 |
|||
 |
|||
|
În dialog cu Daniela Sandid, traducătoarea lui Stevenson și a lui Conrad
Dumneavoastră i-ați tradus, printre alţii, pe Stevenson și pe Conrad. Procesul de traducere este, fără îndoială, de o mare complexitate. Gândindu-ne la raportul dintre textul de tradus și figura traducătorului, ce „granițe” pot fi identificate? Sunt cel puţin două dificultăți principale în traducerea acestor doi autori. Prima este distanța în timp a acestor scriitori, a căror limbă trebuie tradusă printr-un limbaj contemporan, iar a doua, legată de cea dintâi, este că această limbă se referă la o lume sensibil diferită de a noastră. Să ne gândim doar la complexitatea celor doi autori în ceea ce privește descrierea aventurilor pe mare, ce implică un lexic foarte bogat care, pentru noi, astăzi, este dacă nu desuet, cu siguranță mai puţin obişnuit. Cu toate acestea, cititorul de astăzi, prin traducere, trebuie să aibă acces la acea lume și să lase purtat de ea. În producția contemporană, cât a mai rămas din dorința de descoperi, din interesul față de necunoscut, din plăcerea divagării, din curaj, din provocarea și farmecul caracteristic romanului de aventură? În societatea contemporană, valorile existențiale asociate descoperirii sunt, într-adevăr, puţin atenuate: lumea necunoscută s-a redus foarte mult, iar mijloacele de comunicare împiedică acum chiar și o detașare de câteva minute de obiceiurile și de spațiile noastre cotidiene. Cu toate acestea, misterul existenței nu s-a schimbat deloc față de trecut, iar astăzi aventura poate implica dimensiuni spațio-temporale care eludează punctele noastre de referință obișnuite, prin explorarea misterului galaxiilor sfidând viteza luminii, precum și dimensiunile de nedescris ale minții umane și relația tot mai strânsă cu inteligența artificială. În acest cadru, poate și datorită distanței, aventurile pe mare povestite, printre alții, de Stevenson și de Conrad nu își pierd farmecul și continuă să ne uimească și să ne captiveze. În cărțile sale, Stevenson a reușit să învăluie într-o atmosferă legendară până şi cele mai modeste circumstanțe ale vieții, prin stilul său de o claritate și de o finețe clasică. Ce dificultăți implică traducerea așa-zisului „roman de aventură”? Claritatea lui Stevenson este chiar esența măreției sale. Dar nu aici îi creează probleme traducătorului, ci, de cele mai multe ori, îi oferă mai degrabă descoperiri minunate, de o simplitate de neatins. Desigur, traducătorul va trebui să fie atent să nu se lase înșelat și să nu folosească, din cauza profunzimii celor exprimate, un limbaj elevat pe care geniul lui Stevenson îl evită, în schimb, cu o măiestrie de neegalat. Printre operele sale mai puțin cunoscute, dar nu mai puțin interesante, se regăsesc şi povestirile. Ei bine, ce elemente specifice ale „romanului de aventură” ați găsit în povestire, așa cum au fost interpretate de Stevenson? Povestirile lui Stevenson sunt o producție extrem de interesantă, deoarece motivul naraţiunii nu se aplatizează niciodată în succesiunea evenimentelor, oricât de uimitoare ar fi ele. În spatele fiecărei povestiri există întotdeauna un sens care dă senzația absolutului, așa cum spre absolut par să conducă romanele sale, conturând de fiecare dată o aventură a inteligenței. Călătoria este cu siguranță un element esențial al „romanului de aventură”. Așadar, ce semnificații poate căpăta în căutarea coordonatelor de interpretare a realității și a cunoașterii de sine? Aș defini experiența călătoriei ca fiind nu doar esențială, ci şi fondatoare, adică asemenea unui parcurs dificil din care – urmând modelele literaturii universale din toate timpurile, de la textele sacre la mitologia greacă și până la romanul de aventuri din epoca imperială engleză – ne întoarcem întotdeauna schimbați și, paradoxal, mai asemănători cu noi înșine. Între proză și poezie, literatura română este constant tradusă în italiană, cu nume de referință ca Ana Blandiana, Herta Müller, Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, iar revista „Orizonturi culturale italo-române" înregistrează publicațiile în baza de date Scriitori romani în italiană: 1900-2024. În ce măsură credeți că este cunoscută în Italia și ce autori români v-au atras atenția? De-a lungul scurtei mele experiențe, ca sa fiu sinceră, numele cel mai cunoscut, alături de Emil Cioran, a fost Herta Müller care, prin deschiderea editurii Voland, a fost recent asociat cu cel al lui Mircea Cărtărescu, a cărui proză, deși actuală, are întregul potențial al celei mai bune literaturi de secol XX, de parca ar fi deja un clasic.
|
||
Daniela Sandid (Florența, 1977) a absolvit Limba și Literatura engleză cu o teză de licență despre poezia lui Lady Mary Wroth și, în anii următori, a tradus o serie de opere care o vor ajuta să se specializeze în autorii secolului al XIX-lea: Unchiul Peter de Elizabeth Gaskell, Cine a corupt Hadleyburgul? de Mark Twain, Comoara din insulă de Robert Louis Stevenson, Un anarhist de Joseph Conrad, Slujitorul tău, câinele de Rudyard Kipling, Scene din Londra de Virginia Woolf. Pentru revista „Città di Vita” a tradus câteva poezii ale lui J. Donne, iar la editura Valigie Rosse a publicat o antologie de poezii ale poetei contemporane Martina Evans, În fața publicului. În momentul de față predă limba engleză într-o scoală gimnazială din Florența.