În dialog cu Maria Cristina Olati, editor și talent scout în Italia

Cărțile nu sunt un efort solitar. Ele se nasc din întâlniri, din confruntări între oameni, din afinități elective. Cărțile sunt o amalgamare de elemente prin care se contopesc mai multe figuri, unele evidente, precum graficianul sau redactorul șef, iar altele, mai în umbră, mai evazive, precum profesioniştii care se ocupă de editing. Deseori prezența acestora face diferența în ce priveşte felul în care talentul autorului se pliază nu doar după ritmul imaginației, ci și al arhitecturii necesare pentru a crea o lume posibilă.
Despre această profesie delicată și esențială ne vorbeşte Maria Cristina Olati, editor freelance și talent scout. Licențiată în Filosofie, a lucrat la editura Bompiani și s-a ocupat de scouting pentru diferite agenții literare engleze. Laura Boldrini, Maria Luisa Busi, Andrea Carandini, Dario Fraschini, Luigi Manconi sunt doar câţiva dintre autorii cu care a colaborat. Colosseo Vendesi de Marcello Sorgi, Ti devo un ritorno de Niccolò Agliardi, La misura eroica de Andrea Marcolongo, La casa degli sguardi, cartea de debut a lui Daniele Mencarelli, finalistul Premiului Strega 2020, sunt doar unele dintre cărțile pe care le-a îngrijit și editat. Cu Maria Cristina Olati am discutat despre ceea ce face un editor și un talent scout, despre ceea ce caută editurile și ce trebuie să aibă un roman pentru a-și câștiga debutul.

Unii scriitori susțin că își scriu romanele în trei luni, alții afirmă că scrisul este, de fapt, o rescriere. Cum stau lucrurile din perspectiva unui editor?

Procesul de scriere e diferit de la un scriitor la altul și depinde mult de viața fiecăruia. Unii îşi petrec cea mai mare parte din viață trăind-o, fără să scrie; pentru acești scriitori, scrisul este o transcriere. Memoria adună trăirile până e gata să explodeze. Pentru Daniele Mencarelli, spre exemplu, scrisul se traduce într-o luptă constantă în alegerea cuvintelor, încărcate de amintiri și emoții. Construirea unui roman ține, însă, de arhitectură; aceasta trebuie să susțină un eşafod de emoții care se manifestă prin limbă, înveşmântându-se în cele mai naturale cuvinte menite să ascundă artificiul, arhitectura. Procesul de scriere devine deseori o luptă pentru a găsi privirea cu care autorul se uită printre amintiri, transformând-o într-o emoție pe care cititorul să o poată simți.

Din punctul de vedere al talent scout-ului, ce însușiri trebuie să aibă un scriitor pentru a lucra cu el?

Autorii cu care lucrez sunt scriitori maturi. După părerea mea, înainte de patruzeci de ani, scriitorii nu sunt încă suficient de maturi pentru a debuta. Din fericire, există, desigur, şi excepții, dar, din experiența mea, autorii maturi au o voce mai convingătoare.

Ca talent scout, ce anume cauți la un roman?

Sufletul. Ceea ce mă interesează este partea cea mai profundă, cea mai vie care se ascunde într-un roman. Sufletul este locul profund al unui roman, ceea ce te face să te simți într-un fel acasă. Toate debuturile pe care le-am îngrijit sunt opere de care m-am îndrăgostit, iar parametrul pentru a înțelege dacă m-am îndrăgostit a fost capacitatea lor de a mă emoționa. Ba mai mult, lacrimile au fost parametrul pentru a înțelege dacă m-am îndrăgostit.

Pe lângă activitatea de talent scout, te ocupi de editing, colaborând cu unele dintre cele mai importante edituri italiene. Ce greutăți întâmpini în relația cu scriitorii?

În primul rând, pentru mine, să fiu editor înseamnă să ascult, să vin în întâmpinarea gândurilor scriitorului prin lectură. Am descoperit lumea editorială în perioada când eram la Milano, mai întâi ca redactor pentru Bruno Mondadori, unde am învățat tehnica. Apoi, pentru Bompiani, am îngrijit colecţia Tascabili Bompiani, o experiență la 360 de grade, a fost momentul meu de formare omnivoră. Mă interesa totul, am învățat să citesc contracte, să pregătesc bugetul cu secretariatul de redacție, să controlez materialul pretipărit, să ţin relațiile cu autorii, să duc la bun sfârșit programarea editorială, îi ascultam până și pe lucrătorii din depozit convinsă fiind că pot învăţa ceva şi de la ei. Voiam să știu tot ceea ce ținea de lumea editorială. Lucram încontinuu și îmi plăcea, cu cât știam mai multe cu atât voiam să aflu mai multe. Apoi am ajuns la texte, fără să ştiu dacă am vreo înclinaţie. În schimb, a fost ca atunci când te îndrăgostești, m-a prins complet. Se spune că editor-ul este un cititor special; sunt de acord, eu ʽdevin’ paginile cărții pe care o citesc. După aproape zece ani de experiență milaneză, m-am mutat la Roma, dar am continuat să lucrez pentru Rcs. În capitală am început să mă dedic activităţii care a devenit profesia maturității mele, scout și editor free lance. Mă ocup de debuturi literare, fiind deopotrivă scout și editor (uneori autorii sunt cei care mă descoperă), și încet încet mi-am creat o echipă.
Munca mea e deosebită în panorama italiană în care operează agențiile sau editurile, însă nu mi-am ales meseria pentru a fi originală. Într-un moment de mare dificultate profesională, am realizat că autorii au fost mereu atuul meu, au crezut mereu în mine, și-apoi nimeni nu se mai ocupa de debuturi: prea grele, prea riscante, prost plătite. Atunci mi-am zis: dacă nu încearcă nimeni, încerc eu. Mi s-a întâmplat deseori să ʽvăd’ o carte când încă nu exista, un fel de instinct de moașă a cărților care mă împinge să descopăr autorii talentați.
Ca editor te afli şi în poziția de psiholog, iar acest lucru mi-a permis să nu întâmpin greutăți în relația cu autorii, chiar și atunci când mi-am exprimat îndoielile sau am dat sfaturi. Editor-ul nu este un cititor care nesocoteşte autorul, el este cealaltă voce a autorului. Un editor care ascultă va da sfaturile potrivite. Elementul esențial pentru ca un asemenea raport să funcţioneze este încrederea între autor și editor, ei trebuie să intre în dialog pentru binele cărții. Apoi, cum le spun mereu scriitorilor cu care lucrez, într-o relație sănătoasă, între editor și autor, nu lipsesc nici momentele în care autorii trebuie să-și apere propria carte până și de mine.

Editurile, marile edituri, ce caută într-un debut?

Caută debuturi care să conțină mari emoții. Caută sentimente adevărate, inclusiv suferința care nu mai este considerată un tabu, ci a devenit o necesitate pentru înțelegerea de sine.

Dacă ar fi să faci o observație în legătură cu panorama editorială italiană: care este realitatea actuală, în pandemia pe care o trăim?

Partea bună este că librăriile, îndeosebi cele independente, au lucrat în această perioadă creând un circuit virtuos, organizând livrarea cărților, a lansărilor online, înființând un „telefon fără fir” care le-a premiat prin vânzări. Librării care riscau să dispară au renăscut în felul acesta, printr-o imensă tenacitate și creativitate. Librăriile independente sunt un element foarte important, mai ales pentru debutanți. Covid19, într-un anumit sens, a fost benefic cărților. Cele care au avut mult de suferit au fost marile librării, marele sistem a intrat în criză, pe când micile sisteme s-au fortificat.