Kristina Cepraga: „A fi amfitrioana acestui festival de film italian m-a făcut să mă simt acasă” Amfitrioană şi consultant artistic al Festivalului „Noua Cinematografie Italiană în România”, desfăşurat în perioada 9-13 martie la Bucureşti, a fost Kristina Cepraga, cunoscută actriţă, regizoare şi producătoare de film.
Cariera sa se împarte între teatru, cinema și televiziune, dar și între cele două țări, România şi Italia, cu multe proiecte la activ.
Aş putea spune, cu emoţie, că sunt excelente. În toate cele cinci seri, la proiecţii sala a fost plină de oameni însetaţi să vadă noul filmul italian. Reacţii frumoase şi empatice în rândul participanţilor, de la aplauze la dorinţa de a socializa şi a vorbi după proiecţii atât între ei cât şi cu noi, cei din partea stuff-ului, să dezbatem filmele văzute anterior, să facem poze la panoul festivalului şi să socializăm la un prosecco italian. A fost o experienţă extrem de reuşită şi pozitivă, în care m-am implicat sută la sută. Cred cu tărie că era nevoie de o manifestare cinematografică italiană în România şi oamenii au răspuns imediat iniţiativei. Mulţumim pe această cale domnului Virgil Niţulescu, directorul Muzeul Ţăranului Român. Omagiul adus splendidei Monica Vitti a început cu o amplă prezentare a criticului cinematografic Mario Sesti, cel ce a scris despre ea că „Monica Vitti a fost o eroare sublimă pe care niciun regizor, nicio divinitate minoră nu ar fi putut-o plănui cu atâta forţă”. A urmat proiecţia restaurată a filmului La supertestimone al regizorului Franco Giraldi, din 1971, cu Ugo Tognazzi şi o Monica Vitti „care se îndrăgostește ca o gheișă de bărbatul pe care, pe bună dreptate, l-a condamnat la închisoare prin propria-i mărturie”. A fost un omagiu primit cu toată emoţia de publicul entuziast, mai ales că ne aflăm la o lună de la trecerea în nefiinţă a marii actriţe italiene. A fost onorant să prezint acest moment simbolic şi să vorbesc despre această icoană incontestabilă a cinematografiei italiene. „Monica Vitti este indisolubil legată de pesimismul sentimental al lui Antonioni, o icoană a sensibilității abandonată într-o lume a sentimentelor pierdute și a unei frumuseți alienante”. Cele opt pelicule pe care, evident, le-am văzut în prealabil, sunt exact cum cere titulatura evenimentului însuşi, o reprezentare a unora dintre cele mai importante şi premiate filme italiene ale ultimilor maxim doi ani. Este o selecţie făcută de criticul şi regizorul Mario Sesti, care a şi îndeplinit rolul de director artistic şi selecţioner la acest festival de film. Fiecare titlu în parte este o mică bijuterie: Volevo solo nascondermi – de Giorgio Diritti, America latina – de Fratelli D’Innocenzo, Le sorelle Macaluso – de Emma Dante, I predatori – de Pietro Castellito, Momenti di trascurabile felicità şi Lacci – ambele semnate de Daniele Luchetti (prezent la Bucureşti), Aria ferma – Leonardo di Costanzo, şi Marx può aspettare – documentarul marelui regizor Marco Bellocchio.
Consider că în lumea noastră, a artiştilor, şi mă refer strict la cineaşti, cinefili sau intelectuali cu viziune deschisă, România este precum o pepinieră de mari creaţii, opere cinematografice. Sunt la mare căutare, apreciere şi stimă. Să nu mai vorbim de faptul că în ultimii ani, mai ales de la
A fost o masă rotundă extrem de importantă. Domnul Roberto Stabile, responsabil relaţii internaţionale al Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Film, Audiovizual şi Multimedia (Associazione Nazionale Industrie Cinematografiche Audiovisive - ANICA) şi preşedinte Lucana Film Commission (LFC), a făcut referire la diferitele fonduri de accesat pentru coproducţii şi, în special, la un fond nou pentru Balcani. S-a vorbit cu reprezentaţii producătorilor din România care şi-au expus greutăţile, în special cele privind legislaţia care trebuie schimbată, apoi greutăţile şi blocajele legate de cash rebate, dar şi dorinţa de a modifica şi aduce cât mai concret în vizor posibilitatea coproducţiei nu doar româno-italiene, ci şi între ţările de origine latină, printr-un fond deja creat în acest sens. A fost o întâlnire profesională, culturală şi umană extrem de importantă, pe care am încercat să o moderez alături de Mario Sesti şi distinşii invitaţi, printre care s-au numărat: Ada Solomon – producător, vicepreşedinte al European Film Academy, Cristina Priarone – preşedinte al Italian Film Commission, Valentina Miu din bordul programului „Europa Creativă”, Gabriela Albu – producător, Mariella Troccoli de la Direcţia Generală Cinema şi Audiovizual (Direzione generale Cinema e audiovisivo - DGCA) din cadrul Ministerului Culturii din Italia, Roberto Stabile – ANICA, Angela Prudenzi – jurnalist, Chiara Sbarigia – preşedinte Cinecittà, Micaela Soldini – director al Agenţiei Italiene pentru Comerţ Exterior Biroul Bucureşti, Răsvan Popescu – secretar de stat şi scenarist, şi mulţi alţii care au dezbătut subiectul cu întrebări şi intervenţii. Daniele Luchetti este unul dintre cei mai importanţi, apreciaţi şi iubiţi regizori şi scenarişti italieni, încă din anii ’80.
A adus multe prezenţa lui, în primul rând bucuria publicului de a-l avea în sală pe însuşi regizorul şi scenaristul a două pelicule din festival. Înaintea fiecărei proiecţii de film, datorită domnului Mario Sesti, am putut avea un video-mesaj de la regizorii peliculelor, dar în acest caz emoţia de a-l avea în sală şi de a putea auzi direct de la el cum a creat cele două filme şi, în general, cum se ajunge de la literatură la scenariu şi apoi la film, este de nepreţuit. În a doua zi a prezenţei lui Daniele Luchetti în România, la UNATC a ţinut un masterclass superb cu studenţii de la film şi litere, care au sorbit fiecare cuvânt al regizorului, inclusiv despre experienţa realizării serialului Amica geniale (după două stagiuni de succes regizate cu măiestrie de Saverio di Costanzo şi Alice Rohrwacher), neputând lucra fizic alături de scriitoarea Elena Ferrante, deoarece nimeni nu a văzut-o personal, dar şi despre experienţa întregii sale cariere de peste 40 de ani, în toate declinările sale: de actor, scenarist, regizor, tată. Aceste momente au creat o energie splendidă, momente aproape ca de confesional, sub atentele remarci şi întrebări ale lui Mario Sesti şi ale Angelei Prudenzi. Personal, consider că a fost un eveniment cu multă încărcătură culturală, emoţională şi umană, menit să te pună pe gânduri şi să reflectezi asupra complexului proces al realizării unui film.
Foto IIC Bucureşti
|