Daniel Dăian: „În cazul meu, scriitorul și pictorul sunt frați gemeni care s-au regăsit ușor târziu”

„În cazul meu, scriitorul și pictorul sunt frați gemeni care s-au regăsit cumva, ușor târziu, unul din celălalt. Cred că dintotdeauna și-au învecinat, într-un fel sau altul, dramele, bucuriile, invocările, rimele și contrastele”.
Între 22 decembrie 2020 și 4 ianuarie 2021, Daniel Dăian a fost prezent pe simezele galeriei Art-Hoc din Timişoara, lucrările fiind accesibile și online. În acest fel, a propus opere recente, realizate în perioada cunoașterii, tatonării și adaptării cu mediul artistic din oraşul de pe Bega. Este originar din Deva, unde a activat ca istoriograf la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, apoi la Muzeul Banatului Montan din Reșița, în prezent fiind muzeograf la Muzeul de Artă Timișoara. Deopotrivă poet, Daniel Dăian este membru în Uniunea Scriitorilor din România filiala Alba-Hunedoara din anul 2014, iar din 2019 în filiala Timișoara.

În lucrările prezentate în expoziția SenzoriArt, la galeria Art-Hoc din Timișoara, ai folosit lemnul vechi ca suport pentru pictură. Ce reprezintă materialele cu care lucrezi și care este povestea din spatele dorinței de a găsi un limbaj între suport, tehnică și mediu artistic?

Întotdeauna preajma este insolubilă. Pentru că materia primă este fertilizată numai prin mișcarea de impuls a naturii organicului. Sămânța vechiului are la bază un haos latent, o ordine dezordonată de atâtea tatonări ale timpului trecut. Din această cauză prefer lemnul ca material de lucru. Substanțele lui întruchipează, într-o formă sau alta, mișcarea. Pe de altă parte, am considerat mereu că a coborî în ceva abia diferențiat înseamnă, de fapt, o călătorie în sine către originile impulsului de a coborî. A tăia un viu în carnea moartă a lemnului presupune dorința de a da cumva de urma viului trecut, de a o scoate la suprafață pentru a-și întâlni culoarea potrivită, capabilă să conviețuiască între forme și metamorfoze. Mediul în care lucrez nu are hotare între timp și între timpuri, motiv pentru care totul său primește darul transformării, un dar care nu este lipsit de urmele aluziilor figurative.

Care este valoarea călătoriei în traiectoria unui artist?

În opinia mea, valoarea nu o află artistul la sfârșit, ci ceilalți. Lupți o viață întreagă pentru a depăși clipa imediat următoare. Niciodată nu ești mulțumit, niciodată nu îți constrângi concretul, cum niciodată nu spui niciodată.

Ești scriitor și pictor. Care sunt pentru tine punctele de legătură între cele două medii de exprimare?

În cazul meu, scriitorul și pictorul sunt frați gemeni care s-au regăsit cumva, ușor târziu, unul din celălalt. Cred că dintotdeauna și-au învecinat, într-un fel sau altul, dramele, bucuriile, invocările, rimele și contrastele. Între articulațiile subtile ale memoriei au existat mereu spectre ale coincidenței, microstructuri și îngemănări subtile al căror volum începuse să înghită tot mai multe fragmente dintr-un cromatic neexprimat încă. Doar simțit într-un fel adesea invocat de subconștient. Punctele de legătură între scriitură și pictură au devenit de-a lungul timpului un fel de poduri, lipsite însă de o concurență spectaculoasă. Se completează doar și traversează fabulos de simplu. Spre și dinspre golul plin al miracolului.

Care este pentru tine legătura dintre pictură și muzică? Este pictura o luptă?

Nu știu dacă mă crezi, dar eu simt vibrația vermilionului atunci când pensula atinge pânza. Seamănă cu un bemol care niciodată nu exagerează. Nu este țipăt, dar nici puțin nu e. Când pictez, e ca și cum aș cânta la chitară. Formez acorduri din galbenul citron prăbușit voluntar în portocaliu și învelesc apoi totul în cheia sol a unui albastru frig. Eu cred că toate picturile sunt, de fapt, partituri muzicale. Notele se desfac din privirile celorlalți și ajung înăuntrul minții, unde cântă.

Care sunt noile deschideri pe care ți le oferă abordarea vizuală creativă? Planurile tale de viitor sunt legate de pictură?

Am descoperit ceva magistral. Când pictez, pot atinge Nirvana. Pot umbla în alte lumi, cu alte temporalități și o deplinătate armonioasă constitutivă. Mă simt mai viu ca niciodată. Cum o să arate viitorul?! Cu certitudine vertical, aderent și înțelept, mângâind orizontala bumbacului sau a inului, ascensional și cordial. Nu mă văd altfel.

Interviu realizat de Andreea Foanene
(nr. 1, ianuarie 2021, anul XI)