionată şi de anii de cruntă sărăcie din timpul războiului când, refugiat la Marsilia, a reușit să supravieţuiască din expediente, dar cel mai mult de refuzul sau de a semna împotriva unor colegi şi expulzarea lui din mişcarea suprarealistă, decizia de a-și urma drumul artistic de unul singur, fără compromis. Cercetând despre omul Hérold, am înţeles mai bine şi căutările, apoi experimentele şi viziunile sale artistice din diferite perioade creative. Hérold a căutat să îşi configureze şi să (îşi) explice demersul artistic, alegând din ideile suprarealismului doar ceea ce rezona cu propriile sale idei şi explorând direcţii noi de dezvoltare în artă. Cele mai preţioase piese ale colecţiei sunt împărţite în două categorii: pe de o parte, operele din anii ’40-’50, din perioada „cristalină”, pe de altă parte, cele aparţinând „defragmentării de inspiraţie vegetală” din anii ’60-’80, ultimele fiind preţioase nu doar ca demers artistic, ci şi prin tehnicile şi tipurile de hârtie rară folosite. Cred că e doar o chestiune de timp până când suprarealiștii de sorginte română care s-au afirmat în exil vor fi recunoscuți plenar şi în România. Brauner este, deja, extrem de cunoscut – priviți doar câte volume, câte teze de doctorat, câte lucrări de cercetare i-au fost dedicate. Un motiv al puţinătăţii expoziţiilor pe care le-au avut în România îl reprezintă şi spaţiul geografic în care au avut ocazia să creeze. Dacă puţine dintre creaţiile lor sunt în România, mai ales în colecţii publice, e lesne de înţeles că organizarea unor retrospective sau a unor expoziţii tematice e mai dificilă.
Trecând în spaţiul cultural german în care activaţi dumneavoastră, cum este receptat Jacques Hérold, alături de celelalte nume internaţionale ale suprarealismului românesc? Artiştii contemporani stabiliţi în Germania aparţin spaţiului european şi, în opinia mea, sunt recunoscuţi şi apreciaţi pentru modernitatea lor, pentru mesajul lor artistic original şi curajos, iar faptul că provin din spaţiul românesc nu e atât de relevant pentru iubitorii de artă şi admiratorii operei lor. Nici ei nu revendică această apartenenţă, decât în cazuri speciale, când aspectele biografice devin relevante pentru devenirea lor artistică sau pentru descifrarea unor perioade creative sau unor teme recurente (ca în cazul lui Adrian Ghenie sau al lui Şerban Savu, de exemplu). Perioada „şcolilor naţionale” de artă a trecut şi, în prezent, se vorbeşte mai mult fie de curente artistice globale, fie de curente identitare, dar rareori legate de teritoriul unei ţări, ci mai degrabă de asumarea unui credo artistic specific, care îi uneşte pe membrii grupului.
Galeria Tiny Griffon nu are un portofoliu de artişti pe care îi reprezintă constant, deoarece este o societate nonprofit, cu scopul de a promova artişti contemporani într-un cadru puţin convenţional. Faptul că majoritatea artiştilor cu care am lucrat provin din România e o consecinţă a cunoştinţelor mele pe piaţa artei şi artiştilor, ca şi a proiectelor din care am făcut parte. Am lucrat cu mulţi artişti originari din România şi stabiliţi în străinătate – îi amintesc cu plăcere pe Michael Lassel, pe Bruno Bradt, pe Christian Paraschiv, pe Gabriela Bodin, pe Lucian Christian Hamsea, Horia Vancu, Doru Nuta, Anca Jung. Cei mai mulţi, stabiliţi desigur în Germania, dar nu doar aici.
Fiecare dintre artiştii pe care i-am menţionat, cu excepţia Ancăi Jung, a revenit în România ca să expună, ba chiar de mai multe ori, în ocazii diferite. Unii au fost invitaţi de muzeele din ţară, alţii de diferite galerii, la bienale, expoziţii colective – unele itinerante.
În timp ce galeristul se ocupa de managementul unei galerii de artă, respectiv mai cu seama de vânzarea-cumpărarea operelor de artă din galerie, curatorul este creatorul unor concepte în baza cărora organizează expoziţii, evenimente având arta în punctul lor central (de la bienale, trienale sau târguri la rezidenţe artistice), precum şi colecţii de artă. Putem vorbi şi scrie mult despre cele două profesii, complementare, însa ambele presupun multă muncă de organizare, inclusiv de organizare conceptuală. Deşi există curatori celebri, mai ales în cazul unor evenimente artistice de rezonanţă internaţională, în general efortul curatorial rămâne necunoscut publicului larg (şi aşa trebuie să fie), căci artiştii sunt cei care rămân în istorie şi în conştiinţa colectivă. Lucrări grafice semnate de Jacques Hérold Credit foto: Decebal Țăroi |