„Crisalida sau întoarcerea acasă”. Dialog cu scriitoarea torineză Ioana Nan

Autoarea de origine română Ioana Nan s-a născut la București în anul 1977. A sosit în Italia în anul 1999 cu o bursă Erasmus la Universitatea din Torino, unde și-a luat licența în Științe Politice. La Torino îl cunoaște pe Cristian Vasilescu, care urma sa devină preot ortodox la fel ca tatăl sau, părintele Gheorghe Vasilescu, întemeietorul parohiei Sfânta Paraschiva la Torino în anii ’70. Ioana și Cristian s-au căsătorit și au o minunată familie binecuvântată cu patru copii, iar actualmente cei doi conduc împreună parohia intitulată Sfintei.
Crisalida sau întoarcerea acasă este romanul de debut, publicat la Editura Apostolia în anul 2019 și tipărit cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Ilustrațiile copertei și cele din interiorul romanului au fost realizate de artistul italian Mauro Milanese. Versiunea în limba italiană a fost publicată în anul 2020 grație traducerii domnului Francesco Paganelli, binecunoscut promotor al culturii românești în spațiul torinez.
Crisalida este un roman de dragoste inițiatic scris cu mult rafinament și cu o tehnică narativă captivantă. Autoarea emoționează cititorii cu povestea Adelei și a familiei sale. Pe parcursul unei lungi mărturii, protagonista trece în revistă etapele principale ale vieții sale și a generațiilor care se succed. Cu un stil ușor dar foarte antrenant, Adela ne ține cu sufletul la gură până la sfârșit și ne pune pe gânduri în legătură cu marea minune a vieții, plină de metamorfoze, despărțiri și reîntoarceri.
Dialogul care urmează a fost realizat în toamna anului 2022 în timpul unui eveniment cultural care s-a bazat pe prezentarea romanului la Chieri (Piemonte), alături de câţiva muzicieni în concert. Evenimentul a avut loc la biserica San Bernardino din Chieri și a fost organizat de asociația româno-italiană Ovidio. Prezentarea a constituit prima lansare a versiunii în limba italiană după perioada pandemiei.

Ioana, romanul Crisalida este prima ta carte publicată. Ce te-a motivat să devii scriitoare de literatură?

Scrisul a fost dintotdeauna pasiunea mea. Scriam pe ascuns până noaptea târziu. Îmi plăcea să scriu compunerile la școală, scriam până și textele pentru fratele meu care nu iubea prea tare literatura. Referitor la ideea de a deveni scriitoare, nu a fost o decizie luată dintr-o dată. Aveam de ceva vreme în minte povestea de dragoste dintre Alessandro și Adela și am început cu aceasta. Scriam noaptea, când copiii mei dormeau. Treptat am construit celelalte părți, ca un puzzle cu mai multe piese, întregul roman a luat formă pe parcurs. Față de alți scriitori, care au o linie bine trasată de la început, eu am fost mai haotică, aveam nucleul romanului, apoi am brodat totul de jur împrejur.

Romanul l-ai scris foarte bine, considerând succesul pe care l-ai avut... Cine sunt cititorii tăi?

Romanul este dedicat unui public tânăr, noua generație, din acest motiv am dorit foarte mult prezența lor în această seară (n.r. în timpul evenimentului cultural au cântat muzicieni româno-italieni elevi ai Liceului Muzical Cavour și ai Conservatorului Giuseppe Verdi din Torino). Cartea conține un mesaj către noua generație. Doream să transmit un mesaj și fiilor mei. Din păcate redactarea acestui roman a coincis cu moartea a două prietene care aveau vârsta mea. În acel moment m-am confruntat și cu ideea morții. Noi nu ne gândim prea des, dar moartea face parte din viață și unele evenimente te determină să te oprești și să reflectezi asupra lor. Atunci m-am gândit să las ceva copiilor mei: dacă eu nu aș mai fi, ei ar putea avea romanul și ar găsi o parte din mine. Am avut această idee în minte: să las un semn.

Într-un fel cărțile sunt ca niște fii spirituali, rămân după noi...

Cred că procesul creativ este ca o naștere în fond, un proces lung, nu îți vin mereu în minte idei noi, dar la final, când lansezi o carte e ca atunci când îți prezinți copiii în lume.

Romanul este scris la persoana întâi. Protagonista Adela povestește arborele genealogic al familiei celor trei nepoți pe care i-a avut de la cei trei copii. Tu ești vocea Adelei. Cât este din Adela în Ioana?

Mă regăsesc mult în personajul Adelei, chiar dacă nu este un roman autobiografic, țin să menționez acest lucru. Sunt unele detalii, spre exemplu sosirea Adelei la Torino – și eu am venit la Torino cu o bursă Erasmus – dar sunt alte aspecte pe care eu nu le-am trăit. Cred că în general scriitorii se inspiră din viața lor și a altor persoane cunoscute, cu care împărtășesc experiențe. Așa s-a întâmplat în cazul meu. Un alt exemplu: Adela se retrage la Zalău, unde s-au născut bunicii din parte mamei. Eu nu am fost niciodată la Zalău, dar m-am informat, am făcut cercetări și cineva mi-a spus că am descris foarte bine zona, mi-a spus: „nu știam că vii de prin părțile acelea”. De fapt, nu sunt din Zalău. Avem la îndemână internetul care este o mare sursă. Întorcându-mă la întrebarea inițială, cât este din Adela în mine, mă regăsesc în atașamentul Adelei la valorile tradiționale, în constanța ei care devine un pic încăpățânare, în sensibilitatea ei.

Ce semnificație are titlul?

„Crisalida sau întoarcerea acasă”, încep cu întoarcerea acasă. Este vorba despre întoarcerea Adelei care, în ciuda posibilităților economice și a titlurilor academice pe care le poseda, a decis să se retragă la țară, în zona Zalăului, departe de oraș. Ar fi putut să se stabilească la Torino, sau în Franța, unde a călătorit. Dar chemarea patriei a fost mai puternică, întoarcerea la rădăcini a fost alegerea ei. În ceea ce privește Crisalida este o metaforă, a trecerii de la viață la moarte, o explicație într-un capitol din carte, pentru un băiat care întreabă ce este moartea. Atunci Adela folosește această noțiune a crisalidei pentru a-l apropia de ideea morții fără traume. În afară de acest fragment este și metamorfoza personajului principal. Iar apoi este prezența și imaginea fluturelui, care se regăsește ca leit-motiv.

Să vorbim despre Adela, protagonista este una dintre noi: născută în România, la București, în timpul regimului comunist, studiază în străinătate, unde îl cunoaște pe viitorul soț, până la urmă decide să trăiască în țara de origine. Cititorul percepe că Adela este o fiică responsabilă, o mamă devotată, o soție fidelă, trăiește într-o lume globalizată plină de provocări. Dat fiind că întreaga narațiune este construită în jurul mărturiei sale, ce dorește să transmită nepoților?

Cartea începe direct cu Adela care povestește viața sa nepoților, iar acțiunea este proiectată în viitor, unul îndepărtat, gen 2040, este multă tehnologie în viața de zi cu zi, așa cum este descris adeseori în filmele științifico-fantastice. Adela încearcă prin poveste să îi învețe pe nepoți să rămână atașați de pământ, de familie, de originile culturale, de a se deconecta de la tehnologie. Astăzi tinerii noștri sunt mereu conectați, ca într-o capcană a tehnologiei, iar eu aș vrea să transmit această idee – deconectați-vă! – nu vă lăsați înghițiți de o gaură neagră. Dacă noi uităm să ne trăim viața, până la urmă trăim doar prin tehnologie. Uităm să ne conectăm la natură, să ascultăm muzică bună, spre exemplu...

Celălalt protagonist este Alessandro, soțul Adelei. Înainte de a-l cunoaște, Adela are alte experiențe. Trăiește dezamăgirea și trădarea. Dar revine mereu la credință. Mărturisește unele greșeli care fac parte din maturizare. Vrei să ne povestești cum s-au cunoscut și cum se dezvoltă relația lor?

Am ales o poveste de emigrație pe invers. De obicei auzim povești despre românce care vin în Italia și se căsătoresc cu bărbați italieni. În schimb eu am ales exact contrariul, o româncă se îndrăgostește de un italian, se căsătoresc, dar trăiesc în România. Pare o alegere lipsită de sens. Dar eu am ales această poveste împinsă la extrem tocmai pentru că din marile provocări se nasc poveștile de dragoste. El se schimbă foarte mult, deoarece la început nu era Alessandro, ci mai degrabă fiul profesorului Morelli, nu era el însuși, nu trăia viața pe care și-o dorea, ci una trasată de alții, mai ales de părinții lui. Un alt sfat pe care îl dau tinerilor este să își construiască viețile proprii, nu să ia decizii ca să îi mulțumească pe părinți. Alessandro își înfruntă părinții, face o alegere diferită de drumul bătut pe care îl avea înainte. Tatăl lui era un mare profesor universitar, chiar Alessandro era un asistent, ar fi putut să ia locul tatălui, mulți dintre noi facem acest lucru, călcăm pe urmele tatălui. În schimb, el are curajul să decidă în mod diferit, grație întâlnirii cu Adela, care îl deblochează. Cu ea se simte în largul său, „ceva în mine a început să cânte de când te-am cunoscut”, îi spune Alessandro Adelei. El demonstrează că nu e doar un nume, ci este și un bărbat plin de talent. Dă viața sa pentru muzică, face carieră în România, lucru rar... Pare un idealist, dar în realitate face alegerea corectă.

O poveste de emigrație și una de dragoste din timpurile noastre. Ajungem la întoarcerea acasă. Adela se întoarce acasă și renunță la carieră pentru a se dedica familiei. Și Alessandro are o reîntoarcere acasă, pentru că după mulți ani revine la Torino pentru a se reconcilia cu părinții cu care pierduse contactul.

Adela îl încurajează să facă pace, chiar dacă relația lor nu era văzută cu ochi buni de către părinții lui Alessandro. Ea nu este orgolioasă, îl împinge să se reconcilieze. Copiii lor trebuiau să își cunoască și bunicii din partea tatălui, de origini italiene. Au făcut toți împreună o lungă călătorie în lungul și latul Italiei. Și ca într-un cerc, toate personajele pleacă și se întorc. Protagonista vorbește despre globalism, ne naștem într-o țară, poate trăim în alta. Ea nu vorbește de patriotism, nu își împinge fiii să facă cum a ales ea. Adela spune: „Într-o lume globalistă sentimentul patriotic îmbracă alte forme, dar este important să fim cetățeni într-o patrie spirituală. Este vorba de creștinism, faptul că ne-am crescut fiii cu frica lui Dumnezeu mă liniștea, pentru că îi știam în siguranță oriunde s-ar fi dus...”

În final am putea spune că este un roman și pentru mame și pentru bunici, nu doar pentru noua generație. Cu delicatețea unui fluture ai reușit să ne atingi inimile cu emoție.

Referitor la copii, atunci când Adela află că fiii săi doresc sa rămână în Italia, ea înțelege și îi lasă să plece. Atunci Alessandro îi recită la ureche o poezie, a lui Khalil Gibran. Ideea centrală este că fiii nu ne aparțin, trebuie să îi lăsam să își urmeze inima și să decidă pentru ei înșiși, așa cum facem și noi, părinții. Sunt foarte atașată de fragmentele de dragoste, Crisalida este un roman de dragoste. Chiar dacă povestea cărții nu este a mea, aș vrea să îi mulțumesc soțului meu care mi-a fost alături, m-a făcut să simt fluturi în stomac, fiorii dragostei, pentru că eu îl iubesc ca în prima zi.