Interviu cu Dan Mircea Cipariu realizat de Luciana Tămaș

În anul 2022, pentru a marca împlinirea a cinci decenii de viață, distinsului poet Dan Mircea Cipariu i-a fost tipărit volumul intitulat Meta Vers. La începutul acestui an, autorul a publicat și un text în care dezvoltă o parte a ideilor anterior enunțate. Pentru a vă putea face o impresie cât mai exactă, prezint un fragment din manifestul cu pricina și unul dintre poemele incluse în volum:

„Mulți dintre confrați au mușcat momeala întinsă de firul nevăzut al piariștilor și al dezvoltatorilor de mașinării de inteligență artificială, luând (pe bună dreptate) în derâdere robotul ori chiar mai mult adăugând informații gratuit, atât de mult dorite de chatbot-uri. Așa cum au dezvăluit simpli utilizatori de rețele sociale și jurnaliști de investigație de la importante ziare internaționale, există o strategie conform căreia cei care administrează astfel de mașinării «inteligente» angajează răspândaci [...] plătiți, cei mai mulți dintre ei, cu 2 dolari americani pe oră, ca să asocieze și să eticheteze pe web și pe rețelele sociale exact fragmentele care iau în derâdere «inteligența» chatbot-urilor.
Momeala făcută să răzgâie orgoliul multor autori a fost prinsă și multiplicată pe gratis. Informații de primă mână, oferite la liber cât ai spune AI, au ajuns exact la cei care doresc să le aibă. Mașinăriile dezvoltă, din bube, mucigaiuri și noroi virtual, un soft care să le facă mai «inteligente», adăugând în memoria lor miliarde de fețe (ne)scrise ale cunoașterii umane. Totul fără bani și, mai ales, cu materialul clientului! Orice, dar cu puțin AI, devine nu doar o chestiune de a hrăni roboți, ci, în primul rând, o mare problemă de etică!”...

NFT (non-fungible token)

suntem
o singură imagine
în spații fără pereți
printre lanțuri
programe digitale
coduri de bare

oglinda noastră
cu minereuri egotice (erotice)
e fermecată tot mai mult
de gesturi și învelișuri cutremurate

intrăm în imagine
cu guri străine
cu narcotice
cu toată industria pierderii de sine

Pornim această discuție de la poemul NFT, publicat în volumul Meta Vers. Sunt NFT-urile forme de artă?

Cum am mai scris și am argumentat în câteva ocazii publice, NFT-urile sunt doar un lanț comercial și de promovare pentru artefacte culturale ori opere artistice. În mai multe intervenții publice, printre care și discuția purtată cu artistul vizual Mihai Zgondoiu pentru un număr tematic al revistei „PropagArta” dedicat NTF-urilor, am susținut faptul că noile tehnologii ale informației sunt – și ar trebui să rămână – doar un mijloc la îndemâna creatorului ori cercetătorului de opere artistice. Inteligența artificială poate produce un tip de operă după chipul și asemănarea unor algoritmi, dar, finalmente, nu poate fi creatoare de noi sensuri, de noi imagini poetice ori de noi limbaje. Creativitatea și comunicarea sinestezică sunt barierele de netrecut ale mașinilor de calcul creativ. Orice mijloc, fie că e vorba de contul pe o rețea de socializare, de cardul bancar sau de posibilitatea de a folosi un „lanț” de criptare informatică prin care să urmărești o informație ori un „conținut” informatizat, așa cum sunt NFT-urile, trebuie să rămână doar un mijloc. Mijlocul este fie un procedeu, fie o unealtă, fie un lucru. Ideea este ca noi să dăm sens și măsură oricărui mijloc! Afirmația că mijlocul ne acaparează, ne subjugă, ne dă sens ar trebui să fie o invitație la cercetare interioară. Dacă s-ar întâmpla așa, ar însemna că noi, de fapt, ne-am lăsat înlocuiți de mrejele mijlocului și nu invers!
NFT-urile, Inteligența Artificială, Metaversul sunt alte „oglinzi” de „înlănțuiri” numerice prin care ni se vinde mirajul unicității obiectelor, serviciilor și chiar al unor opere artistice ori mirajul multiplicării de sine. Creativitatea și comunicarea sensibilă și sinestezică nu pot fi serializate ori automatizate. Profesioniștii domeniilor artistice pot folosi aceste mijloace, dar nu pot fi înlocuiți de ele! Creierul nostru este mai creativ decât orice mașină de calcul creativ! Iar meseriile viitorului apropiat, de la traducătorul și specialistul în emoticoane, până la creatorul de conținut virtual, vor avea nevoie de atuul creativității pentru a avea mai multă vizibilitate pe canalele virtuale.
Arta și opera „originală” creată de mașinăriile de calcul creativ sunt doar proiecții de marketing neuronal sau, mai bine-zis, sunt șabloane deformate ori reformate de algoritmi. Certitudinile legate de NFT, de pildă, țin doar de „trasabilitatea operei”, așa cum o afirmă și DEX: „caracteristica unui sistem de asigurare a calității de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unei entități (produs, proces sau serviciu) prin identificări înregistrate”. Dacă e original, copie sau fals, asta ține de cel care introduce opera artistică pe o platformă virtuală sau în circuitul comerțului de artă. Și cu cât e mai atractivă financiar o marfă artistică, cu atât mai mult apar defecțiuni de atribuire, de expertiză, de evaluare ori de asigurare. Căci și NFT-urile, ca și operele pe care le asigură și le vând, sunt făcute tot de oameni. Dar până la proba contrarie, „arta originală” se află bine înlănțuită de marketingul și tehnologiile NFT-urilor.
Practicile artistice de artă digitală și noile medii (virtual art, virtual reality art, gaming art, video art, print digital) pot propune experimente, intervenții și documentări artistice numai prin creativitatea artistului care folosește mijlocul. Niciodată invers!
NFT-urile țin mai degrabă de ultima verigă a lanțului financiar și consumerist, anume capitalizarea prin criptare informatică. Nu îi putem oferi acestui mediu de criptare și capitalizare valențele unei mișcări literare, artistice, vizuale, care să joace rolul de precursor de forme și formate literare, artistice, filosofice. Pur și simplu, pentru că e un mediu de criptare și capitalizare, iar „noutatea” pe care o poate propune operelor artistice e legată doar de controlul asupra vânzărilor succesive ale acestora.
Am scris și eu un poem, NFT, pe care l-ai tradus, și pe care îl voi înregistra, împreună cu traducerea ta, pe o platformă blockchain, încercând să pun în pagina virtualului un paradox atât de comun epocii noastre: manuscrisul de cerneală și hârtie devine o „imagine numerică” bună de a fi vândută-cumpărată cu criptomonede. Cu alte cuvinte, conținutul fizic și cel poetic se virtualizează într-o imagine în spatele căreia există lanțurile numerice și lumea închisă („cripto”) a minerilor de criptomonede. Doar că manuscrisul meu, slavă Domnului, nu e doar o imagine, ci e un poem despre eliberarea de sine!

Ar putea deveni expunerea prin NFT-uri superioară celei tradiționale – sau va reprezenta doar o formă diferită de prezentare a unei creații?

Oamenii au nevoie să comunice și să interacționeze sinestezic nu numai cu ei înșiși, ci și cu operele de artă. Din acest punct de vedere, expunerea prin NFT nu va putea înlocui receptarea sinestezică a artei și, astfel, acest instrument va rămâne doar unul de promovare pentru opere artistice pe canale electronice.

Joseph Beuys spunea că societatea manipulată nu-l prea agreează pe artist, deoarece acesta are obiceiul de a spune adevărul. Dumneavoastră aveți acest obicei?

Adevărul nu e un atribut doar pentru artist sau criticul de artă. El nu este „încet repovestit de o gură străină” (ca să îl parafrazez pe Eminescu), ci este un exercițiu de a fi al oricărui om de spirit. Obiceiul meu este să fiu cât mai rezonant cu adevărurile care (re)compun lumile reale și posibile din viața și, mai ales, din capul meu!

Cum credeți că va influența inteligența artificială evoluția societății noastre?

Aș lega noile tehnologii ale informației și inteligența artificială de îndeplinirea a două deziderate: securitatea individuală prin care să îi fie asigurat cetățeanului planetar tot ceea ce ține de drepturile omului, de reguli etice și democratice. Iar în planul națiunilor, aș fi foarte atent la suveranitatea digitală a statelor în fața marilor companii tech. Suveranitatea digitală a României, de exemplu, nu poate fi posibilă fără două elemente identitare: limba română și arhivele digitale, cu metadate de nivel înalt. Dacă vrem ca limba română să supraviețuiască erei digitale, atunci e necesar să digitalizăm masiv în limba română și cu ajutorul direct al celor care pot da claritate și eficiență limbii române – mă refer aici la elitele noastre literare și academice. O digitalizare care să folosească serviciile unui scriitor ori ale unui lingvist poate asigura o „gimnastică înaltă” a gândirii, a vorbirii și a scrierii în limba română. Noile tehnologii ale traducerii limbajului vor lucra doar cu limbile care vor supraviețui în lumea digitală. Suveranitatea digitală nu poate fi, însă, realizată fără minime instrumente, precum corectorul digital pentru limba română, aplicația de inserare a diacriticelor, resurse lexicale digitale, arhive digitale, instrumente de căutare a resurselor lexicale pe rețeaua web în format non-text și multimedia (imagine, audio, video), tehnologii și instrumente vocale pentru limba română.

Poeții erau creditați cu abilitatea de a inventa metaforele unui interval istoric. Au algoritmii potențialul de a prelua această funcție?

O inteligență creată din șabloane va naște doar alte șabloane. Inteligența artificială nu poate crea o imagine poetică singulară, ci doar una care va deforma și reforma, pe măsura capacităților scrise de soft și, implicit, de algoritmi. Un accident metafizic al gândirii și limbajului prin care să fie traduse imagini mentale și interioare este o imposibilitate pentru inteligența artificială, pentru simplul motiv că nu posedă și nici nu poate poseda imagini mentale, inconștient și toate deliciile specifice umanului. Fără spaime, frustrări, lumi interioare și cunoaștere sinestezică, nu poți trece la metaforă și la subtilități unice de gândire și de limbaj. Întotdeauna, voi paria pe poeți și nu pe o inteligență artificială inevitabil limitată de electricitate, hard, soft și algoritmi!

Și pentru că poemul NFT a fost punctul de început al discuției, vă cer permisiunea de a încheia interviul tot cu acest poem, pe care, după cum spuneți, l-am tradus:

NFT (non-fungible token)

we are
a single image
in spaces without walls
among chains
digital programs
barcodes

our mirror
of egocentric (erotic) minerals
is more and more charmed
by gestures and shuddering shells

we enter the image
with foreign mouths
with narcotics
with the whole industry of self-loss

Dan Mircea Cipariu, născut la 7 septembrie 1972, București, licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, este scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura Libra). În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea Tipare ale imaginii poetice, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad, Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER) și ale asociației Euro CulturArt. În 2022, a publicat volumul META VERS, însoțit de 7 desene de Mihai Zgondoiu, la editura Vellant. În 2023, a publicat Gloria Veselia și ursulețul Cipi, cu ilustrații de Raluca Neferu, la editura Ars Libri, și Pe Planeta Moș Crăciun, cu ilustrații de Raluca Neferu, la editura Ars Libri.

Foto Mihai Zgondoiu

Ana Daniela, Gloria Maria şi Dan Mircea Cipariu

Foto Ana Daniela Sultana Cipariu