Selfish Work, chip şi creaţie artistică într-un puzzle ideal. Dialog cu Dana Catona

Autoportretul cu diversele sale posibilităţi de declinare în creaţia artistică şi literară reprezintă tema centrală a interviului cu Dana Catona, artist vizual şi conferenţiar la Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara. Deopotrivă poetă, este autoarea volumelor Iepurele de martie (editura Leda, 2008), volum câștigător al concursului de debut literar Unicredit, Prințesa Portocalie (Brumar, 2011), Povești mici (Tracus Arte, 2014) şi Tic-tac (Casa de Pariuri Literare, 2021).
Dialogul porneşte de la proiectul Selfish Work, iniţiat de Dana Catona şi gândit pe ideea de asociere a autoportretului cu o lucrare realizată în perioada de autoizolare, aşa cum jocul de cuvinte din titlu asociază termenul selfie cu selfish (egoist), ca reprezentare a unui eu supradimensionat. Proiectul s-a încheiat în martie şi reunește propunerile a 55 de artiști vizuali și studenți, imaginile fiind prezentate în rețeaua de socializare Facebook.


Selfish Work, un proiect pentru vremurile pe care le trăim. Cum a prins viaţă?

Ideea proiectului a apărut la o temă de semestru, în timpul interacţiunii cu studenţii de la Facultatea de Arte și Design. Le propusesem să îşi fotografieze lucrările în relaţie cu propriul corp, o idee recurentă pe care o mai abordasem în cadrul altor discipline experimentale. După ce am văzut rezultatele, surprinsă de prospeţimea lor, m-am gândit că ar fi interesant să extind ideea şi spre alţi studenţi, dar şi spre artişti vizuali. În final, cred că una din calităţile proiectului este alăturarea dintre propunerile vizuale ale artiştilor maturi şi tineri.

Ce interpretare aţi da, într-o imagine de ansamblu, galeriei de 55 de autoportrete care s-a creat?

Cred că rezultatul imaginii de ansamblu este o radiografie eterogenă şi totodată unitară şi elocventă a felului în care trăim de mai bine de un an. Asocierea dintre lucrarea vizuală şi chip are loc într-un mod fizic, dar este imortalizată prin mijloacele digitale atât de prezente astăzi. Tactilitatea şi apropierea dintre lucrare şi epidermă este transformată în pixeli. Totodată, este relevant felul în care propunerile vizuale alcătuiesc o imagine care vorbeşte despre un „eu” complet, în care fragmente ale chipului sunt completate de creaţia artistică asemenea unui puzzle ideal.

Cum este reprezentat (auto)portretul în arta dumneavoastră?

La modul propriu, în creaţia personală autoportretul este reprezentat cel mai vizibil în seria prinţeselor, o serie alcătuită din desene de mici dimensiuni în care am abordat din punct de vedere stilistic un desen naiv care face trimitere la desenele fetiţelor. Mai apoi, tot în seria prinţeselor am folosit şi mediul textil pentru a accentua şi mai mult caracterul preponderent feminin asociat acestui mediu artistic. Dincolo de aceste abordări punctuale, cred că orice demers artistic este construit pe o intenţie de auto(portretizare), la modul poetic putând considera întreg domeniul artelor vizuale ca un spaţiu al unei perpetue auto(portretizări).

Vă exprimaţi atât în artele vizuale, grafică, pictură, ceramică, cât şi în poezie. Cum vă îndreptaţi spre una sau alta din aceste forme de exprimare şi ce trăsături vă definesc creaţia în artă, respectiv în poezie?

Jonglez cu aceste două medii, cel vizual şi cel literar, fără a avea vreun plan prestabilit. Bineînţeles că prin formaţia mea educațională şi meseria de profesor sunt mai apropiată mediului vizual, dar nu aş putea concepe o ruptură între cele două. Ambele mă definesc, fiecare contribuind prin savoarea sa specifică, iar sistemul meu de a crea este bazat pe o glisare între mediul vizual și cel literar. În ultimii ani am încercat chiar o reunire a celor două medii prin găsirea unui punct de contact care se referă la inserţia cuvântului în forma lui scrisă, în creaţia vizuală. Practic, am preluat în lucrările grafice fragmente, colaje, respectiv decupaje din cărţile mele de poezie, acest demers fiind urmat şi de inserarea cuvântului ca element definitoriu în lucrările din material ceramic. Poezia mea a fost de la început o poezie vizuală care foloseşte imaginea, forma, culoarea sau calităţile tactile asemeni unor declanșatoare cu valoare senzorială.

Din recentă carte Tic-tac, ne-aţi putea cita un posibil ʽautoportret în versuri’?

îmi vând gândurile
totul e etalat pe pereți
ecranele digitale
dezvăluie cele mai adânci secrete
trecătorilor grăbiți
din stația de autobuz

Cum se răsfrânge această perioadă asupra creaţiei dumneavoastră?

Este o perioadă ciudată pentru noi toţi, dar cred că anumite tensiuni sau privaţiuni pot alimenta un anumit tip de filon care are repercusiuni benefice asupra activităţii artistice.
Am scris poezii despre virus, am modelat cuvinte care au legătură cu incertitudinea sau cu speranţa acestei perioade. Şi prin activitatea didactică, desfăşurată în mare măsură în mediul online, am învăţat că anumite tipuri de interacţiune au o altă dinamică şi încerc să reconsider într-un mod creativ multe din atitudinile anterioare.

Cum vedeţi ceea ce se numește ʽperformance’ în contextul actual al restricțiilor de circulație şi participare a publicului la evenimente, al manifestărilor de protest etc.?

O caracteristică de bază a performance-ului se referă la desfăşurarea unei acţiuni prestabilite a artistului vizual în faţa unui public. Din acest punct de vedere, în contextul actual al pandemiei aproape că nu mai putem vorbi despre acest termen în accepţiunea lui clasică. În acelaşi timp, dacă ne gândim la ce înseamnă prezenţa noastră în faţa ecranelor şi amplificarea importanţei unui cadru bine delimitat prin comunicarea la distanţă, putem spune că acest termen de performance s-a răspândit la o scară globală. Lumea întreagă de un an şi ceva este captivă într-un performance care de cele mai multe ori primeşte atributele happening-ului, prin termenul de happening înţelegând acea parte neanticipată şi necontrolată, specifică hazardului vremurilor pe care le trăim.

Care este următorul proiect la care vă gândiţi?

Intenţionez să continui seria proiectului SELFISH legat de o altă tematică, la fel de actuală. În acelaşi timp mi-ar plăcea să extind cercetarea mea legată de prezenţa cuvântului în arealul artelor vizuale printr-un proiect mai amplu, care să abordeze o viziune interdisciplinară rezultată în urma unei munci de echipă. Fiecare din proiectele la care mă gândesc include colaborarea cu studenţii, considerând că interacţiunea acestora cu mediul artistic matur este mereu binevenită.

Dana Catona




Luisa Palade




Ioana Preda




Alexandra Ţecu




Razvan Botiş




Gabriela Roşca




Kozma Szidónia




Lia Pfeiffer




Decebal Ţăroi




Sergiu Chihaia



Întreaga galerie poate fi vizualizată clicând aici.

Interviu realizat de Afrodita Carmen Cionchin
(nr. 4, aprilie 2021, anul XI)