La Timişoara, dezbatere „Literatura română, încotro?” (I)

Cenaclul timișorean Respiro, în recentul 28 octombrie, a organizat dezbaterea Literatura română, încotro?, moderată de Viorica Bălteanu. Au vorbit cu miez unsprezece scriitori, alți intelectuali, zece fiind din generația matură, iar o poetă aparținând vârstei în plină înflorire. În sală s-au aflat câțiva foști învățăcei ai profesorilor care au contribuit la dialogul menționat. Firesc, nu a fost ocolit nici rolul, respectiv starea limbii române în zilele noastre.
Ambianța elegantă a sălii Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru  (Universitatea de Vest din Timișoara) a prilejuit și întâlnirea cu lucrări ale sculptorului Remus Irimescu, ale pictorului Andrei Florin Băncilă, membri ai filialei timișorene a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Muzicianul Alexandru Crețescu a încântat publicul, interpretând trei celebre piese spaniole pentru chitară clasică.

Prof. univ. dr. Viorica Bălteanu, scriitoare, promotor cultural: Dragi prieteni, mă bucur că suntem în număr semnificativ prezenți  în atât de frumoasa sală Orpheum. Nu am regizat cu anticipație discuțiile noastre de azi, pe o temă cu adevărat arzătoare. Acum, v-aș propune să nu uităm a ne referi la mecenatism, fără de care cultura română nu se mai poate dezvolta, impune, în țară și în afara fruntariilor. Să ne referim la edituri, tipografii (veșmintele tipografice contează enorm, îndemnul arghezian „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris.,.. ” nu își va pierde nicicând actualitatea), să nu uităm de cititori, de presă. Să nu uităm, nicidecum, diaspora. Eu cred că, totuși, tineretul nu este pierdut, nici pentru scris, nici pentru a-și forma o cultură temeinică prin lecturi întinse, de valoare incontestabilă. Să vedem în dialogul nostru de cine depinde să se nască iubirea de carte, încă din anii prunciei. Sunt convinsă că trivialitatea, ajunsă foarte la modă, este supărătoare nu doar pentru mine. La fel, plagiatul a cam devenit la ordinea zilei și e o realitate hidoasă. Eu cred enorm în polemicile cordiale propuse de Octavian Paler. În fine, să nu uităm, Timișoara, consider eu, rămâne un reper cultural cu adevărat notabil. Îl rog pe distinsul literat și magistru Adrian Dinu Rachieru să spargă gheața.

Prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, critic și istoric literar, eseist, prozator: Este important să cunoaștem ce se petrece cu și în literatura română, astăzi. S-a produs, în deceniile recente, un adevărat diluviu. Toată lumea scrie. Desigur, nu tot ceea ce se publică este literatură. Altă realitate amară e insuficienta, chiar precara receptare în străinătate a cărților valoroase publicate în România. Fără îndoială, romanul este specia literară ce va conta cel mai mult, și în viitor. Din nefericire, noi am ratat momentul 1968, când – în urma invadării Cehoslovaciei de către tancurile sovietice – țara noastră s-a aflat sub toate reflectoarele, beneficiind de enormă simpatie în lume. Din lipsa unor strategii culturale coerente, bine închegate, nu s-a profitat de acea circumstanță benefică. Nici momentul decembrie 1989 nu a fost abordat cum s-ar fi cuvenit. Fapt e că, de trei decenii încoace, se publică numeroase volume fără valoare artistică, cu gândul autorilor de a ajunge să aibă acel supliment de pensie acordat de Uniunea Scriitorilor pentru membrii săi, cum aspiră să ajungă.  Nu se face destul pentru a promova în afara granițelor – intens și neîncetat – marea noastră literatură clasică și mai nouă.
Înainte, exista cenzura, blamată quasi unanim. Acum, ar trebui să funcționeze autocenzura, ceea ce nu se întâmplă în realitatea concretă. Ne-am bucurat prematur de dispariția cenzurii oficiale, care oprea publicarea de pagini departe de ceea ce înseamnă literatura autentică. Ba chiar închidea ochii, uneori, ceea ce explică succesul formidabil al unor romane scrise de Marin Preda, Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu, Nicolae Breban și alții încă. Se citea enorm, pe atunci. Difuzarea cărții era bine administrată.

Viorica Bălteanu: Tirajele erau de zeci de mii de exemplare. Clasicii erau tipăriți în tiraje de peste 100.000 de copii.

Adrian Dinu Rachieru: Acum?  Cine are bani, dă la tipar ceea ce crede el/ea că ar fi literatură. Se ajunge la situații aberante cu o invazie de maculatură, de „literatură hormonală”, trivialitatea fiind socotită o formă de... feminism victorios. Au ajuns a fi citite, ba chiar premiate, scrieri ce abundă în vulgarități, volume lipsite complet de valoare literară. De acest fenomen reprobabil nu sunt străine unele doamne, domnișoare. În unele cazuri, chiar ele au dat tonul, voind să aibă succes prin vulgaritate, promiscuitate. Culpa le aparține și juriilor, editorilor, chiar criticilor care trec cu vederea aceste aspecte oribile, când ar trebui să le sancționeze cu severitate. Personal, evit să scriu despre asemenea autori și pretinse opere literare, fiindcă, la noi, polemicile cordiale rămân un minunat deziderat. Este la ordinea zi bălăcăreala. Cel mai vechi mare eveniment literar din România, fac aluzie la Festivalul Nicolae Labiș, a ajuns la a 55-a ediție și a permis, de-a lungul deceniilor, la Suceava, afirmarea unor nume importante. În anii mai noi, nivelul valoric este foarte discutabil, eufemistic vorbind. Nicolae Manolescu a precizat cu legitimă îngrijorare, în editorialul său Timpul rebuturilor din numărul 42-43 al săptămânalului „România literară”,ce s-a petrecut cu generația actuală: s-a lăsat îmbibată de political correctness și de alte erezii la modă pe alte meridiane. Rezultatele sunt complet descurajante. Eu adaug, îndată: există, din fericire, excepții.
Doamna profesor Viorica Bălteanu ne îndemna să fim neapărat atenți, de asemenea,  la literatura diasporei noastre. Așa trebuie să procedăm. Criticul Cornel Ungureanu își dedică, de multă vreme, osârdia alcătuirii unei geografii literare cuprinzătoare, cum știm.
Organizatoarea dezbaterii ne-a cerut să stăm cu ochii la ceea ce se întâmplă în lume cu o sumedenie de limbi, între care și cu a noastră, desigur. Constatăm că limba lui Eminescu, a unui glorios șir de poeți și prozatori admirabili, este împănată aiuritor cu anglicisme, de o vreme încoace. Neapărat avem datoria să ne apărăm și să cultivăm competent limba română, fiindcă, peste limbajul suburban, asistăm la degradarea corectitudinii lexicale, gramaticale, ortografice  și de rostire a limbii noastre.  Capcane sunt toate și trebuie reduse, dacă nu eradicate.

Viorica Bălteanu:  Observațiile pertinente ale profesorului Adrian Dinu Rachieru vor fi completate cu argumente robuste de către unul din puținii mecenați din țara noastră, doamna deputat european Maria Grapini. Nu pot uita evenimentul-unicat pe care l-a realizat în 10 iulie 2018, când în Palatul de sticlă din Bruxelles a răsunat Tatăl nostru cântat în limba română, iar –  în a doua oră a evenimentului – a fost prezentată cartea despre Dora d’Istria, ilustră personalitate premergătoare a Mișcării Memorandiste. Zeci de manifestări în beneficiul României au fost  și sunt datorate Domniei sale.

Ing. Maria Grapini, europarlamentar: Țin să vă felicit pentru această discuție pe o temă de mare importanță, la care am ținut să fiu prezentă. Sunt ingineră și voi vorbi scurt. Inima mea bate românește, oriunde m-aș afla. Voi sprijini mereu și cultura română, care propune lumii valori deosebite, originale, unice. Spun mereu că familia, școala au datorii mari în privința abordării literaturii, a culturii, în general, de către generațiile tinere. Fiindcă se produc derapaje ce nu pot fi scuzate. În primăvara anului în curs, într-o școală din Timișoara, au fost împărțite gratuit elevilor din ciclul gimnazial multe exemplare dintr-o carte cu pronunțat conținut obscen. Câțiva părinți mi-au sesizat acest fapt de o gravitate extremă. Un autor care trăiește în afara României, pe nume Sebastian Sifft, a donat volumul său Câinele iubirii, cu zeci de pagini pline de cuvinte și episoade obscene. Am adresat ministrului Educației, Ligia Deca, o scrisoare deschisă, solicitând măsuri de sancționare a vinovaților care au împărțit cărțile prin intermediul unor cadre didactice. I-am expediat ministrului amintit un exemplar din acel elogiu al pornografiei. Am primit un răspuns absolut aberant, în care, indirect, ministrul găsea că astfel de publicații ar fi... suplimente didactice. În mod normal, ministerul ar fi trebuit să fie copleșit de zeci de mii de mesaje de protest ale părinților, ale educatorilor, psihologilor, medicilor (chiar și psihiatri), categorii sociale menite să-i apere pe copii de astfel de mizerii. Nu am cunoștință ca acest lucru să se fi întâmplat. Se scandalizaseră câțiva părinți care urmăresc cu atenție ca descendenții lor să citească, tocmai pentru ca ei să intre în contact cu scrieri având valoare educativă. Unii au lăsat ca lucrurile să „curgă”,  iar cei mai mulți nu citesc, nici ei, nici măcar presa. Sau poate unii așa-zis părinți așa se exprimă în cadrul familial, în prezența propriilor copii? Cutremurător este că există, pe alocuri, cadre didactice care nu își iau în serios îndatoririle de a face educație veritabilă. Soluții? Se lasă așteptate, ceea ce este menit să ne îngrijoreze. Trist este că au fost reduse  fondurile ce finanțează inclusiv Academia Română. Școala este sever subfinanțată. Totuși, spun eu, se cuvine ca fiecare din noi să se implice în împrejurările cotidiene care influențează dezvoltarea copiilor, a tinerilor. Unii nu o fac, nici în situațiile foarte primejdioase, cum se observă.  Oare putem continua astfel? Mă doare faptul că nu facem suficient pentru a deveni mai buni, mai solidari, mai iubitori. O mulțime de persoane așteaptă ca alții să intervină, să acționeze, să ia poziție, când este imperios necesar a îndrepta ceva sau a făuri ceva nou și prețios. Cred și eu cu fermitate că soarta limbii române are însemnătate vitală. În țară și nu doar. Categoric, este normal să cunoaștem multe limbi, noi, românii avem un dezvoltat talent la învățarea limbilor străine. Însă limba maternă, limba națională, ne conferă identitate, de aceea să-i acordăm un statut special, de prim rang. Prin fapte, vorbele nu sunt suficiente.
Voi continua să susțin cultura, tradițiile noastre, inclusiv din diaspora.

Viorica Bălteanu: Deviza doamnei Maria Grapini este „Fapte, nu vorbe” și o respectă neabătut. Și Veronica Balaj ține legătura neabătut cu diaspora din îndepărtate locuri. Să o ascultăm!

Veronica Balaj, scriitoare, jurnalist radio, realizator TV: Indiscutabil, legătura neîncetată cu diaspora are mare importanță, cum au subliniat antevorbitorii. Literatura actuală a conaționalilor noștri care trăiesc departe de țară este diferită de literatura autorilor de mare anvergură din perioada interbelică, nevoiți a lua calea exilului din motive politice crunte, imediat după al doilea război mondial. Voi arăta cum am perceput eu cu sufletul această problematică. Am avut șansa de a discuta cu personalități de marcă din afara granițelor românești. Mă voi referi mai insistent la Canada. Găsesc că este de elogiat faptul că Statul Canadian susține cu sume substanțiale păstrarea tradițiilor fiecărei comunități provenite din alte părți ale lumii. În 2019, am participat la sărbătorirea a 20 de ani de existență a revistei „Destine literare”,periodic fondat de domnul Alexandru Cetățeanu.  Apare online, uneori, inclusiv în format cartaceu și este citită pe toate continentele. Precizez că nu toți cei care scriu sunt profesioniști ai literaturii. Prietenii noștri de acolo au diverse îndeletniciri, însă scriu cu pasiune, din pasiune. Eu prețuiesc mult acest lucru. În 19 decembrie 2019, domnul Alexandru Cetățeanu a fondat Asociația Scriitorilor Români din America de Nord. Fac și eu parte din ea. Poate fiindcă Primăria din Montréal a medaliat personalitățile din Canada publicate de mine în volumul Areopagus (apărut în 2013 la editura Mușatinia din Roman, reeditat în 2018). De asemenea am publicat, în colaborare cu poeta și pictorița Eva Halus din Montréal, trei volume de convorbiri cu personalități românești din această metropolă canadiană. Au apărut între 2016-2018. Edilii m-au apreciat și pe mine, deși eu nu trăiesc în Canada, unde un semnificativ număr de intelectuali români au făcut carieră demnă de elogiu, în domenii de vârf. E clar că nu era cazul să mă laud cu asta, dar am fost apostrofată, în Timișoara, de către Ion Marin Almăjan pentru faptul că nu am anunțat primirea acelei medalii. Conaționalii noștri din diverse țări vorbesc cu plăcere românește, sprijină concret activitățile culturale, mecenații fiind extrem de necesari și meritând toată gratitudinea noastră. Se fac cursuri de limba română pentru copii și alți doritori, copiii învață cântece, dansuri populare, se fac cercuri de cusut ii, de gătit bucate tradiționale, sunt formații de teatru și muzicale. M-a impresionat că la spectacole, la cenacluri se citesc, se recită poezii de Alecsandri, multe de Eminescu, de alți autori clasici și contemporani. Este emoționant să-i auzi pe oamenii în toată firea recitând versuri mișcătoare. Se vede că le place să citească, să reia cărți iubite cu gândul la țară, la comorile noastre de frumuseți.
Întrebarea privind literatura încotro este binevenită. Sunt optimistă, tocmai fiindcă nu sunt uitați clasicii. Din nefericire, la marile târguri de carte, în librăriile din străinătate sunt prea puțin sau chiar deloc de găsit volume publicate de autori români, în original sau în traducere. Avem literatură de bună calitate. Și atunci, vina a cui este?
Oamenii sunt ființe comunicaționale, așadar scriitori vor exista mereu. Buni, mai puțin buni.  În Israel se scrie, se traduce, există o viață culturală activă a cetățenilor proveniți din România. Ți-e mai mare dragul să-i auzi vorbind. În Statele Unite ale Americii, preotul și poetul Theodor Damian publică, de trei decenii, revista bilingvă „Lumină lină”.  Și în Spania, Italia, Franța, Germania, trăiesc scriitori români care scriu în limba respectivă, dar și în limba noastră. Există puternică solidaritate de breaslă, acolo, ai noștri trebuie să insiste pe tema aceasta.

Adrian Dinu Rachieru: Liviu Rebreanu spunea că scriitorii români se ceartă chiar și în cimitir. Tare greu cu solidaritatea, prin părțile noastre.

Veronica Balaj: Invidia, răutatea cauzează prea multe necazuri.  Invitația de a deveni mai buni, să colaborăm, să ne ajutăm lansată de doamna Maria Grapini nu este întâmplătoare. 

(Va urma)

(nr. 11, noiembrie 2023, anul XIII)