Radioul, între pasiune şi profesie. În dialog cu Magdalena Tara

Ziua radioului naţional se sărbătoreşte, în fiecare an, la 1 noiembrie. În 1928, la 30 octombrie, orele 17.00, se inaugura postul naţional de radio, cu apelul „Alo, Alo, aici Radio Bucureşti, România”.
Invitata noastră din acest număr este doamna Magdalena Tara, cunoscută realizatoare de emisiuni la Radio România Cultural, care ne vorbeşte pe larg despre prima întâlnire cu radioul şi despre bogata sa experienţă profesională în acest sector, în cadrul interviului realizat de Afrodita Cionchin,

Doamnă Magdalena Tara, sunteţi o cunoscută realizatoare de emisiuni la Radio România Cultural. Care sunt emisiunile de care vă ocupaţi în prezent şi ce oferă publicului?

„Călătorie în jurul lumii” este un proiect pe care l-am inițiat în anul 2000 la Radio România Actualități apoi, desigur, aducându-l pe frecvențele Radio România Cultural. Este o emisiune dedicată Zilelor Naționale ale țărilor din întreaga lume, invitați fiind ambasadori și membri ai Corpului Diplomatic acreditați în România. Este un itinerar diplomatic și cultural pe toate meridianele. Au fost si vor mai fi sper, în curând, atunci când condițiile pandemice vor permite acest lucru, ediții spectacol ale emisiunii. Pe 12 martie 2020, am avut o astfel de ediție fără public, din cauza pandemiei. Era chiar la începutul unei perioade care a fost și, din păcate, este încă plină de necunoscut. Desigur, am adăugat pe lângă subiectele obișnuite ale emisiunii care fac referire pentru fiecare țară în parte la semnificația Zilei Naționale, accente ale relațiilor bilaterale cu România, la aceste țări ca posibile destinații de călătorie şi la cele mai importante obiective ale misiunii diplomatice ale diplomaților acreditați în calitate de ambasadori în România.
Emisiunea „Călătorie în jurul lumii” are o periodicitate lunară, fiind difuzată în ultima zi de sâmbătă a fiecărei luni, de la ora 19:00. De la ora 21:00, urmează emisiunea „Povestiri din studioul artelor”, un alt proiect pe care l-am inițiat cu mai mulți ani în urmă la Radio România Cultural, și această emisiune având la un moment dat ediții cu public. Din 2013, a devenit o emisiune-carte de vizită, în care invitați speciali sunt personalități din toate domeniile literaturii, artelor și ştiinţei.
Emisiunea „Românii în lume”, care în acest format se regăsește în grila de programe a postului Radio România Cultural din toamna anului 2017, este difuzată în fiecare duminică, de la ora 21:00, fiind un proiect Radio România Cultural în parteneriat cu Institutul Cultural Român, care pune în evidență interferenţa artelor văzută prin prisma protagoniştilor evenimentelor prezentate de Institutul Cultural Român în ţară şi în străinătate, personalităţi ale culturii române în dialog cu reprezentanţii tinerei generaţii de artişti şi creatori.
Colaborarea mea cu Institutul Cultural Român şi prezentarea agendei de evenimente a ICR a început cu mai mulți ani în urmă, în cadrul emisiunilor de actualitate culturală pe care le-am realizat de-a lungul timpului la Radio România Cultural și mi-a făcut plăcere când mi-a fost propus să realizez acest format de sinteză.


Ce anume v-a determinat să vă orientaţi spre radio şi cum au fost începuturile activităţii dumneavoastră în acest domeniu?

În viața mea totul decurge într-un ritm firesc și într-o zonă de confort pe care știu să o creez și să o păstrez. Și pe care o ofer și celor din jurul meu, celor pe care îi preţuiesc. Așa a fost dintotdeauna. Structural, confortul gândirii mele este în zona științelor exacte. Confortul sufletului însă nu are cum să nu fie completat și de știinţele umaniste. Am absolvit secția de matematică-fizică a Liceului „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti și Universitatea Tehnică de Construcții – Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, dar am știut încă din anii studenției că nu voi profesa ca inginer. Eram în anul al treilea de facultate când, în drumul vieții mele, am făcut un prim popas la radio, în calitate de colaborator la Radio România Tineret. Și am știut din primul moment că aveam să merg mai departe către jurnalism. Sunt mulți jurnaliști în radio, televiziune, presă scrisă care au o diplomă de inginer.
În anul 1993, în anii studenției, a fost prima mea întâlnire cu radioul, în calitate de colaborator la Radio România Tineret, în cadrul emisiunii Student Club. La trei săptămâni după ce am venit la radio, am intrat în direct, realizând reportaje si interviuri pe teme culturale, educaționale. La data de 1 februarie 1997, am fost angajată prin concurs la redacţia Literatură Arte din cadrul Societății Române de Radiodifuziune. Și în vara aceluiași an am devenit realizator al emisiunii „Tentații culturale” la Radio România Cultural, având și colaborări în cadrul unor emisiuni la Radio România Actualități. Amprenta mea jurnalistică este și astăzi la Radio România Cultural. Aici am realizat timp de şaisprezece ani edițiile matinale de weekend ale emisiunilor de actualitate culturală – „Tentații culturale” și „Matinal de week-end”, apoi urmând emisiuni de seară, cele pe care le realizez și în prezent şi despre care știți deja.


Care ar fi câteva dintre cele mai frumoase şi emoţionante momente din activitatea dumneavoastră radiofonică?

Viața însăși este o poveste emoţionantă pentru fiecare dintre noi. Încercăm uneori să fim personaje de poveste în propria viață, care poate fi privită din interior şi din exterior și ca o experiență cu elemente de spectacol, de film sau de teatru. Depinde tot de noi să fim buni actori, scenariști, regizori și chiar producători ai acestei experiențe care poate fi numită simplu „întâlnire cu viața”. Mă surprinde plăcut întâlnirea cu povestea de viață a fiecărui invitat în parte.


Tot de voce se leagă o altă pasiune a dumneavoastră, muzica uşoară. Cine v-a insuflat această pasiune şi ce studii aţi făcut?

Părinții m-au îndrumat către muzică, dăruindu-mi de ziua mea, când am împlinit patru ani, o pianină. Și le mulțumesc din tot sufletul pentru că astfel au dat aripi sufletului meu. Îmi place și acum să cânt din când în când la pian, la chitară. Vocal cânt cu sau fără acompaniament. Simt nevoia să cânt, nu numai că îmi face plăcere. Este pentru mine o formă fundamentală de exprimare.
Pașii mei pe drumul muzicii și o importantă pregătire în ceea ce privește cântul, cu tot ceea ce înseamnă, inclusiv dicție, frazare, au fost îndrumați și de profesorul meu de muzică de la Liceul „Ion Luca Caragiale” din București, dirijorul corului „Voces Primaverae”, un dascăl și muzician cunoscut și apreciat, compozitorul Claudiu Negulescu.
Am luat lecții în particular de pian, chitară, canto muzică ușoară. Atunci când scriu un cântec – o linie melodică, un text – căruia apoi îi dau viață prin interpretare, simt că trăiesc cu adevărat. Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, eu cred că și despre voce putem spune același lucru, pentru că exprimă la fel de fidel și de intens trăirile noastre, emoțiile.


Care a fost prima melodie pe care aţi înregistrat-o şi cum aţi continuat apoi pe acest drum?

Prima melodie, „Oameni fără nume”, compusă și interpretată de mine, a fost înregistrată în anul 1997, la studioul Migas Real Compact, fondat de muzicianul Adrian Ordean. Cu Adrian Ordean am colaborat de altfel la toate înregistrările melodiilor pe care le-am compus, el a semnat toate orchestrațiile melodiilor compuse de mine. Îi sunt profund recunoscătoare pentru întreaga noastră colaborare care s-a concretizat în trei materiale discografice și sper că vom mai colabora, în curând. Albumele “Jocul de-a iubirea” și “Vreau să zbor” cuprind melodiile mele, dar odată cu melodia care dă si titlul celui de-al doilea album, „Vreau să zbor”, a început colaborarea mea cu Adrian Ordean și în calitate de compozitor, urmând apoi albumul “O zi cu tine = Clipe frumoase” (simţeam nevoia și de un semn matematic), toate melodiile de pe acest album fiind semnate integral, muzică, text şi orchestrație, de Adrian Ordean.
Cei care doresc să asculte conținutul integral al materialelor discografice amintite o pot face accesând site-ul www.magdalenatara.ro, secţiunea melodii. Și mi-aș dori ca melodiile să fie ascultate și ca o continuare a acestui interviu, pentru că ele sunt crâmpeie de viață, oglinzi ale sufletului meu.


Care sunt artiştii care v-au interpretat piesele şi cu care aţi colaborat?

Am încredințat primele melodii compuse de mine unor artiști consacrați. A fost o șansă pentru mine întâlnirea cu ei. Viorela Filip, desigur, și-a pus amprenta nu numai interpretativ, ci și ca autor al versurilor acelor melodii. Toate acestea au fost difuzate în emisiuni la Radio România. Melodia „Mireasa mea”, pe textul Viorelei Filip și interpretată de Gabriel Dorobanțu, a câștigat una dintre edițiile emisiunii concurs „Top românesc” realizată de Titus Andrei la Radio România Actualități, iar „De ziua ta”, pentru care am scris muzica şi textul, interpretată de Carmen Rădulescu, a făcut parte din emisiunea concurs de televiziune „Șlagăre în devenire”, organizată de TVR, spectacolul având loc la Sala Radio.


Ce proiect pe care nu l-aţi realizat încă aţi dori să vă aducă viitorul apropiat?

Consider că fiecare zi din viaţă este un proiect şi poate fi o provocare a destinului. De noi depinde cum o primim şi cum mergem mai departe, construind pas cu pas viitorul. Şi astfel viitorul devine de cele mai multe ori un proiect realizat conştient sau pur şi simplu întâmplător. Dar cu siguranţă fiecare astfel de proiect înseamnă câte o pagină din cartea vieţii, care este de fapt cel mai important proiect.





Interviu realizat de Afrodita Cionchin
(nr. 11, noiembrie 2022, anul XII)